Utopia Balcanica

Dau 2 invitaţii la un Outernational Night foarte mişto cu Baba Commandant din Burkina Faso

Credeaţi că lăsăm să treacă ditamai anul 2016 fără încă un eveniment Outernational Nights?

Ei bine, pregătiţi-vă pentru sâmbătă, 17 decembrie, 22:00, la Kran (etajul 5 al magazinului Cocor, of all places), pentru că The Attic ne-au băgat în ghete un cadou.

Hehe, Kran e cocor în nemţeşte. I see what you did there…

kran_baba

De data asta, headlinerii sunt Baba Commandant and the Mandingo Band, o formaţie foarte underground de mandé-afrobeat din Burkina Faso, băieţii care trebuiau să vină astă-vară la Outernational Days dar au rămas blocaţi în aeroport undeva şi am fost necăjiţi.

Dacă v-aţi întrebat vreodată cum sună străzile prăfoase din Bobo-Dioulasso şi Ouagadougou, ei bine, e o fuziune teribilă de funk şi muzica tradiţională a războinicilor Dozo. Nu spun că nu trebuie ratat, dar ar fi bine să nu-l ratăm, boss.

 
Ulterior o să-i putem auzi şi pe Karpov not Kasparov, adică Valeriu Borcoş şi Eduard Gabia. Ei sunt nişte bucureşteni care, dacă mă întrebaţi pe mine, fac cam cea mai bună muzică electronică românească din ultimii ani. Puteţi citi păreri similare despre ei în Vice sau Scena9. Ascultaţi mai multe şi pe Soundcloud.

Se lasă cu şah, cu sunete sintetice foarte trippy şi, ocazional, cu aerul retro-SF al unui Leszek Bogdanowicz (pe Discoland) tradus în secolul 21.

 
Biletele pentru toată funk-şuşaneaua costă 20 de lei la presale pe net, 30 de lei la intrare înainte de ora 23 şi 40 de lei după.

DAR STAI!

Cine vrea 2 invitaţii duble complet moka trebuie numai să îşi exprime dorinţa rostind mai jos cuvintele magice “Partikip”, “Parkikip” şi aşa mai departe, ştiţi voi. Şi să dea “Interested” sau “Going” pe pagina de facebook a evenimentului.

Joi, 15 decembrie voi alege câştigătorii şi-i voi nota chiar aici.

Felicitări, Alexandru Mustaţă şi Ioana Brăteanu!

Ne vedem pe 17!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

8 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Robert
Robert
7 years ago

Partikipiu

Victor D
Victor D
7 years ago

Vreau!

Ben Herp
Ben Herp
7 years ago

Partikik!

Radu
Radu
7 years ago

“Karpov not Kasparov” astia suna a mix Ricardo Villalobos dupa ce a ascultat o luna doar Dan Armeanca :))))

radu
radu
7 years ago

vreau sa fiu partikipant

kongo
kongo
7 years ago

baba comandant si mandingo suna intr-adevar super. karpov not kasparov in schimb suna ca un plastic ieftin.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net