Vă anunţăm cu erotică satisfacţie că riscul de democraţie în România a dispărut în 1990, care va să zică democraţia s-a născut moartă sau nici măcar nu s-a născut.

În acel an de graţie, luceferii blânzi ai huilei au ocrotit cu mâinile lor de gheişe panselele rondului de la Universitate de teroriştii sângeroşi, în frunte cu Ana Blandiana. Aceştia ameninţau să pună în practică mârşava Proclamaţie de la Timişoara.

Stârpirea golanilor a avut succes iar duşmanului de clasă îi este azi imposibil să se constituie într-un partid care să ameninţe bunul mers al noului comunism. Orice factor destabilizator va avea de ales între a deschide filiale în 20 de judeţe şi a fugi în Spania să caute visul american.

Vă mai informăm că, pentru a asigura rotaţia la ugerul ministerelor grele (industria, transporturile et co.), FSN din cadrul PCR a fost segmentat după cum urmează:
a) Una bucată partid care este în acelaşi timp şi socialist, şi liberal. Conţine fufe şi hoţi de cai şi este condus de un bătrân lup de mare. Prietenii noştri de la Moscova apreciază marea ca loc de obârşie al tuturor bunelor maniere şi moravuri.
b) Una bucată alianţă între un partid socialist şi unul liberal. Programul ei pentru ţară este să îl dea jos pe marinarul menţionat mai sus ca să-şi instaleze propriile fufe şi pe hoţii de cai aferenţi.
c) Biserica Ortodoxă Română, spre a servi drept reper moral (alături de Tudor Chirilă) şi a urma ilustrului său partener comunist pe filiera megalomană şi îndobitocitoare.

Ştiut fiind că socialiştii şi liberalii sunt duşmani de moarte, vom asigura alianţei de la punctul b) binecuvântarea ţărăniştilor, pentru că ţărăniştii sunt duşmani de moarte atât cu socialiştii, cât şi cu liberalii. Totul se desfăşoară conform principiilor “contradicţiei neantagoniste”, explicată pe îndelete în orice manual de Socialism Ştiinţific.

În ceea ce priveşte scrutinul care se apropie, considerăm că 20 de ani au fost suficienţi pentru încălzire. Concurenţa liberă (dar neantagonistă!) nu poate decât să ne întărească musculatura întru mai bunul exerciţiu al autorităţii. Vom permite aşadar celor două tabere să-şi împartă prin luptă dreaptă organele aparatului de stat. Astfel, se vor putea utiliza:
a) Mititeii, fasolea, zahărul, orezul, găleţile şi şepcile partizane, plimbările cu autobuzul în scopuri electorale.
b) Afişe lipite peste afişele adversarului, afişe care imită afişele adversarului, copiii pălmuiţi, scandalurile sexuale, apelul la dispariţia dinozaurilor, acuzaţia de “comunism”, dezgroparea cadavrelor de dizidenţi, ajustarea baladei lui Toma Alimoş, promisiunea de a transforma căcatul în bici, laptele în miere şi viceversa.
c) Relaţiile de prietenie cu “marii moguli” (Patriciu, Vântu, Felix ş.a.m.d.) şi “micii moguli” (Dan Diaconescu, vărul Săndel).
d) Colaborarea cu artişti ai poporului de mare notorietate (N. Guţă, F. Salam, R. Prinţesa-Ardealului) în scopul realizării de trainice adaosuri la patrimoniul cultural mondial.

Printr-un decret ulterior vom desfiinţa în sfârşit separarea puterilor în stat. Astfel vom avea primul parlament zerocameral din Europa şi din lume iar Guvernul va putea să-şi exercite dreptul de veto în toate deciziile acestuia.

Posturile de Preşedinte şi Prim-ministru vor alterna anual, primind mai apoi noile titulaturi de “Batman” şi “Robin”; atribuţiile acestora vor fi stabilite ad-hoc de către ocupanţii lor în deplină discreţie şi ambiguitate.

IMPORTANT! Ignoraţi sfatul mincinos al agitatorului Vasile din gazeta ilegală “Utopia Balcanica”! Acesta vă va îndemna să scrieţi “M**e” pe buletinele de vot, corupând feciorelnica inutilitate a procesului electoral.

Corect este să plasaţi ştampila aici.

Sau aici.

Mai trăiţi? Bine…

Organizaţia de Fost Tineret a PSD-L al FSN din cadrul PCR

Related posts:

1. Referend of the world as we know it
2. Calul de dar nu se caută la preşedinţi
3. Episodul 50: Mîţa salvează popularitatea lui Băse

On topic: vine turul doi cu scandaluri noi, aliluia!

Related posts:

1. Episodul 136: Mîţa salvează planeta iar şi iar
2. Episodul 227: Mîţa salvează tradiţia colindului
3. Ep. 34: Mîţa salvează ziua şi distruge momentul

N-am răbdare să aştept rezultatele finale ale scrutinului şi, de fapt, nu despre dânsul vreau să vorbesc. N-am să îmi mai bat capul nici cu faptul că Băsescu insinuează în continuare că hidra fecaloidă PD-L ar fi de dreapta, nici cu eşecul teribil al lui Ninel Potîrcă, nici cu însuşi faptul că secţiile speciale şi “autobuzele” au dus la călcarea-n picioare a întregului proces electoral sau cu gestul prin care studenţilor li s-a arătat muie.

Ceea ce m-a făcut să înghit în sec a fost că, prin Marele Referendum Care Simplifică Şi Modernizează Totul În Univers, astăzi s-a bătut un cui în coşciugul unde zac moaştele democraţiei româneşti. Pre acest cui ruginit şi purtător de tetanos un pulălău abject (Sever Voinescu pre numele său) îl laudă într-o veselie pe Realitatea TV.

N-ar fi o problemă că vrea cineva să reducă numărul de parlamentari. Sunt cam mulţi, e drept, dar acest lucru nu-i esenţial şi nu suge din buzunarul omului de rând.

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze şi să ne facă să vrem s-o tulim din ţară este că peste şaptezeci la sută din participanţii la referendum au pus botul la propaganda înecăcioasă cu care preşedintele în exerciţiu şi maşinăria de partid au împroşcat fără milă.

Ion, Gheorghe, Safta, Frosa et co. au habar care-i povestea cu eventualul parlament unicameral? Sau au votat fiindcă, în capul lor, “parlamentari” egal “ciocoi şi grofi” în timp ce tot ce iese pe gura prezidentului-tătic este miere şi lapţi?

Dragii mei, prezidentul este o canalie iar Parlamentul e bine să steie-n două camere. Parlamentul este cea mai importantă instituţie a unui stat, instituţia în care şade toată esenţa democraţiei reprezentative. Orice filtru în plus îl va ajuta să facă legi pertinente şi raţionale, pentru că elaborarea de legi nu presupune existenţa unui preşedinte-jucător care dă din mâini şi urlă “pişă-te că pleacă trenul”.

Bicameralismul e un sistem pe care toate ţările civilizate îl au (nordicii nu se pun, la ei merge orice!), pe care Europa ni-l recomandă şi spre care tind toţi vecinii noştri care nu l-au adoptat fix după schimbarea la faţă.

Înţeleg nostalgia Dvs. după Marea Adunare Naţională, dar speranţa mea este că pedeleii vor scăpa ciolanul din bot şi întregul mişmaş va fi lăsat uitării. Funcţiile celor două camere vor fi revizuite (se cere şi acest fapt, da’ nu e rost de circ!) şi cea mai importantă instituţie a statului nu va primi un şut stalinist în coaie.

Chiar dacă acest lucru va însemna că pierdem ocazia de a ne alătura clubului select al statelor ca Mongolia, Somalia şi Mozambic, va fi – în acelaşi timp – o zvâcnire din deget din partea cadavrului despre care scriam mai sus.

Related posts:

1. Somptuoase păsărele
2. Calul de dar nu se caută la preşedinţi
3. Barba verde de acasă

Acum mǎ gândeam, cǎ dacǎ Cernea ia un procent cât de cât vizibil la alegeri, s-ar putea ca politicienii actuali sǎ nu înţeleagǎ decât cǎ “poate am mai multe şanse dacǎ-mi las barbǎ”. Adoptǎm forma, nu umplutura (de raţionalo-laicitate) a candidatului Feisbuc.

Să zicem că aşa va fi. Ca posesor de barbă şi adept al barbologiei, nu pot decât să jubilez imaginându-mi pilozităţile faciale ale următorilor:

La cererea publicului:

Adaos rapid la 17 noiembrie:

Related posts:

1. Iarba verde de acasă nu e acasă
2. Câtă frunză, câtă barbă
3. Episodul 147: Tapirul se întoarce (acasă)

Să-l votezi pe Remus e mai bine decât să nu votezi.

În cele care urmează vă voi explica motivele pentru care l-aş alege pe Remus, dar şi pricinile pentru care dânsul nu este în nici un caz salvatorul poporului, “raza de lumină” sau câtuşi de puţin relevant în jungla politică de pe plaiul utopic-balcanic.

De ce votez cu Remus Cernea.

Îl susţin pe Remus pentru că are suficiente coaie să susţină raţionalismul şi principiul laicităţii statului într-o Românie de troglodiţi îmbăloşători-de-icoane. E o atitudine tare naivă să crezi că mai poţi face ceva aici fără aprobarea vrăjitorilor cu Hummer din dealul Mitropoliei, dar e bine de ştiut că nu ne-am resemnat cu toţii şi că mai poţi ajunge să spui o vorbă la TV fără să bălmăjeşti ţuţisme şi puricisme şi să-ţi dai în barbă cu aghiazmă.

De asemenea, îl sprijin pe Remus în demersul său pentru că a dat dovadă de spirit civic şi reprezintă un partid ecologist, nişă necesară şi încă neocupată corespunzător pe meleagurile noastre (dar cu două feţe, vezi mai jos!). Tot Remus a ştiut să identifice în mod foarte pertinent câteva din problemele ineditului sistem politic de pe la noi.

De ce nu votez cu Remus Cernea.

Pentru că nu este o alternativă viabilă, deşi e bine intenţionat. Pentru că reprezintă un partid ecologist, denumire în spatele căreia se ascund nu doar idei nobile, ci şi aberaţii vicioase din categoria Greenpeace ori PETA.

Pentru că, dacă s-ar suci lumea astfel încât să câştige Remus alegerile, n-ar fi încununarea unei cariere după o pantă ascendentă firească, ci “beginner’s luck”. Asta nu-i bine. De ce?

Păi treaba mare a preşedintelui e să zâmbească frumos pentru statul român pe la case mai mari. Pentru asta îţi trebuie un diplomat sau un mare pulălău de academician cu nume răsunător şi titluri impresionante, să stârnească respect şi admiraţie. Nu te ajută prea mult un roacăr pletos în tricou, fără diplomă de studii superioare. Căruia i-ar sta mai bine tuns, ceea ce îi transmit în calitate de roacăr pletos.

Fără o garderobă ca la carte şi o experienţă politică de ‘jde ani în spinare, nimeni nu l-ar lua în serios când ar ieşi pe uliţă la fotbal. S-ar râde de el mai mult decât se râde de anumiţi marinari şi minunatele lor gafe de pe la summituri.

Remus vorbeşte corect dar nu are talentul actoricesc şi carisma necesare unui om de stat.

Alternativa la a da bine în străinătate şi cam atât, anume să fii un “preşedinte jucător” şi să te caci pe Constituţie, necesită mai mult tupeu decât poate strânge Remus din multele lui coaie amintite mai sus şi mai mulţi lachei decât îţi poate pune la dispoziţie un partid de buzunar.

De asemenea, nu-l votez pe Remus pentru că bate prea multă monedă în legătură cu mamă, ce tare sunt eu în onlain. Ei bine, mediul onlain e irelevant. Blogosfera şi Facebookul sunt o mână de tineri cu o cultură de factură occidentală, aparţinând clasei de mijloc. Îi găseşti în Bucureşti şi în două-trei oraşe mai mari.

Dar drept de vot nu au doar cei 50 de mii de puştani din onlain, ci milioanele de năcăjîţi care încă dau cu pumnul într-un radio Istria să asculte slujba pe Trinitas între două reprize de depănuşat porumb.

Related posts:

1. Candidat albicans
2. Episodul 244: Mîţa caută comori
3. Barba verde de acasă