Utopia Balcanica » Pupila diletantă

Fiat lux 500

Pupila diletantă — Sat, 21 Nov 2009 00:13:55 +0000

Pornind de la ultima mîţă a lui musiu Bazile, am două lucruri de spus:

1. E periculos să intri pe linkuri de wiki, azi am intrat pe linkul dintr-un comentariu la mai sus menţionatul articol şi m-am trezit că trecuseră vreo patru ore şi eu ajunsesem la pendulul lui Foucault prin somnambulism.

Ţi se ramifică taburi cu sutele între care mai poţi umbla doar cu Ctrl+Tab pentru că nu mai are nici cusorul precizie sa clicăie. Şi nu se poate fără toate taburile, nu se poate fără explicaţie la fiecare în parte. “X is a form of Y” clic pe Y “Y is closely related to Z” clic pe Z… fără toate astea n-ar mai fi ziua aşa de plină şi nu m-aş mai împiedica de borduri pe stradă sau lovi cu umărul de stîlpi gîndindu-mă de exemplu la individa care a scris în somn e-mailuri semi-incoerente prietenilor invitîndu-i la o sarma şi-un şpriţ.

Simţeam efectiv nevoia să declar wikipedia un nou viciu…

2. Apropo de ştiinţificitate. Vin de la o prelegere publică a unuia dintre cei mai tari în pix cercerători în ale neurofiziologiei şi neuropsihologiei muzicanţilor, care a explicat foarte simpatic cum el şi echipa lui au cercetat ani în şir, da… efectul “pieii de găină” (ca semnal al unei stări emotive). Şi printre altele a prezentat rezultate în cifre şi grafice – cum au reacţionat diferite persoane, grupuri etc. la anumite piese pe care le-au ascultat – tomografii, EKG, nivelul perspiraţiei toate corelate cu momentul în care cobaiul clicăie un buton cînd consideră el că i s-a făcut pielea de găină.

În fine, voiam să ajung la ideea că, oricît de interesant şi de captivant ar fi ceva, eu nu pot fără să nu corelez totul cu ceea ce m-a preocupat în ultima vreme sau toată ziua respectivă, depinde – imaginaţi-vă acum acelaşi experiment cu un eşantion de români cărora li se pun la cască vag cronologic aşa, cuvinte, termeni cheie precum: mineriadă, iliescu, caritas, cataramă, iliescu, vadim, lis, băsescu, cancan, udrea, învăţămînt, becali, alegeri, autostradă, boc, cocoş, dan negru, land of choice, paulică de la roman. Pe mine unul m-ar lua simptomele de aviară. Dar serios, cred că ar fi nişte rezultate interesante.

Pînă va avea statul bani pentru cercetări de-astea “degeaba” mai avem însă de aşteptat. Cred că dacă vindem Audiul B 01 PSD şi Fiatul 500 cu care se dă Geoană Jr. de la 16 ani putem finanţa ceva… Ce zice mediciniştii respectiv -istele? Merge?

De la Merţan la Logan

Pupila diletantă — Fri, 28 Aug 2009 09:40:26 +0000

Din seria şi Decebal conducea Dacia. Iaca revin şi eu pe scena balcanică şi vă ofer interesanta părere a nemţilor despre minunatul şi omniprezentul Logan, acest rod al simbiozei ineficacităţii şi absurdului româno-franceze în materie de design.

Materialele (citate cursiv) sunt preluate pe bucăţi din Die Zeit Online şi traduse şi adaptate pe unde a fost nevoie de către mine.

Un prim compliment subtil vine chiar în comentariul la fotografia splendorii pe patru roţi: Cel ce va dori să-şi sublinieze personalitatea prin intermediul maşinii sale, va trebui să se decidă pentru un alt model. Ceea ce îmi aminteşte de DACIA Daca Ai Cap Ia-ţi Alta sau – de ce nu – Dacă Ai Coaie Ia-ţi Asta. Că tot vorbeam de coaie – Mai tîrziu – un test e totuşi un test – am atins pe suprafaţă plană 173 de km/h. Mai tîrziu citesc că 1.4 MPI-ul atinge o viteză maximă de 162 km/h. Să înghit în sec sau să fiu mîndru?

Vedeta articolelor despre Dacie este cel despre semnalizatoare. Zice aşa: În principiu nu a înţeles încă nici un producător auto cum se proiectează şi implementează semnalizatoare estetice şi totuşi practice. (…) Confuz, am urcat a doua zi într-o Dacie Logan, protestînd, în orice caz. Cînd am văzut maşina, m-a bufnit rîsul şi m-am gîndit: da, foarte amuzant, dar maşina pentru test unde este? Această Dacia arată exact aşa, cum desenează copii de patru ani maşinile.

M-am urcat aşadar în cele din urmă în maşină, am demarat şi înainte de următoarea intersecţie am declanşat semnalizatorul. M-a speriat în aşa hal că era să opresc motorul, pentru că am auzit un sunet cum nu mai auzisem niciodată. Suna ca un puber cu vocea în schimbare care încearcă să fredoneze Alle meine Entlein (n. t. cîntec pentru copii – clic aici). Era sunetul semnalizatorului, şi nu era deloc mai bine cu fiecare viraj pe care îl luam. Era mai rău. La a cincea intersecţie mi-a trecut prin cap, că noua modă de a nu da semnal s-o trage de la faptul că şoferii au de-a face la semnalizare cu sunete groaznice ca acesta.

Alt redactor, posesor al maşinii noastre, mîndrie naţeonală: Este vorba de comenzile neobişnuite: de fiecare dată opresc semnalul chiar înainte să virez – ticăiala mă calcă pe nervi. Apoi dibui primele două zile pe la comanda de ştergător, pînă îmi dau seama că fereastra din spate nici nu are de fapt aşa ceva. Şi pînă azi îmi vine, din cauza motorului zgomotos, să schimb viteza la 110 km/h. Din păcate îmi dau seama că merg deja într-a cincea.

Concluzii… nu era destul de rău să poţi face mai multe bancuri cu Dacia decît cu Bulă, acum e preluată de ceva amar de ani de un producător vestic, dar şi ce producător. Unul care (exact ca şi conaţionalii săi producători auto) pun claxonul pe semnalizator în loc de volan şi proiectează în general nişte comenzi de parcă vor să te provoace să citeşti neapărat manualul din scoarţă-n scoarţă înainte să poţi pleca de pe loc, şi nişte forme de zici că au secţionat diagonal pe ici pe colo cu satîrul o halcă de lut.

Uitaţi-vă la Skoda – pe vremuri concura la bancuri cu Dacia. Şi acum este o maşină impecabilă. De ce? Păi cine nu ştie, să verifice cine anume a preluat Skoda. Şi apoi să îşi dea seama şi de ce redactorii acelui ziar au tot dreptul sa critice Dacia cum o fac. Este mai dergabă o axiomă decît un clişeu – o singură naţie în lumea asta ştie să facă maşini cum trebuie.

P.S.: Cică în oferta de Dacie pe care a consultat-o musiu redactorul scria la facilităţi speciale “spaţiu de depozitat în interiorul uşii” ceea ce îmi aminteşte de vechea opţiune pe Dacii – “oglindă dreapta”.

P.P.S.: Care dintre voi confirmă faptul că noua emblemă Dacia arată ca un desfăcător de bere? Mi-ar plăcea să aud şi că e funcţional.

Auf der anderen Seite (2007)

Pupila diletantă — Mon, 13 Jul 2009 12:28:59 +0000

Fatih Akin este un regizor cu o evoluţie extrem de bruscă, dacă privim pe axa Im Juli – Gegen die Wand – Auf der anderen Seite. Mai întîi un film simpatic, jucăuş aş spune, apoi unul energic, unde intervine elementul tragic într-o fază incipientă, şi la urmă filmul matur, în care toate ideile sădite înainte, inclusiv tragicul atît de specific, îşi găsesc floarea. Auf der anderen Seite este un film care ne spune cît de puţin de cunoaştem unii pe alţii, un film care ne pune pe gînduri privind relaţiile interumane în general (prin exemplul relaţiei clişeu nemţi-turci), modul în care le gestionăm, balansul între egoism şi altruism şi valoarea credinţei (de orice fel) în aceste raporturi.

Construind o constelaţie de personaje legate între ele prin suprapunerea planurilor narative (tehnică ajunsă la apogeu deja prin Trilogia lui Kieslowski), Akin îşi presară povestea cu amănunte-cheie sau episodice (unele aproape inobservabile) cu o valoare simbolică deosebită. Este genul de film în care totul îşi are rostul. Nu este o poveste care se vrea plauzibilă, ci o lume artificială, realistă, menită să ne pună pe gînduri pe toţi, ne-nemţi, ne-turci.

Deşi ambalajul este unul “intercultural”, lucru deloc negativ sau comercial în cazul de faţă, esenţa filmului bate mult mai departe. Putem spune că Akin ia ca exemplu fenomenul istoric al imigranţilor turci din Germania şi ne oferă rodul inspiraţiei provocate de această situaţie istorică. Ne lasă spaţiu să interpretăm mai departe de o simplă problemă a unei minorităţi, temă deja răsdezbătută în contexte mai superficiale. Un spectator fără mari pretenţii cinefile, care gustă sau devorează filmele curente de la Multiplex, nu va trece însă sigur de pragul temelor de suprafaţă.

Pe mine personal Fatih Akin m-a făcut să înţeleg ceea ce a simţit şi a gîndit el ca turc în Germania – repet – cît de puţin ne cunoaştem, indiferent de naţie, minoritate etc. (nu ca oameni din ţări diferite, ci ca rude sub acelaşi acoperiş, ca prieteni chiar – cît de superficială este relaţia copil-părinte!), de fapt… cît de limitată este capacitatea noastră de a ne cunoaşte! Pentru că nu avem de-a face cu un film moralizator. Nu ni se spune uite ce s-a întîmplat, aşa ceva se poate evita ci pur şi simplu aşa se întîmplă, ia aminte şi cugetă asupra acestui fapt. Filmul nu ne impune deci nimic, ne oferă doar o bază pentru o interpretare proprie, o receptare personală, iar asta este ceea ce îmi place mie personal cel mai mult la un film. Aş mai avea multe de zis, dar mă rezum la atît. Cine l-a văzut, poate să mă provoace la o discuţie, mi-ar face mare plăcere.

Foto

Pupila diletantă — Fri, 03 Jul 2009 09:05:03 +0000

Pentru că Oana nu scrie, ci doar face poze, îi mediez eu pozele către Utopie. Dacă vă plac, o să mai pun. Deocamdată trei poze care mi-au plăcut mie personal cel mai mult, trei momente surprinse în Piaţa Constituţiei la B-FIT in the Street.

Posibilitatea unei insule

Pupila diletantă — Tue, 30 Jun 2009 21:04:46 +0000

Na că am terminat şi ultimul roman al lui Houellebecq şi nu se poate să nu zic ceva şi despre ăsta. Un SF într-o formă foarte interesantă care, la fel ca şi Platforma, pune nişte probleme ce ne reprezintă pe noi, oamenii secolului XXI. Avem de-a face cu o pendulare propriu-zisă între prezent şi viitor – naratorul îşi povesteşte viaţa, iar între capitolele istorisirii lui se intercalează părerea urmaşilor săi “clonaţi” din viitorul îndepărtat, reacţia fiecăruia la povestea omului originar acestui şir de indivizi. Zic în ghilimele clonaţi pentru că nu e vorba de o clonare cum ne-o imaginăm noi. Nu se pune problema de creştere şi maturizare. După moarte omul revine într-un corp matur. Mai multe explicaţii în această privinţă sunt de găsit în carte.

Vreau să insist puţin asupra formei. Alternanţa asta între prezent şi viitor, între fragmente de roman biografic şi SF, dă naştere unor poduri, unor relaţii cauzale ce devin foarte practice, pentru că aflăm treptat şi fin dozat, cu suspans chiar, în prezent cum s-a format lumea din momentul viitorului. Iar în contextul unui roman în care ne este prezentată o ipotetică direcţie de dezvoltare a speciei umane, acest procedeu de întrepătrundere a planurilor temporale provoacă multe multe gînduri şi idei, este un mijloc ideal de a stîrni reflexia privind temele fundamentale ale operei. Că tot le-am menţionat acum…

Temele pe care le abordează Houellebecq sunt în linii mari cele care îl inspiră să scrie şi Platforma - natura umană şi religia ca o consecinţă a acesteia. Modul în care Houellebecq îşi plasează personajul în societate este, cum era de aşteptat, unul foarte nietzschean, aspru critic şi cinic. Dar personajul lui Daniel din Posibilitatea unei insule are un farmec aparte în comparaţie cu cel al lui Michel din Platforma. Am putea vorbi despre o maturizare a eului din proza francezului. Meditaţia şi spiritul analitic al persoanei I specifice acesteia, pasajele în care croşetează filozofií mai mult sau mai puţin mărunte, momentele de lamentare sau răzvrătire prind o altă valoare în lumina acestui roman. Şi ca să argumentez, revin inapoi la formă. Avatarele, urmaşii, alter egourile lui Daniel din viitor sunt nişte personaje placide, supraevoluate, la care sentimentul se metamorfozează în spirit analitic, în raţiune, într-un determinism ascuţit. Şi tocmai această retrospectivă distantă, acest unghi nou oferit cititorului prin valenţa SF a romanului, pune personajul principal, cel din prezent (marea majoritate a celor peste 400 de pagini relatează povestea lui Daniel1) într-o lumină mai neutră, mai matură, chiar dacă îl minimizează ca fiind subdezvoltat (uman). Pot concluziona doar că am constatat o ascuţire a simţurilor critice ale francezului prin acest roman, şi nu pot decît să-l recomand cel puţin cu aceeaşi căldură cu care am recomandat Platforma. În recenzia asta am încercat să evit pe cît posibil spoilere, deci savoarea lecturii încă vă aparţine pe deplin. Enjoy!

Entré en dépendance entière,
Je sais le tremblement de l’être
L’hésitation à disparaître,
Le soleil qui frappe en lisière

Et l’amour, où tout est facile,
Où tout est donné dans l’instant ;
Il existe au milieu du temps
La possibilité d’une île

Lavstorii

Pupila diletantă — Sat, 13 Jun 2009 10:29:04 +0000

Privind-o cu un chip încă nedecis, i-a înfipt un deget în ochiul stîng (din perspectiva ei drept) şi s-a conectat la retina ei pentru a se vedea pe sine. Celălalt ochi i s-a umflat ca după legea lui Arhimede. Sictirită şi fără o reacţie violentă şi firească la un asemenea gest, ea:
- Prietene, n-ai oglindă acasă?
- TU eşti ogl…
Ochii prietenului s-au bulbucat (amîndoi în cazul lui, deci Arhimede iese din ecuaţie) ca reacţie a unei lovituri încasate de fraţii elipsoidali de la parter. Tipa s-a dat un pas înapoi, prilej pentru degetul tovarăşului să se detaşeze de capul ei alături de celelalte patru degete din vărful braţului care pendula secundele traumei.
Tenul şi-a metamorfozat aliterant tonul roşu uşor spre roz pentru ca apoi să reapară culoarea normală a feţei în timp ce ochii, aproape neobservaţi, s-au retras păşind uşor (în şosete) spre orbite. Revenit după deja menţionata şi prea detaliat explicata traumă, Georgel, că aşa m-am gîndit eu să-i zic, i-a oferit suprafaţa interioară a mîini sale întru obrazul fin domnişoarei, în ceea ce ar fi fost de altfel, în lipsa forţei, o tandră mîngîiere. Buzele tipei ce fusese pînă în acel moment dură ca hîrtia igienică de pe vremuri s-au ondulat valuri-valuri ca în desenele animate, iar o picătură în colţul ochiului (nu ştiu, unul dintre ei, ăla neperforat, să zicem) ameninţa, ţinîndu-se cu o mînă firavă de pleoapa inferioară, că se aruncă. Inutilă graba maşinilor de pompieri şi poliţie şi a ambulanţei, căci lacrima se spulberă de asfalt cu un sunet imperceptibil urechii umane dar apocaliptic în esenţa sa.
Tovarăşa prietenului, sau ca să îi dăm şi ei un nume, Tica ţinea (nu mă întreba de unde…) în mînă în acel moment atît de tensionat o canistră cu benzină.
[în acest moment al naraţiunii, după cum puteţi observa, avem două posibilităţi egal proporţionate de continuare... oare îşi va da foc ea sau îl va incinera pe el? sau ne-a minţit naratorul iar canistra este plină cu pălincă iar lacrima duduii este de sinceră fericire ca reacţie la mutuala violenţă şi numai numai ce se va încinge o serbare cîmpenească...]
Fata a scos cu mişcări rapide buşonul, a turnat toată benzina în rezervor, pentru ca în următoarea clipă să demareze în trombă punînd cap acestui flirt suprarealist prilejuit de o pană a prostului pe drumul naţional şapte.

Platforma

Pupila diletantă — Thu, 04 Jun 2009 20:43:39 +0000

Simt nevoia să vărs o avalanşă de gînduri privind ultima mea lectură (în plină sesiune… dar asta demonstrează că n-am avut timp deci am citit-o repede prin urmare mi-a plăcut; sincer să fiu n-am mai citit ceva aşa de repede, de uşor şi de captivat de la Procesul lui Kafka cu mulţi ani în urmă). Michel Houellebecq – Platforma.

Nu vă aşteptaţi la o hipermegasuperrecenzie, nu am pretenţia de aşa ceva niciodată, nici măcar nu sunt obişnuit să scriu recenzii de cărţi. De obicei mă lansez în analize mai degrabă filologice şi reci, dar aici e altceva, o impresie la cald, fără cine ştie ce spirit analitic sau obiectiv.

Houellebecq şochează. L-am descoperit întîmplător pe wiki la categoria persoane influenţate de Schopenhauer. Am urmărit nişte interviuri şi mi-a atras instantaneu interesul. Houellebecq şochează cu o atitudine placidă, îl caracterizează o indiferenţă de rasă, ascuţită ca trăsăturile feţei sale. Critica la adresa societăţii noastre atinge nişte corzi pe care le-am mai auzit cîntate aşa doar la Camus. Am observat ulterior că nu sunt singurul care spune asta. E o certitudine. Printre influenţele declarate ale lui Houellebecq se numără Baudelaire, deja menţionatul Schopenhauer sau Dostoievski. Logic, fără intertextualitate eşti mort astăzi. Sau?

Platforma, un roman de un pervers în limite literar acceptabile pe alocuri, ne prezintă prin ochii personajului omonim autorului o societate a anilor 2000 adaptată ideologiei şi imaginaţiei sale. Proza francezului curge fenomenal, nici n-am observat cum a trecut ora citind 100 de pagini, iar eu sunt genul de cititor care stă de obicei şi se pierde între pagini, reciteşte de cîteva ori paragrafe sau pagini.

A nu se înţelege că este o proză aerisită sau superficială. Şi Străinul lui Camus curge la fel de uşor, dar cred că diferenţa aici o face receptarea la nivel temporal. Cumva percepi un Străin din 1942 şi altcumva percepi Platforma publicată în 2001. Apropo, traducerea de la Polirom mi se pare mizerabilă pe alocuri… am eu o boală pe traducătorii ăştia. Am comparat cateva fraze de pe ici pe colo cu originalul, şi mi se par puţin denaturate (intenţionat şi inexplicabil) pe alocuri.

Revenind. Tema delicată şi aparent principală este turismul sexual. Toate recenziile cărţii bat monedă pe subiectul ăsta. Eu unul, ca un student la filologie, mă consider devenind un cititor de rasă, şi în această funcţie îmi permit să merg mai departe şi să sar peste ideea tocită că Platforma ar fi o carte despre turism sexual. Temele care pe mine m-au provocat au fost mai degrabă poziţia şi rolul omului în societate, dintr-o perspectivă existenţialistă. Este, aş îndrăzni, un Camus uşor perfecţionat, deşi timpul şi implicit faptul că e mort îi conferă compatriotului lui Houellebecq o aură aparte şi un atu relativ.

În roman abundă (sau le-am reţinut eu mai bine) pasajele de reflecţie, ba chiar am rămas cu impresia că le domină pe cele de dialog în unele capitole. Acest personaj mediocru, alienat şi simpatic prin sinceritatea sa îşi dă seama, cu mijloacele proprii de analiză, de pîrghiile societăţii şi practică o critică oarecum distantă şi neutră pînă spre ultimele pagini, care dau pe afară de existenţialism şi în care personajul explodează, de anticipat oarecum după 300 de pagini de păreri dure, sincere, şocante dar învelite într-o membrană a pasivităţii.

Houellebecq rosteşte sentinţe în ceea ce priveşte relaţiile interumane (pe lîngă părerea şocant de libertină pentru unii privind prostituţia, se află şi o definiţie foarte frumoasă a căsătoriei pe undeva prin roman…), ierarhii sociale, rase şi probleme antropologice, rolul relativ al fiecărui om în societatea-hibrid de azi şi nu în ultimul rînd religia (în mare parte critică dură la adresa islamului, dar nu numai; un cititor fin însă va repera şi balansul spre obiectivitate).

Te rog să iei tot ceea ce am scris mai sus ca pe o provocare la a-l citi pe Michel Houellebecq din partea unui iubitor mofturos de literatură. Cărţi mai bune decît asta (din anumite perspective; valoarea în artă e subiectivă totuşi) ai citit şi vei citi, au fost, sunt şi vor fi, nu vreau să ridic osanale romanului, dar ideea de bază este că merită atrasă atenţia asupra unui scriitor contemporan de mare valoare, pentru că ducem mare lipsă de aşa ceva. Persoanele prea pudice pentru pasajele erotice, cele care îl consideră pe Camus prea sfînt ca să semene cineva cu el sau cele care chiar nu ştiu cine este Camus, pot să ignore totul. Ştiu… fraza asta trebuia să stea la început. În încheiere, un citat interesant.

C’est dans le rapport à autrui que l’on prend conscience de soi ; c’est bien ce qui rend le rapport à autrui insupportable.

Traduttore, traditore…

Pupila diletantă — Tue, 02 Jun 2009 10:47:07 +0000

Din seria scremeri filologice. Traducere experimentală a unei poezii sublime a lui Paul Celan din germană. Întrebările sunt… cît de fidelă trebuie să fie o traducere? unde e loc de interpretare şi adaptare? în ce măsură are voie traducătorul să ascundă de cititor ceea ce a interpretat el, făcînd pe al doilea autor? care ar fi forma perfectă de a servi cititorului nepoliglot atît o traducere fidelă cît şi o interpretare şi cizelare formală a textului? Şi tot aşa…

Dacă vrei poţi să sari peste toată aberaţia şi să citeşti direct rezultatul în josul paginii… merită poezia.

Original:

CORONA

Aus der Hand frißt der Herbst mir sein Blatt: wir sind Freunde.
Wir schälen die Zeit aus den Nüssen und lehren sie gehn:
die Zeit kehrt zurück in die Schale.

Im Spiegel ist Sonntag,
im Traum wird geschlafen,
der Mund redet wahr.

Mein Aug steigt hinab zum Geschlecht der Geliebten:
wir sehen uns an,
wir sagen uns Dunkles,
wir lieben einander wie Mohn und Gedächtnis,
wir schlafen wie Wein in den Muscheln,
wie das Meer im Blutstrahl des Mondes.

Wir stehen umschlungen im Fenster, sie sehen uns zu von der Straße:
es ist Zeit, daß man weiß!
Es ist Zeit, daß der Stein sich zu blühen bequemt,
daß der Unrast ein Herz schlägt.
Es ist Zeit, daß es Zeit wird.

Es ist Zeit.

Traducere hiperfidelă:

CORONA

Aus der Hand frißt der Herbst mir sein Blatt: wir sind Freunde.
1 Din mînă îmi mănîncă toamna frunza sa: suntem prieteni.
Wir schälen die Zeit aus den Nüssen und lehren sie gehn:
2 Cojim timpul din nuci şi îl învăţăm să meargă:
die Zeit kehrt zurück in die Schale.
3 timpul se întoarce în coajă.

Im Spiegel ist Sonntag,
4 În oglindă e duminică
im Traum wird geschlafen,
5 în vis se doarme
der Mund redet wahr.
6 gura spune adevăr.

Mein Aug steigt hinab zum Geschlecht der Geliebten:
7 Ochiul meu coboară spre sexul iubitei:
wir sehen uns an,
8 ne privim,
wir sagen uns Dunkles,
9 ne spunem lucruri întunecate,
wir lieben einander wie Mohn und Gedächtnis,
10 ne iubim reciproc precum macul şi memoria,
wir schlafen wie Wein in den Muscheln,
11 dormim precum vinul în scoici,
wie das Meer im Blutstrahl des Mondes.
12 precum marea în raza sîngerie a lunii.

Wir stehen umschlungen im Fenster, sie sehen uns zu von der Straße:
13 Stăm îmbrăţişaţi în fereastră, ei ne privesc din stradă:
es ist Zeit, daß man weiß!
14 este timpul, să se ştie!
Es ist Zeit, daß der Stein sich zu blühen bequemt,
15 Este timpul, ca piatra să se străduiască să înflorească,
daß der Unrast ein Herz schlägt.
16 ca neliniştea să bată o inimă.
Es ist Zeit, daß es Zeit wird.
17 Este timpul să se facă timp.

Es ist Zeit.
18 Este timpul.

Eu unul ca traducător aş lăsa poezia exact aşa cum e tradusă mai sus. Mai sunt desigur cîteva mici reglaje care ar putea fi făcute (sau nu), le voi menţiona puţin mai jos. Dar pînă una alta, vreau să mă exprim foarte foarte foarte foarte foarte dur împtriva acelor traducători atît de entuziasmaţi care din inerţie metamorfozează inutil anumite construcţii fireşti în poetizări scremute care îţi dau dureri de cap citindu-le dacă ştii textul original. De exemplu, un asemenea Mandea ar fi scris gura adevăr grăieşte la versul 6. Imaginaţie pentru alte exemple n-am. Poate că mulţi nu sunt de acord cu ce zic eu aici, dar rămîn ferm pe poziţie şi întăresc ideea spunînd că s-ar face un pas mare spre o calitate mai bună a traducerilor dacă cei ce le fac ar fi mai modeşti şi ar gîndi mai mult din perspectiva textului decît din a lor.

Un aspect discutabil legat de asta ar fi însă sinonimia timp-vreme, vreme avînd o valenţă arhaică din cauza etimologiei slave. Problemă pare delicată în poezioara noastră. De ce? Păi pentru că la o primă menţionare în versul 3 balanţa înclină clar spre timp, pe cînd în Este timpul valoarea de expresie a construcţiei ne trage spre vreme, E vremea, pentru a evita un presupus decalc din engleză, acest Este timpul – It’s time, eu nefiind de acord că este unul. Eu zic, eu mă contrazic. Rămîne vreme timp. (Să nu mai zic şi că vreme ar fi stricat tautologia din Este timpul să se facă timp pentru că varianta ar fi fost E vremea să se facă timp. E vremea să se facă vreme ar fi sunat ca dracu.)

Alte probleme:
- ca în loc de precum în versurile 10, 11 şi 12; singura problemă e că se naşte o dificultate fonetică în versul 10 la reciproc-ca; asta ne duce spre o altă problemă…
- a se iubi nu presupune deja o reciprocitate? einander se traduce prin reciproc, dar aici este doar un surogat al lui uns (wir lieben uns) care ar fi echivalentul lui ne (ne iubim) deci devine pleonasmatic ce am zis eu acolo; varianta optimă e ne iubim ca macul şi memoria;
- sinonimie: în versul 1 Blatt poate însemna şi frunză şi foaie… cred că suntem cu toţii de acord că sensul de tradus e frunză (indicată de cuvîntul toamnă), dar nimeni nu poate nega că sinonimia poate fi un mijloc poetic, iar traducerea limitează această valenţă de altfel frumoasă a sinonimelor în poezie; deci care ar fi soluţia? o notă de subsol!
- adaptări, cuvinte intraductibile ca atare: există în draga limbă germană atît de cunoscutele cuvinte compuse, care pun probleme la traducere, pentru că presupun o inşirare de substantive legate prin prepoziţii; avem o problemă minoră de acest gen în versul 11 la Blutstrahl, care e un compus din Blut – sînge şi Strahl – rază; soluţia mea e raza sîngerie, dar sunt convins că există şi alternative acceptabile; ei, abia aici intervine stilul traducătorului, pentru că din perspectiva mea merg la fel de bine şi raza sîngerie şi raza de sînge; pînă la urmă voi folosi varianta cu prepoziţie, de dragul ritmului; într-o traducere alternativă sau experimentală s-ar putea însă încerca o înşirare a unei paradigme de traduceri posibile sub asemenea cuvinte sau expresii;
- adaptări, cuvinte intraductibile ca atare II: în versul 9, Dunkles este o substantivizare a lui dunkel care înseamnă întunecat; substantivizarea asta are şi o valenţă de plural, şi de-aia mi-am şi permis să traduc prin lucruri întunecate (pentru neutralitatea lui lucru); simt însă că ar exista alternative mult mai bune… eu sunt în pană de inspiraţie; în fine, avînd în vedere că s-ar putea naşte şi în acest caz multiple variante bune, repet ideea spusă îngroşat mai sus;

Ce am făcut eu aici este foarte sumar şi oarecum superficial tratat, am evitat problemele prea minore (articole sau pronume pe ici pe colo), dar aştept cu drag sugestii şi păreri de la oricine. Aştept de asemenea răspunsuri la întrebările din descriere. Pînă una alta… varianta mea de traducere în română:

CORONA

Din mînă îmi mănîncă toamna frunza¹ sa: suntem prieteni.
Cojim timpul din nuci şi îl învăţăm să meargă:
timpul se întoarce în coajă.

În oglindă e duminică
în vis se doarme
gura spune adevăr.

Ochiul meu coboară spre sexul iubitei:
ne privim,
ne spunem lucruri întunecate,
ne iubim ca macul şi memoria,
dormim ca vinul în scoici,
ca marea în raza de sînge a lunii.

Stăm îmbrăţişaţi în fereastră, ei ne privesc din stradă:
este timpul, să se ştie!
Este timpul, ca piatra să se străduiască să înflorească,
ca neliniştea să bată o inimă.
Este timpul să se facă timp.

Este timpul.

———
¹das Blatt = frunză, foaie