Utopia Balcanica

Nordul Dobrogei chiar e altă mâncare de peşte (I)

Minivacanţă? OK, boss, dar hai să mergem undeva unde n-am mai fost de mult.

Ştiu! Un roadtrip de câteva zile prin Dobrogea, unde-s atâtea naţii şi reliefuri la o aruncătură de băţ de Bucureşti.

Ziua 1. Frumoasă-i crucea lui doamne-doamne, dar mai frumoasă era o tavernă.

Chiar înainte de Hârşova, facem dreapta cu gândul să oprim la Ghindăreşti, probabil cel mai drăguţ sat din pragul Dobrogei. Aici sunt 95% ruşi lipoveni. Mă fascinează locul ăsta de când am început să cercetez folclorul lor, adesea cântat la garmoşkă, cu nasurile înroşite, la buza Dunării sau direct călare pe lotcă.

Claxonăm un fazan care trecea uliţa. Fotografiem un măgar cu breton şi nişte câini care încearcă să înfiinţeze o familie tradiţională. Încetişor iese şi soarele din nori, ca la un început de vacanţă.

În treacăt, îl ochesc pe popa lipovean dereticând prin curtea bisericii – e de departe cel mai bărbos popă pe care l-am văzut vreodată. Sigur slujeşte dintr-un tom de pe vremea lui Andrei Rubliov. Închipuiţi-vă că oamenii ăştia au fost alungaţi din Rusia secolului al 18-lea fiindcă erau prea conservatori.

Lăsăm maşina sub un nuc de prin sat, mulţumindu-le pentru umbră bătrânilor care stăteau în poartă. Tot ei ne arată pe unde să coborâm la Dunăre.

În vârful unui promontoriu stâncos, “piatra înaltă” de unde se aruncă flăcăii în apă vara, e o cruce imensă. Câţiva pescari merg şi ei spre apă, nişte copii blonzi se aleargă chiuind. În jurul crucii sunt câteva băncuţe şi nişte curţi deosebit de pitoreşti.

Am uitat cum îl cheamă pe veteranul cu mâinile tatuate care ne-a ţinut companie sub crucea aia mare, dar a fost tanchist, pe urmă navigator pe Dunăre, ştie toate bisericile de rit vechi din Dobrogea, cu adresă şi hram, şi a fost nu o dată, ci de două ori până hăt, la Băile Felix. Mon filleul a vu Perpignan et je n’ai pas vu Carcassonne!

Înainte să plec, îmi şopteşte: în loc de crucea asta, mai bine făceau aici un restaurant, să vină lumea la Ghindăreşti. Că s-a deschis sezonul la scrumbie.

Eu cred că nu pentru scrumbie voia restaurant corsarul ăsta bătrân.

Dacă laşi satul ăsta o mie de ani, probabil că-l găseşti tot cu două săptămâni în urmă.

Intrăm, în sfârşit, în judeţul Tulcea şi ne stabilim cartierul general 50 km mai la nord-est, lângă Topolog. Acolo-i o pensiune răsărită spontan în mijlocul pădurii. Omul locului ne întâmpină cu vin de ţară şi discutăm despre creşterea albinelor.

Uneori vin aici şacalii şi mistreţii, dar acum e linişte. Peste şoseaua din mijlocul nicăierilor mai e doar un popas cu mâncare mediocră şi ieftină, şi cu inconfundabilele farfuriuţe hoteliere din anii 80.

Ziua 2. La speriat de pelicani cu motoraşul lui nea Vasile.

Dealurile din jurul satului sunt pline de maci roşii şi ceea ce pare a fi salvie de câmp sau altă formă de pizda-ţigăncii, presărate pe verde crud. Asfaltul e ca-n palmă în tot judeţul Tulcea. De ce nu venim aici în fiecare weekend?, ne întrebăm în drum spre Sarichioi.

Vedem primul pelican pe lacul Razelm. Zici că-i marea. Zici că-i Marea Nordului, de fapt, undeva într-o Olandă mai deluroasă. Turbinele eoliene completează imaginea, cu toată urâţenia şi inutilitatea lor.

Oprim la debarcaderul din sat, să vedem cum parchează pescarii. Stuful se vălureşte domol. În zare se vede insula Popina, unde cuibăresc nişte păsări rare. Nu ştiu care, că panoul cu informaţii s-a şters acum mulţi ani. PET-uri şi conserve înfipte în malul mâlos îţi amintesc că locul ăsta nu-i pentru turişti.

La doi paşi de Sarichioi e şi Enisala, cu vestita cetate genoveză şi o frumoasă gospodărie conservată in situ, dar noi mergem azi să încercăm cu degetul Dunărea.

Trecem prin sate cu nume exotice, ca Zebil, Agighiol, Sabangia sau Sarinasuf, văzând ici-colo vaci care se scaldă, cormorani la vânătoare şi lebede cu puii lor gri şi pufoşi. În sfârşit, ajungem la Murighiol, una din uşile lăturalnice ale Deltei.

Mâncăm pe fugă un borş de peşte, un borş de perişoare de peşte şi o plachie (satisfăcătoare, toate) într-un loc destul de turistic, cu veselă de fiţe. E după-amiază şi n-avem mult timp de pierdut, deşi curtea-i aşa de umbroasă.

Găsim şi în marginea Murighiolului un port, unul mic şi înghesuit unde eram convinşi că aşteaptă un nea Vasile să ne plimbe câteva ore cu barca. Aşa a fost, contra a 200 de lei după care nu-mi pare rău. Dacă eram în gaşcă, ieşeam mult mai ieftin.

Tragem la benzinăria de bărci – întotdeauna m-am întrebat dacă există aşa ceva. Luăm motorină, cola, un bidon de bere şi ţigări. Nea Vasile fumează Marlboro, vorbeşte încet şi are mâinile unui om care n-a făcut foarte mult origami.

Deşi e a treia oară când iese la gârlă pe ziua de azi, ne strecoară cu răbdare pe canale să ne arate stârcul, egreta, pelicanul, nuferii, casele de vacanţă cochete din Uzlina, lacul Isac, plasele pescarilor, o pădure de sălcii care te duce cu gândul la mangrovele ecuatoriale şi un apus de soare perfect.

Ca în orice altă intersecţie, întâlnirile cu alţi şoferi la o răscruce de canale se lasă cu drăcuieli şi cu băă, mă bagi în mal, boule. Deh, când vin jmecherii cu bărcile lor Yamaha, de parcă le-a cumpărat mă-sa Dunăre…

Încheiem seara în glorie la buticul de lângă şcoala din Murighiol, cu o bere rece şi cu doi prieteni vechi care erau din întâmplare pe-acolo. Ce mică e lumea!

Mâine mergem la Jurilovca, dar despre asta, mâine.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au nici una.

  • Daca tot sinteti la Murighiol, treceti pe la pensiunea Morena (str. Agricultorilor 55). Mincarea e co-lo-sa-la (sau era, anul trecut cind am trecut pe-acolo). Are si salon, carti si poze vechi dar si un pian dezacordat si cu citeva corzi lipsa, dar dupa citeva tuici oricum nu mai conteaza, suna la fel de bine ca la Ateneu.

  • foarte foarte misto pozele.
    ce ai cu eolienele? sint mai bune niste centrale clasice pe carbune care sa polueze localitatile alea de vis?

    • 2-3 reactoare în plus la cernavodă, faci şi curent şi nici nu mai omori păsăretul cu nişte maşini de tocat uriaşe :)

      *recunosc că pe alocuri se încadrau frumos în peisaj şi eolienele

    • na ja, desigur ca nu se gindeste nimeni la cit de periculoase sint reactoarele nucleare, nici la unde depozitam desurile radioactive (in prezent o problema uriasa in europa de vest), nici la faptul ca tarile civilizate isi inchid sau au planuri sa-si inchida centralele nucleare (oare de ce?).
      e regeretabil ca mai mor pasari ucise de eoliene, si mai regeretabile sint insa scaparile radioactive care afecteaza populatia de la centralele nucleare, care inevitabil imbatrinesc.
      te-ai gindit ca inevitabil cindva centralele alea trebuiesc inchise (ca mult prea invechite, depasite si foarte periculoase)? sti cit ne costa inchiderea primelor 5 reactoare nucleare in germania? 140 de miliarde de euro. lumea nu socoteste si asta cind zice ca se produce cu ele curent mai ieftin. banii astia se dau de la bugetul national, adica ii platim noi toti. si da, multe trebuie inchise, in germania centralele de la philipsburg si biblis au o prognoza de 93%, respectiv 87% pericol de accident nuclear.

    • Eu am încredere că reactoarele noi vor fi din ce în ce mai sigure. Acolo-i viitorul, dacă mă întrebi pe mine, oricît s-ar smiorcăi hipioţii. Şi dacă nu le facem noi, oricum au să le facă chinezii şi indienii cu zecile.

      Dar aici era vorba despre peşte şi stuf.

    • toate centralele nucleare sint sigure la inceput, ele sint nesigure dupa ce imbatrinesc.
      indienii si chinezii n-au decit sa le faca si sa-si depoziteze la ei deseurile radioactive, oricum lor nu le pasa de propria populatie, nu le-a pasat niciodata, iar populatia de acolo neiesita inca din evul mediu nu are posibilitatea sa se revolte.
      statisticile spun ca peste 90% din populatia germaniei doreste neaparat inchiderea centralelor nucleare. sa desemnezi toata populatia germaniei ca o natie de hipioti e destul de curajos.
      si am mai aflat ceva. nu vestul civilizat e cel care se indreapta spre viitor ci india si romania. dragut.

    • dap, am desemnat toată populaţia germaniei ca o naţie de hipioţi. Sue me :)

      – Gata că-i o chestiune prea complexă şi am luat-o pe arătură, discuţia asta nu e relevantă pentru turismul din tulcea. iar locurile alea sunt frumoase şi cu, şi fără mori de vînt

  • vasile, omule, ori te-ai tampit si nu mai stii sa scrii, ori jurnalul de calatorie sau cum se numeste asta nu e deloc genul tau. compunere scolara :(((( sau, cum ar zice nen’tu trump, Sad!.

  • are dreptate kongolezu, centralele nucleare pe fisiune sucks, iar aia unica pa fuziune nu e deloc rentabila economic. pe de alta parte morile de vant is f ineficiente plus ca-s meteo sensibile. il astept si eo pa elon tesla sa vie cu ceva rezonabil ca demult vreau sa-mi scot casa de supt asuprirea electrica sa. iar daca ma intrebi pa mine faptu ca tu ai mancat niste peste prajit cu polenta in delta e un topic cat se poate de neinteresant comparativ cu energia verde.

    • da`zici ca se invirt elicile alea ca la un havion cu motoare turboprop… dezvirgineaza x mii de pasarici pe rotatie. penisu´mio, mai tre sa egziste si umpic de selectie naturala pe lumea asta ca altfel supravietuiesc toti papuasii si posteaza tampenii fara numar.Da´la fel mi´a zis si mie un minitehnicus c´o sa fie strugatzki style, umbla fiecare cu o minicentralanucleara de ma rimea unui stick, pac il infigi in logan si mergi pina te saturi si te ia cu somn, pac ai ajuns acasa scoti divaisu il bagi in buzunar urci la etaj in vastele apartamente il infigi in zid si pac se face lumina, incepe sa fiarba mamapolenta si prajeste ´amsia ca un chéf de chef. noi oricum nu apucam asta ca tre sa si vinda arabaetii si ultima picatura de petrol, in acest sens, fuuuck martineeez!

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Ultimele articole

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri