Utopia Balcanica

DEMASCAT! Incredibila legătură dintre Vasile şi, evident, George Soros

OK, puţini ştiu că Vasile (*eu), proprietarul blogului Utopia Balcanica, deţine PE INTERNET şi un site care găzduieşte o bandă desenată cu scheleţi unde nu s-a mai întâmplat nimic de câteva luni de zile (scuze Elena!) şi care se numeşte Ars Moriendi.

Sună cunoscut? Domeniul arsmoriendi.eu e înregistrat la name.com, aparent o companie oarecare de înregistrat domenii.

Priviţi, însă, dincolo de PERDEAUA DE FUM!!!

Putem afla de pe WIKIPEDIA că Name.com, unde VASILE a înregistrat domeniul saitului cu scheleţi, a fost înfiinţat în 2003 de William “Bill” Mushkin, actualmente instructor de yoga în Denver, Colorado.

Toată treaba cu yoga e EVIDENT menită să ne distragă atenţia, trimiţându-ne pe piste false cu Bivolaru şi spiralele lui. Adevărul e că fondatorul name.com este ACELAŞI William “Bill” Mushkin care, conform profilului său de linkedin, a lucrat timp de 1 AN ŞI 9 LUNI la University of Colorado din Denver.

University of Colorado din Denver este însă doar UNUL din cele patru campusuri ale Universităţii din Colorado, cel mai important fiind University of Colorado din Boulder.

ACEEAŞI University of Colorado din Boulder unde şi-a definitivat studiile domnul Tsakhiagiin Elbegdorj, despre care cu siguranţă aţi auzit fiindcă este ACTUALUL PREŞEDINTE al MONGOLIEI!!!

ACELAŞI TSAKHIAGIIN ELBEGDORJ care, în 2014, a susţinut un discurs la Central European University în BUDAPESTA, instituţie FONDATĂ de nimeni altul decât

GEORGE SOROS!!!

ba chiar i-a adresat următoarele CUVINTE:

In this regard, I would like to congratulate our good friend George Soros for spearheading this effort worldwide, for his unwavering commitment to education and lasting prosperity for all.

“OUR”
good friend? Cumva al lui Tsakbambim Elglembonj *ŞI AL LUI VASILE DE LA UTOPIA BALCANICA*? Sau… Soropia Soroşnica?!

CONCLUZIA PUTEŢI S-O TRAGEŢI ŞI SINGURI!!!!!!

(Sursa: sursasursei.ro)

"And I would have gotten away with it too, if it weren't for you meddling kids!"
“And I would have gotten away with it too, if it weren’t for you meddling kids!”
ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri