De la vlãdicã la op-Kinkã

Nu v-am mai pus de mult nişte muzici frumoase.

Acum vreo trei sãptãmâni (aici) îmi dãdeam cu pãrerea despre cât de lin mi se pare mie cã se continuã Beatles prin Pink Floyd. Nu mã puteţi contrazice, sunt înţelept şi am gusturi ireproşabile.

Ce nu ştie însã tot satul este cã “the fab four” mai au o rudã apropiatã, al doilea bocanc al invaziei britanice şi – probabil – formaţia mea preferatã. E vorba despre the Kinks, teribilul şi prelungul (1963-1996) incest al fraţilor Ray şi Dave Davies. Exact, o dragoste cu nãbãdãi dupã modelul McCartney-Lennon sau Gilmour-Waters.

(introduceţi joc de cuvinte aici)

“I was an enormous fan of the Beatles. I copied everything they did before I started creating my own stuff. I’d like to have been in the Beatles. They did well.” Dupã care stimabilul David Gilmour a început sã create his own stuff şi istoria s-a scris.

Pink Floyd au fost continuarea fireascã a ceea ce lãsaserã Beatleşii. Aşa cum ultimele piese ale Beatleşilor au un aer floydian, “Apples and Oranges” (de pildã!) poţi sã juri cã-i o piesã Beatles cu niscai adaos de efecte.

Se poate spune cã-i vorba de selecţie naturalã darwinianã: moştenirea geneticã a pãrintelui naşte doi-trei urmaşi mai zdraveni, care va sã zicã urmaşi care supravieţuiesc. Zbang! tocmai au îmbunãtãţit patrimoniul genetic al speciei.

Acest scurt gând a fost doar pretextul unei pauze muzicale. Enjoy.