Profesoare cu dinţi

Dacã ajungeai în anii ’90 în Galaţi, cel mai sudic punct al Moldovei care nu este Brãila, nu se putea sã nu auzi, curgând ca o Dunãre mai micã din boombox-urile nigãrilor locali, Zorile. Adicã pe Miticã Blîndu şi pe micul Adrian, precursori ai lui DJ Boroş şi nu prea, nişte veritabile icoane ale tranziţiei, putând oricând sta alãturi de monştri sacri precum Generic, Azur sau Albatros.

Cântecelul cãruia îi dedic aceastã însemnare, “Profesoara de francezã” (cunoscut şi ca “Sunã iarãşi clopoţelul”) a fost mai devreme pe DiscoTEC, însã meritã o expunere mult mai amplã.

Futurişti şi câştigi

Cândva ascultam Radio Contact şi ne uitam la Canal 38 Amerom şi Tele 7. Pe TVR erau desene animate de la şapte seara, dupã care BAU! apãrea emisiunea lu’ Everac şi ne era fricã de el da’ nu fiindcã era comunist ci fiindcã era urât şi serios, cam ca nenea din imagine.

Ne plãcea şi afarã, fãcuserãm de mult tranziţia de la bicicleta ruseascã cu ursul Mişka şi roţi ajutãtoare la Pegasul mamei. Dacã eram un pic mai mari, ştiam cã Pirats Klan se cãcau pe Paraziţii. Toatã muzica era un fel de DiscoTEC.

Ca sã nu credeţi cã chiar totu’ era altfel, uite, educaţia în rândul marilor mase populare era dupã cum urmeazã:

Demi-TEC de viţã nobilã: Interviu cu DJ Boroş

Au trecut aproape trei sãptãmâni de la declanşarea Boroş-maniei pe interneţii româneşti. Multe valuri au fost stârnite, mulţi blogãri grozavi s-au alãturat glorioasei campanii iar Dozatorul va fi cu siguranţã cea mai bunã melodie româneascã a ultimilor cinşpe ani.

Şi pentru cã piesa cu pricina stã comod acolo sus şi bate spre 2000 de voturi, ce puteam sã mai fac în aşteptarea marelui eveniment? Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe însuşi DJ Boroş. Un schimb rapid de mailuri şi Utopia Balcanica vã prezintã interviul mega-inedit cu super-omul din spatele hiper-albumului ’96, “Povestiri din lumea dozatorului”.

Interludiu: Şuşu şi Pişu în anii nouãzeci

Mulţumesc tuturor minunaţilor care au propulsat Dozatorul pe locul 2!

De asemenea, bine am venit în comunitatea Linux. Rãpus de curiozitate, am scos Xandrosul din cutie şi l-am injectat într-un Asus Eee 900 care zãcea de un an de zile în sertar fiindcã eu nu voiam sã mã despart de bãtrânul, negrul şi robustul ca un cal lipiţan Eee 701, cu pixeli morţi şi impotenţã la baterie.

Nu-mi pare rãu taicã. Deloc. Linuxu’ ãsta optimizat pentru calculatoare mici face caca furibund pe Win XP. E de multişpe ori mai rapid, are la pachet tot ce-mi trebuie mie iar interfaţa nu m-a derutat decât în primele câteva minute (bine, asta e poate şi fiindcã sunt eu al dracului de deştept). Mã bate gândul sã-mi linuxãiesc toate calculatoarele, poate mai puţin desktopul. De ce nu mi-a zis nimeni pânã acum diferenţa chiar se simte? Muie bilgheiţ!

Episodul nostru nu are nici o legãturã cu cele de mai sus. Nostalgia time iz nao.

Lupu-şi schimbã repãrul

N-o fi chiar domeniul meu, da’ nu-mi vine în minte ceva mai “anii ’90 timpurii în România” decât una din primele formaţii de rap ale acestui popor oropsit. Bitches don’t know about their mad skills. Direct din carti-eer, Utopia Balcanica prezenteazã Cimitirul Bellu, înregistrãri din 1994-1995.