Utopia Balcanica

25 de elefanţi medievali a căror tristeţe te va sfâşia

În Evul Mediu, nimeni nu văzuse un elefant, dar din când în când, nişte călugări aveau sarcina ingrată de a desena unul pentru cine ştie care căpetenie feudală.

Exact ca leii ciopliţi de meşterul popular în porţile bucovinene, elefanţii născuţi din naivitatea epocii tenebrelor aveau o viaţă scurtă şi un destin fără multe împliniri.

Când eram mic, ceilalţi pui de elefant râdeau de consistenţa mea asemănătoare cu a plastilinei şi-mi spuneau ‘Modelino’.

Bunicul meu a traversat Alpii cu Hanibal iar marea mea reuşită în viaţă e că am mai multe bretele decât Marius Tucă.

Sunt un tapir? Sunt o pisică? Sunt un fierăstrău? Cine sunt eu, de fapt? Dacă aş şti, viaţa mea s-ar schimba?

I-aş sfâşia pe toţi. I-aş răsturna în ţărână şi aş călca pe craniile lor. Mai ales pe ăla creţ.

Deasupra e mereu o petrecere la care nu sunt invitat.

“Cal, 42 de ani, studii superioare, caut prietenie de lungă durată”. Şi pun poze în care mi se vede doar fruntea.

Chirurgul m-a asigurat că rinoplastia e o operaţie banală, care n-are cum să îmi distrugă cariera de stewardesă.

Sunt 20 de ani de când am văzut accidentul ăla de la metrou. Un elefant nu uită niciodată.

De câte ori facem dragoste, am senzaţia că priveşte în gol.

Poza mea e în dicţionar la cuvântul “eşec”.

M-am lăsat împuns în inimă pentru compania asta. N-am văzut o alună. N-am auzit un mulţumesc.

Visam să fiu profesor. Din ’94 sunt maxi taxi în Voluntari şi Doamne, ce văd în fiecare zi.

Măcar dacă gorilele ar purta chiloţi. Atunci aş avea o fărâmă de demnitate.

Fugi, iepure. Fugi, înainte să devii unul dintre noi.

Taică-miu a plecat când aveam şase ani. “Aşa-s şalăii de Nil”, spunea mama, şi îşi mai turna un pahar.

Nu vă supăraţi, încotro spre cimitirul Străuleşti?

Unii se nasc cu picioare, cu aripi. Alţii, doar cu urechi de un metru şi un dinte strâmb.

Eu l-am lansat. El a făcut milioane, urlă la lună prin Monte Carlo – eu locuiesc în Berceni şi mănânc fân la plic.

Gaura din trompă se vindecă. Dar cea din suflet?

Dacă grifonul vorbitor are dreptate, înseamnă că toată viaţa mea de până acum a fost o minciună.

M-am uitat în spate – nimeni.

Strada unde am copilărit e acum sub Casa Poporului.

Caritas. FMI. Bingo Uniplay.

În fiecare zi încerc din răsputeri să împing tavanul, să mişc pereţii – de parcă n-aş şti.

Suntem singuri în univers. După moarte nu e nimic.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au nici una.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Ultimele articole

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri