În rest, jale mare. Am primit o grãmadã de mailuri da’ nu se nimereau decât câte trei, patru definiţii. Hai sã vã arãt rãspunsurile corecte şi sã mai pun o tranşã de futere-de-minte pentru zilele care urmeazã, cãci eu voi face o vizitã de lucru în zona Campo Longo del Muscel (invitat fiind de nişte amici) şi s-ar putea sã îmi duceţi iar dorul.

Divinul comediant expandat!
DANTELAT

De ce P?
CÃCIULÃ (hai cã nu era aşa greu!)

Clubãrealã-n cazematã!
DISCONFORT

Familia lui Benedict!
PAPARUDE (s-a zis şi “papanaşi”)

Off!
NEON

Monedã pentru patine!
BANDEROLE

Explozie dupã clasa a 12-a!
BUMBAC

Amator al operei lui Rebreanu!
FANION (eu sunt, în cel mai bun caz, fan Rãscoala)

Trei serate dansante!
TRIBAL

Adept al pãmântului!
SOLIST

Sã vã vãd cum le daţi de cap ãstora noi. Ştiţi voi, trimis rãspuns la vasile (coadã de primatã) utopiabalcanica punct net.

Bãut de piraţii din vechime!
_ _ _ _ _ _ _ _

Sunt un chinez bogat!
_ _ _ _ _ _

Aberez şi am ochii roşii!
_ _ _ _ _ _ _ _

Se ştie cã are mere, dar cum le obţine?
_ _ _ _ _ _ _

Mã ocup cu transportul de peşte oceanic.
_ _ _ _ _ _

Nu numai o foame!
_ _ _ _ _ _

Rareori nu sunt capabil!
_ _ _ _ _ _

Şef supraponderal.
_ _ _ _ _ _ _ _ _

Trage brazde cu nemiluita!
_ _ _ _ _ _ _

Corp geometric cu coarne din Himalaya.
_ _ _ _ _ _

Related posts:

1. Dupã cum bate cuvântul
2. Istorie cu Mîţe (doi)
3. Nemulţumitului i se ia Darwin

Model:

Torturã dupã caznã!
RECHIN

Adio talent!
PAHAR

Divinul comediant expandat!
_ _ _ _ _ _ _ _

De ce P?
_ _ _ _ _ _ _

Clubãrealã-n cazematã!
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Familia lui Benedict!
_ _ _ _ _ _ _ _

Off!
_ _ _ _

Monedã pentru patine!
_ _ _ _ _ _ _ _ _

Explozie dupã clasa a 12-a!
_ _ _ _ _ _

Amator al operei lui Rebreanu!
_ _ _ _ _ _

Trei serate dansante!
_ _ _ _ _ _

Adept al pãmântului!
_ _ _ _ _ _

Related posts:

1. Dupã cum bate cuvântul (2)
2. Vrabia din mânã pe vulturul bicefal
3. Episodul 33: Limba românã cu Iisus

Iaca m-am întors şi eu din uichendul meu prelungit (n-aţi plâns dupã mine, sunt convins). Îmi cer scuze faţã de domnul erotic şi faţã de domnul sîrb, cãrora le datorez şi acum o bere; i-am neglijat deoarece n-am beneficiat de artificiile tehnicii moderne, precum şamponul, curentul electric şi telefonia. Am beneficiat, în schimb, de discuţii revelatoare cu politicã şi economie, cu nostalgie şi ambiţie, cu distopiile lui Huxley dar şi cu cine cât s-a cãcat asearã.

Probabil a fost ultimul uichend-de-opt-zile pe care îl petrec în anticamera Vãmii Vechi, iar asta se face din varii motive.

În primul rând, Vama Veche de alãturi. Pãi cum sã stai liniştit sã-ţi bei cafeaua nisipoasã şi ţuica la nudy-bar cu un pescar bãtrân care-ţi zice de morunul lui de un sfert de tonã când alãturi unor puţandri le sunã smartphone-urile în timp ce îşi împletesc cârnaţi jamaicani în cap care nu sunt nici mãcar autentici pentru cã nu-s obţinuţi dupã luni de nespãlare voitã, asceticã şi respectabilã. Cãcãnarilor. A fi bosquetard (nu boschetar) e un mare, mare lucru.

Voi dezvolta asupra subiectului marin, dar înainte de toate necesit mult, mult somn. Cã tocmai s-a încheiat o sãptãmânã de câte trei ore dormite în cort sau sub cerul liber plus coniace, vinuri, beri şi alte alea. Şi soare cât cuprinde, ocazie cu care mulţumesc alor mei cã m-au fãcut tuciuriu.

P.S. Dupã modelul vechilor romani, constructorii digului de la pescãrie au lãsat posteritãţii inscripţia CINE A LUCRAT AICI SÃ-I CREASCÃ PULA MARE. Are cineva idee dacã a funcţionat?

Related posts:

1. Dupã cum bate cuvântul
2. La aşa tatã, aşa votatã
3. Sectant de Murfatlar

Aţi observat vreodatã cum Bucureştiul e plin de animãluţe? Cum beciul meu interbelic se aflã şi într-o zonã foarte verde, veleitãţile mele de zoolog (am şi de-alea, zãu) sunt puse la încercare zi de zi.

Pe lângã mâţe şi câini, fauna urbanã conţine o grãmadã de minunãţii delicioase.

Melci şi limacşi. Melcul de grãdinã (Helix aspersa) şi melcul de vie (H. pomatia) nãpãdesc cu succes toate spaţiile verzi, fie ele centrale şi ultracentrale, rumegând frunzişul într-un mod vorace. Ca un fapt divers (personal, n-aş avea rãbdare sã-i prind şi sã-i prepar, dar ador sã-i mãnânc), sunt speciile comestibile cele mai apreciate de franţuzoaicele neepilate. Se cresc comercial în multe melcãrii din ţarã şi se vând grozav. Ultima fiţã – icrele de melc! da! aţi citit bine! ouãle melcilor! “caviarul alb!” – costã extraordinar de scump (gândiţi-vã la 2 euro gramul, cam cât gramul de marihuanã ilegalã în Franţa sau Spania). Limaxul, în schimb, este doar un limax şi multã lume considerã cã e scârbos. Eu consider doar cã e subreprezentat în poezia româneascã (mai ales cã-i un motiv romantic, melcul cãlãtor, melcul fãrã casã, melcul boem) şi am de gând sã rezolv aceastã problemã.

Pãsãret de tot soiul. Pentru cã când ştii sã zbori nu te calcã maşina, e cât se poate de evident cã pantofii “bãieţaşilor” nu vor fi singurii din oraş dotaţi cu cioc. Pescãruşi, ciori, stãncuţe, vrãbii zgomotoase, porumbei hapsâni. Guguştiucul (Streptopelia decaocto) a sosit recent din Orientul mijlociu, s-a aciuat pe la noi la începutul secolului trecut şi câştigã detaşat titlul de cea mai adorabilã fiinţã de pe pervaz. Ca şi celelalte soiuri de turturea, dânsul zice-se cã ar face o ciulama excelentã, n-am avut încã onoarea. Dacã s-ar întâmpla, probabil ar fi singurul caz din istorie când – confruntat cu farfuria aburindã – aş avea un uşor nod în gât. Pentru cã guguştiucii sunt adorabili.

Mierla (Turdus merula) e teribil de uşor de recunoscut fiindcã e neagrã de tot şi are ciocul oranj. Când pe mierlã o apucã cântatul, se asociazã cu alte mierle în nişte concerte de toatã frumuseţea pe care le recomand sincer. Cicã ar fi şi foarte deşteaptã.

Printre crengile teilor dimprejur am mai ochit, ocazional, ciocãnitoarea (prrr, prrr, prrr), gaiţa (o recunoşti dupã nişte pene mititele şi bleu pe care le poartã la vedere şi care ies în evidenţã printre restul penelor cãcãnii), piţigoiul, sturzul, rândunica et caetera. Important e sã ai grijã ca nici una dintre sus-menţionatele pãsãri sã nu se cace pe tine, astfel încât e recomandabil sã nu şezi în parc pe o bãncuţã “pictatã” evident, sã nu poposeşti sub cablurile aeriene, sã nu te uiţi prea des în sus (îţi zic eu, rahatul de albatros cãlãtor în ochi nu e o treabã plãcutã sau igienicã).

Dâmboviţa şi lacurile bucureştene mai gãzduiesc şi raţe sãlbatice (Anas platyrhynchos), dar alea mãcar ştii cã nu ţi se gãinãţeazã în ochi. Ah, ba nu, stai cã şi alea zboarã. Oare raţele se cacã din zbor? Oare gãinaţul de raţã nu se cheamã rãţaţ? Cât de mare e un ou mic?

Pe terenurile virane din mãrginimile oraşului am fost şi mai surprins sã aflu de existenţa unor stoluri sãnãtoase de potârnichi (Perdix perdix), nişte fiinţe extrem de graţioase şi simpatice, neamuri cu fazanul, prepeliţa şi gãina, care puse la frigare – ah, devin redundant! – te apropie de transcendenţã.

Rozãtoarele sunt şi ele foarte bine reprezentate, chiar în buricul târgului. Nu zic de şobolani, cã sunt şobolani, dã-i încolo. În schimb veveriţa roşie vã e sigur cunoscutã de prin Herãstrãu iar în I.O.R. am vãzut prima oarã în viaţã un arici viu, adicã Erinaceus europaeus, consumator pofticios de gângãnii şi sursã constantã de drãgãlãşenie, adorabilitate, cuteness, kawaii sau cum vreţi sã-i ziceţi. Şi purtãtor de purici, pãduchi, cãpuşe, nematode şi alţi viermişori, deci încercaţi sã nu puneţi mâna pe el sau mãcar sã nu-l pupaţi franţuzeşte.

Oh, şi abia am ajuns la începutul bestiarului urban! Dar vã rog sã completaţi dacã aţi dat de alte interesante creaturi ale domnului în jurul cãscioarelor voastre. Şi vã las cu acest extraterestru invadator pui de broascã comunã (sau broascã râioasã? ajutaţi-mã, era prea mic) capturat şi apoi eliberat pe un drumeag prãfuit din sectorul şase.

Related posts:

1. Episodul 14, prima parte: Ciao gatto!
2. Galaxia Guţãnberg
3. Oracolu-n carul cu fân

Fie a rãmas singur în maşinã în timp ce prietenii intrau în benzinãrie, fie a dispãrut de pe plajã sau din camera de hotel. Oricum s-a trezit cu o cicatrice mare şi latã, într-o scãldãtoare plinã cu gheaţã undeva la mama dracului.

Ei bine, ca şi flãcãul care a bãgat prea mult LSD şi se crede portocalã, ca şi gagica care s-a pupat cu un necunoscut în discotecã şi a fãcut urticarie fiindcã tipul şi-o trãgea cu morţi, ca şi peştele pangasius otrãvitor sau echinacea vindecãtoare, ca şi bioenergoterapia sau homeopatia, hoţul de rinichi la drumul mare e o legendã urbanã, un basm de adormit copiii (şi, în unele cazuri, de exploatat paranoia naivã a omului în toatã firea).

Adicã e bulşit, e cãcat mâncat în mod gratuit.

Povestea cu hoţii de rinichi a început, aparent, prin ’89 , când un turc s-a plâns cã a fost ademenit în Marea Britanie şi, sub pretextul unor analize de sânge, a fost jefuit de un rinichi. O ştire de senzaţie cu care au jonglat pânã şi bãieţii serioşi de la Reuters pânã când s-a descoperit cã turcul dãduse anunţ la ziar cã-şi vinde rinichiul şi-i pârâse pe respectivii doar fiindcã nu se înţeleseserã la bani.

Turişti americani în Brazilia, turişti de orice fel în India, “pãcãtoşii” din Las Vegas, cu toţii au fost vedetele acestei poveşti care pute a scornealã (pentru cã este scornealã). Mai mult, o sumedenie de oraşe sunt strãbãtute noaptea şi de o “ambulanţã a morţii” care te loveşte, îţi ia organul şi se carã.

O groazã de filme artistice şi/sau documentare de tip OTV au exploatat mitul (frica vinde!) în timp ce doar câteva cãrţi serioase s-au chinuit sã linişteascã minţile inflamate.

Revenind la oile noastre balcanice, e lesne de înţeles cum românii au percutat imediat la poveştile nemuritoare cu bulgarii hoţi de rinichi. În primul rând, da, la bulgari se furã. Cum se furã şi la noi, atâta tot cã mafia lor e într-adevãr o mafie în timp ce hoţii noştru sunt nişte gãinari. Adicã la ei se furã Merţane şi se împuşcã politicieni, ceea ce pe studentul sãrac îl lasã rece. La noi se furã telefoane şi şlapi şi asta te enerveazã, deci preferi sã mergi la ei.

Ceea ce ne aduce la chestiunea a doua, invidia taicã. Oamenii ne aspirã tot fluxu’ de turişti, şi asta pe bunã dreptate. Pãi cum sã nu existe un secret întunecos? Hotelurile lor poleite cu aur e limpede cã s-au clãdit pe rinichii noştri cinstiţi!

De fapt (şocant nu-i aşa?) la bulgari circulã aceeaşi poveste, da’ cu bulgari care s-au dus în România şi s-au întors ciuntiţi de-un organ vital. Povestea lor n-are aceeaşi rãspândire pentru cã, zãu, când aţi vãzut voi ultima oarã bulgari vizitându-ne en masse? Ţãrişoara lor are absolut tot ce are şi a noastrã, plus câteva autostrãzi. Şi bame, care la noi nu prea cresc.

Nu mã mai bag în veridicitatea medicalã a descrierii evenimentului, care lasã de dorit. Serios, când cineva are nevoie de un rinichi, donatorul trebuie sã fie sãnãtos şi – cel mai important – compatibil. Medicii au sã te lãmureascã cã nici rinichiul lui frate-tãu nu-ţi vine bine decât în 25-50% din cazuri. Gândeşte-te, deci, cã rinichiul unui anonim cãruia i-ai dat în cap pe marginea şoselei e bun, în principiu, doar de pus pe grãtar. Şi chiar şi aşa rişti sã aibã tot felul de virusuri, virioni, prioni, bafterii şi amibe care sã-l facã necomestibil sau ne-gustos. Mie mi-ar fi mai fricã sã mi se implanteze un rinichi în somn decât sã mi se extirpe.

Da, s-a întâmplat sporadic în lumea a treia sã te internezi pentru ceva şi sã te trezeşti cã ţi-au luat un rinichi. Da, s-a întâmplat sã li se şparleascã rinichii persoanelor decedate în accidente rutiere sau chinezilor spânzuraţi. Da, oamenii îşi vând rinichii într-o veselie şi acolo unde-i legal, şi acolo unde nu-i.

Dar nimeni nu o sã-ţi fure organele pe plajã la bulgari. Nici la benzinãrie. Nici mãcar în pãdure. În cel mai rãu caz au sã-ţi ia benzina din rezervor.

Problema a fost studiatã şi de cãtre Snopes, cu nişte trimiteri faine.

Related posts:

1. Ciobãnaş cu trei sute de eroi
2. Istorie cu Mîţe (trei)
3. Capra cu trei aezi

Articolul trage un mare semnal de alarmã în legãturã cu sãnãtatea societãţii mioritice şi mã îndeamnã, încã o datã, sã-mi iau tãlpãşiţa în Australia sã trãiesc printre marsupiale într-o deplinã şi liniştitoare lipsã de catedrale mântuitoare-de-neam.

Pe scurt, despre ce (leneşilor, citiţi totuşi textul omului, cã e bun!) e vorba? E vorba despre o mamã care şi-a dus fiica la domn’ doctor. Fiica cu pricina suferea de ameţeli, ţiuieli în urechi şi alte simptome date de dumnezeu ca sã-i alarmeze pe oameni. Foarte bine a fãcut cã şi-a dus fiica la doctor, pentru cã în capul fiicei se afla o tumorã care-i apãsa pe nervi şi dracu ştie ce-i mai fãcea.

Capul a fost desfãcut, tumora a fost îndepãrtatã cu succes şi toţi cei implicaţi au învãţat o lecţie. Numai cã visul fetii sã se facã actriţã s-a cam dus de râpã fiindcã a rãmas cu o supãrãtoare asimetrie facialã (fetele nu prea pot fi Stallone), şi asta fiindcã intervenţia a avut loc puţintel cam târziu.

De ce a avut loc intervenţia aşa târziu? Aici e buba. Pentru cã înainte sã meargã, ca oamenii normali, la un doctor normal, mama şi fiica… (aici citez exact)

- Au fost în vizită la părintele ***, renumit pentru harul său (wtf is that?). Acesta i-a spus fetei că suferinţa ei se datorează gândurilor necurate. (of course, s-o fi gândit la prietenul ei, nenorocita)

- Au urmat cu mare grijă un tratament homeopat prescris de cel mai mare specialist în homeopatie din judeţul lor de baştină. Tratamentul vindecă garantat orice tip de ameţeală, ba chiar şi ţiuiturile din urechi. (yeah, sure, apa vindecă totul)

- Au mers la o consultaţie (foarte scumpă!) efectuată de un bioenergoterapeut, după care fata chiar s-a simţit mult mai bine … timp de câteva ore. (placebo în acţiune)

- Au fost la un cabinet din Cluj, unde un anumit domn, folosind unul dintre acele aparate minune de biorezonanţă cărora le face reclamă de-alde OTV-ul, i-a spus fetei că are deficit de magneziu şi o tulburare ascunsă la ficat. E adevărat că doamna nu a fost pe deplin convinsă de puterile aparatului, întrucât, consultându-l pe soţul ei, diabetic insulino-dependent de 10 ani, aparatul a descoperit doar o litiază renală (inexistentă) – nimic despre diabet. (pe ăştia cu asemenea aparate i-aş băga direct la puşcărie)

- Au vorbit şi cu o doamnă cu puteri speciale din Moldova, PRIN TELEFON, care doar auzind vocea fetei i-a spus că da, e bolnavă, şi că boala ei este de natură sufletească de fapt, şi i-a dat nişte recomandări din care eu, personal, nu am priceput nimic. Totuşi, sunt sigur că aş fi observat dacă apărea vreo remarcă legată de nervul VIII. (mda… în Moldova sunt asemenea doamne geniale, am auzit că strâng sute şi chiar mii de prostălăi în săli mari de conferinţă… evident, contra cost)

Sã te tot dai cu capul de pereţi. Popi! Homeopatie! Bioenergie! Biorezonanţã! Puteri speciale prin telefon! Echinacea! Şãrpi şi şopârle! Deochi! Descântece! Spre asta ne îndreptãm, domnilor, ne aşteaptã cu braţele deschise lumea a treia: o lume plinã de dumnezei şi dumnezeişti, sfinţi şi miracole, dragoste în vremea holerei, holerã în vremea dragostei, holerã în vremea holerei, ciumã bubonicã şi multe alte binefaceri.

Gata sã-mi fac oricând bagajele spre alte meleaguri mai raţionale, închei cu încã un pasaj delicios din ceea ce scrie acest domn care şade acum şi jos în blogroll. Şi vã trimit sã lecturaţi mai mult la faţa locului (în special pe teme de geneticã, dacã sunteţi la fel de pasionaţi ca mine).

Dispreţul meu pentru tot ceea ce însemna comunism poate fi egalat doar de dispreţul faţă de tot ceea ce înseamnă credinţă. Ambele sunt nişte sisteme profund nedemocratice, profund iraţionale, clădite pe cultul personalităţii, refractare la critică, dogmatice până la măduvă şi care rămân repetente la cea mai importantă întâlnire, cea cu realitatea.

Related posts:

1. Ziua Marii Uneltiri
2. Girls just wanna have funeriu
3. Sectant de Murfatlar

Au urmat multe alte joace de PC sau PS sau Nintendo, pe acelaşi filon oriental. Evident, unul mai rãsuflat şi mai cãcãcios decât celãlalt, cu o poveste din ce în ce mai absurdã.

Minunându-se cã prostimea dã mereu alţi bani pe jalnica lor cufurealã reciclatã, producãtorii şi-au luat inima în dinţi şi au zis “hai coaie sã facem şi un film”. Şi sã vezi cã îşi scot pârleala şi pe ãsta derbedeii, life gãoz on, peste o lunã lumea va fi redevenit amnezicã.

Bã, nici eu nu mai ştiu dacã mai sus am scris despre societatea postdecembristã sau despre Prince of Persia.

Când te confrunţi cu rãpire dupã rãpire din acelaşi serai, pui dracului un spahiu la poartã. À propos, dacã v-am amintit de legendarele carpete cu scene palpitante…

Related posts:

1. Pellea ursului din pãdure
2. Ce e umorul? E un lung [...]
3. Cuvioşii mor repede

Nu vreau sã am cititori care cred în mituri. Toate animalele, de la şoarece la hipopotam, şi-o trag fiindcã asta le procurã senzaţii mişto. Dacã jivinele pãdurii ar înceta sã facã sex de plãcere ca sã-l mulţumeascã pe vreun dumnezeu biblic, lumea ar reveni sub stãpânirea procariotelor (sã admitem cã diviziunea celularã nu provoacã stãri voluptuoase).

Promiscuitate, homosexualitate, prostituţie, chiar şi preocupãrile mai puţin sãnãtoase, ca incestul, pedofilia ori necrofilia, se întâlnesc peste tot în naturã.

Pentru mai multã informaţie consultaţi trimiterile faine din subsolul paginii de wiki cu “animal sexual behavior”. Câteva exemple?

Studiu de caz unu. Principala distracţie a cimpanzeilor pitici, sã se ardã pe unde apucã.

Orgia este alfa şi omega vieţii sociale pentru rudele noastre cele mai apropiate. Şi cimpanzeii “clasici” fac asta, da’ ãia pitici, adicã bonoboşii, au dus aceastã artã la extrem. Dacã eşti bonobo (Pan paniscus, curând Homo paniscus), cum îl saluţi pe fratele tãu venit în vizitã? Cum te cerţi cu şefii? Cum sãrbãtoreşti cã ai gãsit o sursã nouã de hranã? Chemând tot tribul la o mare futãcealã colectivã.

În traducere: eu fac cartofi prãjiţi. Agãţându-mã cu picioarele de lustrã, mã bat cu pumnii în piept, îmi etalez caninii şi urlu “Am fãcut cartofi prãjiţi!”. În acel moment o isterie grozavã cuprinde tot blocul, ne strângem toţi vecinii la mine în sufragerie şi dãm cu mobra-n gâşte în mod nediscriminatoriu: pensionarii de la 2 cu administratorul, administratorul cu fochistul, fochistul cu gemenii de şase ani ai pianistei de la 4. Toatã lumea e fericitã.

Dacã totuşi între doi masculi care n-au avut parte de suficient sex apare un conflict, îmbrãţişarea prietenoasã este înlocuitã cu un gest şi mai adorabil de împãcare, frecarea scroturilor.

À propos: ştiaţi cã, cel puţin în teorie, cimpanzeii sunt atât de asemãnãtori cu noi încât, dacã ne-am lua inima în dinţi sã ne maimuţãrim cu ei (ca când calul şi mãgarul ne dau mula şi catârul), am putea sã producem… cimpanzoameni? Oampanzei? Oameni-zei?!! OMG. Acum înţeleg totul.

Studiu de caz doi. Homosexualitatea la lebede, frate. Mai precis, la lebãdoi.

Specie gracilã şi elegantã, te-ai aştepta sã fie predominant poponautã, asta veţi zice şi vã voi înţelege, dar n-aţi auzit încã ce-i mai interesant. Se întâmplã destul de frecvent ca lebãdoii angajaţi într-un cuplu stabil (cãsãtoria homo e OK în naturã, noi suntem ãia tãmpiţi şi retrograzi) sã atragã în cuibul lor câte o femelã mai netrecutã prin viaţã şi s-o îmbie cu vorbe dulci la un ménage à trois. Lebãduţa e entuziastã, participã şi le face un ou. Apoi este datã afarã din cuib.

Şi mai amuzant: studiile aratã cã puii de lebãdã crescuţi de lebãdoi homo au şanse mai mari de supravieţuire. Asta-i logic, doi masculi vânjoşi se pricep mai bine la alungat şãrpi, tarantule, viezuri, libelule şi tot ce-ar mai putea sã le mãnânce odrasla.

Toatã povestea cu lebedele îi pune pe bãieţii frustraţi (noua dreaptã, legiunea arhanghelului Muilã et co.) într-o mare dilemã: ţiganii sunt buni sau rãi? Cã uite, au mâncat mãiastrele pãsãri care puteau dovedi elocvent cã gay is OK.

Studiu de caz trei. Când auzi “pinguin”, te gândeşti la curve? Ar fi cazul.

Pietrele închise la culoare sunt mişto (poate pentru cã se încãlzesc la soare), de aceea pinguinii le strâng cu hãrnicie şi-şi construiesc cuiburi dintr-însele. Problema e cã în anumite regiuni, cum ar fi… ããã pe gheaţã?, pietrele sunt rare şi devin o monedã de schimb destul de preţioasã.

Legea firii, cunoscutã şi ca “palmã grea peste botul creştinãtãţii”, stipuleazã urmãtoarele: unde existã o monedã de schimb existã prostituţie. Invariabil. Din punctul meu de vedere, în nici un caz de condamnat.

Ei bine, cei mai rãsãriţi dintre pinguini (ãia cu cloaca circumcisã, peut-être?) fix asta fac: strâng pietre, apoi solicitã serviciile pinguinelor de companie în schimbul valorosului material de construcţie.

Mai interesant e cã pinguinele de companie nu sunt studente frivole de peste Prutarctica, ci gospodine pragmatice care se lasã babardite pentru a asigura un viitor oului. E nevoie de sute de pietre ca sã pui de-un cuib zdravãn iar curvele-pinguin sunt plãtite foarte prost: un bolovãnaş, poate doi dacã şi-a fãcut treaba bine.

“I think what they are doing is having copulation for another reason and just taking the stones as well” declarã scepticã dr. Fiona Hunter de la Cambridge. Cât despre clienţi, “the single male penguins appeared to have only their own pleasure as a motive”. Asta era limpede.

Între timp, soţii lor… aţi ghicit, şi simpaticii pinguini practicã homosexualitatea.

Studiu de caz patru. Toatã lumea ştie cã maiestuosul leu, regele junglei, şi-o trage şi de şaizeci de ori pe zi cu felurite leoaice dacã-i şef la el în gaşcã. Când are chef, îi şi mãnâncã puii câte unei mame iubitoare ca sã devinã din nou receptivã la hâţa-hâţa.

De parcã toatã chestia asta n-ar fi de ajuns, leii masculi se iubesc reciproc, precum Iri şi Moni, în fund.

Oau.

Pe bune, meritã cercetat domeniul. Wiki it!

Varianta lungã:

Varianta scurtã:

Related posts:

1. Oracolu-n carul cu fân
2. Benzi resemnate
3. Fundamentalista lui Schindler

Acestea fiind spuse…

Related posts:

1. Another brick in the Oltcit
2. Episodul cinci: Scufmîţa roşie
3. Câinele care latrã nu Hruşcã

Veti primi o esarfa rosie pe care o veti pune la gat. La 18:30 toti participantii se vor intinde pe jos, simbolic, timp de cateva minute.

Îmi pare rãu cã nu ştiam din timp şi cã nu-s liber la ora aia, atât mi-aş fi dorit sã interceptez manifestarea şi sã comit un act scandalos care sã le ducã de-a dura tot fleşmobul. Mã rog la Zoroastru şi la Marele Melc sã mai fi fost careva atât de revoltat de aceastã situaţie.

That’s why we can’t have nice things, domnilor.

Pentru cã unii oameni drogaţi cu lozinci hipioate n-au sã ştie niciodatã pe ce lume trãiesc. Şi se opun trecerii oraşelor noastre în normalitate, adicã înapoi la condiţia de aşezãri umane. Ceva ce s-a întâmplat acum o sutã de ani în toate oraşele cu capul pe umeri ale bãtrânului continent.

Nu-i nici un secret cã o sumedenie de indivizi dãştepţi cu interese absconse profitã de sensibilitatea acestor mironosiţe ca sã propage un dublu standard: câinele comunitar mai presus de şobolan. Acei indivizi dãştepţi nu fac altceva decât sã ţinã în funcţiune un angrenaj infernal de ONG-uri spãlãtoare de bani grei. Pe dânsele le-ar incomoda puţin (cã ar trebui sã-şi schimbe obiectul de activitate) dacã lãtrãtorii ar dispãrea de pe strãzi.

Dacã vreţi sã fiţi sinceri cu voi înşivã, castraţi în pula calului gândacul de bucãtãrie în loc sã-l chinuiţi cu Regent şi cu Flit. Dacã vreţi sã fiţi şi mai sinceri cu voi înşivã, spuneţi-mi din timp (ca sã îmi iau dracului tãlpãşiţa în Australia sau la nemţi) şi populaţi oraşul cu nişte urşi. Poate şi ceva crocodili în Dâmboviţa. Care-i problema bre? Ursul muşcã numai omul rãu!

Problema e cã babele iubitoare de puricoşi nu ţin cont de faptul cã şi eu sunt un individ dãştept şi îmi jignesc zilnic inteligenţa vânzându-mi gogoşi aberante. Cã cel mai eficient mod de a scãpa de o problemã gravã nu e sã scapi de o problemã gravã, ci s-o castrezi şi sã o laşi sã îmbãtrâneascã.

Duceţi-vã bre la TNB repejor sã vedeţi o cohortã de imbecili.

Pânã atunci delectaţi-vã cu alţi imbecili care împânzesc interneţii cu replici memorabile:

Credeti-ma ca sunt mult mai impotriva oamenilor din tara asta care promoveaza omorarea, indiferent a cui sau a ce, pe care atat ii duce capu, decat impotriva vreunui caine sau pisica, copac si ce va mai vine prin minte. Adica sunt impotriva voastra a majoritatii si v-as strivi pe toti daca as avea ocazia, as fi mai fericit. P.s. Pe mine sau pe prietena mea in cei 26 de ani nu ne-a muscat niciodata vreun caine si sunt destui prin buc dupa cum va plangeti soarta….dar deh se mai uita si cainele la om.

NU impotriva eutanasierii ciinilor, DA pentru eutaniasieria lui atanasoaiei!!!

Unii chiar nu au niciun pic de mila si niciun pic de jena. Chiar nu va ganditi ca acesti caini sunt si ei niste suflete si nu merita sa moara. Ce ar fi daca s-ar decide ca prostii sau hotii sa fie eutanasiati intr-o zi??? Oare s-ar incepe cu Atanasoaie????

E pacat ca din fii ai luminii am ajuns de-o teapa cu animalele necuvantatoare si poate si mai jos in multe cazuri. Dar in fine, multumita stiintei, democratiei si filosofiei ateiste cel putin ne putem amagii destul de convingator ca suntem bine, ca suntem pe “drumul cel bun”. Iar faptul ca acesta duce spre prapastie nu are nici o importanta.

Dumnezeu este Stapanul si toate sunt creatia Sa. Nici cainii astia nu pot fi omorati chiar asa. castrarea este cea mai buna metoda.Intre timp trebuie culesi de pe strada, sa nu mai muste pe nimeni.

Iubesc cainii, nu doar pe ai mei, nu doar pe cei de rasa, cred in sterilizare si deci controlul populatiei canine, nu cred insa in metode inumane si necrestine astfel ca sustin petitia “Voteaza impotriva eutanasierii cainilor fara stapan”

Dar şi cu spusele unor oameni ceva mai lucizi.

Da,aveti dreptate,omul nu e stapinul UNIVESULUI dar nici cainele.Omul este stapinul habitatului din orase si sate,plateste taxe si le intretine.Caiini?ei nu platesc nimic si chiar daca nu au nici o vin a ca vin pe lume si divinizeaza oamenii nu pot sa fie lasati chiar asa,sa ne controleze la turlioaie cind vor ei.Sa stai la bloc,in 40-50 mp si sa ai companion un caine ,scuzati,ai pitici pe creier.Sa confunzi parcarea blocului cu batatura bunicilor si sa consideri ca ‘haita” este a ta,s-o protejezi indiferent ce patesc copiii ce trec pe strada,este tampenie curata.

Nu există “cale de mijloc”. Fie îi eutanasiem, cum se procedează în orice ţară normală cu câinii fără stăpân, fie continuăm ca până acum.

Toţi ăştia sunt la fel de vinovaţi pentru maidanezii colţoşi care transformă capitala într-un safari. Deşi aş zice că respectivii dezaxaţi / iresponsabili sunt doar pretextul, iar câinii au fost ţinuţi pe stradă datorită banilor frumoşi ce se fac din “sterilizare”, “cipare”, bla-bla.

Eu sper ca prefectul sa inceapa sa faca ceva cat mai repede. Cu cat se lungesc discutiile, cu atat se va face mai putin. Si sa se inceapa de la periferie, nu tot din centru. Ca mereu curata cartierele centrale si de asta ies actritele si alte reprezentante de ong-uri, ca habar nu au cum e la periferie. Sa iti fie frica sa iti lasi copii la joaca sa nu fie muscati si sa ia paraziti, noaptea si ziua latra si sunt lupte intre haite ca se inmultesc de cateva ori pe an, ti-e frica sa mergi pe strada cand vii de la munca seara tarziu si vara si iarna cand sunt flamanzi.

In alta ordine de idei, eu cred ca circul asta va continua, pentru ca sunt o gramada de persoane care au vile si masini dupa operatiunile de eutanasiere/castrare. Asta e si motivul pentru care periodic acest subiect revine in atentie, se iau cateva masuri pe o parte din caini, baietii destepti isi umplu buzunarele, se termina fondurile alocate, cainii raman in continuare pe strazi si o luam de la inceput peste un an sau doi. Ca asa e pe la noi (ma scuzati, n-am gasit alta rima)

As propune ca primaria capitalei sa faca un site cu harta Bucurestiului in care oamenii sa poata semnala gastile de caini pe unde sunt adunate, zonele care trebuiesc ocolite de catre oameni/copii/biciclisti, zonele unde exista poluare fonica noaptea din cauza cainilor, zone unde babutele hranesc haitele, zonele unde oameni/copii au fost muscati (eventual numarul lor, grade de ranire), zone unde instutiile publice detin in perimetrul lor haite de caini periculosi nedeclarati. Poate ONG-urile isi dau seama daca privesc putin harta aceasta ca lucrurile au scapat mult de sub control iar atitudinea lor este infantila.

À propos, creştinoizilor, hotãrâţi-vã de care parte sunteţi.

Dogma voastrã zice cã animalul nu are “suflet”.

Related posts:

1. Nu lãsa pe mâine ce poţi face jazz
2. Episodul 99 1/2: Episodul 100 se lasã aşteptat
3. Dar din dar se face samuraiul