Profesoare cu dinţi

Dacă ajungeai în anii ’90 în Galaţi, cel mai sudic punct al Moldovei care nu este Brăila, nu se putea să nu auzi, curgând ca o Dunăre mai mică din boombox-urile nigărilor locali, Zorile. Adică pe Mitică Blîndu şi pe micul Adrian, precursori ai lui DJ Boroş şi nu prea, nişte veritabile icoane ale tranziţiei, putând oricând sta alături de monştri sacri precum Generic, Azur sau Albatros.

Cântecelul căruia îi dedic această însemnare, “Profesoara de franceză” (cunoscut şi ca “Sună iarăşi clopoţelul”) a fost mai devreme pe DiscoTEC, însă merită o expunere mult mai amplă.

Futurişti şi câştigi

Cândva ascultam Radio Contact şi ne uitam la Canal 38 Amerom şi Tele 7. Pe TVR erau desene animate de la şapte seara, după care BAU! apărea emisiunea lu’ Everac şi ne era frică de el da’ nu fiindcă era comunist ci fiindcă era urât şi serios, cam ca nenea din imagine.

Ne plăcea şi afară, făcuserăm de mult tranziţia de la bicicleta rusească cu ursul Mişka şi roţi ajutătoare la Pegasul mamei. Dacă eram un pic mai mari, ştiam că Pirats Klan se căcau pe Paraziţii. Toată muzica era un fel de DiscoTEC.

Ca să nu credeţi că chiar totu’ era altfel, uite, educaţia în rândul marilor mase populare era după cum urmează:

Demi-TEC de viţă nobilă: Interviu cu DJ Boroş

Au trecut aproape trei săptămâni de la declanşarea Boroş-maniei pe interneţii româneşti. Multe valuri au fost stârnite, mulţi blogări grozavi s-au alăturat glorioasei campanii iar Dozatorul va fi cu siguranţă cea mai bună melodie românească a ultimilor cinşpe ani.

Şi pentru că piesa cu pricina stă comod acolo sus şi bate spre 2000 de voturi, ce puteam să mai fac în aşteptarea marelui eveniment? Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe însuşi DJ Boroş. Un schimb rapid de mailuri şi Utopia Balcanica vă prezintă interviul mega-inedit cu super-omul din spatele hiper-albumului ’96, “Povestiri din lumea dozatorului”.

Interludiu: Şuşu şi Pişu în anii nouăzeci

Mulţumesc tuturor minunaţilor care au propulsat Dozatorul pe locul 2!

De asemenea, bine am venit în comunitatea Linux. Răpus de curiozitate, am scos Xandrosul din cutie şi l-am injectat într-un Asus Eee 900 care zăcea de un an de zile în sertar fiindcă eu nu voiam să mă despart de bătrânul, negrul şi robustul ca un cal lipiţan Eee 701, cu pixeli morţi şi impotenţă la baterie.

Nu-mi pare rău taică. Deloc. Linuxu’ ăsta optimizat pentru calculatoare mici face caca furibund pe Win XP. E de multişpe ori mai rapid, are la pachet tot ce-mi trebuie mie iar interfaţa nu m-a derutat decât în primele câteva minute (bine, asta e poate şi fiindcă sunt eu al dracului de deştept). Mă bate gândul să-mi linuxăiesc toate calculatoarele, poate mai puţin desktopul. De ce nu mi-a zis nimeni până acum diferenţa chiar se simte? Muie bilgheiţ!

Episodul nostru nu are nici o legătură cu cele de mai sus. Nostalgia time iz nao.

Lupu-şi schimbă repărul

N-o fi chiar domeniul meu, da’ nu-mi vine în minte ceva mai “anii ’90 timpurii în România” decât una din primele formaţii de rap ale acestui popor oropsit. Bitches don’t know about their mad skills. Direct din carti-eer, Utopia Balcanica prezentează Cimitirul Bellu, înregistrări din 1994-1995.