Prin lucarnele gotice ale palatului străbătea, răzleţ, lumina câte unui fulger îndepărtat. În spatele a douăzeci de uşi ferecate cu douăzeci de lacăte, domniţa Gaga scotocea, tremurând, printr-un şifonier care era numa’ el cât o garsonieră. Era evident că nu mai dormise de zile bune. Ceva o frământa groaznic.
Dacă tot sunt la modă căpuşele şi boala Lyme (daţi clic să vă faceţi mai culţi medicologic), tre’ să ne echipăm şi noi cu o lupă mare, lungă, groasă şi vânjoasă. Ca să pătrundem cu banda noastră desenată în universul microscopic al paraziţilor externi, zişi şi Fiscu’ naturii, cari ne fac viaţa palpitantă de milioane de ani.
Aţi citit prost mai sus, scrie numa’ lupă, haimanalelor.
Nu-s genul care să percuteze la teze elucubrante cu morţi care, vezi doamne, şe prefac cu neruşinare şi de fapt n-au murit. Cred cu tărie că Tupac împinge zambilele-n sus, că Elvis e la doi metri sub Graceland, că până şi nea Nicu şade cuminte la Ghencea în somnul fără sfârşit. Ba chiar cred că multe personalităţi despre care mediile mainstream zic că încă-s printre noi au decedat de mult. Atât: Loredana Groza.
Dar nu poţi să ignori argumentele solide când ele chiar apar şi te dau pe spate cu soliditatea lor de necombătut.
Gândiţi-vă doar un pic. Manelele noastre sunt genul muzical perfect pentru o vedetă internaţională care tocmai şi-a înscenat răposarea.
Sunt ca muzica country – faci în continuare bani cu căruţa, ai puhoi de groupies şi te solicită tot felul de baroni locali cu gusturi simple, în cele mai cu ştaif cârciumi unde se bea şampanie orijinală, da’ toată lumea se preface că nu exişti. Până şi tabloidele sunt circumspecte.
Vadim tresări şi scoase un ţipăt scurt. Broboane de sudoare i se prelingeau pe la tâmple, poticnindu-se de venele care încă pulsau. Pipăi cu vârful degetelor drapelul de care se dezvelise în somn, să se asigure că totu-i aievea şi că încă e viu. Sărută icoana de pe noptieră – dacul Iisus îl privea dinăuntru cu blândeţe, liniştindu-l. Fornăi de câteva ori din nări şi culcă din nou capul în perna jilavă. Dada, totul fusese doar un vis înfiorător.
Ştiu că îmi propusesem să las ceva aici zilnic numa’ că ieri m-au pus d(r)acii să mă uit la un episod din Sandy Belle ca să-mi dau seama cât eram sau nu de cretini când eram mici, şi cîcatul a fost atât de captivant încât m-am uitat la vreo zece episoade şi n-am de gând să mă opresc. E mai rău decât reality showul de pe OTV.
Dar nu despre nostalgia desenelor care veneau între telejurnal şi emisiunea lu’ Everac îi vorba acum, ci despre un alt soi de nostalgie, o nostalgie vicioasă şi care mergea îngropată odată cu ceilalţi căpcăuni din mitologia naţional-comunistă, cum ar fi comunismul.
Peste tot pe unde mergi, dai de protocronişti. Peste tot pe unde calci, calci în cât de măreţi erau strămoşii noştri, românii verzi, creştini ortodocşi de peste o veşnicie.
N-am mai fost de cam multicel rusofoni eh? Şi dacă tot a revenit printre noi un prieten care-i iubeşte în mod deosebit pe acei frumoşi scăldători la copcă, iaca Ундервуд (sau Undervud sau Underwood sau cum vă place), o formaţie înfiinţată în ’95 de către doi medici din Crimeea şi care funcţionează actualmente la Moscova.
À propos de medici, azi avem reclame vechi la laxative şi alte hapuri pe Medicologia.
Mare grijă să nu vă steie inima ca la magicieni, că acu’ scoatem din joben un episod nou cu Mîţa, ca să oprim prin puterea minţii discuţia de mai devreme şi să ne vedem în linişte de treburile noastre profane. Peseu: trofeul “ciufutul săptămânii pe interneţ” merge la Andi. Dacă mă întrebaţi pe mine, io zic că i se trage de la dietă, îmi dau seama după pixeli şi fiindcă am mai văzut simptomele astea la cineva.
Hocus pocus preparatus, orice asemănare cu persoane reale este iluzionism.
Da’ d-ăla bun, nu d-ăla de gog.
Cu siguranţă vă mai aduceţi aminte de cârnaţul de 2 kilograme pe care îl ofeream întru adopţie în luna noiembrie, că i-aţi dat o căruţă de like-uri şi într-un final cea mai curajoasă dintre voi l-a luat acasă. Aseară l-am revăzut: a devenit un dulău tocmai bun de luat la stână sau mai degrabă un fel de coiot tocmai bun de ţinut departe de stână.
Dar mai bine să-l lăsăm pe el să ne pună singur la curent cu situaţia.
Nu m-am uitat la Românii au talent pentru că-i un căcat de emisiune, par definition, aşa; nici nu tre’ să explic de ce, fiindcă sunteţi cititorii mei şi sunteţi deştepţi. Am avut, totuşi, oareşcare contact cu Românii au talent pentru că se derula pe fundal în multe cârciumi în care am ajuns anul ăsta, şi am urmărit acolo f’o două prestaţii simpatice, dar despre care nu s-a mai auzit.
Şi nu-mi vine să cred că voi chiar credeţi că un scamator, pe deasupra unu’ destul de falş, îi mai bun decât Gigel Frone. Atât. Conlocuitorii mei, sunt dezamãgit. Când ai de ales între copilu’ sălbăticit al Amaliei Rodrigues cu Periklis şi un magician mediocru…
(Mirabulosul act de fachirism pe care Gogu l-a prestat în finală, disecat pe Medicologia.)
Care va să zică mâine fac tot posibilul să ajung la expozeul cu Principii de homeopatie în cadrul aşa-ziselor Zile care se pretind ale Educaţiei Medicale, organizate de societatea mediciniştilor. Dacă acest lucru se va întâmpla, se va face o partidă de live blogging simultan, aicişa şi pe Medicologia. Amuzamentul va fi maxim, până mâine la ora 17 puteţi face pariuri în legătură cu cine se va răsuci mai tare în mormânt.
Între timp, Mîţa noastră preferată se confruntă şi ea cu rigorile (pseudo)ştiinţei.
Am atacat, printre altele: traducere protest dj boros aniversare droguri munte bere la multi ani evolutie film basescu istorie concurs joc darwin webcomic vasile proiect dozatorul religie tigani bar bor poetul vasile lol muzica amuzant desen brasov sex iisus mare desene animate italia mita cu i din i expeditie violenta ateism manele bodega tara motilor paste romania alegeri youtube
