Utopia Balcanica

Susţine Catedrala lui Vasile

OK băieţi, uite care-i faza. Mai jos se construieşte Catedrala lui Vasile, din pixeli şi multă dragoste faţă de omenire. Dânsa este aproape gata, dar are nevoie de aur (mult! mult! mult aur!) şi alte ornamente de gust îndoielnic care să asigure întregului neam mântuirea şi alţi succeşi de natură metafizică.

Pentru ca blogul ăsta, Mîţa, Medicologia şi alte cinstite proiecte ale lui Vasile să nu fie chiar nişte găuri sugătoare de bani (hosting, bere etc.) şi să rămână dubioase şi underground, cum e mişto, aveţi şansa nemaiîntâlnită de a deveni ctitori ai acestui măreţ lăcaş, vizibil chiar şi din spaţiul cosmic dacă eşti un cosmonaut cu interneţ. Visul milenar al poporului nostru!

Fiecare contribuţie via paypal va servi la aurirea cu aur auriu a unei bucăţi de catedrală, făurirea unui vitraliu măiastru sau ţigluirea unui acoperiş, întru ocrotirea de ploaie a aurului auriu dinăuntru. Mai mult, primesc sugestii privind detaliile pe care vreţi să le adaug atât de necesarului edificiu: pitici de grădină, dinozauri, antenă parabolică, cu de toate (în limitele decenţei) etc. Sau numele tău de ctitor pe un perete.



Vrei să adaugi ceva specific catedralei? Scrie cu încredere: vasile (a rond) utopiabalcanica punct net.

catedrala01
(vezi-o mai mare)

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net