Advertisements
Utopia Balcanica

40 de ipoteze privind conţinutul sticlei acestui căţel

(Nu mai ţin minte unde am surprins acest instantaneu şi sunt aproape convins că nu e bine să-i dai vin unui căţel, dar nu mă pricep. Mulţumesc, Mark Zuckerberg, că mi-ai adus aminte că am o poză de undeva din Europa cu un căţel troscănind. Mulţumesc şi prietenilor mei de pe feisbuc că au partikipat cu idei.)

Ar putea fi muşcat ottonel.
Busuioacă de bot canin.
Vin de masă din struguri hamhamburg.
Fetească neagră în cerul gurii.
Labernet Sauvignon.
Galbenă de Odogbeşti.
Zghihară de Lăbuşi.
Pinot pedigris.
Frâncăţeluşă.
Chardognay.
Tămâi-oase.
Lătraminer.
Ries-ling.
Mrrrlot.

Poate e de la o podgorie din Dogbrogea.
De exemplu Sarica-Niculicăţel.
Sau Mrrrfatlar.
Sau Os-trov.
Sau Istria-Babadog.
Sau ceva de pe podişul Mrrrnavelor.
De exemplu Jidgrivei.
Dealurile Făl-chihuahua-ului.
Collie-nele Tutovei.
Caniş-Măderat.
Dulăul Mare.

Poate e îmbuteliat la Dogmeniile Azoreşti.
Sau dincoace, la Pietr-oasele.
Castel Hund-iade.
Ceplătrătura.
Fetiţa în iarbă.
Domeniile Urlaţi la lună.
Buldogureasca.
Crama Tohami.
Chateau Varteckely.
Crama Rottweilerberg.
Prince Sharpei.

Poate e hampanie.
Dog Perignon.
Moët & Chiendon.

Important e ca strugurele să fi fost cu lesă la maturitate deplină.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Advertisements

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
Alte articole!
Scene clasice din supermarketul tău preferat.
shareuri