Consideraţii în pragul unui posibil filtru de fake news

Nu cred că încalcă libertatea de expresie a nimănui să fie etichetat drept mincinos când a fost prins cu mâţa în sac.

Şi bietul şofer de taxi pierde steluţe în aplicaţie şi devine indezirabil dacă pute sau te ocoleşte, nefăcându-şi astfel meseria cum trebuie.

Asta nu înseamnă că-ţi interzice cineva să mergi cu el, iar pentru taximetriştii care nu-şi fac deloc meseria şi bagă cuţitul în tine avem deja legi.

Ei bine, meseria jurnalistului e să afle adevărul şi să ni-l arate, nu să producă fantezii cu câini plătiţi de Soroş. Nici în fişa postului lui Ţuţuianu, un ins plătit de cetăţenii României să-i reprezinte în Parlament, nu cred că scrie că are voie să umble cu fofârlica. Totuşi pare că o cam face.

Nimeni nu-i împiedică pe toţi gagiii ăştia să elucubreze în timpul lor liber, dar dacă, din întâmplare, găsim pe stradă un adevăr care contrazice o gogoriţă spusă de ei în timpul serviciului, e datoria noastră de cetăţeni să aducem lucrul ăsta la cunoştinţa publicului.

Sigur, ar trebui să aibă ei bunul simţ să-şi ceară scuze, dar în vecii vecilor n-am văzut funcţionar să zică “Bă, ştiţi declaraţia mea de mai devreme? Am mâncat căcat.” Iar saiturile dubioase de ştiri au la fel de multe scrupule ca demagogii criptocomunişti.

Câtă vreme nici Bulă nu recunoaşte că a minţit şi nici dovezile că a făcut-o nu răzbat prin zgomot, foarte multă lume va continua să-l creadă.

Fiindcă-i democraţie, asta ne poate arunca într-o spirală a post-adevărului care n-are încotro să ducă decât de-a-n pulea. (Presupun că toţi am lăsat în urmă rătăcirile adolescenţei, când credeam că toţi oamenii au discernământ. Mulţi sunt vag alfabetizaţi şi au abonament la internet, dar nu sunt foarte deştepţi. Şi mai mulţi au doar un ganglion care le reglează funcţiile vitale.)

Cum nu ne putem baza pe sf. Ilie să-l trăsnească pe ăla care minte – și nici nu putem scotoci după dovezi în ritmul în care poate Dragnea inventa găuri negre în buget sau RTV-ul găsi conspiraţii reptiliene – un soi de cazier de minciuni, care să-ţi dea un indiciu privind credibilitatea cuiva, sună ca o idee OK-uţă. Oleacă totalitară, dar alternativa e spirala aia spre tirania cui ştie să abereze mai bombastic, despre care şi vechii greci ştiau că-i de evitat.

Unele medicamente sunt amare!

(foto: ceva cu reptilieni)

Să revenim la saiturile de ştiri, că despre ele e vorba acum.

Am înţeles că nişte IT-işti fac un plugin de Chrome care, pe baza unei liste negre, te avertizează când eşti pe un site de ştiri care nu prezintă încredere.

Şmecher.

N-am instalat acel plugin fiindcă n-am Chrome, că randează fonturile ca dracu, dar am câteva idei (ortodoxe şi nu numai) pentru oamenii bine intenţionaţi care programează aşa ceva. E posibil să nu spun doar prostii, fiindcă trăiesc din ştiri inventate de câţiva ani.

Bear with me:

Explică-mi clar cine stabileşte credibilitatea surselor şi cum o face.

E bine că oricine poate să semnaleze fake news pentru filtrul vostru, dar “utopiabalcanica.net nu mi se pare o sursă bună de ştiri pentru că e de dreapta şi io-s de stânga sau invers” nu e OK.

Nici “utopiabalcanica.net e naşpa fiindcă e pe lista noastră neagră. De ce e pe lista noastră neagră? Fiindcă e naşpa” nu e OK, din motive evidente, oricât ar fi de nobil demersul tău. Şi naziştii spuneau despre toată presa că-i Lügenpresse când nu le convenea ceva.

Nişte argumente mai bune ar putea fi “utopiabalcanica.net nu mi se pare o sursă bună de ştiri fiindcă, de-a lungul timpului, a făcut afirmaţii extraordinare care nu s-au adeverit”, “utopiabalcanica.net omite să specifice conflictul de interese în care se află sursa afirmaţiilor extraordinare”, “Uite ce erori grave de logică a făcut utopiabalcanica.net”, “utopiabalcanica.net există de 3 zile şi nu scrie decât despre Băsescu”.

Astea-s red flags după care se orientează şi editorii wikipedia, de exemplu. Poate ar trebui să alcătuieşti un ghid similar şi pentru filtrul tău, să înşiri undeva criteriile alea şi să fii transparent: de ce nu corespunde utopiabalcanica.net criteriilor noastre?

Formulări clare, please.

“Ţi se pare incredibil? Verifică!” sună ca un îndemn la cercetare doar dacă ai tu din fabrică o minte iscoditoare. Creierul comod va intepreta fraza asta exact invers, ca un “Pe bune, să moară ce-am pă casă!”.

Ce doamne iartă-mă rezolvi cu un plugin de chrome pe care ţi-l instalezi voluntar?

Cineva suficient de deştept să-şi descarce Chrome şi să-i monteze de bunăvoie un plugin e, în principiu, suficient de deştept să identifice o gogoaşă. Tâmpitul, printr-un fenomen mişto numit anozognozie, se crede şi el suficient de deştept să identifice o gogoaşă. Prin urmare, în forma lui actuală, demersul ăsta timid e condamnat să rămână un in-joke al snobilor, ca videoclipul care te învaţă că mă-ta se scrie cu cratimă.

Pentru ca un sistem ca lumea de ratinguri pentru saiturile de ştiri să devină relevant, următorul pas e cel puţin unul din ăştia:

– Fă-i o campanie agresivă şi costisitoare de publicitate cu Dan Ciotoi (“Am scăpat de reumatism de când folosesc Catalogul psihotronic al saiturilor de încredere™“);

– Fii un ONG puternic şi împarte un milion de tablete amărâţilor din Călăraşi, cu filtrul gata instalat;

– Dacă n-ar fi ilegal (cred că e ilegal) şi dacă n-ai fi un tip manierat, cel mai bun vehicul pentru aplicaţia ta de împărţit steluţe presei ar fi virusul. Ăia dispuşi să dea clic pe “vizitatorul cu numărul 1.000.000” şi să descarce o melodie cu extensia .exe sunt exact publicul la care vrei să ajungi;

– Glumeam cu virusul viclean, dar ştii genul ăla de aplicaţii care vin la pachet cu alte aplicaţii şi trebuie să fii super-atent în timpul instalării ca să le eviţi? Ai văzut vreodată “Install the Ask toolbar and make Ask my default search engine”, ascuns acolo, într-un fund de fereastră? Doar zic, tot românul îşi instalează, să zicem, un client de torrente…

Fii foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte atent.

Între educaţie şi inginerie socială e o limită cam înceţoşată. Între cetăţenii preocupaţi care cer un sistem cinstit de calificative ca să distingă mai clar adevărul şi un stat corupt care instaurează cenzura sub pretextul distingerii mai clare a adevărului e o pantă cam alunecoasă.

Nu în ultimul rând, demersul tău curăţel ar putea fi emulat de alţii cu scopuri mai puţin nobile şi buzunare mai adânci. Am putea ajunge, dacă nu mai rău, cel puţin înapoi în punctul A, la nevoia unui filtru de filtre.

TL;DR: Nasol cu cutia Pandorei deschisă, nasol cu cutia Pandorei închisă.