Utopia Balcanica

Alcoolul pe vremea bunicilor. Scurtă incursiune explicativă

Tot degustând un vinişor fiert cu trei şube pe umeri, la gura caloriferului de fontă, mi-a venit ideea să cercetez băuturile alcoolice de pe vremea bunicilor sau, după caz, străbunicilor. Dar nu oricum, ci prin definiţiile din dicţionarul explicativ întocmit în 1939 de August Scriban, lingvist român din târgul Ieşilor, cu doctorat la Halle, în Germania. Şeful bărboşilor de pe acest site a mai scris despre el, mai precis despre puseurile sale rasiste. Eu o să mă limitez la puseurile dumisale bahice.

Voi începe cu categoria uşoară a băuturilor de ocazie, de cârciumă ordinară, de veselie şi sictir, anume berea şi vinul.

Berea era pentru Scriban cea mai puţin înălţătoare şi îmbătătoare dintre licori. O băutură amară, galbenă şi străvezie, băută de germanici, într-un cuvânt: câh!

bére f. (ngr. it. bira, d. germ. bier, supt infl. luĭ bere 1; fr. bìere). O băutură galbenă (maĭ închisă orĭ maĭ deschisă) străvezie amară şi puţin îmbătătoare care se face din orz şi hameĭ pus la fermentat (E băutura popoarelor germanice). V. bragă.

Braga la care ne trimite prin acel V. (vezi) nu are nicio legătură cu faimoasa băutură răcoritoare şi non-alcoolică, Scriban folosind probabil cuvântul „bragă” cu înţelesul, rar, de „orz măcinat care se întrebuinţează la fabricarea berii” (Micul dicţionar academic, ediţia a II-a, 2010).

Spre deosebire de bere, vinul pare o treabă ceva mai serioasă pentru autorul nostru de dicţionare, care îi ticluieşte cea mai frumoasă definiţie din toate timpurile. Nu exagerez. Este atât de frumoasă, încât o voi scrie pe hârtie şi o voi lipi pe frigider:

[mks_highlight color="#cccccc"]vin n., pl. urĭ (lat. vinum, rudă cu vgr. oînos; it. sp. vino, pv. cat. vi, fr. vin, pg vinho. D. lat. vine germ. wein şi vsl. vino). O băutură îmbătătoare care se scoate din poamă storcînd-o (saŭ şi din alte fructe) şi care se numeşte maĭ întîĭ must, ĭar după fermentare vin: vin alb, vin roş (vin negru, adică „roş închis”). Medicament cu vin: vin de chinchină. Fig. A-ţĭ turna apă în vin, a te modera, a nu maĭ fi aşa de pornit.

„O băutură îmbătătoare care se scoate din poamă storcând-o” bate clasicul „In vino veritas” şi ar trebui pusă undeva într-o antologie a definiţiilor româneşti, dacă va fi să existe una vreodată.

Dincolo de bere şi de vin, peisajul alcoolurilor devine uniform, pentru că distinsul August Scriban nu mai vedea decât rachiu.

Îl ştiţi pe Thales, tipul care credea că la baza tuturor lucrurilor era apa? Ei bine, cam aşa credea şi Scriban în privinţa rachiului, din care se trăgeau romul, coniacul, whiskey-ul, absintul, ginul şi vutca. „Unde-i vutca şi răchia, ca să-nceapă / Anarhiaaaaaa”. Sau utopia, beţia şi alte lucruri ce se termină în „–ia”.

În cazul definiţiei romului, cel mai mult ne place cvasi-sinonimul „jamaică”, care s-ar putea descompune în mai neaoşele „ja, maică!” (scuzaţi-mi jocul de cuvinte):

*rom n., pl. urĭ (turc. rom, fr. rhum, rum [pron. rom], d. engl. rum, care vine d. rambullion, cuv. din insulele Barbados). Un fel de rachiŭ maĭ scump obţinut din melasa trestiiĭ de zahăr saŭ şi din altele. (E incolor saŭ maĭ des colorat în galben cu zahăr ars): ceaĭ cu rom. V. jamaĭcă, coñac.

Coniacul, la care, în chip ciudat, Scriban te trimitea după „jamaică” era definit poetic ca un rachiu de culoarea ceaiului (de la ora 5):

*coñác n., pl. urĭ (după numele oraşuluĭ Cognac din Francia, celebru pin [!] rachiurĭ). Un fel de rachiŭ făcut din vin şi care are coloarea [!] ceaĭuluĭ. V. rom.

De la coniac sărim la „whisky”, băutură cu origini irlandeze şi scoţiene, dar pe care în viziunea lui Scriban au inventat-o nijte engleji de prin America:

*whísky n. Un fel de rachiŭ al Englejilor din America.

Cu ginul n-o mai dă în bară aşa de rău şi-l plasează corect în ograda englejilor şi scoţienilor:

*gin n. (cuv. engl.). Un fel de rachiŭ de cereale fabricat în Anglia şi Scoţia.

Pentru Scriban, totul era „un fel de rachiu”, adică nu tocmai rachiu, dar pe aproape, ce naiba! Tot rachiu, dar lipsit complet de dulceaţă, era şi absintul:

*absínt m. (fr. absinthe d. vgr. apsintion, adică „fără dulceaţă”). Pelin. N., pl. urĭ. Rachiŭ verde preparat cu frunze şi boboci de pelin. V. verdişor.

Verdişorul la care ne trimite Scriban era şi el, evident, un rachiu, dar din mentă, nu din pelin: rachiŭ de mintă (de coloare [!] verde). V. verzişorĭ şi absint. Dar hei, ambele sunt verzui şi dubioase, aşa că ce mai contează nişte nuanţe ? Dacă şi bei câteva păhărele ajungi să le confunzi.

Dintre spirtoasele autohtone, am reţinut şliboviţa, (sîrb. šljivovĭca, d. šljiva, sliva, prună. V. tîrnoslivă). Un fel de ţuĭcă maĭ bună. Tot de la Scriban am aflat că denumirea „ţuică” vine probabil de la „ţîţîitul beţivanilor”.

La urmă de tot am lăsat vodca, băutura supremă:

vútcă f., pl. ĭ (rus. vódka, dim. d. vodá, apă, un fel de rachiŭ (lichĭor).

Ne este foarte greu să pricepem cum poate exista un semn de egalitate între rachiu şi lichior, dar cum bine am învăţat la cursul de antropologie culturală, viziunile despre lume diferă în timp şi în spaţiu. Pentru Scriban, lichiorul era un rachiu de calitate superioară. Ca să ne înveselească, Scriban ne transcrie poezie de mahala despre sus-numita licoare:

*lichĭór n., pl. urĭ (fr. liqueur, lat. liquor, licoare). Rachiŭ de calitate superioară, vutcă. – Maĭ corect ar fi licór, pl. urĭ, ca’n această poezie de mahala: Din tranvaĭ [!] cu ĭa scobor, Mă duc la cofetărie, O’ngheţată şi-un licor, Îĭ ofer cu voĭoşie. (Mica Poesie, 15, Bucureştĭ, 1887, Steinberg, c. Rahoveĭ, 10).

Toate tăriile de mai sus se puteau bea cu un pahar special, numit papacioc, conţinutu unuĭ păhăruţ de rachiŭ ordinar: a trage un papacĭoc. V. palicĭ. Acest palici era, se pare, un regionalism moldovenesc, fiind folosit şi ca strigăt ironic pentru beţivi: „paliciu, măi!”.

Thalesul românesc nu a mai apucat să-şi popularizeze viziunea despre lume construită în întregime din şi cu rachiu – tristă soartă a unui colecţionar de definiţii dubioase neegalat până astăzi.

Pentru că a fost recent Anul Nou, închei mica excursiune cu minunata Champagne, ah!, dichis franţuzesc cu bule, numai bună să-ţi înmoi în ea încet mustaţa:

*şampánie f. (fr. Champagne, o provincie vinicolă a Franciiĭ). Un fel de vin spumegător care se făcea la început în Francia, ĭar astăzĭ în toată lumea. (E vinu marilor banchete şi al toasturilor). – A fost descoperit la 1683 de Pérignon la Reims, Hautvillers şi Épernay).

Ataşez mai jos şi două reclame la şampania Mott şi Rhein, din revistele interbelice „Realitatea ilustrată” şi „Furnica”:

ecouri

Andreea

Om neserios. Îi plac suprafeţele de hârtie tipărite. Cu cât mai vechi, cu atât mai bine.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Ultimele articole

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri