Despre cea mai nasoală durere din lume

Viaţa-i bună. E plin de oameni care te apreciază iar pe ceilalţi nu te obligă nimeni să-i bagi în seamă. Nu te-ai certat cu nimeni în ultimii ani. Ai un acoperiş deasupra capului într-o zonă curată a unui oraş OK care nu-i în Africa. Ai un venit stabil, care niciodată nu întârzie cu lunile ca la Jurnalul. Ai timp să citeşti despre speciile de insecte şi să te joci jocuri. Dacă ai poftă de un peşte sau de o andivă sau de ştiu eu ce brânză de fiţe, sau ai chef să pleci undeva la munte în uichend sau să-ţi iei vreun gadget de pe okazii, nimic nu te împiedică. Un fel de vis american din filme.

Ei bine, ştii cât de puţin contează toate cîcaturile de mai sus atunci când îţi prinzi un fir de păr din mustaţă în inelul de la cutia de bere?

Îţi zic eu, nu mai contează deloc. Universul întreg te doare. Zei mânioşi şi mamele lor dau cu biciul în tine ca într-un hoţ de cai recidivist la Chilia-n port.

Mănuşi din piele de damă

Într-adevăr, n-a avut alcool. Dar limonadă era căcălău într-însa. Dacă eram alergic, îmi luam un avocat şi vă jupuiam şi pă voi, şi pă Academie că nu-i de acord cu virgula serială.

Pinxit magister Vasile MMXII

Tralala, trululu, un balaur fioros (care face reclamă la bere) apăru.

Dopu’ la Grolsch şi timpu’ la creativitate

Că tot fuse vorba de cârnaţi, berea Grolsch e o bere decentă, echilibrată, care alunecă bine. Dacă eşti un prieten şi connaisseur al hameiului, Grolschu’ ţi-e familiar mai ales graţie dopului cu pârghie, cu care-i o mare bucurie să te lupţi. Acesta-i un articol cu tentă publicitară, v-aţi prins. Staţi liniştiţi, e cu bere.

Mie-mi place berea ca aliment cari se mănîncă prin a fi băut. Şi n-o judec după cum îşi construieşte imaginea. Pe româneşte, mă doare-n pix dacă un berar sau altul insinuează că bărbaţii au tendinţa să râgâie şi le place să se uite la diverse sporturi. Şi chiar mă bucur la concursuri cu breloace sub capac şi tricouri de poliester. Da’ pentru cine apreciază un brand mai fiţos, ăsta numit mai sus propune altceva faţă de tradiţionalul scărpinat în fund cu prietenii la un meci palpitant de vâjhaţ în timp ce femeia e până la cot în bulbuci de dero.

Lupii muralişti

Ar trebui să prindă chestia asta cu twitterul proiectat pe clădiri, a fost chiar utilă. Menţionez că nu mi-era atât de sete da’ aşa exagerează mas-mediile când pun titluri.

Până-n pânzele halbe

Gata băieţi, staţi fără frică, primul Mîţablogtweetmeetbeerfest s-a încheiat, a fost la Varză şi a fost, mai mult sau mai puţin, un mai mic sau mai mare succes. Chiar îmi pare rău că a fost aşa, ad-hoc, şi n-am vorbit şi eu cu cârciuma înainte, să punem de-un mic discount sau chizda mumă-sii. Data viitoare, promit! Eu chiar mă aşteptam să veniţi trei, patru inşi pentru că, să fim serioşi, e un webcomic făcut în paint.

Dar aţi fost vreo 22 de-a lungul serii (inclusiv cel mai tânăr fan al Mîţei ever!), asta în condiţiile în care Buciuman şi Krossfire şi Vizitiul aveau treabă, lucru pe care îl înţeleg şi-l respect. Despre ei ştiu deja că-s nişte super băieţi.

Desert rose, hamei ieei

Şi să nu cumva să uitaţi: în virtutea declaraţiei oficiale de săptămâna trecută, mâine seară punem de-o bere mîţească.

Mîţablogtweetmeetbeerfest, ieei!

“Dacă veniţi cinci inşi, sunt fericit!” — Oscar Wilde

Episodul 185: Mîţa şi Iisus la mare şi la munte

Vară, soare! Vreme de bere, vreme de munte, vreme de mare! În acest spirit, eroii noştri ies la agăţat.

À propos de bere, dacă organizez o întâlnire frumoasă cu fanii Mîţei (îi punem şi un nume fanchi gen Mîţablogtweetmeetbeerfest dacă vreţi), mă pot baza pe cineva? Găsim nişte inşi să ne cânte, luăm o ladă de bere, stăm la taclale, punem de-o amplă mişcare socială. Ei?

Festina talente

Am căzut deja în puţul uitării publice, nu? Da-vă-n mumele voastre, am fost ocupat! Printre altele fiindcă am un italian în beci. Vechi prieten, Massimo călătoreşte de peste două luni prin tot felul de fundături balcanice (Slovenia, Serbia, Macedonia, Grecia, Bulgaria) şi nu dă semne că s-ar opri prea curând (Moldova, Ucraina?). Şi tot dânsul declară că nu mai vrea să aibă de-a face cu Italia, deşi Vicenza lui de baştină e un oraş delicios, un loc în care m-aş muta şi mâine.

Între timp, ţara fierbe, poliţiştii dansează pinguinul la Palat, nişte oameni strâng gunoaie, luna e plină, căţeii urlă la ea et caetera. Să tot trăieşti pe-aiste meleaguri fermecate. Promit, domnilor, c-am să vin să vă încânt imediat ce-mi mai curăţ calendarul; asta-i viaţa de frilensăr! Până atunci… câştigătorul vizitiu al concursului-de-desenat-Vasilele: