Utopia Balcanica

Scumpe sălile de sport, duamna Gabi, pe Coasta de Azur era mai ieftin!

Ziceţi ce vreţi de duamna Gabi dar mie îmi place niţel de ea. În general, statul e un administrator prost al resurselor, statul român e unul incredibil de prost dar duamna Gabi e ceva mai mult. E un superlativ în domeniu, un etalon când vine vorba de risipirea banului public.

Sigur, poate fi revoltător şi frustrant să vezi cum statul îşi bate joc de banii tăi dar câţi dintre noi ne putem lăuda că suntem un etalon în domeniul nostru de activitate? E totuşi un lucru remarcabil să reuşeşti să fii cel mai prost în ceea ce faci, mai ales într-un domeniu unde concurenţa e atât de acerbă, administraţia publică.

S-a tot scris despre banii aruncaţi de PMB pe bâlciuri şi chirvaiuri (unele doar promise), la care vin interpreţi de muzică populară de mâna a 5-a, care până ieri erau invitaţi doar la Ziua Recoltei prin Flocoieţii din Vale. S-a scris şi despre statuia de 9 milioane de lei pe care a făcut-o ca să se tragă în poză cu prinţesa de Monaco. S-a scris şi despre autobuzele turceşti pe care duamna Gabi vrea să le cumpere la suprapreţ de la SC Happy Garage SRL.

Dar voi ştiaţi că PMB o să aloce 90 de milioane de lei să construiască 5 săli de sport în sectorul 6, pentru 4 şcoli gimnaziale şi un liceu?

Gabi Firea şi mentorul ei în materie de generozitate. (Sursa)

20 de milioane de euro pentru 5 săli de sport, asta vine 4 milioane de euro de căciulă. O fi mult, o fi puţin? Ce o fi însemnând „multifuncţionale”? Or fi dotate şi cu bazin olimpic? Eu zic că ar cam trebui, de banii ăia. Aici în Grigo unde locuiesc eu, Primăria Cluj a făcut unul de la zero cu sub 1 milion de euro.

Spre comparaţie, tot duamna Gabi ne zice că PMB va cheltui 111 milioane de euro pentru spitale şi 231 milioane de euro pentru infrastructură în tot Bucureştiul. Deci astea 5 săli de sport au să coste aproape 10% din cât o să investească Primăria Generală pe lucrări de infrastructură în anul 2018.

Interesant că Ministerul Educaţiei şi Cercetării estima că ridicarea unei şcoli cu 8 clase ar costa 360.000 de euro, deci o şcoală ridicată de la zero (nu luăm în calcul costul terenului, că are statul de unde da!) cu ciclu complet I-VIII, câte 4 clase la fiecare nivel, ar ajunge să coste un milion juma’ de euro – posibil ceva mai mult, în funcţie de specificaţiile construcţiei.

Nici n-am apucat să diger prea bine ştirea că tot ieri am văzut-o şi pe asta: la Târgu-Jiu tocmai au terminat de construit o sală de sport municipală cu capacitate de 1200 de locuri şi dotări destul de şmecheroase, cu doar 2 milioane de euro – jumătate din preţul pe care duamna Gabi vrea să îl dea pentru o sală de sport la o şcoală gimnazială.

Tot cu titlu comparativ, Asociaţia Dăruieşte Viaţa construieşte în Bucureşti primul spital de oncologie pediatrică, “cu o suprafaţă de 8000 metri pătraţi […], trei etaje pentru Oncologie și Radioterapie, complet utilate şi mobilate conform celor mai moderne standarde, 52 de paturi în Secţia de Oncologie pentru internare continuă, 10 paturi pentru secţia de Chirurgie Oncologică, 25 de paturi în Departamentul Ambulator, 10 Camere Sterile, 1 compartiment pentru Radioterapie, săli pentru activităţi educaționale și recreere, bibliotecă, cinema şi paturi pentru părinţi lângă paturile copiilor” – la un cost de 8 milioane de euro, deci cât două săli de sport ale duamnei Gabi.

M-a cam pus pe gânduri treaba asta: oare ce lucruri frumoase mai poţi cumpăra de 4 milioane de euro? Un exemplu ar fi acest castel stil Napoleon al III-lea cu 24 de dormitoare, dependinţe plus teren de 31 hectare situat în Aquitania. Mai are nevoie de mici renovări şi mobilier dar e doar la 2 milioane şi ceva, deci până la 4 milioane de euro îţi rămâne de o zugrăveală şi o canapea de la Ikea.

Dacă vrei totuşi ceva la cheie, să te poţi muta mâine, poţi opta pentru acest castel cochet de pe Coasta de Azur. Sigur, e mai micuţ, are doar 7 dormitoare dar e gata mobilat, eşti pe Riviera Franceză şi la 3.750.000 euro tot eşti sub buget, ai nişte mărunţiş de spart la cazinou.

Cei care vor ceva mai exotic pot să-şi cumpere propria lor insulă privată de 40 de hectare în Caraibe.

Partea proastă e că n-ai nimic pe insulă în afară de bălării şi plajă, dar îţi rămân 50 de mii de euro pentru biletul de avion şi ca să-ţi ridici o şură, poate chiar o mică sală de sport. Partea bună e că îţi poţi declara acolo propria ţărişoară, with blackjack and hookers şi fără PSD.

Ehei, acu’ înţelegeţi de ce e imperativ să plece Codruţa de la DNA?

Seba

Centrist radical libertarian, fascist în ochii stângiştilor şi progresist pentru dreptaci. Îi plac istoria, desenele animate de la Adult Swim şi berea blondă.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

3 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Alex Avram-Rusu
Alex Avram-Rusu
6 years ago

Sunt atat de scumpe pentru ca o sa organizeze cate un targ campenesc la fiecare taiere de panglica. Aia e

Leo
Leo
6 years ago

Boss, tu crezi că icoanele de pe pereți vin gratis? Eu cred că 4 milioane per sală e chiar puțin. Nu trebuie să se zgârcească pentru astfel de lucruri.
Adică nu e destul pentru cât dau pentru autobuze și administrație publică?

alex
alex
6 years ago

O corectie ce se impune: insula din articol are pretul exprimat in USD, nu EURO. Prin urmare, raman undeva mai jos de 800k euro pentru şură ;)

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net