Îşi trase pe după gât un şirag de covrigi de Buzău. Pe post de botine încălţă două căpăţâni de mumie egipteană iar umerii şi-i înveli cu o şubă din scroturi de antilopă gnu, cusute între ele cu fir de aur de însuşi pălărierul reginei Angliei. Le coup de grâce: în loc de căciulă, strivi în creştetul capului o savarină proaspătă. Porunci să i se aducă doi tabureţi şi execută, cu ultimele ei puteri, un şpagat perfect.

“Oglindă, oglinjoară, acum cine-i cel mai excentric din ţară?” răsună de-a lungul coridoarelor reci glasul ei – şuierător, disperat, dând să se stingă.

“Îmi pare rău, domniţă Gaga.”

Nu se mai auziră decât cioburi şi un plâns isteric.

Azis was born Vasil Troyanov Boyanov (Bulgarian: Васил Троянов Боянов) on 7 March 1978.

Related posts:

1. Folcloroform
2. Pastişa Hassan
3. Dragostea din ţiţei

Dar nu poţi să ignori argumentele solide când ele chiar apar şi te dau pe spate cu soliditatea lor de necombătut.

Gândiţi-vă doar un pic. Manelele noastre sunt genul muzical perfect pentru o vedetă internaţională care tocmai şi-a înscenat răposarea.

Sunt ca muzica country – faci în continuare bani cu căruţa, ai puhoi de groupies şi te solicită tot felul de baroni locali cu gusturi simple, în cele mai cu ştaif cârciumi unde se bea şampanie orijinală, da’ toată lumea se preface că nu exişti. Până şi tabloidele sunt circumspecte.

Acum vă întreb… de unde a apărut, brusc şi din senin, tocmai în 2009, manelistul cunoscut ca “Mihăiţă Piticul”? Oare e un manelist adevărat, născut şi crescut între căruţe cu coviltir prin vreo mahala bucureşteană? Sau tricourile D&G şi blugii decoloraţi din fabrică sunt doar refugiul unui mare artist învins de necruţătoarea industrie muzicală de peste ocean, care încearcă azi să-şi reclădească viaţa cântând la nunţi într-o ţară obscură din sud-estul Europei?

“Nu am cărţi de credit“? Cine nu are cărţi de credit în zilele noastre? Fugarii, proscrişii, oamenii care nu vor să fie găsiţi sau care ascund ceva adânc şi lugubru.

“Eu rămân doar o adresă la care veneai“? Cu siguranţă o piesă dedicată, în taină, miilor de fani care, cu consecvenţa unor pelerini medievali, fac coadă şi astăzi la fosta lui adresă!

“Să nu-mi văd fraţii plângând“? Deci artistul misterios a lăsat în urmă o grămadă de fraţi! Care plâng uşor, deci sunt condiţionaţi cultural să nu-şi ascundă emoţiile şi trăirile. Poţi băga mâna în foc că-s afro-americani – soulul, jazzul, hip-hopul te învaţă fix asta.

“Am plecat de acasă cu sufletu-amar“? “Du-te şi fă-ţi viaţa“? “Imaginează-ţi viaţa mea“? “Viaţa mea s-a risipit“? “Viaţa mea s-a schimbat“? “Vreau să-mi fac statuie-n faţa porţii“? Nu-s tocmai cântecele pe care le-ar cânta cineva care nu şi-a înscenat moartea mai devreme.

Dacă ţii cont şi că jumate din piesele de mai sus sunt ficiuringuri cu Adrian Copilul minune sau Sorinel Puştiu, tre’ să fi locuit în peşteră douăj’ de ani ca să nu-ţi dai seama cine e, de fapt şi de drept, acest aşa-zis “Mihăiţă Piticul”.

Dup-aia a venit domnu’ Dan şi l-a impresionat prin sinceritatea lui.

Sătul să mai trăiască în minciună, “Mihăiţă Piticul” a dat totul în vileag.

Skinhead, dead head, everybody gone bad…

Related posts:

1. (introduceţi joc de cuvinte aici)
2. Cine fuge după doi iepuri nu întreprinde nici unul
3. Care-i baiu’ cu ochiupaiu’

À propos de medici, azi avem reclame vechi la laxative şi alte hapuri pe Medicologia.

Related posts:

1. Căluţii, spaima lu’ Nuţi
2. Azur pe ce-am mai sfânt
3. Samurai de Murfatlar

Şi-apoi de muşterii tre’ să ţii cont
când faci meniul zilei. Am un pont

cum că maneaua încă nu se gustă
iar io n-am maţe de the Amsterdams…

…aşa că azi servim un dans din pusztă;
la polonic, maestrul Gioni Brahms.

După antreu, ca chiflă cu jumară,
tot el da’ cu de patru ori chitară.

And if it’s supă cremă cu posmag-time
îi funky with a strachina of ragtime.

La felu’ doi băgăm cu jind pe cioc
un fruct de mare à la mode surf-rock.

Cei zdraveni la ficat şi tari în fiere
se-ncumetă un Cziffra să digere.

Noi, ăştia cu transaminaza mare,
găsim un uz mai bun pentru pahare.

La fine de ospăţ ne dregem fin
gustând dintr-o şarlotă de Chaplin.

Şi cine nu-i cu burta în tavan
să meargă la o nuntă de ţigan.

Related posts:

1. (introduceţi joc de cuvinte aici)
2. Nu lăsa pe mâine ce poţi face nomazi
3. Precipitaţiile care se anunţă

Joi seara, cu ocazia lansării raportului FreeEx, templul hipsteresc Kulturhaus a răsunat de trilurile zdupnicilor de la Shamanelism iar în mulţimea (iniţial reticentă, of cors) s-au găsit destui amatori să deie din cur în manieră nomadă, dovadă că ziariştii-s oameni descuiaţi.

Fix cum am zis io cândva, odată cu redescoperirea proto-manelelor din repertoriile Azur, Generic et co. de către artişti precum Maria Răducanu sau Sanda Weigl (originalu’ aici), …

…păşim încet dar sigur spre şlefuitul manelei contemporane spre a mulţumi şi pe cei cărora nu le place diamantu’ cu ţărână pe el.

Cum se întâmplă uneori în cultură, tonul se dă la Paris (originalul aici).

Nevăr forghet!

“Good music is caused by and fosters high emotions. It is hard to have high thoughts on jazz [...] Jazz is not music at all. It’s merely an irritation of the nerves of hearing, a sensual teasing of the strings of physical passion [...] invented by demons for the torture of imbeciles.” (H. van Dyke de la Princeton, New York Times, 1921)

“Manelele de azi aparţin subculturii, (in)culturii triviale, de mahala, de golănie, de derbedeism siroposo-lubric. Ele coboară nepermis de jos ideea de “muzică” şi alterează profund gustul tinerelor generaţii. Cei care le prizează cu “plăcere”, cu “vibraţie”, cu “voluptate” [...] nu pot fi, în fondul lor, decît nişte subdezvoltaţi spiritual, orice ar mima la suprafaţă.” (G. Pruteanu, Curentul, 2008)

Related posts:

1. Salam like it hot
2. Coarde şi frige
3. Manele, tekel, fares

Dânsul nu mai există în forma în care-l cunoşteam în adolescenţă (am înţeles că ar fi devenit un festival medieval), prin urmare a vizita Sighişoara în extrasezon e cea mai înţeleaptă chestie pe care o poţi face. Pe scurt -

De cum urci spre vechiul burg
ţi se-arată mândru, dornic
ca un falus în amurg
turnul vechi şi cu ceasornic.

În biserici (poze niet -
căutaţi şi voi pe net)
lasă gândul său tot omu’,
chiar şi ăla cu sindromu’.

Şade paşa-n cur să-njure
că departe încă-i fortul:
ne surendărim, ghiaure,
că nu merită efortul.

Intri mai apoi şi laşi
evul nostru jos, în sat
căci într-un castel cu saşi
timpul pare retardat.

Nu ştiu voi, da’ eu frăţică
când scăriţe urc (sau scări)
mă gândesc la scăricică
cu fasole şi jumări.

Oblojesc a foamei rană
consumând cu mult nesaţ
o cinstită macaroană
cu, precum ziceam, cârnaţ.

Strigătorul din cetate
alias twitter medieval
zice că RT please frate,
căzu @Vodă #depecal.

Iar în locul cu verdeaţa
care nu se pune-n oală
zic, tare frumoasă-i viaţa
azi, cu ştiinţa medicală.

(Aici odihnesc primarul şi nevastă-sa şi cei şapte copii decedaţi la vârste fragede).

V-aş fi scris trei rânduri şi cu cetatea Rupea da’ o închiseseră bulangiii
fin’că aparent îi fac
coperişuri din Bramac ®.

Related posts:

1. Borfaşii din mânecă
2. Omne vivum ex braşovo
3. Braşoveni, vidi, vici (ziua unu)

Un scurt tur de Braşov (ştiu c-am mai făcut), după cum vă promiteam deunăzi, şi urmează acuşi şi Sighişoara. Îmi pare rău că n-am mai beneficiat de ghidaju’ savant al lui musiu Eftimie care să-mi arate unde se bea omeneşte, da’ here goes nothing.

Începem prin a căuta parcare:
parcări, în general, pământu’ are
da’ la Braşov (şi asta nu-i braşoavă)
carenţa pare-a fi destul de gravă.

Înfofoliţi ca frişca în ecler
intrăm în piaţa sfatului; sub cer
noros i-un loc destul de pitoresc. O!
a doua zi cânta şi Anna Lesko.

Die schwarze Kirche unde saşii fraţi
cereau la domnul bere şi cârnaţi
conţine azi covoare de la turci
de nu-i greu c-o moschee s-o încurci.

Ieşim spre Şchei pe poarta omonimă
(mai jos e româneasca şcoală primă
unde bătrânul dascăl la turişti
serveşte gărgăuni protocronişti).

“Poţi să mă pui să stau la poză; poţi
să-mi zici să nu mă strâmb. Dar nu pe toţi
ne strâmbă anii? O, memento mori!”
grăi Vasile de pe strada Sforii.

Aflând că templul vechi de rit mozaic
e azi o magazie (ce prozaic),
găsim pe-acela cu pereţi mai proaspeţi
cari are şi o crâşmă pentru oaspeţi.

Ne-ntoarcem mai apoi în marea piaţă
unde-o paiaţă şi-ncă o paiaţă
(aţi înţeles, doi clovni), fin’că există,
transformă totul într-o scenă tristă.

Purcedem către seară-n cetăţuie
pe-o scară care cică e, da’ nu e:
zic cavaleri cu glodu’ în bocanci
că-i panoramă, da’ prinţese canci.

În fine, turul de Braşov nu-i tur
(cum io pe tron nu-s regele Artur,
deşi măcar o dată-n zi pe tron-s)
dacă nu te-ai suit pe Tâmpae mons.

…să-mbogăţeşti pe telefericianul
cari nu-ţi taxează bonul da-ţi ia banul
făcând un gest de-a evada fiscal
care la nemţi nu cred c-ar fi normal.

Related posts:

1. Braşoveni, vidi, vici (ziua unu)
2. Saşii din mânecă
3. Adorazione dei formaggi

Doamnelor şi domnului, ansamblul Trup şi Duh.

(Dacă vă era dor de el, originalul se află şi el la loc cu verdeaţă pe discoTEC.)

Related posts:

1. Make love, not variolă
2. Make love, not stradamus
3. Pe ce frecvenţă trag clopotele Mitică?

În lume
au fost şi sunt Serghei şi Serji de renume,

ca Prokofiev, Rahmaninov, Kuseviţki, Nikitin, Şnur
(pe ultimul-l doare de restu-n cur),
ba chiar şi despre Serj Tankian
unii spun c-ar fi muzician (poate fi’ncă cânta la pian).

La Rio Sergio Mendes era pe sistem
iar dincoace, pe continentul lui je t’aime
şi-au făcut de cap Serge Gainsbourg şi Serge Lama,
Sergio Endrigo şi, nu în ultimul rând, fiul lu’ mama.

Din spaţiul danubiano-carpatic
au evadat, printre alţii, Celi şi-al său băţ carismatic
sau Comissiona (aici tot c-un Serghei la pian), alt dirijor emigrant,
o!, chiar şi de Malagamba mi se aminteşte constant

da’ la naiba dacă de Sergiu Cioiu mai ştie cineva ceva.
(Ultima dată când am auzit de dânsul, era prin Panama.)
Păcat! Deşi uneori, hodoronc-tronc,
compozitoru’ lui îl cam ciupea pe Dutronc.

Related posts:

1. Baikalul moare de drum lung
2. Analu’ Manole
3. Melci, scoici, Dvořáci, craci

Deunăzi am asistat la o discuţie cu biografa lui Sergiu Comissiona (pentru profani, un dirijor de oareşcare renume cari a activat în principal în SUA şi Canada). O cucoană mult prea conştientă de prestanţa ei, predătoare de literatură la community college, cu un număr impresionant de poezii publicate de International Library of Poetry (ăla era un sait ridicol care scotea antologii cu oricine se înscria într-însul şi făcea mulţi bani vânzând antologiile aceloraşi indivizi; era şi eu să cad în plasă când eram în clasa a 8-a că îţi trimiteau scrisori fancy; mi-am dat seama la timp că scriam ca pula).

Şi distinsa doamnă s-a pus pe povestit, între două anecdote neamuzante, cum a ajuns dânsa să-l cunoască pe reputatul dirijor. Citez din Jewish Independent:

Once, she read an ad about an upcoming concert that promised George Enescu’s music had “gypsy flavor.” Incensed at the affront to the greatest Romanian composer, she wrote an angry letter to the symphony, demanding to know since when Enescu had “gypsy flavor.” To her surprise, Comissiona himself replied to her missive. He apologized, explained that he didn’t know about the ad, promised to get it withdrawn and invited her backstage after the concert.

Păi cum domnule! Un iz ţigănesc la Enescu? Imposibil şi jignitor!

Deap, aţi citit bine. Gogoaşa (permiteţi-mi să cred că era o gogoaşă) mai spune că ca o urmare a acestui incident între cei doi ţiganofobi s-ar fi legat o amiciţie trainică.

O atitudine incalificabilă de rasist împuţit şi penibil pe cari nimeni n-a semnalat-o deşi discuţia despre care vorbeam mai sus a avut loc tot într-un centru al vieţii evreieşti, unde ai zice că astfel de porniri rămân la uşă.

Asta lăsând la o parte că afişul vorbea cu siguranţă despre o “savoare” (as in de ciocolată) şi nu un “iz” (de căcat). Mie mi-i greu să identific un componist şi instrumentist mai tributar ţiganilor decât George Enescu.

În timp ce rapsodul român fluiera de plăcere câte-un refren când îl podidea singurătatea între caprele lui, lăutarii ţigani au prestat secole la rând recitaluri de câte şaişpe ore la nunţi, la botezuri, la cumetrii. La curtea boierului şi a răzeşului deopotrivă, ţiganii erau cei cari se ocupau cu hora, cu sârba, cu geamparaua, cu rustemu’, cu maneaua, cu doina de ascultare, cu căluşul, cu bătuta. Graţie naturii itinerante a meseriei lor, acei lăutari ţigani cari nu erau proprietatea personală a cuiva (cei mai mulţi erau, că deh, sclavie, alea alea) au pus cap la cap, singuri-singurei (mă rog, alături de o mână de evrei în Moldova şi de turci în Valahia), absolut toată tradiţia muzicală de la sud şi est de arcu’ carpatic.

Şi vine o tanti şi se ofuscă când cineva cari cu siguranţă ştia mai bine despre ce vorbeşte face o aluzie la toate acestea de mai sus.

Distinsă doamnă! Dragostea lu’ Enescu pentru muzică s-a declanşat când a auzit un taraf de ţigani. Un lăutar ţigan l-a învăţat să dea cu arcuşu-n vioară. Un lăutar ţigan, bunicul altui mare lăutar ţigan, a compus “Ciocârlia”, pe cari dacă Enescu n-o avea la îndemână, trebuia să facă Rapsodia Română nr. 1 din jingle-u’ de la Bergenbier, şi nu cred că suna aşa bine.

De fapt şi de drept, dacă iei la puricat opera enesciană, ai să afli că o copleşitoare bucată dintr-însa e reiterarea lustruită a cântărilor clanului Dinicu, ale lu’ Fănică Luca et caetera. Toţi lăutari. Ţigani. Şi n-ai cum să excluzi şi eventualitatea-n care însuşi Enescul ar fi fost oleacă rom. Cu toţii suntem. Get over it.

Enescule praleo, cât nu să uită matroana, jas mandea să te hinfluenţez mişto!

Dragi cititori ceva mai lipsiţi de prejudecăţi demne de milă, io vă invit să dăm o tură prin mahala, pen’ că dacă de folclorul lăutăresc rural s-a ocupat Enescu, poate vine cineva să-l facă şi pe ăsta urbanizat olecuţă mai atractiv. Pentru rasişti. Împuţiţi.

Related posts:

1. Folcloroform
2. Lăutare ca piatra
3. Când o face plopul opere