Recensăminte-mă frumos

Astăzi a început numărătoarea care o să arate că suntem puţini, bătrâni şi amărâţi. Nu-i chiar treaba mea ce-o să le ziceţi voi recenzorilor cum nu-i nici treaba voastră că eu o să mă declar amerindian sau ainu. Dar cu toţii am face bine să ne declarăm atei sau fără religie.

Nu discut acum cu “nucleul dur” care râde la Mîţa cu î din i şi se întâlneşte la “beri blasfemice” să facă activism. Ăştia-s băieţii mei şi n-au nevoie de îndemnuri şi explicaţii ca să procedeze corect. Vorbesc cu voi, indiferenţii, cu ăştia care desconsideră ameninţarea teocraţiei, chiar şi cu cei doi sau trei creştini cu care te poţi înţelege, despre care am înţeles că ar exista deşi n-am avut până acum onoarea să îi cunosc.

Pascalul, puşca şi nevasta

Cât de bine pun problema videoclipurile tipului ăstuia! Şi ce civilizaţie mişto am avea dacă măcar jumate din troglodiţii care o populează le-ar pricepe. Mulţam Dumnezero.

Homeopatul lui Procust

Astăzi am mai dat de un blog frumos de neurolog, curajos, bine documentat şi care ar trebui citit din scoarţă-n scoarţă. Acest articol (care mi-a parvenit prin Sclavii lui doamne-doamne) ar trebui studiat în şcoli şi licee.

Articolul trage un mare semnal de alarmă în legătură cu sănătatea societăţii mioritice şi mă îndeamnă, încă o dată, să-mi iau tălpăşiţa în Australia să trăiesc printre marsupiale într-o deplină şi liniştitoare lipsă de catedrale mântuitoare-de-neam.

Pe scurt, despre ce (leneşilor, citiţi totuşi textul omului, că e bun!) e vorba? E vorba despre o mamă care şi-a dus fiica la domn’ doctor. Fiica cu pricina suferea de ameţeli, ţiuieli în urechi şi alte simptome date de dumnezeu ca să-i alarmeze pe oameni. Foarte bine a făcut că şi-a dus fiica la doctor, pentru că în capul fiicei se afla o tumoră care-i apăsa pe nervi şi dracu ştie ce-i mai făcea.

Fată Verdi cu părul pădure

Mai devreme am pus aici un crâmpei din Recviemul lu’ Verdi. Dies irae, adicătelea ziua judecăţii de apoi. Primul “metal greu” din istoria muzicii, poate. Şi tocmai azi dimineaţă am citit cea mai mişto chestie despre capodopera cu pricina, într-un interviu Financial Times cu Riccardo Muti, fost mare sculă în Scala din Milano.

Written in the score are the words lunga pausa [long silence]. The soprano has been saying ‘Please God, I’m defenceless, help me’. Long silence. What is God’s answer? Bang! – the thumping chords of the ‘Dies irae’. No mercy? Or perhaps Verdi believed there was nothing out there to offer hope. Molto complicato. This is the drama of a modern man.

Sectant de Murfatlar

“Poarta Cerului” revine cu un şlagăr danspătaru-esc. Trăiască domnul! Promit o Mîţă pe această temă cât de curând. Alternativa sună din ce în ce mai bine, nu-i aşa?

Ce e umorul? E un lung [...]

Sâmbătă, vreme de lene, afară se încălzeşte în sfârşit. Întru descreţirea frunţii, câteva scheciuri amuzante de la BBC-iştii Mitchell & Webb. Exact, fiindcă pe la noi puţinul umor televizat care se face e absolut şi în totalitate infect şi, la o adică, nu e bun deloc.

Episod special: Din credinţele lumii

People will then often say, ‘But surely it’s better to remain an Agnostic just in case?’ This, to me, suggests such a level of silliness and muddle that I usually edge out of the conversation rather than get sucked into it. If it turns out that I’ve been wrong all along, and there is in fact a god, and if it further turned out that this kind of legalistic, cross-your-fingers-behind-your-back, Clintonian hair-splitting impressed him, then I would choose not to worship him anyway. (Douglas Adams)

Mai jos, o mică selecţie din vasta lucrare (neterminată şi nepublicată) la care domnii Eliade şi Culianu au meşterit de zor înainte să meargă la locul cu verdeaţă: Istoria felină a credinţelor şi ideilor religioase!