Utopia Balcanica

La Plăcinte. Cum se zice pe moldoveneşte? Never again!

Când s-a deschis primul restaurant “La Plăcinte” în Bucureşti, pe Dacia, m-am entuziasmat un pic. Nu fusesem niciodată la Chişinău, dar eram familiarizat cu bucătăria basarabeană şi ştiam că localul ăsta e un reper în capitala Moldovei.

La scurt timp după grandioasa inaugurare, am comandat câte ceva de la Plăcinte şi a fost urât, meschin şi scump. Am presupus că-i fiindcă nu şi-a făcut bucătăria rodajul. Nu m-am scandalizat şi am revenit la soleanca şi plăcintele de la Basarabia Plus, o bombiţă de pe Eminescu, azi defunctă, care punea mult suflet în mâncare. (Avea şi nutrie. Unde mai mănânci nutrie în Bucureşti?)

Trei ani şi nişte propagandă rusească mai târziu, am socotit că e momentul să le mai dau o şansă Plăcintelor, mai ales că toată lumea e atentă la Moldova zilele astea.

OK, poate n-a fost chiar o decizie geostrategică, dar era frig, crăpam de foame şi restaurantul era în drum.

Nu neg că mă distrează atmosfera de la Plăcinte. Kitschul rustic e destul de migălit – până la coperta din placaj pirogravat în care urma să vină nota de plată. Banchetele nu foarte comode, lumina, meniul făţos dar tocit, toate te duc cu gândul la un Pizza Hut sau Ruby Tuesday sămănătorist – şi te avertizează că aici nu-i fine dining, ci fast food glorificat. (Nu că ar fi ceva rău în asta.)

Pe fundal, muzică moldovenească, veche plăcere vinovată, din toate epocile: de la Zdob şi Zdub la Noroc la Ian Raiburg sau Suruceanu. O liubi, gavari, poi ghitarnaia struná!

Observaţiile pozitive se încheie aici.

Răsfoiesc meniul. Notele de subsol mă avertizează că mai toate preparatele (în afară de grătare, cred) sunt decongelate. Măcar nu mint!, zic, şi solicit politicos o soleancă (asta ar trebui să fie o ciorbă rusească cu castraveţi muraţi şi diferite afumături înăuntru), un stroganoff şi clătitele cu ficat de curcan.

Deşi nu era o seară foarte aglomerată, abia după vreo jumătate de oră vine misterioasa mâncare decongelată. Aceeaşi mâncare se ridică şi pleacă – era comanda altora. Se mai întâmplă!

Mai trec câteva minute şi problema foamei mele e remediată. Oarecum.

placinte01

“Soleanca, la cine?”, întreabă chelneriţa, arătându-mi ceva ce nu e deloc soleancă, ci un borş roşu generic, cu varză şi câteva bucăţele de carne ambiguă.

(N-am protestat, că mă grăbeam, dar mă întreb şi acum dacă am părut io mai fraier sau nici ei nu ştiu exact cum se cheamă chestiile pe care le dez-criogenează în bucătăria aia.)

Clătitele cu ficat de curcan sunt nişte triunghiuri atent împachetate şi doldora de umplutură. Umplutura aminteşte de Fornetti cu ficat la un leu bucata. Nu mi-ar fi displăcut această trimitere proustiană la anii de liceu (Fornetti cu ficat erau cool) DAR pentru numele lui dumnezeu, fiecare clătită are un colţ fierbinte şi unul îngheţat. Îh. Nu se face. Ce dracu. Reglaţi-vă, frate, microunda. (La Chişinău cuptorul cu microunde se cheamă microundă.)

Vita stroganoff e OK, deşi sosul are un umami cam strident, de Knorr la plic.

Cel mai mult mi-a plăcut smântâna.

Regret, dar cinstitometrul n-a piuit foarte tare în această seară, tovarăşi.

Ambianţă: 4/5. Hanul Ancuţei reimaginat ca 50’s diner şi şlagăre cu accent. N-aş scoate aici pe cineva important, dar e un loc simpatic (dacă nu vii să mănânci).

Serviciu: 3/5. Personalul e super amabil dar se lasă aşteptat cam multicel pentru nişte clătite reîncălzite.

Mâncare: 2/5. Cu siguranţă mai bună decât ce-ţi dădeau sovieticii în Siberia.

Scoruri: 2/5. Cele de mai sus + o carafă de compot = 70 RON. Ai zice că nu-i scump pentru doi inşi, dar sunt chestii mult mai interesante de mâncat cu 70 de lei în oraş.

Cinstitometru: 3/10. Neharaşo.

Peste vreo două săptămâni merg la Chişinău, ştie cineva cum e Star Kebab?

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Ultimele articole

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri