Trattorgia Buonporno (suna prea bine sã nu fie titlu)

Halealã time is now!

Ca sã mai schimb placa dupã o serie de întrevederi plãcute cu trattoria Verdi, asearã am decis sã vizitez mult lãudata (de cãtre unii, hulita de alţii) trattoria Buongiorno din piaţa Victoriei, unde-ncepe fostul Ana Ipãtescu, actualul Dracu-ştie.

M-am gândit cã un loc unde prânzesc cu succes angajaţii atâtor coloşi şi titani corporatişti din apropiere (de la Orange la SNSPA) nu are cum sã fie chiar de cãcat; s-a dovedit într-adevãr o cinã agreabilã şi economicã, într-atât încât aş reveni cu drag dacã nu mi-ar fi peste mânã zona (OK, e la dooj’ de metri de metrou).

Îmbucco de Verdi

S-a întâmplat minunea! Nu, nu am devenit brusc un om serios. N-am avut nici revelaţia cu care vã pãcãleam de întãi aprilie. Dar am fãcut ceva ce-mi propuneam de un an de zile: m-am strecurat din imundul meu beci ca sã-mi mişc fundul o sutã de metri, pânã în Popa Nan 140, ca sã inspectez mult lãudata trattoria Verdi.

Locanta mai are un sediu pe Mendeleev, lângã Amzei adicã, alte douã despre care nu ştiu nimic în Bucureşti şi unul în Constanţa. Da’ pãrerea generalã e cã aici, în ţigãnia cu fotografi bãrboşi, se papã cel mai bine şi cel mai comod.

Bericiţi cei sãraci cu duhul

V-am povestit deja despre berile strãineze din Deja Fu. Ei bine, într-o loviturã de teatru cum de mult aşteptam, întreprinzãtorii flãcãi au scos din meniu tot ce însemna bere fãcutã la noi. Adio Ciuc, adio Silva…

E îmbucurãtor sã aflãm cã o cârciumã poate fi rentabilã chiar şi lansându-se în aventuri de-astea. Mai ales cã berile fãcute la noi sunt toate (fãrã excepţie) o apã şi un pişat: deşi sunt bãubile, le lipseşte în totalitate personalitatea. De-adevãratelea, am confundat Skolu’ cu Heineken şi invers, or îmi place sã cred cã mã pricep la beri.

Faţã cu berile cele noi ale lu’ Ferdinand 53-55, te scarpini însã în cap şi zici: bãi bãieţi, am îmbulinat-o – ce bem? Pãi hai sã-ţi povestesc, curiosule, despre berile inedite pe care le poţi bea acolo mai nou.

Florile halbe

Hansa, Paulaner, König Ludwig, Kapuziner, Mönchshof, Patrizier, Krušovice, Budweiser. Doar o parte din berile mişto de import cu care vã puteţi trotila nemţeşte/ceheşte în Deja fu de câteva sãptãmâni, la preţuri între şase şi doişpe lei, super ochei pentru berea cu pricina.

De cealaltã parte, în E… varzã se munceşte intens la recondiţionarea terasei pentru vremile calde care tot întârzie. Nu numai cã flãcãii monteazã prize afarã (grozav pentru cine-şi mutã pe timp de varã biroul la cârciumã, ca mine) dar vor avea şi un proiector. Şi ştiţi ce înseamnã un proiector, nu? Proiecţii.

Pentru cã sunt al dracului de meteosensibil (cum se înnoreazã, mã apucã migrenele, somnul şi o mahmurealã perpetuã şi fãrã motiv), îmi permit sã nu vã mai scriu nimic interesant despre locuri de bãut bere în seara asta. Oricum nu meritaţi, sunteţi nişte cititori naşpa care nu mã voteazã.

Vinars stronga, vita brevis

Români, vi se pregãteşte ceva! Din ţara cu pãşuni verzi şi mai mulţi drojdieri decât oameni, Aidan J. (cunoscut ca patronul Şpãgii) mi-a înmânat un comunicat de maximalã importanţã, o veste bunã adicãtelea o ev-anghelie, una pe care apostolul Vasile se simte dator sã o propage, deşi interesul personal altfel dicteazã:

[...] Anyway, since I arrived in Bucharest many years ago and frequented the first Irish Pub, the Dubliner on Titulescu, many more Irish Pubs have sprung up. In addition to the Dubliner we now have The Harp, Molly’s, St. Patricks, O’Hara’s, Raymonds, and there is another new one I forget the name of located on Regina Elisebeta.

Mic ghid bãuturistic: Deja fu

De când s-a deschis Scânteia, mi s-a mai întâmplat sã trec cu câte-un alt drojdier pe lângã geamurile opace ale acestui stabiliment. Şi atunci am zis: bã, cercãm sã bem o bere şi aici? Las-o baltã, aratã scump.

Apoi scena s-a repetat şi s-a repetat.

Ei bine, dupã multe luni de zile am cãlcat înãuntru. Şi n-am regretat, pentru cã l-am adãugat pe Deja Fu (Ferdinand nr. 53-55) în “panteon”. De ce?

Mic ghid bãuturistic: La Scînteia

Ne-am cuminţit? Pãi sã ştiţi cã se face vremea sã redeschid rubrica de stomatologie (a se citi “tras la mãsea”).

Berea chinezeascã Tsingtao se laudã cã-i “winner of major American beer competitions” şi e chiar potabilã, mai ales gândindu-ne cã provine dintr-o ţarã fãrã tradiţie în berãrit.

La fel de prinsã între lumina de la rãsãrit şi tenebrele goale de orice dumnezeu ale consumerismului este şi bodega unde se bea aceastã bere, bodegã pe care am neglijat-o, deşi este, la un loc cu Varza şi Librãria, o redutã a trãscãnelii din triunghiul Foişor-Moşilor-Iancului.

Iubiţi-vã pe tutunuri

Sfat pãrintesc pentru concetãţeni: în aceste vremuri de restrişte, nu vã duceţi sã beţi un şpriţ la Casa Universitarilor din Bucureşti. Evitaţi, evitaţi, evitaţi.

Exact, locanta aia grozavã cu iz desuet, unde cândva curgea gârlã Galbena de Odobeşti, şpriţuitã cu apã Harghita la “sticlã de sticlã”. Astãzi, berea şi vinul costã fix cât în orice altã bodegã. Dar nu despre asta e vorba, ci de faptul cã am cerut duduii un pachet de Marlboro, l-am achitat la preţ de butic şi am primit ceea ce urmeazã.

Mic ghid bãuturistic: E… varzã

Cârciuma care urmeazã e deosebitã. E speşãl. Pute a pasiune. În mod normal, Utopia nu prezintã decât bodegi pe-ale cãror mese coatele lui Vasile au hârşâit intens de-a lungul anilor. Ei bine, asta-i proaspãtã. Am vizitat-o de douã ori, adicãtelea azi şi ieri, şi am deja încredere deplinã într-însa.

De ce?

Ei bine, pentru cã se cheamã “E… varzã” şi n-are firmã la poartã. Aşa, ca dubiosul ãla de Upload de pe Armeneascã. Trebuie sã ştii cã locanta existã, sã crezi asta cu tãrie şi sã te orientezi dupã semnul pãcii.

Ce beri tocmai aţi pierdut ieri

N-am promovat evenimentul în avans pentru cã nu voiam şi mai multã concurenţã. În stânga, cei patru campioni intergalactici ai hameiului.

Se face cã asearã, şapteşpe iulie 2009, domnul Aidan Joyce a pus la cale un concurs de degustat beri. Douãş’nouã de pãhãrele a câte o sutã de mililitri de bere, douãş’nouã de mãrci de la Skol la Murphy’s focking imperial Stout.