Ce poate fi mai delicios decât sã faci legea pe stradã? Evident, sã faci legea pe stradã cu flegme, cãcaţi şi muci, boschetar fiind. Pentru cã nu stricã un pic de relaxare nocturnã şi pentru cã întotdeauna e plãcut sã ştii cã în lume se mai fac jocuri adorabile, fix la mine acilea pe sait puteţi ca sã vã jucaţi Hobo Brawl.
M-am întors domnilor! De data asta cre’ cã-i definitiv. N-am sã zãbovesc prea mult în faţa calculatorului (avid fiind de câteva beri reci dar nasoale în Bucureştexas), dar am sã notez câteva detalii despre mica escapadã pe care tocmai am întreprins-o.
Se face cã am avut ocazia sã vizitez Vama Veche pentru prima oarã din 2005. (Evident, dacã n-aş fi avut ocazia sã huzuresc gratis într-o amplã piramidã cu home cinema şi masã de ping-pong lângã pat, m-aş fi dus sã campez la Doi Mai sau la bulgari.)
Ne auzim pe la sfârşitul sãptãmânii sau când mã voi hotãrî eu cã mi-i dor sã dau cu grindinã pe plaiurile interneţilor şi-l voi scoate pe bãtrânul negru din ghiozdan. Pânã atunci, bucuraţi-vã de tot ce-i mai frumos pe lume.
Vreau sã-mi cer scuze cã vã neglijez în mod sistematic, cititori dragi şi iubiţi; am avut numeroase angajamente urgente pe Yahoo! Canasta, unde vã invit şi pe voi ca sã nu mai fiţi aşa trişti cã vã scriu rar.
Ziua 1 – Zãduf, zãplaz and zãrghealã
Cam aşa suna aerul din jurul nostru la Huedin. Pentru cã ne aflam în miezul nicãierilor, cu raniţele-n spinare şi ochii injectaţi, printre indigeni cu priviri bãnuitoare, la 60 km de ţelul zilei unu de expediţie.
Amuzându-ne puţin pe dinãuntru de faptul cã magazinul de rochiţe şi pantofi mai vindea şi ţuicã, am negociat pentru câteva “conserve” (fasole închisã etanş într-un fel de tambur metalic) de la rudimentarele stabilimente comerciale ale bãştinaşilor şi ne-am pus în mişcare cu promptitudinea cucului din ceasornic.
Hai sã trec în revistã, dupã cum v-am promis, excursia pe care am întreprins-o alãturi de patru trupeţi drojdieri în inima grandioasã & pãduroasã a munţilor Apuseni, nişte munţi sublimi pe care îi recomand oricui ştie sã nu arunce cu PET-uri.
Când termin de oblojit tãlpile, de tras un pui de somn, de bãut un şpriţ cu burta la soare în iubituldetestatuliubituldetestatul iubitul Bucureşti, vã povestesc despre mirabila peripeţie a bosquetardului în fantasticii munţi Apuseni.
Când colo, ca sã vezi, nu s-a finit concediul. O, ce dor, ce chin, ce jale!, voi fi nevoit sã vã abandonez încã câteva zile ca sã rezolv nişte presante şi urgente drumeţii.
Traseul pe care sunt obligat şi constrâns sã îl urmez: Huedin – Rãchiţele (Boc City) – Padiş – Cetãţile Ponorului – Padiş (bis) – Scãrişoara. Dacã am moţi printre cititori, sã bârâie acum din tulnic sau sã moţãie pentru totdeauna!
Iar dacã tu, muşteriu fidel, ai rude acolo pe linie maternã, sã ştii cã e vorba fãrã echivoc de moţii mã-tii şi sã fii mândru cã te tragi din vânoşii oameni ai pãdurii.
Un alt cititor câmpulungean (cu care mai demult ne certam ca chiorii pe chestiuni medicale, dar care mi-e drag) mã anunţã:
Iti cedez prin amabilitate respectiva poza – e din regiunea Campulungului (mai precis de la manastirea Corbi) unde am avut neplacuta surpriza sa las jderul in masina ca nu am putut sa il iau cu mine la o scurta incursiune in incinta manastirii.
Descãlecând la Câmpulung Muscel, Negru Vodã s-a simţit pesemne ca-n übergalactica producţie Eurotrip când ajung ãia la Bratislava şi clubãresc en-gros cu doi dolari.
Voi reveni asupra aspectului. Pânã atunci, iatã ce-am învârtit în urbea cu pricina, cea dintâi capitalã a marelui bar voievodal de negri care-a fost Ţara Româneascã. Pentru cine-i ignorant şi nu ştie, acolo se aflã scrisoarea lui Neacşu (1521), prima scriiturã în limba românã, limbã care e şi astãzi la fel de modernã, proaspãtã, simplã şi eficientã gramaticaliceşte.
(Mai vreau sã mulţumesc stimabilului Daniel B., localnic şi fan al Mîţei, care ne-a indicat cârciumi şi ne-a plimbat pe nişte coclauri fermecãtoare cu vehiculul sãu de colecţie care-i un vehicul foarte mişto şi e de colecţie).
Gata! M-am întors! Şi voi blogãi chiar astãzi despre locurile pe unde am hãlãduit, imediat ce îmi trag sufletul DUPÃ O PLIMBARE DE NEVOIE PRIN CLOACA ASTA DE ORAŞ. Pe bune, cine pula calului a avut ideea strãlucitã de a muta capitala, geologiceşte vorbind, într-o tigaie? Muie ţie, Gheorghe Ghica (1600-1664)!
Rezolvãrile ultimului rebusache sunt cele care urmeazã. Sebi şi Nicu conduc iar. Alte jocuri, un picuţ mai târziu.