Utopia Balcanica

Cetatea din Alep: kebabii fără de cusur ai Colentinei profunde

Azi am fost până hăt, la Afumaţi, ca să cumpăr nişte robineţi de la un chinez. (Don’t ask.) Chinezul era foarte absorbit de o discuţie pe WeChat cu prietena lui din China şi oricum nu prea vorbea româneşte, aşa că negocierile pentru robineţi au fost dificile şi mi s-a făcut foame.

Era trecut bine de ora prânzului iar cantina chinezească din Doraly fusese devalizată complet. Ce mă fac?

Să ronţăi ceva undeva în Colentina profundă, hotărăsc.

Colentina profundă e un loc fascinant, cu măcelăriile ei halal, cafenelele arăbeşti unde unii spun că încă se fumează, frizeriile colantate cu hieroglife, miile de asiatici dezrădăcinaţi şi chiar şi un magazin deloc dubios care se cheamă Black Market. Un melting pot viu, agitat, capitalist cum nu găseşti în alte capete ale Bucureştiului.

Şi cum trec eu agale pe lângă prăvăliile islamice dinspre capătul lui 21, îmi atrage privirea minusculul restaurant “Cetatea din Alep”, o coşmelie de termopan unde fusese mai demult un showroom de uşi.

cetateadinalep6

Dacă aţi locuit într-un bordei fără wikipedia, Alepul e un oraş străvechi, super-istoric, din Siria care-i acum, practic, ras de pe faţa Pământului de o bătălie care ţine de patru ani. Nu doar că m-a convins să intru, mi-a dat şi o lacrimă în colţul ochiului.

Înăuntru sunt exact patru mese, din care 3 ocupate de musulmani veseli mâncând kebabi şi bând ceai.

Cum intru, se opresc din mestecat, se uită la mine intrigaţi preţ de o clipă şi se întorc la kebabii lor.

Mă aşez şi încerc să disting vreo inscripţie în româneşte pe vitrina cu carne. Nexam. Deasupra sunt nişte farfurii cu falafel la 1 leu, sambuşe la 3 lei şi (presupun) kibe la 5 lei bucata. Astea din urmă sunt un fel de plăcinţele.

Un domn dintre ai casei mă întreabă ce vreau. Scanez repede farfuriile celorlalţi meseni. Ăăă, adu-mi, te rog, nişte humus, ce-a mai rămas din falafelul ăla de pe tejghea, o salată şi nişte kebabi. De care kebabi? Mi-i recită. De-ăia – arăt descumpănit cu degetul, fiindcă m-am lăsat demult de arabă şi am uitat tot.

Humusul şi falafelul sunt surprinzător de cinstite. Cred că-i începutul unei amiciţii frumoase.

cetateadinalep3

Cel dintâi e simplu şi cremos. Despre falafel bănuiesc că a fost tăvălit prin susan înainte de prăjire, deşi nu disting foarte clar seminţele în coaja groasă şi crocantă (e nişte susan post-factum acolo, dar nu ăla se simte). Înăuntru e ca la carte, moale şi plin de pătrunjel. Păcat că-i rece, că am prins ultimele chiftele.

Zece minute mai târziu apare şi kebabul.

Detectez nişte oaie în compoziţie, ceapă şi iar pătrunjel. Dedesubt e o lipie menită să sugă zeama din carne. Deasupra, altă lipie tăiată în sferturi, dată cu pastă de roşii, ceapă, sumac, nişte sirop astringent de rodie şi încă o cârcă de pătrunjel. Alături, juma’ de roşie şi juma’ de ceapă coapte pe grătar. Am menţionat pătrunjelul? Dar ceapa? O feerie.

cetateadinalep2

Oarecum austeri, ai zice, kebabii ăştia fără un cartof sau un bulgur, dar aoleu!, cum sunt sferturile alea acrişoare cu o juma’ de frigăruie în ele. N-am mai mâncat de ani buni ceva care să mă facă să exclam aoleu.

Molfăi satisfăcut, în timp ce în bucătăria ticsită se aud diferite troncăneli şi comesenii se hăhăie în limba lor guturală. Nu-mi vine nici o comparaţie sensibilă sau deşteaptă, aşa că notez atât: lasă feeria, e un adevărat jihad de gusturi în Levantul gurii mele, boss.

Închei o masă reuşită cu inevitabilul ceai la păhăruţ din poveştile otomane cu “special offer only for you my friend”. Dacă tot au plecat ceilalţi muşterii, trag o ultimă poză pe furiş.

 

Observ că s-a umplut la loc şi talgerul cu falafel, aşa că iau vreo cinci la pachet. Şi patru sambuşe mici (2 cu carne, 2 cu brânză) care n-au dezamăgit nici ele.

Hei, mă bucur că am descoperit încă o perlă pe marginea trotuarului.

Cetatea din Alep e pe Colentina 369, vizavi de depoul Colentina şi staţia Cornişor a tramvaiului 21. Am aflat că are şi facebook.

Îhî, e genul de loc pe care nu ştii dacă-l mai găseşti acolo mâine, dar până atunci, călătorule, dacă ai drum pe la vreun depozit de şuruburi din Colentina…

Ambianţă: 4/5. Te-ai putea simţi uşor intimidat dacă nu eşti de-al casei. Nimic nu-i în româneşte.

Serviciu: 5/5. Rapid, că sunt doar patru mese. Numai să prinzi una liberă.

Mâncare: 5/5. Kebab impecabil. Şi da, bineînţeles că lipiile sunt din comerţ, unde te crezi, la Hilton?

Băutură: 3/5. Ayran românesc, sucuri turceşti.

Scoruri: 5/5. Kebab (4 beţe), humus, lipii, salată pentru doi, 3 falafeli, încă 5 falafeli şi 4 sambuşe la pachet, un ayran de la frigider, un Cico turcesc şi două ceaiuri din partea casei: 58 de lei.

Cinstitometru: 9/10. Dacă n-ai drum pe la nici un depozit de şuruburi din Colentina, strică ceva prin casă şi fă-ţi.
ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri