Azi la CEC un leu depui, mâine el va face Puy

Nu ştiu ce părere aveţi voi despre acest puiea.

Ca un ocazional connaisseur de răpăreală, nu pot să nu-i recunosc o ţâr’ de merit din vremea când era un analfabet şi ştia să trăiască cartierul.

Ştiţi voi, când era verosimil şi avea un viitor strălucitor de narcoman sărac şi bolnav, dar respectat de către băieţaşii lui la fel de narcomani săraci şi bolnavi.

Nici o proiecţie fără erecţie

…şi nici o orgie fără regie!

Străbunicii noştri n-au crescut într-o atmosferă de cuminţenie angelică. Că-ţi vine sau nu să crezi, cu siguranţă şi domniile lor au desenat puţe pe pereţi la vremea lor sau au răsfoit imagini cu domnişoare în posturi senzuale, cum ar fi cu chestii băgate în fund.

Şi cum în 1895 fraţii Lumière au inventat filmul, în 1896 străbunicii noştri aveau deja şansa să se delecteze cu pornografie pe film. Proto-regizorul Albert Kirchner producea atunci, de pildă, Le coucher de la Mariée – “An excellent film, full of surprise and illusions, the exhibition of which will certainly be welcomed at any smoking concert or stag party” – din care, în mod regretabil, s-au păstrat doar două minute de preludiu.

20.000 de reghe sub mări

Măiculiţă cât de cald şi frumos s-a făcut aşa, dintr-o dată şi din senin! E clar, în cinstea lu’ Celsius, azi ne africănim niţel, cu nişte reghe de la mama lui.

Pe Alpha Blondy îl aveam de mulţi ani în hard disc, de pe vremea când piratam cumpăram legal tot ce prindeam cu noua mea super conexiune de interneţ prin cablu. Dar l-am auzit prima oară cu adevărat prin 2009, undeva în nordul Africii. Ieşea dintr-o râşniţă de casetofon într-o piaţă unde se vindea marihuană clandestină de către diferiţi maghrebieni binevoitori.

Probabil că cu doza de subiectivitate care era de aşteptat în acele circumstanţe, am întrebat: frăţică, de unde provine acest înger cu voce de înger şi, mai ales, de ce îşi zice blondy când în mod evident este negru ca o pianină Schiedmayer?

Cucuruz cu curu-n sus

Şi dacă tot ne-am specializat după ureche pe muzicologie (asta aşa, à propos de recitalul de ceatârnă cari va fi la Eurovizion anul ăsta), hai să mai facem o călătorie în timp pe urma unui cântec mişto, nu? Că v-a plăcut cum am urmărit Dansul pinguinului prin Finlanda şi pân’ la negrii din Cuba.

Filosemiţi fiind noi oricum, ce pică mai bine după sus-numitul dans polar dacă nu imnul Israelului, Hatikva. E un imn frumos, atât cât poate fi frumos imnul unui stat. Oricum e mai bun ca al nostru pen’ că n-are versuri sinistre, sau dacă are, nu le înţelegi.

Şi nu-l abordez aşa, la pleaznă, ci fiindcă orice român care se uită la televizor va şti să sară de cur în sus că “e melodie românească, neaoşă, verde hâr mâr, ne-au furat-o ovreii”.

Analu’ Manole

Ştirile pe scurt, că mi-i somn.

Nu ştiu voi cât de senili sunteţi da’ io am copilărit în anii nouăzeci şi ţin minte cu cât entuziasm mergeam la expoziţiile cu dinozauri.

Ehei! Când aduceau (la Antipa, la geologie, unde naiba mai puteau) dinozauri mari de cauciuc care răcneau şi dădeau din labe, se făcea coadă la bilete la văzut acele fiare străvechi pen’ că la Telecolor încă nu era naţional geografic.

Astăzi, în două mii doişpe, apăsând un singur boton ne putem bucura de aceeaşi senzaţie înălţătoare, cu reptile din cretacic care-s atât de realiste că parcă-s vii şi ţi-i frică când se uită la tine cu ochii lor de sticlă şi îşi agită mădularele pieloase!

Lume, lume, Zorro lume

Pentru că v-am promis că facem o pauză de la muzicile vecinilor slavi măcar preţ de câteva zile, hai să schimbăm şi emisfera (cui îi plac jumătăţile de măsură?). Fiindcă ultimele cercetări ale cercetaşilor din domeniul muzical şi-un filmuleţ cu 100 de vizualizări pe iutub ne dovedesc elocvent că Maria lu’ Tănase n-a murit acilişea pe Popa Nan, ci a emigrat în Arhentina să moţăie-n pampas cu gauchoşii. Nici măcar nu mai ştie româneşte.

Iugoslav is all we need

Până se coace Mîţa (şi se răcesc sufletele după încă o discuţie despre religii şi prepuţuri), mă gândeam să răsfoim împreună nişte new wave sârbesc din anii 80. Mereu m-a fascinat cum – fix peste gârlă de totalitarismul nostru neîndulcit – dumnealor, deşi tot trăitori sub Partid, îşi permiteau să fie umoroşi şi să apară la televizor cu “Idolii”, “Orgasmul electric” şi “Găina hipnotizată”. Mai purtau şi tricou, mânca-ţ-aş!

Să îndrăznesc să zic că erau destul de punk vecinii noştri de vis-à-vis?

Melci, scoici, Dvořáci, craci

Cea mai mişto, pentru că-i preferata mea, bucată simfonică din lume. Evăr.

Ştiu că v-am bătut la cap cu ea mai demult da’ revin asupra dânsei fiindcă am ascultat-o alaltăieri sub bagheta unui baghetist promiţător şi fiindcă şi joi şi vineri se poate urmări, da’ la Ateneu.

Romanii and the power

Zece expresii din limba moşilor şi strămoşilor noştri care merită o dată şi pentru totdeauna lămurite. Aştept cu interes să contribuiţi la această glorioasă listă, mai ales dacă şi voi ştiţi că Hanibal a fost înainte portar.

Cur deus homo
Ce nu înseamnă: o remarcă incorectă politic la adresa comunităţii gay.
Ce înseamnă: De ce dumnezeu s-a făcut om, o lucrare teologică atăt de neamuzantă încât a avut nevoie de un titlu cu double-entendre ca să se vândă.

Analele istoriei, acum cu peste 50% mai anale

“Te va lovi Domnul cu lepra Egiptului, cu trânji, cu râie şi cu pecingine, de care să nu te poţi vindeca!” (Deuteronomul 28:27)

Această mostră de iubire a lui doamne-doamne din vechiul testament mă duce cu gândul la cum n-am mai explorat, de la Sf. Prepuţ încoace, mitologia creştină şi para-creştină după mieji amuzanţi. Mă rog, în cazul ăsta miejii sunt amuzanţi doar pentru cei cari nu-s afectaţi de această cruntă dizabilitate.

Căci trânjii de mai sus nu înseamnă în dulcele grai moldo-valah altceva decât hemoroizi, înfiorătoarea şi îndurerătoarea inflamaţie a vaselor care transportă sângele în împrejurimile imediate ale curului.

Nu doresc nimănui să-i cunoască, cum nici eu nu i-am cunoscut până acum, deşi-s un blasfemiator. Mulţumesc, alimentaţie bogată în fibre!