Utopia Balcanica

6 lucruri grozave pe care poate da 25.000 de euro Primăria Sectorului 6 (acum că a renunţat la iepuri)

25.000 de euro. Atât voia să dea Primăria Sectorului 6 ca să închirieze timp de două luni (!), de la o firmă prietenă, nişte iepuri urâţi cu LED-uri şi alte câteva decoraţiuni kitsch care urmau să binecuvânteze cu prezenţa lor şase grădiniţe norocoase.

Din păcate, copiii ăia băgăcioşi de pe facebook au surprins figurinele în trafic, cineva s-a scandalizat pe internet iar primarul Gabriel “Vorbeşte cu Mutu” Mutu a anulat tranzacţia, cu demnitatea tăcută a unui hoţ de pepeni care ştie că e suficient să laşi pepenele din braţe ca să fii din nou om cinstit.

Foto: Maria Munteanu (Facebook) via Recorder

Problema e alta. Mica gafă cu iepurii a lăsat un sfert de sută de mii de euro nesifonaţi. O sumă aparent ridicolă, dar dacă ne învaţă statul ceva, e că fiecare bănuţ trebuie risipit cu cât mai multă durere în cur, mai ales când e al cetăţeanului plătitor de taxe.

Expert în cheltuieli complet inutile, am luat asupra mea sarcina de a găsi alte găuri negre în care dl. primar sau prietenii lui ar putea arunca 25.000 de coco.

De exemplu…

6 miliarde de iepuri în carne şi oase.

Nu mă pricep deloc la animale, dar văd că un iepure se găseşte şi cu 30 de lei pe OLX, la celebrii bişniţari de iepuri din Techirghiol.

Un calcul simplu arată că 25.000 de euro îţi pot aduce vreo 3700 de iepuri. Un calcul mai complicat ne arată, oh doamne, stai.

Deci le dăm drumul în parc la Moghioroş. 3700 de iepuri înseamnă 1850 de femele. 1850 de femele pot face într-un an 133.000 de pui. Dintre ăia, 66.600 sunt femele. 66.600 de femele pot face într-un an 4.795.200 de pui. Încă un an, 172 de milioane de pui. Încă un an, 6 miliarde de iepuri. Într-un singur mandat, Gabriel Mutu poate popula parcul Moghioroş cu 20.000 de iepuri pe metrul pătrat. O scenă demnă de Iepurii lui Hitchcock.

Şi nu mă puneţi să socotesc cât curent ar genera 6 miliarde de iepuri băgaţi în nişte roţi din alea de hamster.

O donaţie cinstită la catedrala neamului!

În anul fiscal 2017, Primăria rivală – a Sectorului 1 – a vărsat în cuferele catedralei vreo 4 milioane de euro, bogdaproste. Sectorul lui Gabriel Mutu? Doar liniştea vinovată a păcătosului.

Într-un singur an, burghejii ăia de la nord de Calea Giuleşti nu doar că le-au suflat Rapidul amărâţilor de la 6, le-au suflat şi locul în rai. Situaţia trebuie remediată, iar 25.000 de euro (sau direct 30 de racle pentru moaşte tip mână) sunt un început bun.

50 de garsoniere absolut decente timp de două luni. Sau una pe viaţă.

Dacă chiar ţine să închirieze ceva preţ de două luni, Primăria de la 6 ar putea închiria – în locul iepurilor – 50 de garsoniere mari şi comode, în care funcţionarii de rang înalt să îşi ducă amantele sau pur şi simplu să se joace pe Nintendo şi să mănânce nachos când au o zi mai stresantă. Asta ar creşte moralul şi productivitatea atât în primărie, cât şi în instituţiile unde lucrează amantele.

Cu banii ăştia poţi chiar să cumperi o garsonieră (confort 2, e drept, dar suntem în plină bulă imobiliară), locul perfect pentru a-ţi dosi colecţia de pornografie cu cai.

10.000 de Happy Mealuri sau 50.000 de pungi de pufuleţi cu surprize.

Ştii ce le place copiilor de grădiniţă mai mult decât să vadă pe geam un animal grotesc făcut din becuri? Junk foodul şi jucăriile. Numa’ zic. Un Happy Meal e vreo 2 euro jumate în Bucureşti. De fapt, dă-l în p**a mea de Happy Meal, o pungă de pufuleţi cu surprize e 50 de cenţi iar jucăriile sunt fenomenale. Printre altele, eu am câştigat la pufuleţi o lanternă perfect funcţională, un fel de mini-pinball aproape jucabil şi o figurină reprezentând un WC PE ROŢI.

La cererea publicului, foto cu buda rulantă.

Ce vreţi, copii, 50.000 de pungi de pufuleţi cu jucărie sau un rozător uriaş?

În jur de 8000 de iepuri mai mici pentru casă şi grădină.

De ce să închiriezi 10 iepuri mari când poţi să cumperi de la Dedeman 8000 de iepuri mici şi să fie ai tăi pentru totdeauna? Fiecare grădiniţă ar primi 1333 de iepuri de 24 de centimetri, care puşi unul peste altul fac un totem de iepuri de 320 de metri.

Pe care nici nu trebuie să-l dea înapoi după două luni, stârnind mânia lui Chi-waabooz, zeul iepure al amerindienilor.

Şi nu în ultimul rând…

O tichie de mărgăritar pentru FIECARE chel din sector!

Nu ştiu cum arăta tichia de mărgăritar care a dat naştere îndrăgitei expresii, dar când mă gândesc la o tichie sidefată îmi vine în minte automat o yarmulkă evreiască din satin, care îţi face scăfârlia să lucească precum o perlă rară şi îţi asigură intrarea în orice sinagogă.

Găsim, complet la întâmplare, un magazin din New York care vinde tichii evreieşti en-gros şi aflăm că un pachet de 144 de tichii costă 32 de euro. Asta înseamnă că cu 25.000 de euro poţi cumpăra circa 112.000 de yarmulke. Poate chiar mai multe, dacă te târguieşti cu ei.

Direcţia regională de statistică spune că în sectorul 6 stau vreo 170 de mii de bărbaţi. Presupunând că jumătate au un grad avansat de chelie, asta înseamnă o tichie de mărgăritar pentru fiecare chel natural din sector.

Şi îţi mai rămân vreo 25.000 pentru ăia raşi în cap.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri