Utopia Balcanica

Cronici cinstite: un neamţ excentric în avangarda pulled-porkăriei de Bucureşti

În ultimii ani, bucăţica de trotuar de lângă intrarea în parcul Carol (Libertăţii, pentru cine a copilărit în el) s-a umplut de taverne din toate categoriile: cafenele, chinezării, pizza, fancy-cu-peşte şi aşa mai departe. Probabil mulţumită birourilor care au răsărit prin preajmă. Binevenite într-un cartier răvăşit de prea multă istorie, dacă mă întrebaţi pe mine.

Tot acolo s-a deschis recent o locantă cu pulled pork (franjuri de porc? aşchii de porc? – duhul lui Pruteanu, pls help) despre care am aflat într-un grup de expaţi de pe facebook. Fireşte, dacă era doar ÎNCĂ un fast-food cu franjuri de porc, unul care nici măcar nu-i în sectorul meu, n-aş fi clintit un muşchi în direcţia aia, dar cuvântul magic mi-a sărit în ochi: kapsalon.

Aşa că m-am dus la PikaKlara, pe Candiano Popescu nr.1, să văd minunea: un mâncă-şi-fugi cu pulled pork care face şi altceva decât sandvişuri.

E prima seară frumoasă după mult timp şi jumate din mobilier s-a mutat pe trotuar. Înăuntru e curăţel şi câteva elemente de design încă lipsesc, judecând după peretele mare şi alb de pe dreapta, dar se vede că-i mâna unor oameni cu un plan destul de serios.

Dau de Stefan, omul cu ideea, un neamţ din Nürnberg călătorit prin lume şi aterizat pe plaiurile noastre prin cine ştie ce combinaţii corporatiste. Sau poate spion pentru BND? Paraşutat de Soros? Nu vom şti niciodată, dar e un băiat chipeş şi vesel. Am ocazia să-l uimesc cu germana mea nămoloasă, şi el pe mine cu faptul că ştie în română cuvântul “capac”. Schimbăm nişte small talk despre infracţionalitatea transfrontalieră, subiectul meu preferat de bârfă.

Câteva glumiţe politice mai târziu, Stefan îmi lămureşte curiozităţile despre PikaKlara. Aflu că are nişte parteneri români care l-au ajutat să înjghebe afacerea. Că experienţa lui în vânzări l-a ajutat să pătrundă pe piaţa ezoterică a cateringului pentru corporaţii. Că se cheamă aşa după bunica Klara.

…şi mai ales că imboldul a venit când toţi colegii lui au apreciat porcul frănjurit, perpelit jumătate de zi la foc mic într-o marinadă secretă, reţetă venită pe filieră transatlantică, cu miere şi suc de portocale proaspăt stors (pe care îl şi oferă muşteriilor ca aperitiv).

Destul promo gratuit, să vedem marfa.

Meniul cuprinde pulled pork în vreo patru prezentări (sandviş, lipie, farfurie şi legendarul kapsalon despre care bombăneam mai devreme), o tejghea de salate, nişte coaste care n-arată rău şi panzerotti – un fel de mini pizze pe băţ, făcute pe loc. Ceva cu halloumi pentru creştinii postitori. Sucuri, bere şi cafea pentru hidratare. Scorurile sunt upper middle class, nu-i chiar micăria de la Miniş.

Băi nene, am eu faţă de mini-pizza pe băţ? Kapsalon, bitte.

Kapsalonul (“frizerie” în neerlandeză) a fost revelaţia anilor 2000 în Ţările de Jos, un fel de şaorma la farfurie reinventată. Dacă-l mănânci în Rotterdam, constă într-un strat de cartofi acoperit cu un strat de kebab acoperit cu un strat de gouda acoperit cu frunze şi sosuri. Inspiraţia pentru kebunul de la Calif, dacă vreţi, dar mai decadent.

În varianta locală, kebabul e înlocuit cu porc, gouda e caşcaval, frunzele sunt spanac baby iar sosul e puternic usturoiat şi însufleţeşte toată alcătuirea. De lipsa usturoiului, un adevărat flagel în birturile frecventate de corporatişti, mi-era cel mai frică.

Vine cu nişte tacâmuri sexi de lemn şi sosul casei, extra-iute, pe bază de habanero, limetă şi – glorie! – încă nişte usturoi.

Grămăjoara din faţa mea e mai mică decât credeam, dar extraordinar de consistentă. Porcul, poate nu cel mai zămos din istorie, dă drumul pe limbă unui complex foarte reuşit de arome. Cartofii sunt ca acasă. Rezultatul e uşor de presupus.

La insistenţele aproape sadice ale lui Stefan, bag la jgheab şi jumătate din sandvişul casei. Deşi tehnic nu e un burger, l-a botezat “helmet burger” fiindcă partea de sus a chiflei e scobită ca să cuprindă mai multă umplutură. În sfârşit, un fast-food care ştie secretul! (Dar foloseşte mănuşi.)

Înăuntru ar trebui să fie şi mai mult porc, încă nişte caşcaval, salată de varză cu maioneză, sos de usturoi şi un sos rosé. De fapt un mozol obscen şi imoral, asezonat cu şi mai multă iuţeală pentru a doua zi. Ceva ce naşte de obicei la mine în bucătărie.

Nu vreau să par prea bucuros – mai vedem noi după şase luni de rodaj – dar experienţa cvasi-occidentală a meritat ocolul, Stefan pare un gagiu dintr-o bucată iar omului care lucrează sau se plimbă prin Carol şi-i porcofil s-ar putea să-i pice bine.

Ca de obicei, cinstitometrul a scanat rapid întreaga situaţie şi a emis nişte verdicte.

Solide & fluide: 5/5. Şi eu de obicei nu dau porcul halcă pe porcul harcea parcea.

(Atât că berea e din gama Heineken, nimănui nu-i plac reţetele lor noi.)

Serviciu: 5/5. Par genul de băieţi care zâmbesc şi când nu e şeful prin preajmă.

Ambianţă: 4/5. Ei o spun: “urban eatery”. Nimic îndrăzneţ, nimic supărător.

Scoruri: 3/5. Obişnuite pentru o şaormărie de centru, pe muchia dintre aş şi n-aş dacă vii din alt oraş.

Cinstitometru: 8/10. Un loc promiţător cu un porc aşijderea, căruia-i doresc de pe acum expansiune plăcută.

Şi dacă vă interesează puteţi să urmăriţi PikaKlara pe facebook. Unde ceva îmi spune că vor anunţa un concurs de mâncat iute. S-o ştiţi de la mine mai întâi. Mă bag.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri