Utopia Balcanica

Mîţa cu î din i: test de personalitate!

Vasile — Fri, 03 Sep 2010 00:42:26 +0000

“Lista personajelor” pe care o puteaţi citi cândva (existã şi acum prin fundul arhivei) a expirat de mult. Dar pentru cã se împlinesc acuşica 112 episoade iar 112 este un numãr magic, semnificând apelul gratuit la miliţie, salvare sau pompieri, Mîţa v-a pregãtit o surprizã!

Test de personalitate: Cine eşti tu în Unicul webcomic autohton fãcut în Paint?

Rezultatele puteţi mai apoi sã vi le puneţi pe haifaiv, blog, pereţi et caetera. Pentru criticã constructivã şi alte alea, comentaţi cu încredere.

Ce muzicã asculţi de obicei?

Colinde, toate sunt despre mine.

Puya, Eminem, 50 Cent, Pocãiţii, cãcat adevãrat gangsta, bradãre.

Liniştea odihnitoare dintr-o capelã modestã dintr-o pãdure verde.

Folk şi cântece de munte.

The Kinks, au o melodie despre mine.

Cele mai şukare ritmuri tribale pentru jupânul de aur.

Manu Chao, are o melodie despre mine.

Haus, vãru' Sãndel, Sofia Vicoveanca.

Ce mijloc de locomoţie preferi?

Carul cu boi.

O lecticã trasã de struţi pentru cã regele e unul singur.

Maşini din toate ţãrile: Fiat, Lancia, Alfa Romeo, Ferrari.

Un Cadillac din ãla ca în videoclip, frãţicã.

Un avion particular şi douã liniuţe de coca.

O bicicletã, ecologicã şi discretã.

Patru labe, douã labe; îmi place sã las în ţãrânã urme de labã.

Levitez unde vrea pula mea.

Care e mâncarea ta preferatã?

O carne albã uşoarã cu cartofi natur.

Un avion particular şi trei liniuţe de coca.

Carne crudã, preferabil de om, pe o tavã de aur cu cristale svarovschi.

Pufuleţi şi pufarine direct din cartier, ca-n ’98.

Carne crudã, preferabil de om, cu zmeurã.

Toatã mâncarea e mâncarea mea preferatã. Pentru cã fumez iarbã.

Mân- ce?

Pâini şi peşti, pentru cã pot sã le înmulţesc când fumez iarbã.

Care e bãutura ta preferatã?

Coniac. Ce e bun, şi lui Vasile-i place.

Tequila, îmi aminteşte de transpiraţia din vestiare. Şi patru liniuţe de coca.

Jim Beam, fiindcã sunt un pî – e – şî – tî – e.

Rachiu de baobab şi alte licori exotice şi rãcoritoare.

Pufoaicã, spirt medicinal “Mona”, gaz lampant. Nu fac mofturi.

Apã de izvor, aceeaşi în care mã scald şi în care mã pardon cac.

Vin roşu! Îl am în sânge.

Sucuri naturale. Alcoolul îţi face foarte mult rãu!

În compania cui îţi petreci timpul liber?

Mişun neîngrãdit printre lighioanele codrului. Eu şi natura, atâta tot.

În compania unor hispanici graşi şi suspecţi care produc cocainã.

Pãrintele duhovnic mi-e şi cel mai bun prieten.

Am un harem de antilope care mã iubeşte.

Am un prieten bun care e un idiot.

Am un prieten bun care e genial.

Am un prieten bun care e la fel ca mine şi suntem spaima cartierului.

Familia mea e foarte numeroasã, am chiar şi o nevastã pe care o bat.

Cum te distrezi de obicei în sus-numita companie?

Dãm pe beat cu fraţii noştri sã cucerim industria muzicalã, coaie.

La un moment dat parcã jucam fotbal.

Depãnuşãm porumb.

Mã caţãr, mormãi, dorm câteva luni pe an şi mã bãs. La vita e bella.

Fumãm iarbã şi provocãm cataclisme, e caterincã.

Uneori fumãm iarbã şi se întâmplã lucruri ciudate şi neprevãzute.

Ascultãm Trinitas. Când mai avem câte un pãcat, ne spovedim.

Dãm dedicaţii pe la câte o nuntã de şacali, bem cu girafele.

Replica ta preferatã?

Lãsaţi copiii sã vinã la mine! Fac cinste.

Bãieţii mei ascultã doar hip-hop şi manea.

Am pierdut pentru cã ei şi-au dorit mai mult victoria.

Orice aforism al lui Tudor Chirilã.

Viaţa-i ca pãrul di la cur: scurtã şi plinã di cãcat.

Când pisica nu-i acasã, doarme într-un bar, sub masã.

Stau la bar cu trei gagici, douã zebre şi-un arici.

PULA MEA, SUNT UN URS, NU AM REPLICI.

Interludiu: Mîţa şi Google Translate

Vasile — Thu, 02 Sep 2010 20:23:39 +0000

Aştept cu mare entuziasm, ca pe o mare victorie a omenirii în lupta ei cu graniţele şi obscurantismul, momentul în care tehnologia îmi va lua pâinea de tãlmaci de la gurã. Din pãcate, primele rânduri din “Moby Dick” încã sunã aşa:

Spune-mi Ismael. Unele ani în urmă – nu contează cât timp precis – cu bani putini sau nu în poşetă, şi nimic special pentru a mă interesează pe ţărm, am crezut ca mi-ar naviga despre un pic şi a vedea partea apoasă a lumii. Este o modalitate am de conducere de pe splina, precum şi reglementarea circulaţiei.

Aurolacul lebedelor

Vasile — Wed, 01 Sep 2010 20:45:19 +0000

Ce poate fi mai delicios decât sã faci legea pe stradã? Evident, sã faci legea pe stradã cu flegme, cãcaţi şi muci, boschetar fiind. Pentru cã nu stricã un pic de relaxare nocturnã şi pentru cã întotdeauna e plãcut sã ştii cã în lume se mai fac jocuri adorabile, fix la mine acilea pe sait puteţi ca sã vã jucaţi Hobo Brawl.

Vinilinu-i lin

Vasile — Tue, 31 Aug 2010 21:19:59 +0000

Iaca veni toamna, cu ea şi nostalgiile. Cine a mai copilãrit singur la pãrinţi ocupaţi, cu un pick-up funcţional în casã ştie ce grozave erau vocile blânde de pe disc dupã o zi grea de suflat corneţele prin ţavã ori de rãsfoit dicţionare sub pat, dupã caz.

Interneţii zilelor noastre, ni le pun la dispoziţie gratis, la foarte puţin timp dupã ce eu am dat un pogon de bani pe un pick-up nou.

Povestea mea preferatã era Cippolino, datã lumii de stângistul italian Gianni Rodari. Cred cã de-acolo vine pasiunea mea nemuritoare pentru cepe, usturoaie, praji şi toate cele încuscrite.

Familia Chiţ-Chiţ de Ion Pas. De aceeaşi orientare politicã, autorul e încã o dovadã elocventã cã socialiştii se pricep de minune la basme.

În tot acest timp, bunul Ion Lucian (ce figurã inconfundabilã!) ne uimea, pardon, cu Cocoşelul neascultãtor.

Şi cã tot veni vorba de cocoşei rebeli, cu voia Dvs., Povestea poveştilor (în popor “Povestea pulei”) mi-a încântat şi dumneaei copilãria, ce-i drept pe hârtie, încã dinainte sã ştiu precis cum stã treaba cu pulele şi la ce ne ajutã ele. Alãturi de povestea lui Ionicã cel prost, pe care vã invit s-o gãsiţi singuri pe wikisource, cã-i şi mai simpaticã.

httpv://www.youtube.com/watch?v=PKavW4wgvQI
httpv://www.youtube.com/watch?v=Tv5ScafUFj4
httpv://www.youtube.com/watch?v=K8DKMD6YpHo

eu inteleg ca sant multe lukruri pe internet dar cea mai mare prostie si cel mai mare pacat este ca la bagat pe domnul isus in prostiile lor,,dar pt asta il va minca fokul iadului pe acest om care o povesteste,,,,orcum nu este opera lui ion creanga,,doar un romin prost putea sa scoata asta,,,si il mai baga si pe ion creanga nevinovat incultul asta de om prost,,,in fokul ghenei ku tine imbecilule sa arzi vesnik,,esti blestemat ca ai luat numele DOMNULUIisusIN DESERT

- “cpatroane”, utilizator responsabil Youtube

Episodul 111: Mîţa în Ţara Moţilor

Vasile — Mon, 30 Aug 2010 19:09:35 +0000

Frumoasã-i viaţa la Bucureşti, unde pe toate strãzile melodiile cântã!

Glumesc. Oraşul ãsta suge cucul cu curul. Plin de nostalgie rechem în minte neîmblânziţii Apuseni şi îmi promit cã am sã termin micul jurnal de cãlãtorie printr-înşii (nu cum fac de obicei când zic cã “Am sã mai scriu despre…”). Dar înainte de asta trebuie sã-i trimit şi pe cei doi Cireşari ai zilelor noastre, Mîţa şi Iisus, sã cutreiere acel tãrâm sãlbatic.

Vama rãniţilor

Vasile — Sat, 28 Aug 2010 12:17:00 +0000

M-am întors domnilor! De data asta cre’ cã-i definitiv. N-am sã zãbovesc prea mult în faţa calculatorului (avid fiind de câteva beri reci dar nasoale în Bucureştexas), dar am sã notez câteva detalii despre mica escapadã pe care tocmai am întreprins-o.

Se face cã am avut ocazia sã vizitez Vama Veche pentru prima oarã din 2005. (Evident, dacã n-aş fi avut ocazia sã huzuresc gratis într-o amplã piramidã cu home cinema şi masã de ping-pong lângã pat, m-aş fi dus sã campez la Doi Mai sau la bulgari.)

Vama Veche e dezolantã. Aduce a Eforie Nord în agonie, pute a hoit şi e plinã de boschetarzi ignobili şi neamuzanţi care au impresia cã [banii, ţigãrile, berea] tale sunt şi ale lor. Ceea ce este greşit. Da, e frumos sã fii boem, sã dormi pe unde apuci şi sã bei Unirea. Şi eu fac asta. Dar e frumos doar atunci când ieşi în evidenţã astfel, nu când eşti unul dintr-o mie de boschetarzi în cãutare de ţigãri ca o liotã de zombii flãmânde şi în nici un caz nu e frumos sã umbli beat. Iarba se fumeazã şi ea cu stil. “Legalele” îţi fac rãu.

Deşi sufla vântul ca-n pampas de aglomerat ce era, nu te puteai apropia noaptea de nici o terãsuţã cãcãcioasã pentru cã toate bubuiau de-o muzicã care oricum nu vãdea gusturi excepţionale. De la Rammstein la Placebo, ritmurile pubertãţii fãceau legea. Mai dã-le în pizda mã-sii, cârciumare, lasã oamenii sã asculte marea cum se cuvine. La mare se ascultã marea. Şi atât. Cum pula mea sã nu am unde asculta noaptea marea. La mare.

Pe timp de zi, însã, mi-au plãcut multe.

Plaja de la “Cosmos”, înainte de Durankulak. Kilometri de nisip şi câmp, declanşaţi în mod triumfal de o cârciumioarã care aduce cu nudy-barul din Doi Mai. În pitorescul repertoriu al radiourilor bulgãreşti, Costi Ioniţã stârneşte valuri cu “Facem show ca la Paris”, care e mai catchy decât orice alejandro, mamasita sau papa l’americano. Berea se menţine la o ~~pula~~ leva jumate (trei lei), ceea ce e grozav, fiindcã e oricum o bere mai bunã decât berea noastrã.

Apa. Întotdeauna am fost un fan al apei din Marea Neagrã. Ştiu cã e poluatã ca un cur şi probabil la bãtrâneţe o sã am trei urechi, da’ e mult mai puţin sãratã ca apa de mare adevãratã. Pot sã mã plimb pe sub ea ca un guvide vioi şi nu usturã.

Mâncarea din Vama Veche. Cine mã cunoaşte pre mine ştie şi cã eu sunt nu unul, ci trei sau patru gurmanzi. Ei bine, la vamaioţi haleala costã binişor (dar nu exagerat, cam ca într-o cârciumã semicentralã de Bucureşti) şi e extraordinar de bunã. Aş scoate în evidenţã frigãruile şi pizza de la Frontiera sau tocãniţa de rapane şi midiile în usturoi de la Liana/Lyana/?. Pentru gustãrile dintre gustãrile dintre mese, şaorma şi clãtite se gãsesc pe toate drumurile, sunt OK şi nu ard la buzunarul obişnuit cu naitlaiful de capitalã.

Foto (în sensul acelor de ceasornic, începând cu berea): cea mai naşpa bere din România, porţie enormã de “fish and chips” ficiuring sos-tartar-cu-smântânã-în-loc-de-maionezã, sus-numitele midii în sos de usturoi, o sãlãţicã taboulleh, şalãu Meunier & cartofi cu rozmarin, limonadã.

O scurtã expediţie la tourist traps-urile Balcic şi Kaliakra. Rinichii rezistã.

Mangalia. Un orãşel paşnic pe care îl iubesc mult. Are îngheţatã turceascã (gumoasã, cu mastic, aproape la fel de bunã ca la “Istanbul” pe Decebal), plajã cu nisip fin, familişti, peşte proaspãt, bombe cu bere ieftinã, bãrcuţe nenumãrate – ce poate sã fie mai agreabil?

Ah, Hollywood Boulevard-ul lor, cu stelele funerare ale lu’ Ţociu şi Palade.

Trãim în România şi hasta la vista tot timpul

Vasile — Sun, 22 Aug 2010 21:05:27 +0000

Ţineţi minte cum ziceam cã s-a finit concediul?

V-am minţit cu neruşinare!

Ne auzim pe la sfârşitul sãptãmânii sau când mã voi hotãrî eu cã mi-i dor sã dau cu grindinã pe plaiurile interneţilor şi-l voi scoate pe bãtrânul negru din ghiozdan. Pânã atunci, bucuraţi-vã de tot ce-i mai frumos pe lume.

httpv://www.youtube.com/watch?v=niqacJkvdgk

Episodul 110: Mîţa provoacã marile tragedii ale omenirii

Vasile — Fri, 20 Aug 2010 11:05:11 +0000

Prietenul nostru felin s-a întors şi el din vacanţã (iar) şi e mai rãu ca oricând (iar). Iar.

Pe bune nene, nu poate sã treacã o sãptãmânã fãrã o CATASTROFÃ DE PROPORŢII ASTRALE pe care s-o zgândãreascã toţi diletanţii la teveu? Da, elicopterele se mai ciocnesc de stânci când e ceaţã, instalaţiile cârpite româneşte explodeazã din când în când, Mãdãlina Manole cânta oricum ca pula, daţi şi voi nişte ştiri economice sau un documentar cu manguste.

Carpaţii accidentali (doi)

Vasile — Thu, 19 Aug 2010 11:00:02 +0000

Vreau sã-mi cer scuze cã vã neglijez în mod sistematic, cititori dragi şi iubiţi; am avut numeroase angajamente urgente pe Yahoo! Canasta, unde vã invit şi pe voi ca sã nu mai fiţi aşa trişti cã vã scriu rar.

Ziua 1 – Zãduf, zãplaz and zãrghealã

Cam aşa suna aerul din jurul nostru la Huedin. Pentru cã ne aflam în miezul nicãierilor, cu raniţele-n spinare şi ochii injectaţi, printre indigeni cu priviri bãnuitoare, la 60 km de ţelul zilei unu de expediţie.

Amuzându-ne puţin pe dinãuntru de faptul cã magazinul de rochiţe şi pantofi mai vindea şi ţuicã, am negociat pentru câteva “conserve” (fasole închisã etanş într-un fel de tambur metalic) de la rudimentarele stabilimente comerciale ale bãştinaşilor şi ne-am pus în mişcare cu promptitudinea cucului din ceasornic.

“Alle gute Dinge sind drei”, spune vorba nemţilor, vorbã care se traduce aproximativ prin “Tronsoane de drum sunt trei”. Pânã la Rãchiţele, pânã la Doda Pilii şi pânã la Padiş. Socoteala noastrã era cã puteam parcurge douã dintr-însele pe jos, militãreşte, fãcându-ne mai apoi un sãlaş din cetinã de brad la începutul celui de-al treilea şi mâncându-mã pe mine ca sã supravieţuim o noapte în sãlbãticie, stai, ceva nu e în regulã cu planul vostru bãieţi.

Dar situaţia de urgenţã nu s-a ivit, cãci zeul autostopiştilor ne-a presãrat cu aripi mãcinate de heruvim, ceea ce a atras ocaziile ca cãcatul muştele. Şoferi ne-au fost urmãtorii:

De la Huedin la Rãchiţele, un moţ veteran cu o Dacie 1310 first edition. Deşi a protestat vehement la început, simţind probabil cã nu e cuşer sã duci patru oameni pe bancheta din spate, maşinuţa s-a dat de câteva ori cu curul de pãmânt şi ne-a plantat în faţa moşiei Boc, moşie alcãtuitã dintr-o casã bãtrâneascã, o casã tinereascã şi o pensiune luxoasã.

Puţin dupã poarta surprinzãtor de modestã a boierilor Boceşti, asfaltul se sfârşea, lãsând loc unui peisaj idilic, bucolic şi pastoral de primã clasã. Am ajuns în munţi bã!

De la Rãchiţele la Doda Pilii, familia lui Neluţu, care pleca la cules de afine într-un Papuc verde-pãdurar. Poate cã nu toţi cititorii mei sunt limacşi de birou şi se va gãsi printre voi cineva sã nostalgeascã alãturi de mine la gândul unei goane sãnãtoase în spinarea unui furgon scârţâitor.

Printr-o minune, deşi forţa centrifugã ne pusese gând rãu, nimeni n-a cãzut în prãpastie şi nimãnui nu i-a intrat pieptenele de afine în cur. Apusenii sunt plini de afine, à propos, iar afinele (Vaccinium myrtillus) sunt delicioase, pline de tanin, antimicrobiene şi ajutã omul zilelor noastre în lupta lui crâncenã împotriva glicemiei.

Doda Pilii (ZÃU CE DRAC DE NUME E ÃSTA?!) e un cãtun cu zece-cinşpe locuinţe înainte de Ic Ponor (ZÃU CE DRAC DE NUME E ÃSTA?!), pe unde trece Someşul Cald, în al cãrui sân frigid şi totalmente ne-cald pãstrãvul, cleanul şi alţi boişteni zburdã ca-n vremea pescarilor daci.

Paragraful de mai sus trebuia sã conţinã şi o referire umoroasã la “Doda Pulii”, dar nu ştiu ce pula mea s-a întâmplat, cred cã mã decenţesc pe mãsurã ce îmi albeşte barba.

De la Doda Pulii (poftim!) la Padiş drumul a fost la fel de spectaculos, dar mult mai comod, deoarece un individ simpatic, degustãtor de etno-manele regionale, traversa în mod convenabil întreaga distanţã cu o dubã mare şi spaţioasã. Dubele sunt o chestie grozavã.

A se nota şi a se savura, Cãlin Crişan (nu Cãtãlin, ãla e apanajul şoferilor bãtrâni rãu) ficioring Luminiţa Puşcaş – Am o mândrã şi mi-i dragã, vânzãtoare la tarabã. Aşa sunã şi rãsunã Ardealul, ţuca-v-aş ochii! Aşa doineau Horea, Cloşca, Crişan, Iancu cel mare, fãrã numãr, pentru toţi crãişorii munţilor!

Şi iatã-ne ajunşi la Padiş. Popasul Turistic Padiş, mai exact, unde am fost întâmpinaţi de cãtre padişahul locului, nea Nelu, un om dintr-o bucatã, înzestrat cu mult râvnita horincã limpede şi bunã de prunã, nectarul zeilor. O, ce contrast a fãcut dânsa cu ţuicomicina munteneascã, adicã automat puturoasã, luatã de la Bucureşti pentru cazuri de urgenţã. O, ce contrast.

Şi pentru cã automat brigada a tras pe dreapta sã-şi facã somnul de dupã-amiazã iar eu mã confruntam cu obişnuita insomnie de vacanţã, am purces în pãdure…

… unde m-am îmbuibat cu afine şi zmeuricã, am ascultat ca pe un poem simfonic de Smetana susurul blând al izbucului local şi am constatat încã o datã belşugul acelor adânci şi sãlbatice vãgãuni. Nici n-am trecut bine de WC-ul improvizat al campingului, la o adicã, şi am dat de o sumedenie de hribi.

Hribi le zice-n graiul meu moldav, reminiscenţã a copilãriei, pentru cã sudiştii vor recunoaşte mai degrabã termenul de mânãtarcã şi moţii le ziceau pitoance. Pe latineşte Boletus edulis, pe italieneşte funghi porcini, aceşti bureţi graşi sunt cea mai valoroasã nãscãturã a pãdurilor noastre, apreciaţi universal, global şi pretutindeni.

Din pãcate, pitoancele pe care mi le-a dãruit prima sondare a codrului erau în mare parte viermãnoase, astfel încât visul meu de a le prepara şi consuma ad-hoc mai cãtre searã a rãmas un vis.

Am mai vãzut în pãdure vineţele, gãlbiori, râşcovi, iuţari cãcãlãu. Când eram un mucos ne-bãrbos, umbletul dupã ciuperci în lungile vacanţe bucovinene mi-era cel mai drag. Pula mea, mâncare gratis şi senzaţii de Indiana Jones gratis. Cum Apusenii oricum mi-au adus aminte de Obcini, la pârâul Padişului şezui şi plânsei.

Fugit irreparabile tempus, iar noi ne învârtim ca un proverbial coi într-o cãldare, sclavi ai pasiunii noastre faţã de lucrurile mãrunte!

Şi mai încolo ne-am uitat la cer, pentru cã asta faci noaptea la munte, pentru cã cerul era clar ca pãlinca lui Nelu, stelele te copleşeau de numeroase ce erau şi din douã-n douã minute un meteor rãtãcit se prãvãlea cãtre vârfurile brazilor. Norocoşi am fost, cãci era fix una din nopţile alea când mica noastrã planetã trece prin norul Perseidelor şi suferã, prin urmare, de meteorism.

Sã-mi bag pula, uitasem cum e sã vezi un cer de noapte în HD, departe de smogul şi luminile bolnave ale oraşului.

Ce e festival ca festivalul trece

Vasile — Wed, 18 Aug 2010 09:32:58 +0000

Înainte sã revin la jurnalul de nãzbâtii montaniarde, alpiniste şi la mare altitudine, trebuie sã vã anunţ acest mic anunţ din partea sponsorilor:

Fã-ţi un cont pe makemehappy punct ro (sait cu idei de cadouri şi alte alea) şi poţi câştiga şase bilete la Félsziget plus un cort. Cortul e ca sã stai într-însul când eşti hipiot, sau ca sã îţi ţii ghiozdanul în el şi sã dormi pe unde apuci când eşti eu. Tombola se conchide vineri, adicã poimâine. Grãbeşte-te, singura bãtaie de cap e sã încropeşti o listã de cadouri.

Anul ãsta, ca şi în fiecare an, Félszigetu’ e un melanj între o ciorbã şi un ghiveci. Câteva nume notabile – Tricky, Ska-P, Dub FX –, câteva binevenite şi binecunoscute prezenţe autohtone – Partizan, Sarmalele, Harry Tavitian –, câteva deloc pronunţabile formaţii ungureşti (care promit, fiindcã se ştie cã ungurii fac treabã mai bunã decât noi în tot) şi multã, multã muzicã de cãcat pe care publicul entuziast este invitat sã o savureze în paralel.

Şi mai rãu, hausãrealã de cãcat.

Şi mai rãu, Korn, coaie.

Şi pe Phoenicşi încã nu a îndrãznit nimeni sã-i desfiinţeze de jenã.

Şi nimeni încã nu s-a prins cã Zdob şi Zdub s-au stricat şi put şi-i pãcat.

Ska-P!