Utopia Balcanica

De ce scumpişi, bre Burebisto, ouăle în Grădina Maicii Domnului? Lecţie de economie pentru românii verzi

S-au scumpit ouăle, o, nu! Glumiţi voi cât vreţi pe tema asta dar, ca să citez din clasici, eu cu un ochi plâng şi cu unul râd. Pe de-o parte îs un mare devorator de ouă, pe de cealaltă parte, ăsta e un excelent prilej de a face niţel mişto de rumânii verzi, ăia care urlă că supermarketurile sunt instrumentul prin care străinii îl oprimă pe producătorul geto-dac ca să-i fure ţara şi să-i exploateze resursele.

Dacă nu cumperi de la producătorul român, ci preferi să mergi unde-i mai comod, eşti un trădător de neam şi ţară care serveşte intereselor străine. Iar ca să fim corecţi până la capăt trebuie menţionat că asta nu e doar obsesia lor, ci şi a ălora care-s în stânga lor pe eşichierul politic. Diferă doar motivele: primii se oftică fiindcă “exploatarea” e făcută de străini, ceilalţi fiindcă o fac corporaţiile şi burghezii.

Sursa

Bun, lăsând glumele la o parte pentru un moment, totuşi, de ce s-au scumpit dom’le ouăle? Un produs se scumpeşte în principal din 3 motive mari şi late sau din derivate ale acestora: creşterea fiscalităţii (pe care producătorul/comerciantul o rostogoleşte mai departe în preţ), creşterea inflaţiei sau modificări în structura cererii şi ofertei. Mulţumită guvernării PSD-ALDE avem berechet şi din prima şi din a doua, împulăielile primite de ei pe subiect fiind binemeritate.

Asta nu explică totuşi de ce umilul ou şi-a dublat preţul într-o lună şi un pic. Atunci ce s-a întâmplat? Varianta câştigătoare e cea cu numărul 3: oferta s-a dus la vale şi cererea a rămas aceeaşi. Legile economiei ne zic că în cazul respectiv cresc preţurile, csf, ncsf.

Dacă vă amintiţi, în urmă cu câţiva ani o mai fost o situaţie similară, când oul a sărit de un leu. Atunci a fost de vină marea epurare a găinilor gripate, scăzând oferta înspre iarnă, tocmai sezonul de plăcinte şi cozonaci, când cererea e mai mare. De data asta, aparent, de vină sunt nişte olandezi care au spălat la cur câteva găini cu Fipronil. Aia e o substanţă care, în cantităţi mari, poate provoca ameţeli, transpiraţii, senzaţie de rău, stări de vomă, convulsii şi alte simptome nasoale, cam ca atunci când o auzi pe Olguţa Vasilescu vorbind.

Partea naşpa e că substanţa respectivă s-a transmis mai departe de la găină la ou şi nu doar că au trebuit retrase câteva milioane de ouă de pe piaţa europeană, dar şi găinile alea acuma îs ciumate şi trebuie să treacă prin purificarea focului.

Acum că am lămurit-o pe asta, să revenim la producătorii mioritici şi patrioţii de carton. Chestia e că găinile noastre dâmboviţene nu-s afectate mai deloc de conspiraţia olandezilor eretici, de a lăsa lumea fără ouă pentru plăcinte tocmai în pragul sfintelor sărbători creştine.

Ce s-a găsit neconform e venit de-afară. E şi normal, se ştie că producătorul român e unul eco, care nu doar că nu tratează găina cu produse ale industriei big pharma, o îngrijeşte punându-i toamna gutui în cuibar să miroasă frumos, de Rusalii o scoate în curte să joace un căluşar deasupra ei ca să alunge spiritele rele iar în cazuri extreme, când pare stresată găina, îi cântă o doină la ureche. Doar străinilor le mai exportă nasoale, fiindcă aşa merită.

Atunci de ce au crescut preţurile? Păi fiindcă au crescut şi la alţii dom’le, asta e, suntem piaţă unică europeană deci să vă lingeţi pe bot de ouă ieftine.

E amuzant şi nu prea paradoxul ăsta al producătorului român: când e la cheremul clientului şi al concurenţei e cel mai vajnic tovarăş socialist (statul să îi protejeze, să-l ocrotească, să-l subvenţioneze, să scoată supermarketurile în afara oraşului, să le oblige să vândă produse autohtone sau să le închidă în week-end), dar când ajunge clientul la cheremul său e cel mai rapace capitalist. Păi unde-s dom’le dujmanii supermarketurilor, să îl tragă pe urechi pe producătorul român? Dar prietenii lor, războinicii justiţiei sociale, să acuze micul producător că se dedă la aceleaşi practici ca burjuii care sug sângele poporului?

Cum rămâne cu ţăranul de rând, os de dac dar, înnobilat de sângele roman? Cu siguranţă că el nu a căzut pradă nelegiuirilor capitalismului! Ia vedeţi şi voi cu cât vinde ţăranul în piaţă.

Menţionez că înainte să scriu acest articol am sunat la ţară, la bunica, să mă interesez cu cât trece oul călduţ, proaspăt scos de sub curul găinii. Ca să vezi – acelaşi preţ ca la capitaliştii exploatatori. BARZĂ, BRÂNZĂ, VIEZURE!

ecouri

Seba

Centrist radical libertarian, fascist în ochii stângiştilor şi progresist pentru dreptaci. Îi plac istoria, desenele animate de la Adult Swim şi berea blondă.

  • Pai și atunci, nu mai bine punem oile noastre mioare mioritice sa facă oua? Asta asa, sa nu stea degeaba pana vine vremea sa fete miei (obligatoriu minim doi, fiecare). Ce zice “deaia” d. ministru de resort?

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri