Utopia Balcanica

Mic tratat despre gângănii

Înainte să se pogoare iarna peste noi şi să-şi dea duhul sau să adoarmă toate gângăniile, m-am gândit să scriu despre felul în care erau definite de August Scriban în dicţionarul său din 1939. Numele vă este, probabil, cunoscut. I-a dedicat şi Vasile un articol, iar în urmă cu aproape un an am scris despre diversele alcooluri pe care Scriban le considera invariabil o formă de rachiu.

Interbelicul nostru nu se lasă mai prejos nici în privinţa gângăniilor, pe care le defineşte cu multă fantezie. Omul era în mod cert mai degrabă poet decât lingvist.

Din păcate, celebrul George cel puturos, gândacul care ne terorizează în capitală, nu exista la noi pe vremea lui Scriban, fiind o insectă nesuferită importată din Orient în timpuri mai recente. Musca, a doua cea mai nesuferită creatură după George, nu era doar insuportabilă, ci şi plictisitoare. Una-două, bazâindu-te muştele, te apuca spleen-ul, apoi depresia şi drama existenţială. Ba chiar reuşeau să plictisească şi vitele. Aşa-mi explic acum privirea lor placidă şi resemnată.

Trebuie să ştiţi de asemenea că pentru Scriban insectele nu erau feminine, ci masculine: un insect, doi insecţi. Uf, patriarhatul ăsta!

múscă f., pl. şte Un insect dipter care plictiseşte foarte mult oameniĭ (maĭ ales la masă) şi vitele.

În cazul tăunelui, un fel de muscă mai mare, Scriban notează şi trăsături fizice esenţiale, cum ar fi culoarea ochilor:

tăún m. Un fel de muscă mare (cafenie negricĭoasă cu ochĭ verzĭ) care suge sîngele vitelor (tabánus bovinus). V. streche

Dacă toate alcoolurile erau pentru Scriban un fel de rachiu, trebuie să ştiţi că o mare parte dintre insecte erau pentru el un fel de muşte. ţânţarul, de pildă, era o muscă mai zveltă şi pipetă, ţinută la dietă:

ţînţár m. Un fel de muscă foarte supţiratică care trăĭeşte pin locurĭ băltoase şi care, cînd dă de pelea unuĭ animal, maĭ ales a omuluĭ, înfige botu eĭ ascuţit şi suge sîngele (culex pipiens). Tot un fel de ţînţar transmite microbiĭ frigurilor palustre.

Trompa delicată a ţânţarului devine, în limbagiul destul de colorat şi descurcăreţ al lui Scriban, un bot ascuţit. În chip bizar, lingvistul-poet nu menţionează deloc bâzâitul îngrozitor al creaturii.

Foto: British Library pe Flickr

Tot un fel de muscă e pentru el şi albina, care-şi înfige acul în oameni când e furioasă, ceea ce o face să-mi fie simpatică. Scriban nu pare să critice aceste apucături colerice ale albinelor, ci să admire natura lor republicană:

albínă f., pl. e Un fel de muscă imenopteră maĭ mare care produce mĭere şi ceară şi pe care oameniĭ o îngrijesc ţinînd-o în stup, unde ĭa trăĭeşte cu semenele eĭ ca într’o republică supt conducerea uneĭ albine maĭ marĭ numite matcă saŭ regină. (Trîntoriĭ îs albinele masculine. În partea din apoĭ albinele aŭ un ac veninos, cu care împung cînd îs furioase şi care maĭ tot-de-a-una rămîne în împunsătură şi cauzează o unflătură foarte dureroasă).

Albina are şi rude sălbatice, ca viespea, definită ca o albină mai suplă, şi bondarul, descris ca o viespe mai grasă şi mai zgomotoasă:

vĭéspe (vest) şi véspie (est) f. Un fel de albină sălbatică ceva maĭ mare şi maĭ supţire.

bondár (Mold. nord) şi bongár (Munt.) m. Un fel de vespe mare negricioasă (bombus terrestois) saŭ orĭce vespe groasă şi bîzîitoare.

Ne continuăm călătoria cu alte insecte înţepătoare sau ciupitoare, cum ar fi puricele, care, urmărit de oameni asemenea bandiţilor, scapă de la moarte prin sărire:

púrice (est) şi púrece (vest) m. Un insect dipter negru parazit pe corpu omuluĭ şi animalelor şi care scapă de urmărire pin sărire (púlex irritans).

Cât despre păduche, celelalt parazit vedetă al omului, Scriban nu prea ştie cum să-l definească, aşa că-i alocă o explicaţie scurtă şi cam seacă:

pădúche m. Un fel de insect emipter care trăĭeşte pe corpul omuluĭ (maĭ ales în cap) şi animalelor, (pediculus cápitis).

George, gândacul puturos din Bucureşti, este numit şi ploşniţa marmorată asiatică sau ploşniţa cerealelor. Pe vremea lui Scriban el nu trăia în România, ci avea o rudă mai săracă cu tendinţe vampirice. Atât George, cât şi ploşniţa de pat (ruda săracă), fac parte din familia mare a heteropterelor. Au de asemenea în comun puturoşenia şi modul stealth de a pătrunde în case:

plóşniţă şi (vest) -jniţă f., pl. e Un insect lat şi puturos care ziŭa stă ascuns pin paturĭ şi crăpăturile ziduluĭ, ĭar noaptea ĭese şi suge sîngele celor care dorm (acánthia lectulária).

După aceste goange îngrozitoare, o să ne oprim puţin asupra unor insecte ceva mai simpatice: libelula şi buburuza sau mămăruţa.

Libelula, fiinţă ce planează la înălţimi mici, este cunoscută şi sub denumirea populară “calul-popii”. Bizară asociaţiune, mi-am zis. Dar când am descoperit în alt dicţionar şi denumirea “calul-dracului”, mi-am dat seama că sintagma e peiorativă, ţăranul român făcând mişto de popi de câte ori avea ocazia, contrar imaginii sale pioase promovate de diverşi naţionalişti cu crucea pe piept.

libélulă f., pl. e (d. latina naturaliştilor libéllula, nivel jos [fiind-că acest insect zboară planînd la înălţimĭ micĭ], dim. d. libella, care şi el e un dim. d. libra, nivel. V. nivel, litră, echilibru). Zool. Numele ştiinţific al caluluĭ popiĭ, un insect nevropter. – Fals libelúlă (după fr.)

Buburuza, zisă şi gărgăriţă, măriuţă, mămăruţă, bou’ lui Dumnezeu şi vaca Domnului îi e tare dragă lui Scriban, care stă să-i numere cu atenţie punctele de pe spate şi să-i noteze culorile. E de altfel singurul insect pe care îl consideră frumos:

buburúz şi -úţ m., pl. ji, ţĭ şi buburuză, -úţă, pl. e (cuv. reflex din răd. bubu- bobo-, ca şi bubă, bobocş.a. V. mămăruţă) Un frumos gîndăcel roş aprins (cu şapte puncte negre) care trăĭeşte pin viĭ şi grădini, numit şi gărgăriţă, măriuţă, bou luĭ Dumnezeŭ şi vaca Domnuluĭ (coccinella). – Sînt şi uniĭ negrĭ, maĭ micĭ, care aŭ 14 puncte galbene, ĭar alţiĭ galbenĭ cu puncte negre.

Vom încheia periplul cu alte două insecte săritoare (după puricele de mai sus): lăcusta şi greierele.

Lăcusta e desigur, din cele mai vechi timpuri, un fel de Satana a insectelor, pentru că distruge culturile şi lasă oamenii să moară de foame. Prilejul e numai bun pentru Scriban să-şi manifeste antisemitismul interbelic (Vasile a scris pe larg despre izbucnirile antisemite ale lui Scriban, ce sunt deopotrivă înfricoşătoare şi amuzante prin absurdul lor):

lăcústă f., pl. e Un insect ortopter săritor lung pînă la 6-7 centimetri şi care călătoreşte în stolurĭ şi devastează semănăturile. (În delta Dunăriĭ îs foarte multe). Fig. Parazit, devastator, lipitoare: J**aniĭ îs adevărate lăcuste. – Fals locustă.

După criza prilejuită de lăcuste, dăm peste o definiţie de data asta simpatică şi neutră rasial a greierului:

gréĭer şi gréĭere şi (Mold.) gríer şi gréur(e) m. Un insect ortopter care sare ca lăcusta şi trăĭeşte în pămînt şi în zidurĭ. Masculiĭ au un aparat cu care ţîrîĭe şi-s pomeniţĭ de poeţĭ. Fig. Iron. A avea greĭerĭ în cap, a avea gărgăunĭ, a avea stigleţĭ, a fi cam nebun.

După cum vedeţi, de la isterie la poezie nu era în 1939 decât un pas. Mai sunt şi alte insecte în „Dicţionaru limbii româneşti”, dar definiţiile sunt mai puţin interesante, scandaloase sau simpatice.

Atât eu, cât şi Vasile (cred), vă recomandăm ca tratament împotriva depresiei şi plictiselii (provocate sau nu de muşte) să răsfoiţi în timpul liber dicţionarul lui Scriban. Mai ales dacă sunteţi sau aţi fost şi pe la Litere. E arhivat integral şi în dexonline.

ecouri

Andreea

Om neserios. Îi plac suprafeţele de hârtie tipărite. Cu cât mai vechi, cu atât mai bine.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
ecouri