Utopia Balcanica

Cronici cinstite: seară de vară la Lehliu-Gară, cu crâşmă bizară şi tuslama rară

Trippa italienească am tot mâncat în ultima vreme. N-am putut, în timp ce fugăream stomacul unei vite prin smârcurile de tomată coaptă şi brânzet tare, să nu constat că sunt ani de zile de când nu mi-am dat întâlnire cu străvechea ei omoloagă turco-balcanică, tuslamaua.

Pentru cine mănâncă doar la Ikea, tuslamaua e un fel de reducţie cremoasă de ciorbă de burtă. (La turci, din câte mi-a spus mie un turc, e o ciorbă de burtă. Acolo, işkembe şi tuzlama diferă doar prin dimensiunea bucăţilor de burtă.)

Prin meniuri o mai întâlneşti ca tuslama regală, dar să fim serioşi. Tripes à la mode de Caen pot fi regale, motsunabe pot fi chiar imperiale – ceva tăvălit prin Câmpia Română n-are cum să fie altfel decât tribal. Tuslama pre-statală.

Şi se găseşte rar. Sigur, aş putea să mă duc s-o mănânc la Zexe, sau aş putea să mă duc s-o mănânc la Mărgineni, dar unul e prea în surdină şi altul prea zgomotos. This one was just right.

Gata prologul. De ce v-am povestit toate astea?

Pentru că săptămânile astea am întreprins nişte expediţii prin Călăraşi (şi nici măcar nu era Three Smoked Olives). Într-una dintre seri, pe drumul de întoarcere, mi-am dat seama că suntem în Lehliu-Gară. Aşa, şi? Păi în Lehliu-Gară e un birt pe care-l văd pe facebook de ani de zile. Au cântat şi Timpuri Noi acolo, deşi e în echivalentul bărăgănean al mitologicului Bumfuck, Alabama.

Birtul se cheamă La Partid şi mi-l imaginam cu totul altfel. Socoteam că-i un fel de popas de TIR-işti mai fancy, cu o parcare mare, cu paraşute şi păcănele. Din contră – am nimerit la o tavernă micuţă, cu oareşce design. Genul de cârciumă care şi-ar găsi locul ca aspirator de turişti la şosea în 2 Mai.

Iau o Amstel la 9 lei. Hehe, Amstel la 9 lei, aici încă se simte că suntem la Lehliu. Muzica e rock-fm-ish iar pe pereţi sunt afişele diferitelor cântări care s-au derulat aici. Săptămânile astea cântau Light Quartet. La Lehliu, mai digeraţi asta o dată.

Citesc meniul. Diiitamai meniul.

Meniul e o pleaşcă tip ziar (“Gazeta de foame”), conţinând: poze, mottouri, un soi de manifest al birtului de la patronul Emil Constantinescu – nu, nu acel Emil -, o istorie lehliană/lehliotă care începe prin secolul XIX, descrieri alambicate ale tuturor felurilor, mărturii ale unor oameni pe care-i cunoşti vag de pe interneţ şi care au trecut pe-aici înaintea noastră. Încep deja să regret că am neglijat atâţia ani această anomalie simpatică din drumul spre mare. Pare-se că toată lumea o cunoştea.

Oferta de la Partid e amplă, nene. E o coliziune a tuturor meniurilor de bistro româneşti, cu tigăi picante, mici, plăcinte regionale, zeamă de fasole în pâine pentru turişti, hamsie, midie, rapană, ciorbă cu babic, cârnaţi de Pleşcoi, saramuri, şniţele, burgeri, coaste şi, fireşte, pizza (care părea să aibă cel mai mare succes printre localnici).

Nu m-am dus acolo chitit să-i fac o recenzie, aşa că n-am făcut cine ştie ce poze şi n-am reţinut cât costau toate drăciile, dar scorurile pluteau undeva prin jurul mediei bucureştene. Titan, nu centru, dar oricum, nici Lehliu. Tuslamaua mea a fost, cre’ că, 28 de lei, ca şi rapanele.

Îhî, de-aia am ţinut discursul ăla mai devreme, fiindcă am comandat o tuslama şi o porţie de rapane. Şi nişte cartofi cu brânză şi o salată de varză. Să înceapă judecata.

Suntem doar doi inşi şi o să ne cam războim cu masa asta. 

Dăm, e drept, peste cel mai nefericit avatar al salatei de varză – varză tocată într-un bol cu nişte mărar, nefrecată, neuleiată, neoţeţită, trezind amintiri de vacanţe la Olimp cu bunicii în ‘94.

Aşa sunt şi celelalte salate, oare? Leguma tăiată nu e salată, oameni buni. Însăşi etimologia cuvântului salată spune asta. Drege-mi-o, fă-mi o poveste, de-aia eşti bucătar. Dacă cer un şniţel, îmi dai o găină şi pesmet să mi-l înjgheb eu după gust?

Cartofii salvează onoarea garniturii, fiind naturali, vânjoşi şi numeroşi, sub un munte de telemea.

Rapanele avec leurs petits zarzavaturi (roşii, ceapă, verdeaţă) s-au prezentat exact atât de fragede şi gustoase cât pot fi nişte rapane pe plită. Dacă n-aţi mâncat rapane, vă zic eu, sunt un fel de zgârciuri scârţâicioase carnivore care trăiesc în cochilii mari. Când sunt proaspete, au gust de mare şi nu te îmbolnăvesc. Nu le vei mânca niciodată pentru vreo aromă cuceritoare, ci de dragul ideii că mănânci marea. Plus că salvezi marea, fiindcă sunt o specie invazivă şi foarte dăunătoare.

Aş fi aruncat o ceaşcă de mujdei peste ele în locul jumătăţii ăleia fiţoase de lămâie. Of, oamenii ăia care storc lămâie peste bucate perfect comestibile.

Tuslamaua – delicată, catifelată, spongioasă, animăloasă, lăuntrică, primordială, deloc fotogenică, cu hrean, cu usturoi, cu gogoşar. Adică o tuslama corectă. Şi probabil motivul pentru care am să mă întorc la gagiii ăştia când mai trec pe-aici în drum dinspre mare, dinspre Călăraşi sau doar ca să le arăt unor concetăţeni dornici de daytrips excentrice că până şi la Lehliu există viaţă.

Acum, că m-am murdărit io la gură de Italea şi aş fi ras şi nişte pecorino pă tuslămitsă, asta-i o problemă cu care va trebui să mă lupt singur.

Până atunci, la Partid e un birt curios, curajos, totalmente out-of-place în Lehliu-Gară – despre care ştiaţi probabil cu toţii dar am ajuns şi eu şi am mâncat o tuslama şi n-a fost rea deloc.

Cinstitometrul a ţăcănit domol, ca trenurile pe magistrala din vecinătatea crâşmei.

Băutură: 5/5. Berea e ieftină şi limonada are toate ingredientele necesare. N-am testat restul barului, dar oferta e super vastă pentru un oraş cu probabil 5 locuitori.

Mâncare: 4/5. Mici stângăcii provinciale, ca non-salata de varză, dar ai de unde alege iar porţiile sunt ca pentru drumeţi. Mă văd oprind aici după orice weekend la mare. Also, tuslama.

Ambianţă: 4/5. Au trecut mai multe trenuri decât maşini cât mi-am băut eu berea pe terasă.

Serviciu: 5/5. Lume amabilă.

Scoruri: 3/5. Mai degrabă de Bucureşti decât de Bărăgan.

Sumar: 9/10. De ce nu m-o fi lovit inspiraţia asta mai devreme.

La Partid e pe DN3, în mijlocul Lehliului-Gară, aproape de barieră, şi are o pagină de facebook unde ne ţine la curent cu cântări şi alte întâmplări.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
Nimănui nu-i plăcea momentul ăla.
shareuri