Utopia Balcanica

Am vorbit cu Ana, tipa din Capitală care pictează dracii, sfinţii şi zânele ţăranului român

Ştiţi că îmi plac arta populară, motivele viu colorate, cămăşile cu flori, vameşul Rousseau, gândul că statuile Antichităţii greco-romane erau ridicol de pestriţe.

De-aia am şi fost bucuros să ochesc într-o zi pe interneţ pictura Anei Drăgan de la Naivia, care se învârte pe-aici de multă vreme (în calitate de cititoare). Şi am stat niţel de vorbă cu Ana, mai mult ca pretext ca să vă arăt şi vouă tablourile ei, poate cele mai potrivite cadouri pentru nunţi, casă nouă, Dragobete şi cumetrii boho-chic.

Cine eşti? Şi mai ales a cui eşti, maică?

Sunt Ana Drăgan, de la Bucureşti, cu rădăcini prin Bărăgan şi Oltenia.

Trăieşti din artă? Ţi-e frică de fenomenul hobby-ului care devine job?

Încerc să trăiesc din artă, la nivel low-maintenance. N-am aşteptări prea mari de la domeniul ăsta, nici el de la mine. Pur şi simplu fac ceva ce-mi place, şi pot doar să sper că mai sunt oameni pe aceeaşi lungime de undă. E destul de greu, dar îmi place aşa. Mai ales că experienţa de cel puţin zece ani mi-a arătat că sunt destui cărora le place arta “anonimă”, netrecută prin galerii.

Cât despre fenomenul ăsta de care vorbeşti tu, mi-e frică oarecum de el, că aduce plafonare. Trebuie să faci ce ştii că se vinde, trebuie să repeţi unele lucrări sau să faci ceva chiar dacă n-ai chef în momentul ăla. Dar dacă nu eşti un alintat al sorţii sau vreun pui de boier, chestia asta se întâmplă în orice domeniu, deci nu e o mare tragedie nici pentru un artist. Te apuci de muncă şi pofta vine mâncând.

“Albă ca zăpada” (sursa)

Am văzut în lucrările tale şi nişte Săpânţa, şi nişte lubki ruseşti – tu de unde ai spune că-ţi tragi seva?

Cred ca prima mea sursă de inspiraţie au fost ilustraţiile lui Bilibin, din cărţile de poveşti. Apoi prinţesele pe care mi le desena maică-mea (da, se moşteneşte!).

La început, îmi plăcea arta figurativă şi aveam tendinţa să apreciez formele studiate. Arta naivă, arta populară nu mi se păreau treburi serioase. Dar sunt unele gusturi care se dobândesc, şi odată prinse, nu te mai saturi de ele. Picturile de pe pereţii bisericuţelor de lemn din Maramureş, Săpânţa, arta populară mexicană, icoanele copte, indienii cu picturile lor de Madhubani, toată arta asta pornită din simţirea popoarelor mă impresionează.

Zi-mi şi mie trei pictori care-ţi plac!

Cred că cel mai mult îmi plac Goya, Van Gogh şi Bosch.

…şi cum, când, unde ai învăţat să pictezi?

Am tot măzgălit cu creioane şi acuarele de când mă ştiu. La un nivel mai profi am ajuns după ce mi-a zis maică-mea că aş putea să mă ocup cu asta. Că oricum altceva nu prea ştiu să fac :). Tot ea m-a instruit. Făcea nişte reinterpretări pe ceramică ale troiţelor de lemn româneşti şi mă îndemna şi pe mine să lucrez în maniera aia. De-a lungul anilor mi-am format un stil, m-am mai auto-şcolit. Am învăţat şi de la oameni, şi de pe net, şi repetând pur şi simplu. Totul e să-ţi placă.

“Pomul fără căpătâi”, cutiuţă (sursa)

Eşti o tipă cu carte care trăieşte în marele oraş. Ce faci tu se mai poate numi “artă naivă”? Sau e ceva cu “-ism” în coadă? Tu cum preferi să-i zici?

Nu mai fac artă naivă propriu-zisă din copilărie! Oricât m-aş chinui să fiu de sinceră în lucrările mele, îmi dau şi eu seama că nu mai am curajul de la începuturi atunci când mă joc cu liniile şi culorile. Am găsit anumite tehnici, combinaţii care mă avantajează. Îi zic, totuşi, artă naivă pentru că n-am studii formale în domeniu şi pentru că subiectele mele vin mai ales din folclor. E un fel de primitivism studiat.

Crezi că există un punct în care se termină arta şi începe kitschul?

Eu încă nu l-am descoperit. Cu atracţia mea pentru auriu, sclipici şi sidef, ştiu că sunt mereu în pericol de-a trece graniţa. Mi-am făcut o regulă: să nu folosesc culori turbate şi sclipici decât la mărunţişuri (gen mărţişoare). Aşa eliberez kitschoasa din mine.

Totuşi, ce e kitschul? Cred că am mai alunecat în el când mi-am dat prea mult silinţa să fac ceva frumos, fără a simţi cu adevărat.

Ştiu că ai studiat nişte etnologie. Care ţi se pare cel mai interesant personaj din mitologia populară românească?

Dracul ghiduş. Adică dracul ăla de la începuturile lumii care îi punea beţe în roate lui Dumnezeu când voia să creeze ceva, care încerca să-l imite pe Dumnezeu şi făcea tot felul de nefăcute. Cică el a făcut buruienile, tutunul şi tot ce-i rău pe lume. El ar fi făcut şi maimuţa, ca o pastişă după om! E un personaj chiar simpatic, dacă te iei după miturile populare.

“Fiinţe năzdrăvane” (sursa)

Faci şi icoane. Ştiu că-i super-personal, dar cum te raportezi la religie?

Religia mă depăşeşte din multe puncte de vedere, dar iubesc cultura sinceră care s-a creat de-a lungul secolelor în jurul ei. Îmi place arta creştină, am cunoscut oameni minunaţi profund credincioşi. Biblia are pasaje care mă inspiră. Biserica are tradiţii care mă inspiră. Totuşi, şi religia are kitschul ei. Poate că şi-a băgat dracul ghiduş coada şi acolo.

Din iconografia românească, ai vreo scenă preferată? (A mea cred că-i aia ardelenească cu Iisus din care creşte viţa de vie.)

Cred ca e “Judecata de apoi”. Frescele vechi din biserici, dar şi reprezentarea pe sticlă.

Dacă ţi-ar bate în geam Preafericitul şi ar zice “Psst, Ana, fă-mi şi mie o icoană pentru Catedrala Neamului”, cum ai reacţiona?

Nu cred ca icoanele pe care le fac eu sunt pe gustul Patriarhului. Şi chiar dacă ar fi, unde să pună o icoană de-a mea în catedrală? S-ar pierde în imensitatea locului şi n-ar mai avea niciun farmec.

“Zestrea raiului” (sursa)

Există cerere pentru arta naivă? Ce preferă oamenii – subiecte religioase sau laice?

Arta naivă este mai greu digerabilă, pentru că pare uşor de făcut. Există cerere, dar de la oamenii care ştiu cu ce se mănâncă, sau care au o simţire nativă. Odată ce au ajuns să îndrăgească stilul, oamenii nu mai fac discriminări, vor si religios, şi laic.

Mi-au cumpărat icoanele şi oameni care spuneau că-s atei sau paraleli cu biserica.

Ce e Naivia? Shameless self-promotion time.

Naivia este magazinul online pe care eu şi iubitul meu am decis să îl deschidem. Un fel de planetuţă virtuală, cu poveşti, folclor şi artă, de unde să cumpere lumea cadouri deosebite. Mă mai găsiţi şi pe blogul meu, Naart.

Cum ar fi un tablouaş migălit pe lemn, cu oglindă.

“Actriţe de cinema” (sursa)

Ştiu că nu-i foarte elegant din partea mea, dar dacă vreau să-l pipăi înainte să-l cumpăr, pot să fac asta undeva?

De mică merg la târgurile de la Muzeul Ţăranului Român. Aşa m-am făcut cunoscută, ca altfel chiar că rămâneam o anonimă, mai ales la cât de outgoing sunt eu. Am lucrări şi în Galeria de Artă Ţărănească. Ma simt ca acasă la ei.

În loc de autograf, poţi să ne desenezi ceva?

Ce ştiu eu mai bine: păsăruici strâmbe şi pupăcioase.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
Acum şi la restaurant.
shareuri