Vinilinu-i lin

Iaca veni toamna, cu ea şi nostalgiile. Cine a mai copilãrit singur la pãrinţi ocupaţi, cu un pick-up funcţional în casã ştie ce grozave erau vocile blânde de pe disc dupã o zi grea de suflat corneţele prin ţavã ori de rãsfoit dicţionare sub pat, dupã caz.

Interneţii zilelor noastre, ni le pun la dispoziţie gratis, la foarte puţin timp dupã ce eu am dat un pogon de bani pe un pick-up nou.

Ce e festival ca festivalul trece

Înainte sã revin la jurnalul de nãzbâtii montaniarde, alpiniste şi la mare altitudine, trebuie sã vã anunţ acest mic anunţ din partea sponsorilor:

Fã-ţi un cont pe makemehappy punct ro (sait cu idei de cadouri şi alte alea) şi poţi câştiga şase bilete la Félsziget plus un cort. Cortul e ca sã stai într-însul când eşti hipiot, sau ca sã îţi ţii ghiozdanul în el şi sã dormi pe unde apuci când eşti eu. Tombola se conchide vineri, adicã poimâine. Grãbeşte-te, singura bãtaie de cap e sã încropeşti o listã de cadouri.

Pastişa Hassan

Interludiu muzical: legendele (vie, respectiv regretatã) Margareta şi Auricã într-un duel furibund al imitaţiilor amuzante.

Borfaşii din mânecã

Mã, cicã au scos Paraziţii un album nou (Tot ce-i bun trebuie sã ceva). L-am procurat şi eu, l-am ascultat, l-am pus în raft întru uitare totalã şi ştergere din minte. De ce? Cã e de cãcat. Cu câteva mici scãpãri de umor cu tot, e de cãcat. Zãu.

Paraziţii au fost mişto înainte de 2000. Pe casetã. “Nici o problemã” a fost cu siguranţã marea culme a carierei lor. Când erau verosimili. Când singurul mesaj pe care-l transmiteau era cã bãi tatã, suntem trei puştani troglodiţi dintr-un cartier naşpa, ne plac alcoolul şi iarba şi mai ales heroina, care e zã riãl şit. Bãieţii mei ascultã doar hip-hop şi manea, doar noaptea-i mai lungã ca pula mea. Şi ne pişãm în liftul tãu de ‘telectual.

Recycle bin ein Berliner

Oricât de germanofil şi germanofon aş fi, mor un pic pe dinãuntru de fiecare datã când butonez tv-ul şi mã lovesc de cea mai urâtã practicã a nemţilor de la Blitzkrieg şi Endlösung încoace.

Lãutare ca piatra

Într-o discuţiune pe un imageboard românesc, anonimul cel anonim a postulat urmãtorul principiu: Nu existã muzicã româneascã bunã. Oricât aş fi de acord cã suntem o culturã minorã, tind sã-l contrazic. E drept, n-am avut Beatleşi ci poate The four Prepşi, da’ nici afoni-moartea urechii nu suntem. Zãu.

Menţionez cã tot ce-i mai jos (de la folclor la roacãrie) e pur subiectiv şi urmeazã multe iutuburi care se vor încãrca ca curul de încet. Şi totul e pur subiectiv. Şi am sã omit multe chestii faine, da’ nu pretind a face enciclopedii.

În primul rând, existã muzica lãutãreascã. Rezultatul colaborãrii multiseculare între ţigani, români, turci în sud şi evrei în nord, adicã un produs de o adâncime poeticã care-i face pe Sorescu şi pe Nichita sã înghitã în sec şi sã facã pe ei un pic în pantaloni.

Ferate, ferate da’ brânza-i pe bani

Gata şi curãţenia! În urma acestei curãţenii am mai gãsit o bijuterie, nu de mare valoare, nici foarte veche dar peste mãsurã de interesantã: regulamentul Cãilor Ferate din anii ’30.

Printre altele, regulamentul stipuleazã:

Semne bune organul are

Dupã cum poate ştiaţi, deşi sunt departe de a fi un expert în domeniu, am strâns de-a lungul anilor o colecţie respectabilã de vechituri, în speţã carte veche, ziare şi reviste şi alte cãcaturi din tulburele veac 1850-1950.

Pãi şi daca le-am strâns cu atâta spor şi mi-am prelungit domeniul şi hostingãraia pe încã un an de zile (da bã, nu scãpaţi di mini!) ar fi cazul sã le împart şi cu voi din când în când.

Prin urmare, hai sã aflãm ce pãrere aveau strãbunicii noştri despre a o lua pe labã (a pune faianţã, a-i da în cap lui chelu’, a da la manivelã, a o ciocãni la vârf etc.) în anul de graţie 1929, era înfloririi heroinei-de-tuse, a dentifriciului radioactiv şi a fascismului. “Iniţierea sexualã” de G.M. Bessède, domnilor.

Où sont les neiges de Popa Nan

Şi pentru cã strada Popa Nan mi-e atât de dragã, nu pot sã nu vã recomand aceastã mini-monografie vizualã, comisã de cãtre un domn fotograf. Câtã istorie domnle, la doi paşi, pe o stradã bãtrânã cu Maria Tãnase şi Magda Isanos şi curve şi Dorin Liviu Zaharia!

Lupu-şi schimbã repãrul

N-o fi chiar domeniul meu, da’ nu-mi vine în minte ceva mai “anii ’90 timpurii în România” decât una din primele formaţii de rap ale acestui popor oropsit. Bitches don’t know about their mad skills. Direct din carti-eer, Utopia Balcanica prezenteazã Cimitirul Bellu, înregistrãri din 1994-1995.