Recensãminte-mã frumos

Astãzi a început numãrãtoarea care o sã arate cã suntem puţini, bãtrâni şi amãrâţi. Nu-i chiar treaba mea ce-o sã le ziceţi voi recenzorilor cum nu-i nici treaba voastrã cã eu o sã mã declar amerindian sau ainu. Dar cu toţii am face bine sã ne declarãm atei sau fãrã religie.

Nu discut acum cu “nucleul dur” care râde la Mîţa cu î din i şi se întâlneşte la “beri blasfemice” sã facã activism. Ãştia-s bãieţii mei şi n-au nevoie de îndemnuri şi explicaţii ca sã procedeze corect. Vorbesc cu voi, indiferenţii, cu ãştia care desconsiderã ameninţarea teocraţiei, chiar şi cu cei doi sau trei creştini cu care te poţi înţelege, despre care am înţeles cã ar exista deşi n-am avut pânã acum onoarea sã îi cunosc.

Pascalul, puşca şi nevasta

Cât de bine pun problema videoclipurile tipului ãstuia! Şi ce civilizaţie mişto am avea dacã mãcar jumate din troglodiţii care o populeazã le-ar pricepe. Mulţam Dumnezero.

Homeopatul lui Procust

Astãzi am mai dat de un blog frumos de neurolog, curajos, bine documentat şi care ar trebui citit din scoarţã-n scoarţã. Acest articol (care mi-a parvenit prin Sclavii lui doamne-doamne) ar trebui studiat în şcoli şi licee.

Articolul trage un mare semnal de alarmã în legãturã cu sãnãtatea societãţii mioritice şi mã îndeamnã, încã o datã, sã-mi iau tãlpãşiţa în Australia sã trãiesc printre marsupiale într-o deplinã şi liniştitoare lipsã de catedrale mântuitoare-de-neam.

Pe scurt, despre ce (leneşilor, citiţi totuşi textul omului, cã e bun!) e vorba? E vorba despre o mamã care şi-a dus fiica la domn’ doctor. Fiica cu pricina suferea de ameţeli, ţiuieli în urechi şi alte simptome date de dumnezeu ca sã-i alarmeze pe oameni. Foarte bine a fãcut cã şi-a dus fiica la doctor, pentru cã în capul fiicei se afla o tumorã care-i apãsa pe nervi şi dracu ştie ce-i mai fãcea.

Fatã Verdi cu pãrul pãdure

Mai devreme am pus aici un crâmpei din Recviemul lu’ Verdi. Dies irae, adicãtelea ziua judecãţii de apoi. Primul “metal greu” din istoria muzicii, poate. Şi tocmai azi dimineaţã am citit cea mai mişto chestie despre capodopera cu pricina, într-un interviu Financial Times cu Riccardo Muti, fost mare sculã în Scala din Milano.

Written in the score are the words lunga pausa [long silence]. The soprano has been saying ‘Please God, I’m defenceless, help me’. Long silence. What is God’s answer? Bang! – the thumping chords of the ‘Dies irae’. No mercy? Or perhaps Verdi believed there was nothing out there to offer hope. Molto complicato. This is the drama of a modern man.

Sectant de Murfatlar

“Poarta Cerului” revine cu un şlagãr danspãtaru-esc. Trãiascã domnul! Promit o Mîţã pe aceastã temã cât de curând. Alternativa sunã din ce în ce mai bine, nu-i aşa?

Ce e umorul? E un lung [...]

Sâmbãtã, vreme de lene, afarã se încãlzeşte în sfârşit. Întru descreţirea frunţii, câteva scheciuri amuzante de la BBC-iştii Mitchell & Webb. Exact, fiindcã pe la noi puţinul umor televizat care se face e absolut şi în totalitate infect şi, la o adicã, nu e bun deloc.

Episod special: Din credinţele lumii

People will then often say, ‘But surely it’s better to remain an Agnostic just in case?’ This, to me, suggests such a level of silliness and muddle that I usually edge out of the conversation rather than get sucked into it. If it turns out that I’ve been wrong all along, and there is in fact a god, and if it further turned out that this kind of legalistic, cross-your-fingers-behind-your-back, Clintonian hair-splitting impressed him, then I would choose not to worship him anyway. (Douglas Adams)

Mai jos, o micã selecţie din vasta lucrare (neterminatã şi nepublicatã) la care domnii Eliade şi Culianu au meşterit de zor înainte sã meargã la locul cu verdeaţã: Istoria felinã a credinţelor şi ideilor religioase!