Lupii muralişti

Ar trebui sã prindã chestia asta cu twitterul proiectat pe clãdiri, a fost chiar utilã. Menţionez cã nu mi-era atât de sete da’ aşa exagereazã mas-mediile când pun titluri.

Pânã-n pânzele halbe

Gata bãieţi, staţi fãrã fricã, primul Mîţablogtweetmeetbeerfest s-a încheiat, a fost la Varzã şi a fost, mai mult sau mai puţin, un mai mic sau mai mare succes. Chiar îmi pare rãu cã a fost aşa, ad-hoc, şi n-am vorbit şi eu cu cârciuma înainte, sã punem de-un mic discount sau chizda mumã-sii. Data viitoare, promit! Eu chiar mã aşteptam sã veniţi trei, patru inşi pentru cã, sã fim serioşi, e un webcomic fãcut în paint.

Dar aţi fost vreo 22 de-a lungul serii (inclusiv cel mai tânãr fan al Mîţei ever!), asta în condiţiile în care Buciuman şi Krossfire şi Vizitiul aveau treabã, lucru pe care îl înţeleg şi-l respect. Despre ei ştiu deja cã-s nişte super bãieţi.

Desert rose, hamei ieei

Şi sã nu cumva sã uitaţi: în virtutea declaraţiei oficiale de sãptãmâna trecutã, mâine searã punem de-o bere mîţeascã.

Mîţablogtweetmeetbeerfest, ieei!

“Dacã veniţi cinci inşi, sunt fericit!” — Oscar Wilde

Episodul 185: Mîţa şi Iisus la mare şi la munte

Varã, soare! Vreme de bere, vreme de munte, vreme de mare! În acest spirit, eroii noştri ies la agãţat.

À propos de bere, dacã organizez o întâlnire frumoasã cu fanii Mîţei (îi punem şi un nume fanchi gen Mîţablogtweetmeetbeerfest dacã vreţi), mã pot baza pe cineva? Gãsim nişte inşi sã ne cânte, luãm o ladã de bere, stãm la taclale, punem de-o amplã mişcare socialã. Ei?

Festina talente

Am cãzut deja în puţul uitãrii publice, nu? Da-vã-n mumele voastre, am fost ocupat! Printre altele fiindcã am un italian în beci. Vechi prieten, Massimo cãlãtoreşte de peste douã luni prin tot felul de fundãturi balcanice (Slovenia, Serbia, Macedonia, Grecia, Bulgaria) şi nu dã semne cã s-ar opri prea curând (Moldova, Ucraina?). Şi tot dânsul declarã cã nu mai vrea sã aibã de-a face cu Italia, deşi Vicenza lui de baştinã e un oraş delicios, un loc în care m-aş muta şi mâine.

Între timp, ţara fierbe, poliţiştii danseazã pinguinul la Palat, nişte oameni strâng gunoaie, luna e plinã, cãţeii urlã la ea et caetera. Sã tot trãieşti pe-aiste meleaguri fermecate. Promit, domnilor, c-am sã vin sã vã încânt imediat ce-mi mai curãţ calendarul; asta-i viaţa de frilensãr! Pânã atunci… câştigãtorul vizitiu al concursului-de-desenat-Vasilele:

Bericiţi cei sãraci cu duhul

V-am povestit deja despre berile strãineze din Deja Fu. Ei bine, într-o loviturã de teatru cum de mult aşteptam, întreprinzãtorii flãcãi au scos din meniu tot ce însemna bere fãcutã la noi. Adio Ciuc, adio Silva…

E îmbucurãtor sã aflãm cã o cârciumã poate fi rentabilã chiar şi lansându-se în aventuri de-astea. Mai ales cã berile fãcute la noi sunt toate (fãrã excepţie) o apã şi un pişat: deşi sunt bãubile, le lipseşte în totalitate personalitatea. De-adevãratelea, am confundat Skolu’ cu Heineken şi invers, or îmi place sã cred cã mã pricep la beri.

Faţã cu berile cele noi ale lu’ Ferdinand 53-55, te scarpini însã în cap şi zici: bãi bãieţi, am îmbulinat-o – ce bem? Pãi hai sã-ţi povestesc, curiosule, despre berile inedite pe care le poţi bea acolo mai nou.

Florile halbe

Hansa, Paulaner, König Ludwig, Kapuziner, Mönchshof, Patrizier, Krušovice, Budweiser. Doar o parte din berile mişto de import cu care vã puteţi trotila nemţeşte/ceheşte în Deja fu de câteva sãptãmâni, la preţuri între şase şi doişpe lei, super ochei pentru berea cu pricina.

De cealaltã parte, în E… varzã se munceşte intens la recondiţionarea terasei pentru vremile calde care tot întârzie. Nu numai cã flãcãii monteazã prize afarã (grozav pentru cine-şi mutã pe timp de varã biroul la cârciumã, ca mine) dar vor avea şi un proiector. Şi ştiţi ce înseamnã un proiector, nu? Proiecţii.

Pentru cã sunt al dracului de meteosensibil (cum se înnoreazã, mã apucã migrenele, somnul şi o mahmurealã perpetuã şi fãrã motiv), îmi permit sã nu vã mai scriu nimic interesant despre locuri de bãut bere în seara asta. Oricum nu meritaţi, sunteţi nişte cititori naşpa care nu mã voteazã.

Mic ghid bãuturistic: La Scînteia

Ne-am cuminţit? Pãi sã ştiţi cã se face vremea sã redeschid rubrica de stomatologie (a se citi “tras la mãsea”).

Berea chinezeascã Tsingtao se laudã cã-i “winner of major American beer competitions” şi e chiar potabilã, mai ales gândindu-ne cã provine dintr-o ţarã fãrã tradiţie în berãrit.

La fel de prinsã între lumina de la rãsãrit şi tenebrele goale de orice dumnezeu ale consumerismului este şi bodega unde se bea aceastã bere, bodegã pe care am neglijat-o, deşi este, la un loc cu Varza şi Librãria, o redutã a trãscãnelii din triunghiul Foişor-Moşilor-Iancului.

House sã dãm mânã cu mânã

E clar cã n-am sã îmi permit o plantaţie cu negri în Trinidad şi Tobago de pe urma cartoanelor de ieri, deoarece licitaţia abia ajunge actualmente la doi RON (Oana, cu tot respectul, sã primesc douã desene în schimbul celor douã desene e nobil, dar nu îmi va ajuta trei generaţii de urmaşi sã trãiascã în belşug şi mofturi burgheze).

Încercãm, aşadar, o altã abordare? Publicitate alternativã, pentru cine a fost în stare sã vadã mai mult de trei sezoane din serialul ãsta.