De la vlădică la op-Kinkă

Nu v-am mai pus de mult nişte muzici frumoase.

Acum vreo trei săptămâni (aici) îmi dădeam cu părerea despre cât de lin mi se pare mie că se continuă Beatles prin Pink Floyd. Nu mă puteţi contrazice, sunt înţelept şi am gusturi ireproşabile.

Ce nu ştie însă tot satul este că “the fab four” mai au o rudă apropiată, al doilea bocanc al invaziei britanice şi – probabil – formaţia mea preferată. E vorba despre the Kinks, teribilul şi prelungul (1963-1996) incest al fraţilor Ray şi Dave Davies. Exact, o dragoste cu năbădăi după modelul McCartney-Lennon sau Gilmour-Waters.

(introduceţi joc de cuvinte aici)

“I was an enormous fan of the Beatles. I copied everything they did before I started creating my own stuff. I’d like to have been in the Beatles. They did well.” După care stimabilul David Gilmour a început să create his own stuff şi istoria s-a scris.

Pink Floyd au fost continuarea firească a ceea ce lăsaseră Beatleşii. Aşa cum ultimele piese ale Beatleşilor au un aer floydian, “Apples and Oranges” (de pildă!) poţi să juri că-i o piesă Beatles cu niscai adaos de efecte.

Se poate spune că-i vorba de selecţie naturală darwiniană: moştenirea genetică a părintelui naşte doi-trei urmaşi mai zdraveni, care va să zică urmaşi care supravieţuiesc. Zbang! tocmai au îmbunătăţit patrimoniul genetic al speciei.

Acest scurt gând a fost doar pretextul unei pauze muzicale. Enjoy.