Prin lucarnele gotice ale palatului străbătea, răzleţ, lumina câte unui fulger îndepărtat. În spatele a douăzeci de uşi ferecate cu douăzeci de lacăte, domniţa Gaga scotocea, tremurând, printr-un şifonier care era numa’ el cât o garsonieră. Era evident că nu mai dormise de zile bune. Ceva o frământa groaznic.
Nu-s genul care să percuteze la teze elucubrante cu morţi care, vezi doamne, şe prefac cu neruşinare şi de fapt n-au murit. Cred cu tărie că Tupac împinge zambilele-n sus, că Elvis e la doi metri sub Graceland, că până şi nea Nicu şade cuminte la Ghencea în somnul fără sfârşit. Ba chiar cred că multe personalităţi despre care mediile mainstream zic că încă-s printre noi au decedat de mult. Atât: Loredana Groza.
Dar nu poţi să ignori argumentele solide când ele chiar apar şi te dau pe spate cu soliditatea lor de necombătut.
Gândiţi-vă doar un pic. Manelele noastre sunt genul muzical perfect pentru o vedetă internaţională care tocmai şi-a înscenat răposarea.
Sunt ca muzica country – faci în continuare bani cu căruţa, ai puhoi de groupies şi te solicită tot felul de baroni locali cu gusturi simple, în cele mai cu ştaif cârciumi unde se bea şampanie orijinală, da’ toată lumea se preface că nu exişti. Până şi tabloidele sunt circumspecte.
N-am mai fost de cam multicel rusofoni eh? Şi dacă tot a revenit printre noi un prieten care-i iubeşte în mod deosebit pe acei frumoşi scăldători la copcă, iaca Ундервуд (sau Undervud sau Underwood sau cum vă place), o formaţie înfiinţată în ’95 de către doi medici din Crimeea şi care funcţionează actualmente la Moscova.
À propos de medici, azi avem reclame vechi la laxative şi alte hapuri pe Medicologia.
Când ai o crâşmă ce se cere cultă
crăpelniţa-i din aia de se-ascultă.
Şi-apoi de muşterii tre’ să ţii cont
când faci meniul zilei. Am un pont
cum că maneaua încă nu se gustă
iar io n-am maţe de the Amsterdams…
Când profeţeam eu acum un an şi un pic că păgubosul trend cu tentă fascistă “estem anti-manele căci estem culţi şi români verzi!” e pe ducă (mă rog, e mult spus “profeţeam”, că era deja pe ducă), multă lume mi-a dat în cap.
Joi seara, cu ocazia lansării raportului FreeEx, templul hipsteresc Kulturhaus a răsunat de trilurile zdupnicilor de la Shamanelism iar în mulţimea (iniţial reticentă, of cors) s-au găsit destui amatori să deie din cur în manieră nomadă, dovadă că ziariştii-s oameni descuiaţi.
Festivalul medieval de la Sighişoara era cândva un bâlci puturos şi infect de hipioţi. Se consuma marihuană ilegală, se punea cortu’ pe domeniu public. Se asculta genul ăla de folc care-a dus la extincţia dinozaurilor. Tinereţe, coaie creţe.
Dânsul nu mai există în forma în care-l cunoşteam în adolescenţă (am înţeles că ar fi devenit un festival medieval), prin urmare a vizita Sighişoara în extrasezon e cea mai înţeleaptă chestie pe care o poţi face. Pe scurt -
Un scurt tur de Braşov (ştiu c-am mai făcut), după cum vă promiteam deunăzi, şi urmează acuşi şi Sighişoara. Îmi pare rău că n-am mai beneficiat de ghidaju’ savant al lui musiu Eftimie care să-mi arate unde se bea omeneşte, da’ here goes nothing.
Pe şoselele patriei sunt multe porţiuni umbroase unde radioul prinde numai Actualităţile, Culturalu’ (unde inevitabil un fornăit cu schizofrenie povesteşte despre icoane) şi Trinitas. Prin urmare, asculţi Trinitas şi minunatele litanii ortodoxe cari ies dintr-însul. Te trece un fior la gândul că unii trăiesc cu toată fiinţa lor această muzică funebră şi zombificantă, apoi îţi imaginezi chestii precum chestia de mai jos, ca să treacă timpu’ mai repede.
Doamnelor şi domnului, ansamblul Trup şi Duh.
Cre’ că aţi observat că port un nume extraordinar de muzical. Nu prin cum sună (Sergiu! În pana mea, are-un klang de zici c-ai călcat pe-o broască), ci prin oamenii care l-au purtat şi ei de-a lungul vremurilor. Pentru că…
Hai să vă povestesc şi vouă o chestiune care m-a întristat pentru că este tristă.
Deunăzi am asistat la o discuţie cu biografa lui Sergiu Comissiona (pentru profani, un dirijor de oareşcare renume cari a activat în principal în SUA şi Canada). O cucoană mult prea conştientă de prestanţa ei, predătoare de literatură la community college, cu un număr impresionant de poezii publicate de International Library of Poetry (ăla era un sait ridicol care scotea antologii cu oricine se înscria într-însul şi făcea mulţi bani vânzând antologiile aceloraşi indivizi; era şi eu să cad în plasă când eram în clasa a 8-a că îţi trimiteau scrisori fancy; mi-am dat seama la timp că scriam ca pula).
Şi distinsa doamnă s-a pus pe povestit, între două anecdote neamuzante, cum a ajuns dânsa să-l cunoască pe reputatul dirijor. Citez din Jewish Independent:
Am atacat, printre altele: lol mita cu i din i muzica istorie youtube darwin proiect aniversare protest manele dj boros webcomic paste bar desene animate traducere ateism evolutie alegeri sex droguri film concurs iisus bor amuzant religie la multi ani tara motilor joc italia brasov bere tigani bodega poetul vasile romania munte desen violenta expeditie dozatorul basescu vasile mare
