Utopia Balcanica

Meditaţie asupra heterosexualităţii şi coriandrului, de centenar şi de referendum

Nu-s vreun specialist în biologia sexului, dar presupun că e super simplu să-ţi dai seama dacă eşti heterosexual. Am conceput chiar şi un scurt test care s-ar putea să te ajute.

Primul lucru pe care trebuie să faci pentru acest scurt test e să laşi puţin deoparte toate ideile despre homosexuali cu care te-au încărcat părinţii, popa sau un drojdier din gară. O să pupi un bărbat ca să afli dacă eşti heterosexual sau nu, şi o să fie haios.

Caută-l pe cel mai drăguţ coleg de birou. Ăla care miroase frumos şi îşi dă barba cu ulei de jojoba. Posibil să fie şi el curios dacă e hetero. Apoi trebuie să mergi cu el într-o sală de şedinţe liberă, să încui uşa şi să-l pupi. Ai grijă să-i ceri consimţământul înainte, şi să fii perfect treaz. (Cine n-a pupat băieţi la beţie a fost un tocilar.)

Pupă-l cu limba, cu ochii închişi, cu toată ceremonia. Puteţi chiar şi să dansaţi un pic. E în numele ştiinţei.

Tu şi colegul. (Sursa)

Dacă ţi-a plăcut, e posibil să fii homosexual. Dar cel mai probabil nu ţi-a plăcut.

Chiar dacă igiena colegului tău e exemplară şi n-a mâncat mici la prânz, pupatul ăsta o să ţi se pară ciudat. Poate chiar scârbos. O să te întrebi cum dumnezeului le place femeilor să se pupe cu bărbaţi. Eşti la capătul ne-homosexual al spectrului, probabil datorită unor gene cu care te-ai născut.

Faci parte din majoritate. 9 din 10 bărbaţi sunt ca tine. Acum poţi să-ţi vezi de treabă, să te joci solitaire până se face ora şase şi să mergi acasă să te uiţi la snooker sau ce fac heterosexualii.

La fel funcţionează şi celălalt test: ăla care te ajută să-ţi dai seama dacă-ţi place coriandrul.

Când îl vei putea privi din nou în ochi pe colegul pe care te-am convins mai devreme să-l pupi, scoate-l la masă. Mergeţi la vietnamezi, să zicem. Vietnamezii sunt unul dintre popoarele care mănâncă coriandru, şi au o supă excelentă. Cere o supă cu mult coriandru.

Supa e sub diavolul verde. (Sursa)

Penetrează cu furculiţa tufişul ăla din vârful pho-ului aburind, lopătează o grămăjoară de coriandru şi rumeg-o până îşi slobozeşte aromele pe palatul tău inocent. Cu limba, cu ochii închişi, cu toată ceremonia.

Cel mai probabil o să ţi se pară OK. Sigur, nu se compară cu principele verdeţurilor, mărarul, dar are o aromă plăcută, fresh, citrică, contribuind la farmecul exotic al tăiţeilor dubioşi care îţi atârnă din colţul gurii. Felicitări! Faci parte din majoritate. 9 din 10 bărbaţi sunt ca tine.

Dacă şi mai devreme ai ieşit hetero, eşti dublu majoritar. Poţi să mergi şi la biserică, şi la vietnamezi fără să trebuiască să ascunzi de ochii şi gura lumii o parte din ceea ce te defineşte pe tine ca individ.

Dar dacă cumva nu-ţi place coriandrul?

Chiar dacă mâncarea e grozavă, frunza asta din vârf ţi se pare ciudată. Scârboasă, chiar. Te întrebi brusc cum dumnezeului mestecă şi înghit ceilalţi oameni buruiana asta, cu emanaţia ei chimică, de detergent verde pentru faianţă şi gresie.

Spune-i chestia asta comeseanului tău şi n-o să te înţeleagă. Sau o să te acuze că faci mofturi ca să te dai interesant. Sau o să insiste să-ţi dea din coriandrul lui, că poate pe al tău l-au greşit.

Eşti un fel de homosexual culinar. Faptul că percepi cu totul altfel gustul acestei plante (şi simţi că lingi pereţii iadului doar gândindu-te la ea) se datorează tot unei variaţiuni care s-a ivit în structura ta genetică. Face parte din tine. Oricât coriandru ai mânca, n-o să-i dai de gust. La fiecare ieşire la vietnamezi, o să-l înghiţi pe nemestecate, o să-l ascunzi în şerveţel sau o să-i şopteşti chelnerului să-l omită.

Bun venit în clubul nostru, al bărbaţilor aproape 100% heterosexuali, dar cărora li se pare că coriandrul are gust de căcat.

Ceva în alcătuirea noastră biologică ne face diferiţi de majoritate. Cu nimic inferiori, doar altfel. Mergem la muncă, ne plătim birul, stăm pe dreapta pe scara rulantă, bem o bere seara. Numai că preferăm alte buruieni în supă.

Partea bună e că (în afară de unii extremişti vietnamezi) nimeni nu vrea să ne ia pielea, să ne interzică drepturi sau să ne bage într-un ţarc pentru că ne strâmbăm la coriandru.

Putem să facem cununie civilă cu fete heterosexuale care detestă coriandrul, să înfiem unul din miile de copii amărâţi pe care nu-i vrea nimeni (de la care a furat sau nu Dragnea) şi să-l învăţăm că coriandrul e oribil. Oricum o să-l încerce. Dacă are gena cu pricina, o să i se pară nasol. Dacă nu, o să fie un mâncător de coriandru. Tot o să-l iubim şi o să-i ţinem pumnii la olimpiadă.

Putem chiar să ne îmbrăţişăm în public şi să ne şoptim tandru ce scârnăvie e coriandrul. Nimeni n-o să vină să ne ţină predici.

Putem, la o adică, să decidem că trăsătura asta a noastră e super specială şi să facem o paradă flamboaiantă în cinstea faptului că coriandrul ne face să vrem să borâm.

Momentan.

Până când într-o zi, când n-o să mai ţină placa cu ungurii care complotează să fure Ardealul, cu paralelii care îţi ascultă telefonul, cu sataniştii care taie mâţe în Cişmigiu, cu afurisiţii de homosexuali care vor să facă pedo/zoo/dendrofilia obligatorie, noi am putea fi următoarea mare panică publică: mutanţii care resping orice are gust de coriandru.

Din fericire, nici un zeu urâcios dintr-o carte de acum 6000 de ani n-a poruncit nici unui trib de căprari neolitici din Levant să-i omoare cu pietre pe cei care se codesc de la masa zilnică de supă vietnameză cu coriandru.

Nici un înger fictiv al morţii nu s-a pogorât asupra a două oraşe fictive ai căror locuitori urau coriandrul atât de tare încât îl dădeau la pisică.

Nu vă place verdeaţa domnului, ai? (Sursa)

Nici un discipol al lui Marcel, autoproclamatul fiu al zeului urâcios, n-a zis aşa: ştiu că Marcel a spus că el n-a venit să schimbe legea lăsată de ta-su, dar am putea s-o actualizăm noi un pic ca să avem succes la greci şi la romani, de exemplu să avem voie să mâncăm porc şi să nu ne mai tăiem prepuţul. Pe aia cu omorât nemâncătorii de coriandru o păstrăm. Dar îi iubim pentru că-s şi ei oameni, dar îi urâm că tata lui Marcel a zis să-i omorâm.

Încă n-a avut loc psihoza asta.

Sau dacă există acest cult pervers al urii-mascate-în-milă faţă de nemâncătorii de coriandru, el n-a devenit, printr-un concurs de împrejurări, stăpân peste un continent, pretext de războaie, scuză pentru tirani.

Suntem în siguranţă. Dar undeva adânc, gândul că ne-am născut altfel ne înfioară un pic. Ştim ce părere au oamenii despre semenii lor care-s altfel. Bine că ciudăţenia noastră e discretă!

Purtând în noi frica asta mocnită, tu şi cu mine, heterosexuali aproape 100% dar cărora nu ne place coriandrul, sigur n-o să contribuim la mascarada sinistră de weekendul ăsta.

Dar unii dintre prietenii noştri, oameni hetero care înfulecă liniştiţi coriandru, poate nu s-au gândit că la un moment dat isteria zilei o să se stârnească împotriva pistruilor lor, a insistenţei lor să scrie cu stânga, a urechii lor clăpăuge, a faptului că bunica lor era din Moldova sau a vreunei alte ciudăţenii mari sau mici care-i face pe ei să fie ei.

Şi cineva o să aibă ideea magistrală să scrie în constituţie că familia poa’ să fie oricare doi oameni, dar să n-aibă strungăreaţă. Toată lumea ştie că oamenii cu strungăreaţă nu pot primi sfânta împărtăşanie, că le curge vinul înapoi afară prin strungăreaţă.

Şi referendumul ăla o să ţină patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, să fim siguri că se face cvorumul de 6,66% necesar ca să-i trimitem în lagăre pe nenorociţii ăia cu alergie la arahide.

ecouri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Comentează

Ultimele articole

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri