Carpaţii accidentali (trei)

Domnilor, ştiţi că acu’ o lună v-am povestit cum am ajuns noi acu’ o lună şi un pic la Padiş via Huedin, Răchiţele, Doda Pilii. Ce nu v-am povestit însă: minunatele trei zile care au urmat. Şi care au fost minunate. De ce-au fost ele minunate, vă voi povesti doar pe scurt fiindcă n-am fost un cronicar de calitate şi am lăsat tamponul vremii să-mi spălăcească amintirile din Apuseni.

Ziua 2 – “Am văzut şi pot să jur / Că şi munţii au un cur”

Dis de dimineaţă, care va să zică, expediţia drojdieră a pornit spre Cetăţile Ponorului. Un complex de doline şi alte minunăţii calcaroase despre care nu ştiam decât că-i impresionant.

Carpaţii accidentali (doi)

Vreau să-mi cer scuze că vă neglijez în mod sistematic, cititori dragi şi iubiţi; am avut numeroase angajamente urgente pe Yahoo! Canasta, unde vă invit şi pe voi ca să nu mai fiţi aşa trişti că vă scriu rar.

Ziua 1 – Zăduf, zăplaz and zărgheală

Cam aşa suna aerul din jurul nostru la Huedin. Pentru că ne aflam în miezul nicăierilor, cu raniţele-n spinare şi ochii injectaţi, printre indigeni cu priviri bănuitoare, la 60 km de ţelul zilei unu de expediţie.

Amuzându-ne puţin pe dinăuntru de faptul că magazinul de rochiţe şi pantofi mai vindea şi ţuică, am negociat pentru câteva “conserve” (fasole închisă etanş într-un fel de tambur metalic) de la rudimentarele stabilimente comerciale ale băştinaşilor şi ne-am pus în mişcare cu promptitudinea cucului din ceasornic.

Carpaţii accidentali (unu)

Hai să trec în revistă, după cum v-am promis, excursia pe care am întreprins-o alături de patru trupeţi drojdieri în inima grandioasă & păduroasă a munţilor Apuseni, nişte munţi sublimi pe care îi recomand oricui ştie să nu arunce cu PET-uri.

Pe episoade, că-i mult de povestit!

Noaptea 0 – Take the Huedin-train

Întoarcerea fiului plictisitor

Când termin de oblojit tălpile, de tras un pui de somn, de băut un şpriţ cu burta la soare în iubitul detestatul iubitul detestatul iubitul Bucureşti, vă povestesc despre mirabila peripeţie a bosquetardului în fantasticii munţi Apuseni.

Moţul neprins, negustor cinstit

Când colo, ca să vezi, nu s-a finit concediul. O, ce dor, ce chin, ce jale!, voi fi nevoit să vă abandonez încă câteva zile ca să rezolv nişte presante şi urgente drumeţii.

Traseul pe care sunt obligat şi constrâns să îl urmez: Huedin – Răchiţele (Boc City) – Padiş – Cetăţile Ponorului – Padiş (bis) – Scărişoara. Dacă am moţi printre cititori, să bârâie acum din tulnic sau să moţăie pentru totdeauna!

Iar dacă tu, muşteriu fidel, ai rude acolo pe linie maternă, să ştii că e vorba fără echivoc de moţii mă-tii şi să fii mândru că te tragi din vânoşii oameni ai pădurii.