À propos de medici, azi avem reclame vechi la laxative şi alte hapuri pe Medicologia.

Related posts:

1. Căluţii, spaima lu’ Nuţi
2. Azur pe ce-am mai sfânt
3. Samurai de Murfatlar

Hocus pocus preparatus, orice asemănare cu persoane reale este iluzionism.

Da’ d-ăla bun, nu d-ăla de gog.

Related posts:

1. Episodul 143: Mîţa şi marele mister al timpului
2. Episodul 76: A Mîcska és a magyarok
3. Episodul 194: Mîţa şi blestemul faraonilor

Dar mai bine să-l lăsăm pe el să ne pună singur la curent cu situaţia.

Salut, mă cheamă Gavroche.
Acum şapte luni încăpeam într-un coş
precum Moise când plutea printre trestii.
Da’ dacă crezi că şi eu mă ocup cu chestii
de mare nobleţe şi rafinament
ca scrisu’ de zor la vechiul testament
sau extragerea evreilor din Egipt,
te-ai fript.

Mie-mi place să alerg, să zburd
să stârnesc praful, să urlu în gol
de zici că-s pur-sânge mongol
sau cel puţin jumătate kurd.
Şi-mi mai place să rod biscuiţi
c-o poftă care aminteşte de huni sau de sciţi:
o pungă-ntreagă pentru mine numa’,
ca când mâine-ar veni foametea şi ciuma.

Când mai cresc (teoretic sunt încă bébé)
vreau să mă fac controlor pe RATB:
felul în care compostez tot ce mişcă
va fi apreciat de toţi pasagerii din brişcă
şi vai de ăla care face blat,
că are s-ajungă direct la reasamblat.
Pân-atunci mă antrenez – cum se zice, îmi fac mâna -
capsându-mi stăpâna.

Şi dacă la taxat bilete nu-mi primesc curiculu’
sau mă discriminează pe bază de sex,
nimic nu mă-mpiedică să schimb vehiculu’
şi să-mi încerc norocul la Metrorex.
Acolo se scurmă constant
la noi magistrale pentru materialul rulant
iar eu sap mai ceva ca un popândău, hau!,
cu alte cuvinte, am know-how.

Uneori mă gândesc la căţeii de fiţă
care n-ar rezista nici o zi pe maidan:
când latră, parcă guiţă
şi când muşcă zici că sug Mentosan.
Nu, nene! câine-i singura mea rasă,
din tată coiot şi mamă şacală;
despre mine până şi doctoru’ Casă
poate spune că-s lupus fără-ndoială.

(Pe-această cale mulţumesc Nicoletei
căreia-i molfăi – as we speak - mânecile jachetei
în semn de apreciere canină,
căreia-i umplu de lumină
fiecare cotlon al locuinţii
când îmi strălucesc de curăţenie dinţii
şi care mă spală, dacă stau cuminte,
de fiecare dată când forez după zăcăminte.)

Related posts:

1. Nu e ţintă cum e ţelul şi nici câine ca căţelul
2. Nemulţumitului i se ia Darwin
3. Spaţiul Şmengen

Şi nu-mi vine să cred că voi chiar credeţi că un scamator, pe deasupra unu’ destul de falş, îi mai bun decât Gigel Frone. Atât. Conlocuitorii mei, sunt dezamãgit. Când ai de ales între copilu’ sălbăticit al Amaliei Rodrigues cu Periklis şi un magician mediocru…

(Mirabulosul act de fachirism pe care Gogu l-a prestat în finală, disecat pe Medicologia.)

Ah, dar stai, Gigel nu-i tânăr, frumos sau sănătos şi, pe deasupra, e cam ţîgan.

Related posts:

1. Romanii and the power
2. Hic sunt reveliones
3. Aici sunt Balcanii dumneavoastră

Între timp, Mîţa noastră preferată se confruntă şi ea cu rigorile (pseudo)ştiinţei.

Related posts:

1. Episodul 242: Mîţa practică taximetria
2. Episodul 48: Mîţa şi metoda ştiinţifică
3. Episodul 119 diluat la un miliard: Mîţa şi homeopatia

Voiam să încep lucrul la lucrarea de licenț… ok, nu, nu voiam asta. Futeam buha pe net. Și cu aceasta zău că nu încep o povestire despre un moment hazliu din viața mea, de care nimănui nu-i pasă, nu trollez la acel subnivel. Dar că tot am pomenit trolajul, vă ofer cu mare dare de inimă o ciucă a bătăii de joc, de penis și de ce vă mai place să bateți de cineva pe interneți.

Cum ziceam, sex cu buha pe net, Facebook; de nicăieri apare o imagine turbulentă cu un prunc operat căruia i-au pus cei mai cu inimioare electrozi și cea mai hipoalergenică maimuță din pediatrie, ca să dea bine în poză, că ar fi fost prea yaki doar organele interne la vedere și puțin sânge coagulat la inputu’ cablului.

Ați citit? Da. Asta scrie, nu vă mai scobiți ochii cu genunchiul:

1 LIKE = 1 Rugaciune. 1 COMMENT = 5 Rugaciuni. 1 DISTRIBUIE = 100 Rugaciuni.

NewsAPPs postează soluția! Care îl va salva pe micuț din ghearele reci ale morții sau care va înmuia cruzimea lui Dumnezeu când va vedea câte like-uri are și ce popular este, și se va gândi de două ori până să-l stârpească cu urși. Nu, nu-ți pune o dorință că nu așa funcț… nu, nu îngenunchea, nici nu trebuie să te rogi! Tot ce trebuie să faci este să apeși clic stânga pe Like, cum au făcut peste 15.000 de cretini, să DISTRIBUI ca peste 10.000 sau să tastezi un gând recomfortant cum au făcut peste 6000. Exemple de gânduri reconfortante:

“doamne ajutal ca nare nico vina”

“prima data cand ma doare sufletu cand ma uit la micutu acesta ,,,….doamne doamne ce nenorocire:o:(“

“Lordul Satan să-l păzească!”

Ori, mai direct, “stergeoooooo!!”.

Ulterior, cu dezinvoltura unui retard pișat pe el în fugă, sau cu convingerea că a rezolvat problemele pruncului respectiv pe viață, NewsAPPs postează episodul 35 din Iubiri Pierdute, pentru cei care l-au scăpat pentru că nu mănâncă de pe jos și au o conștiință, sau o poză veche cu pantofii-copite, da’ nouă pentru el și ceilalți oameni ai cavernelor cărora li-i recomandă.

Alte atracții ale paginii cu motto-ul We destroy our competion (sic!) with intelligence!…

…sunt aflările că meseria sa potrivită este “architect de succes” (adică nu arhitect mediocru, de căcat, ratat că face blocuri pentru ANL sau din chibrituri) sau ceea ce par a fi concursuri de cine este cel mai Căpitanu’ Obvious.

Și așteaptă… și așteaptă… așteaptă să grebleze like-urile. Retardare neprihănită și liberă, pe care te aștepți ca selecția naturală s-o curețe cu lupi înfometați.

Să revenim la ce m-a lovit în “perete”.

Mic ghid de bun simț pentru fetele ultra-inimoase (și bro-jii empatici care vor să le cardească) ce postează guilt-trip-uri jenante din astea:

1. Dacă dai “Like” nu o să se întâmple nimic. Niciodată. NewsAPPs clar este un alt copchil cu cont de facebook care suge atenție de la cei ce nu sunt viciați de intelect. Și-s zeci de mii. Nu mai vreau să trăiesc în țara asta.

2. Dacă distribui de astea nu devii automat o persoană mai bună fiindcă arăți că “îți pasă”. Pentru că doar arăți că îți pasă, și atât, animal ce ești. Chiar ești infinit mai de căcat dacă nu dovedești că ai ajutat cumva real. Faptul că te face să te simți mai bine în miezul tău nu ajută pe nimeni. Fă ceva.

3. Mii șii mii de hidrocefali. Dați Like. Vă place asta? Vă pun atunci o poză de când m-am tăiat cu sapa între bile, am căzut în căcat și am puroiat 2 săptămâni pentru că nu știam că îmi intrase o căpușă pe sub scrot și când m-am cojit i-a rămas capul. 1 Like = scap cu stângul, 1 Comment = ambele și o șaorma cu de toate fără iute, 1 Distribuire = coaie bionice care lasă femei gravide pe o rază de 500m de la declanșare.

NewsAPPs, zău, tocmai ai descoperit facebook? Că pentru tertipul de căcat pentru Likes pe seama copilului ăstuia, ești diavolul. Îți doresc să te izbești cu 60Km/h la pielea goală mergând pe o bicicletă făcută numai din tenii într-un copac cu SIDA. Ca să trăiești și să suferi. Tu și toți cei ca tine sunteți cancerul facebook-ului. Ți-am denunțat contul, și știu că m-am șters la cur la un pârț. Tu meriți mult mai mult. Ar trebui să te spameze oamenii oripilați și sătui de așa ceva cu prosoape ude cu vomă și suc de cuc. Prin monitor. Să te aștepte în bloc, seara.

În orice caz, sper că nu te-ai supărat, e de bine-bine, ai vizualizări și mai multe acum, cu ajutorul nostru! Și mă/tu muie, cu ocazia asta, fă rapid bine și află despre micuț și bagă datele lui. Un cont bancar unde moluștele pot trimite bani. Un link cu povestea lui.

Altfel, nici like-urile de la cămaşa lu’ Ciubotaru adunate nu te vor salva de la flăcările Gheenei.

Related posts:

1. Verdeaţă-n faţă (guest post)
2. Episodul 158: Mîţa încearcă să intre în Kulturhaus
3. Episodul 124, partea a 2-a: Mîţa post-Halăuin

Şi-apoi de muşterii tre’ să ţii cont
când faci meniul zilei. Am un pont

cum că maneaua încă nu se gustă
iar io n-am maţe de the Amsterdams…

…aşa că azi servim un dans din pusztă;
la polonic, maestrul Gioni Brahms.

După antreu, ca chiflă cu jumară,
tot el da’ cu de patru ori chitară.

And if it’s supă cremă cu posmag-time
îi funky with a strachina of ragtime.

La felu’ doi băgăm cu jind pe cioc
un fruct de mare à la mode surf-rock.

Cei zdraveni la ficat şi tari în fiere
se-ncumetă un Cziffra să digere.

Noi, ăştia cu transaminaza mare,
găsim un uz mai bun pentru pahare.

La fine de ospăţ ne dregem fin
gustând dintr-o şarlotă de Chaplin.

Şi cine nu-i cu burta în tavan
să meargă la o nuntă de ţigan.

Related posts:

1. (introduceţi joc de cuvinte aici)
2. Nu lăsa pe mâine ce poţi face nomazi
3. Precipitaţiile care se anunţă

Mie-mi place berea ca aliment cari se mănîncă prin a fi băut. Şi n-o judec după cum îşi construieşte imaginea. Pe româneşte, mă doare-n pix dacă un berar sau altul insinuează că bărbaţii au tendinţa să râgâie şi le place să se uite la diverse sporturi. Şi chiar mă bucur la concursuri cu breloace sub capac şi tricouri de poliester. Da’ pentru cine apreciază un brand mai fiţos, ăsta numit mai sus propune altceva faţă de tradiţionalul scărpinat în fund cu prietenii la un meci palpitant de vâjhaţ în timp ce femeia e până la cot în bulbuci de dero.

Ce fac “experimentaliştii” Grolsch anul ăsta? Zic dânşii că vor să descifreze legătura intimă dintre creativitate şi timp. Noţiuni vagi, ştiu. Important e că are loc o mare joacă în cadrul căreia 14 creaţionişti – în sensul ne-ridicol, adică 14 oameni care creează (io-l ştiu pe Ursulean, pentru el pot garanta) – stau timp de patru zile omeneşti, începând de azi, într-un ceva undeva care se cheamă Out of Time Experience Hotel şi care, deşi sună cam a tabăra Muncel 2 de acu’ şapte ani (never forget!), sunt convins că are apă curentă. Va rezulta un film din şederea lor în acest zdup experimental cu bere. Citiţi mai multe pe saitul cu pricina sau pe feisbuc.

Pe 14 mai, când scapă băieţii şi fetele din bula lor temporală, începe partea onlain a proiectului de mai sus. La asta am înţeles că putem şi noi participa, că-i cu desene şi alte şmenuri, şi cred că iese bere. Tot legat de cine-i mai tare: vâna de creator sau timpu’ neiertător. Nu e ca şi cum n-am şti cu toţii răspunsul da’ pana mea, e frumos să visezi.

Related posts:

1. Episodul 185: Mîţa şi Iisus la mare şi la munte
2. Bericiţi cei săraci cu duhul
3. Mîţablogtweetmeetbeerfest, ieei!

Cârnaţul, fie el wurst, saucisson, sugiuc, debreţin sau oltenesc, patrician, cabanos sau de Pleşcoi, este cel mai apropiat în formă şi consistenţă de falusul uman (spun amatorii falusului uman), ceea ce îi conferă din start un statut foarte speşăl, de monarh al carmangeriei, de dumne-mezel, pentru cei mai religioşi. Io-i zic cârnaţ, nu cârnat, fiindcă-i mai apropiat de latinescul în care-şi află obârşia etimologică şi gastronomică.

Vom vorbi despre cârnaţ fiindcă am de elucidat un mister.

Acum vreo săptămână (ştiu, trebuia să vă scriu despre asta încă de când s-a întâmplat da’ abia am depăşit trauma) urma să beau nişte bere. După cum poate ştiţi, acest lucru se întâmplă mai rar în zilele noastre. Şi m-am gândit eu, băi Vasile, ştii ce merge cu bere? Eh. Păi cum ce? Cârnaţ. O porţie amplă de cârnaţ.

Cârnaţii de care dispuneam erau ceva mai generoşi decât cârnaţii de bere obişnuiţi. Să zicem 8-10 cm în lungime. Compoziţia, dubioasă, ca-n oricare maţ de cârnaţ: aş zice o treime vită, o treime porc şi o treime slănină. Nu vreau să ştiu dacă vita lătra, porcul mieuna sau slănina vorbea. Am încredere în producători.

Scot teflonu’ din sculărie, îl pun pe aragaz, trântesc înăuntru cârnaţii. Ca la carte. Cum sigur fac şi bucătarii cu stele Michelin când ajung acasă îngreţoşaţi de câtă langustină au eviscerat pentru ambasadorul Paraguayului.

Cârnaţii încep să sfârâie, prin urmare apuc un capac de dimensiuni potrivite şi îl plasez pe tigaie. Ca la carte. Cum sigur fac şi [...] Cârnaţii sfârâie acum înfundat, ca un tunet în depărtare când îi vară şi vine o ploaie răcoritoare.

Şi-acum ne jucăm jocu’ cu aşteptarea (în engleză treaba asta sună bine). Cârnaţii sfârâie mai departe, ca vântul din Vama Veche.

Când socot că cârnaţii-s aproape gata, mă înmânuşez cu apucătorul şi dau să ridic capacul doar puţin, cât să văd dacă s-au rumenit bine şi să inspir niţel ca Nastratin din mireasma lor primordială care, mă gândeam io, la momentul ăsta l-ar îmbia şi pe Iehova mai ceva ca capra lu’ Abel sau ce pula mea jertfea el de s-a ofticat frac’su şi aşa mai departe.

Ridic capacul doar puţin.

ÎN MOMENTUL ĂLA…

Am auzit un fel de împuşcătură. La vreo doi metri de tigaie zăcea un cârnaţ.

Cel mai mare şi mai suculent dintre cârnaţi făcuse jvîp! prin deschizătura furnalului diavolesc în care frigeau prietenii lui şi bălea acum pe gresia proaspăt mopuită. Sărise fix la gâtul meu, cât p-aci să mă nimerească. Poate mă transformam în cârnaţ. Poate acum nu vă mai scria un om, vă scria un cârnaţ.

Nici acum nu cre’ că mi-am revenit din şoc. Frăţică, ştiam că din tigăi sar chestii. Da’ o chestie mare cât o puţă cinstită? Să pocnească, să se dea la om, să facă multiplu salt mortal şi să zboare doi metri? Cu boltă? Du-te-n căcat. De acum încolo mănânc mici.

Cum? De ce? Prin ce mijloace supranaturale?

Poate a zburat cu Lufthansa, precum am învăţat mai demult că fac cârnaţii.

Poate era chiar infamu’ fliegender Holländer. E binecunoscut faptul că în limba germană orice sufixezi cu “–er” e un sortiment de cârnaţ tradiţional (nota redacţiei: cuvintele cu –er dublu gen Wanderer sau Zauberer denotă un sortiment de cârnaţ specific unui alt sortiment de cârnaţ).

Şi dacă nu era neamţ, poate era şintoist şi se reîncarnase într-însul un renumit pilot kamikaze. Dacă vreunul dintre cititorii mei e istoric japonez, îl rog să se uite după Sareyute Kabanosu.

Poate cârnaţii de fapt nu sunt făcuţi de om pentru om, ci servesc drept starship Enterprise pentru o civilizaţie de alieni super-deştepţi, iar ăla care a sărit din tigaie era capsula de salvare menită să ducă mai departe moştenirea genetică şi culturală a speciei. Oare aşa vom sfârşi şi noi? Oare planeta noastră e chifteaua cuiva?

Poate nici n-a sărit. Poate a venit temutul cutremur prezis de Hâncu acu’ mulţi ani şi toată casa s-a deplasat doi metri în sensul celălalt, mai puţin cârnaţul.

Poate ceilalţi cârnaţi au crezut că-i batman, batman.

Sau poate era un cârnaţ care avea un vis. Poate era un cârnaţ care voia să pună capăt asupririi multimilenare a cârnaţilor de către oameni.

Vouă vi s-a întâmplat vreodată un asemenea cârnaţ?

Ah, şi l-am pus înapoi în tigaie. Pe jos era curat.

Related posts:

1. S-a votat mai an bădica Traian
2. Sărăcia şi nevoile şi ham-hamul
3. Hrana lui Manole

Joi seara, cu ocazia lansării raportului FreeEx, templul hipsteresc Kulturhaus a răsunat de trilurile zdupnicilor de la Shamanelism iar în mulţimea (iniţial reticentă, of cors) s-au găsit destui amatori să deie din cur în manieră nomadă, dovadă că ziariştii-s oameni descuiaţi.

Fix cum am zis io cândva, odată cu redescoperirea proto-manelelor din repertoriile Azur, Generic et co. de către artişti precum Maria Răducanu sau Sanda Weigl (originalu’ aici), …

…păşim încet dar sigur spre şlefuitul manelei contemporane spre a mulţumi şi pe cei cărora nu le place diamantu’ cu ţărână pe el.

Cum se întâmplă uneori în cultură, tonul se dă la Paris (originalul aici).

Nevăr forghet!

“Good music is caused by and fosters high emotions. It is hard to have high thoughts on jazz [...] Jazz is not music at all. It’s merely an irritation of the nerves of hearing, a sensual teasing of the strings of physical passion [...] invented by demons for the torture of imbeciles.” (H. van Dyke de la Princeton, New York Times, 1921)

“Manelele de azi aparţin subculturii, (in)culturii triviale, de mahala, de golănie, de derbedeism siroposo-lubric. Ele coboară nepermis de jos ideea de “muzică” şi alterează profund gustul tinerelor generaţii. Cei care le prizează cu “plăcere”, cu “vibraţie”, cu “voluptate” [...] nu pot fi, în fondul lor, decît nişte subdezvoltaţi spiritual, orice ar mima la suprafaţă.” (G. Pruteanu, Curentul, 2008)

Related posts:

1. Salam like it hot
2. Coarde şi frige
3. Manele, tekel, fares