Becali Prison Blues! A tribute to Johnny Cash

Ce poa’ să facă omul într-un moment ca ăsta dacă nu să cânte?

Scuze că vine abia azi chestia asta. Am fost… prins (scuze, Jiji).

Despre cea mai nasoală durere din lume

Viaţa-i bună. E plin de oameni care te apreciază iar pe ceilalţi nu te obligă nimeni să-i bagi în seamă. Nu te-ai certat cu nimeni în ultimii ani. Ai un acoperiş deasupra capului într-o zonă curată a unui oraş OK care nu-i în Africa. Ai un venit stabil, care niciodată nu întârzie cu lunile ca la Jurnalul. Ai timp să citeşti despre speciile de insecte şi să te joci jocuri. Dacă ai poftă de un peşte sau de o andivă sau de ştiu eu ce brânză de fiţe, sau ai chef să pleci undeva la munte în uichend sau să-ţi iei vreun gadget de pe okazii, nimic nu te împiedică. Un fel de vis american din filme.

Ei bine, ştii cât de puţin contează toate cîcaturile de mai sus atunci când îţi prinzi un fir de păr din mustaţă în inelul de la cutia de bere?

Îţi zic eu, nu mai contează deloc. Universul întreg te doare. Zei mânioşi şi mamele lor dau cu biciul în tine ca într-un hoţ de cai recidivist la Chilia-n port.

Şi crevetele se mănâncă, nu-i aşa?

Revelaţie! Blogu’ de faţă nu v-a mai arătat nimic de mâncare de un an de zile. V-o fi poftă.

Dovlecel, leurdă, ceapă; asta am avut io az’
şi-ar fi mers şi-o roşioară şi poate un fir de praz
că orice verdeaţă-i bună, da’ nu-i singură (ce vis
de oroare: doar legume!), ci cu chestii din abis.

Primii başi sunt cei mai grei

Apropo de Teleorman, the Wub Machine te lasă să faci din muzica ta preferată dubstep şi alte genuri paramuzicale despre care ştiam doar vag că există. Numa’ încarci mp3-ul în tonomat şi scoţi jduf-jduful. De toată treaba se ocupă un robot prost, prin urmare rezultatul tinde să sune ca dracu’. Dar le mai şi nimereşte, al naibii robot prost care este. Oricum, mi se pare un experiment hazliu.

Zic apropo de Teleorman pentru că amatorii ăia cu Subcarpaţii ain’t got nothin’ on me. Full screen, luminile stinse şi lasă-l pe Liviu Vasilică să-ţi umble cu trăsioara prin vene.

Revoluţia e la etaju’ celălalt

Dintr-un impuls lăuntric al momentului, întorcându-mă azi de la serviciu pe lângă stabilimentul unui cunoscut desfăcător de produse electronice, mi-am luat o tabletă grafică. Promit să învăţ să o folosesc, şi vom avea şi oleacă de caricatură aici pe lângă obişnuitele Mîţe cari vor fi făcute tot cu mausu’ în paint, staţi liniştiţi.

Dar înainte să învăţ să folosesc numita sculă şi să ajung pe perete la d’Orsay sau la Gugălhaim, vreau ca istoria să consemneze că ăsta-i primul desen făcut de Vasile cu o tabletă grafică. Ştiu, bancu’ e din Jurasic, asta face valoarea de aur să fie cu adevărat de aur.

Orwell şi Huxley pe o canapea

Huxley şi Orwell terminaseră un cui de marihuană ilegală şi se chill-uiau pe canapeaua grandioasă, din piele de antilopă, a celui din urmă.

- Bă.
- Eh?
- Coaie, ştii ce tre’ să facem noi?
- Eh.
- O distopie frate. Cea mai odioasă distopie gândită vreodată de mintea omului.
- Bă George, eşti un genius. Fix la asta mă gândeam şi eu.
- Ceva aşa, nuş’, să-i cace în pantaloni şi pe Hitler şi pe Stalin, să pară ăia nişte arhangheli pe lângă distopia noastră futută.
- Îhî.

Huxley scoase din buzunarul de la cur o agendă oranj şi un pix, din ăla ieftin, de poliţai. Brainstormingul începu.

Zapând

Ceva ce voiam să postez acilea încă de acu’ o săptămână dar se face că n-am avut timp. Nişte poezie d-aia pură, surprinsă într-un interval de un sfert de oră, într-o noapte frumoasă de toamnă timpurie când, în general, poeţii beau foarte mult şi se uită la teve şi-apoi nu mai sunt în stare să puie pe blog ceva ne-cretin.

Fiecare înţelege ce vrea. E despre om şi despre viaţă.

Mic film de propagandă

“Aa, eşti vedetă, / Te ştiu de la gazetă, / Tu eşti ăla de făceai traivai din trotinetă.” (Getto Daci)

La mulţi ani TNR, e seară deja şi-s încă atât de mahmur că cîcat, ce mahmur sunt.

Răzbunarea lui Ponta se întoarce, partea a 2-a

Ia uite băi ce-a făcut (inspirându-se din acest articolaş) cineastu’ Romaniuc. Fără să mă notifice decât post-factum, surpriză aşadar. Acu’ tot eu tre’ să dau o bere. Păi e corect?

Acestea fiind spuse, dacă aveţi nostalgia scheciurilor cari se difuzau la revelioanele din vremea împuşcatului (ăla fără fular), urmăriţi cu încredere!

Eu vara nu torc

Campania bravului soldat Julică nu putea să treacă neobservată. Vă invit să împărţiţi!