Apoi scena s-a repetat şi s-a repetat.

Ei bine, dupã multe luni de zile am cãlcat înãuntru. Şi n-am regretat, pentru cã l-am adãugat pe Deja Fu (Ferdinand nr. 53-55) în “panteon”. De ce?

Pe scurt: aratã fancy, dar e prietenos, comod şi accesibil.

Poate tocmai fiindcã nu lasã sã se distingã multe de-afarã, tinde sã fie mai gol decât la vecini, ceea ce e grozav, deşi nu tocmai rentabil pentru jupânii locului. Sau o fi doar efectul optic al pereţilor de cãsoi burghez? Oricum, decorul e plãcut, soba radiazã aristocratic iar oamenii locului, incluzând-o pe duduia care-a fost de gardã la tejghea trei zile la rând, sunt nostimi şi joviali.

Muzica e în surdinã şi pare extrem de variatã, de la Rammstein şi alte boli ale copilãriei pânã la jazz. Asta-i în regulã: dacã s-ar fixa pe cel din urmã gen, ar fura clientela Green hours, s-ar umple de snobi şi de tinerime urbanã, ar dubla preţurile şi m-ar pierde pe mine, dând astfel în mod instantaneu faliment.

Cã veni vorba, preţurile sunt de bun simţ şi meniul e foarte variat. Berea porneşte de la cinci lei (Ciuc, o schimbare binevenitã faţã de oferta zonei). Ceaiurile sunt multe şi parfumate, limonada e zece lei da-i juma’ de kil, vinul fiert am înţeles c-ar fi bun şi el. Tãria mi se pare scumpã, dar aduceţi-vã aminte cã eu vin din tavernele marinarilor, nu de la Château Bite Du Cheval.

În plus, meniul oltenilor de pe Ferdinand conţine exotisme haioase – vodcã neagrã, vodcã roşie, coniac de fiţe, uischi de mai multe feluri.

Din pãcate, vinarsul “muncitoresc” al locului e Alexandrion, ceea ce tinde sã mã deranjeze. Bleah. Caca.

Serios, bãieţi, existã Zaraza, Jidvei, Mioriţa, Brâncoveanu, “TRIUMPF”!

Adaos ulterior: de fapt şi de drept, se dã şi Brâncoveanu. Ori eram eu prea trãscãnit şi nu l-am gãsit în meniul cel amplu, ori l-au bãgat în urma articolului meu, hehe. Bilã albã, cãci Brâncoveanu nu-i rãu deloc.

Totuşi, poate cã sus-menţionaţii Rammstein, la un loc cu Alexandrion plus cola (8 lei), le-ar aduce multora aminte de şcoala generalã şi i-ar face sã lãcrimeze. Perfect. Simplu.

Pentru cã fãrã internet wireless nu se mai poate, da, existã internet wireless.

Peseu: tot aici am avut parte de o searã sublimã de karaoke puternic alcoolizat, cu pufuleţi din partea casei, care sper sã se repete curând (şi sã treacã iar prin Sinatra, Spice Girls, Steppenwolf, Oasis ca orice karaoke respectabil).

Genul localului: Green hours fãrã tabureţi de grãdiniţã şi fiţele de cãcat care îl definesc.

Pluşi:
- loc mare, bine aerisit şi foarte frumos.
- “permanenţii”, care par a fi oameni faini.
- bere Ciuc.
- mare diversitate de tãrii.
- muzicã în surdinã.

Plusminuşi:
- muzica, ocazional dubioasã (locului i-ar sta bine ca bar de oldies).
- la varã, terasa are sã fie cam micã şi cam anostã, dar n-ai ce sã-i faci, asta-i arhitectura zonei..

Minuşi:
- am cerut mãsline, am primit pula.
- am cerut caşcaval, am primit pula.
- am cerut o cinzeacã de Blavod, se terminase.
- haha, i-am taxat, dar lãsând lipsa mãslinelor la o parte, localul e mişto.

Morala: Prindeţi-l pe Deja Fu Bar pânã nu e deja FUBAR.

Pozele sunt de pe saitul lor.

Related Posts

1. Mic ghid bãuturistic: Library
2. Mic ghid bãuturistic: E… varzã
3. Mic ghid bãuturistic: Fãrã şpagã

De ce?

Ei bine, pentru cã se cheamã “E… varzã” şi n-are firmã la poartã. Aşa, ca dubiosul ãla de Upload de pe Armeneascã. Trebuie sã ştii cã locanta existã, sã crezi asta cu tãrie şi sã te orientezi dupã semnul pãcii.

Discreţia e menitã sã-i ţinã departe pe tuciuriii din cartier, care astfel trebuie sã rãmânã cu impresia cã pe Episcopul Radu nr. 28 e doar încã o reprezentanţã Mercedes. În caz cã vã întrebaţi pe unde-i acest episcop, gândiţi-vã cã-i în zona Moşilor-Eminescu şi verificaţi harta de pe evarzã punct ro. E vis-à-vis de sediul Partidului Socialist şi de ciudata statuie aferentã (un conchistador c-un ciocan, ce pchizda mã-sii – pe acoperiş!).

Dincolo de poartã, avem de-a face cu o terasã amplã. Cu copac, viţã de vie (o domnişoarã nostimã are sã se strice la burtã în noaptea asta, am vãzut-o eu atentând la aguride), cişmea, pietriş pe jos şi bãncuţe. Un interior sobru, pleznit peste faţã cu o tejghea care ţipã c-a fost pictatã de clienţi înainte sã descopãr eu bodega. Am sã mã rãzbun, am ochit eu un loc rãmas liber.

Budele miros frumos.

Muzica oscileazã doar între ascultabil şi superb, ceea ce-i superb. În cele douã “seri de probã”, i-am prins pe Hendrix şi pe Bowie, pe Floyd şi pe Purple, pe Doors… Ocazional şi pe puţifriciul ãla de Chirilã, da’ narghileaua gratis a compensat. Cicã miercurea se cântã la chitãri – Luluţa şi kazoo-ul meu sunt deja la pândã, mai ales cã numele artiştilor mi-s familiare din alte stabilimente cu searã de folk.

Scorurile de bãuturici sunt şi ele în regulã, pornind de la patru lei (Timişoreana et co.), cu patru lei jumate cinzeaca de Wyborowa şi şapte lei pãhãruţul de uischi VAT şai’şnouã. Coniac peste pupãzã, sâmbãta se face tombolã cu premii în trãscãu. Ah, şi oricând îţi arde sã bei patru Tuborgi, pe-al cincilea îl primeşti din partea casei.

Înãuntru beneficiezi şi de binefacerile internetului în reţea fãrã fir, monşer. La toate v-aţi gândit, bã?

Din cele de mai sus deducem cã drojdierimea utopic-balcanicã s-a procopsit cu un nou pol. Mulţi înainte!

Peseu: dacã te cheamã Geanÿ, dacã-ţi plac pantofii cu cioc, dacã eşti convins cã suntem ipocriţi şi cã “la petreceri ne dãm arama pã faţã şi dansãm pã manele”, dacã ştii cum îl cheamã pe flãcãul din BUG Mafia dar nu şi cum îl cheamã pe tataie ãla din Jethro Tull, evitã bodega asta. E… varzã.

Genul localului: de roacãri, hipişti, boemi, drojdieri culţi

Pluşi:
- oamenii, care par a fi cam toţi de bine şi cilivizaţi mâhânca-ţ-aş.
- muzica fainã (chiar şi metalele supãrate de noapte!).
- spaţiul generos, ne-îmbâcsit.
- scorurile, promoţiile, gratuitãţile et caetera.

Plusminuşi:
- pietrişul de pe jos face ca bãncuţele sã se hâţâie, dar existã podeţe de lemn pentru când echilibristul vine cu şase beri în douã mâini.

Minuşi:
- varietatea cam restrânsã a berilor, pe când o nefiltratã?
- cã nu m-a anunţat nimeni când s-a deschis cârciuma şi a trebuit s-o gãsesc singur.

Related Posts

1. Mic ghid bãuturistic: Library
2. Mic ghid bãuturistic: Fãrã şpagã
3. Mic ghid bãuturistic: Deja fu

E un veritabil hot-şpot al drojdierimii utopic-balcanice de vreo trei ani de zile.

Se cheamã Library şi-i un mic stabiliment de cartier pe strada Cãluşei, numerele 3-5. Adicã unde se întretaie calea Moşilor cu Dacia, Eminescu şi Traian, în spatele blocului cu patiseria Ana şi şlapii fiţoşi de la Converse.

Cele ce urmeazã vor face un mega-pamflet, în nici un caz vreun soi de reclamã, fiindcã promovarea pã internet “ar aduce tot felul de ciudaţi pe-aici”, ca sã-l citez pe domnul responsabil de aceastã bodegã.

Localu-i intim şi obscur, decoru-i auster, cu tente de improvizaţie iar atmosfera-i de familie. Dupã douã-trei vizite vei fi deja un bun cunoscãtor al coloraturii locale, în jurul tejghelei muşteriii fideli fiind cam aceiaşi, fiecare în felul lui un Barney din Simpsons. De dragul discreţiei n-am sã divulg numele “vedetelor” care frecventeazã acest stabiliment. Da’ dacã le-aş divulga, i-aţi gãsi pe gugãl sau i-aţi cunoaşte din cârciumi de tristã amintire din categoria Jack (pe unde, fie vorba între noi, n-am cãlcat, cã prea îl ridicau puţoii în slãvi!).

Evident, cârciuma atrage tot felul de liceeni “rebeli” din zonã ori bronzaţi dubioşi de Obor, da’ ce sã le faci, trãim într-o ţarã liberã.

În funcţie de câtã lume se trãscãneşte în seara respectivã, Library poate deveni discotecã de zbânţuialã, caz în care se încing hore, se leagã prietenii, se sparg pahare şi se murdãreşte buda (aceasta, fie vorba între noi, nu-i o bijuterie, da’ dacã vrei bideu electronic şi hârtie parfumatã pune-ţi tu la tine acasã). Pe timp de noapte, uşa se încuie, nimeni nu mai intrã iar tãmbãlãul are loc ca între prieteni.

Muzica e rock, blues & co., deosebit de plãcutã , cu ocazionale scãpãri în funcţie de dispoziţia barmanului şi a maselor populare: de la nostalgicele Sarmale reci, trecând prin Rammstein şi alţi compozitori clasici, pânã la “Puşca şi cureaua latã” când cheful e încã-n toi la trei dimineaţa.

Cât despre preţuri, dânsele au crescut tare mult în ultima vreme (e crizã, neicuşorule!) dar au rãmas tolerabile pentru un local central, adicãtelea dai cinci lei pentru un urs, un stejãrel, un Tuborg. Deşi la faţa locului fetele trag la metrul de Pancha (35 lei) iar eu la cinzeaca de Zaraza*** (5 lei) stinsã c-un Cico.

Genul localului: de cartier, cu uşoarã tendinţã de bar de roacãri.

Pluşi:
- amplasamentul, în spatele blocurilor, departe de balamuc.
- muzica simpaticã, ineditã sau pur şi simplu potrivitã momentului.
- serile şi nopţile când toatã lumea cunoaşte pe toatã lumea.

Plusminuşi:
- “deschidem când putem, închidem când avem chef”.
- buda: existã, îşi face treaba (te pişi în ea), da’ nu-i chiar tronul lui Ludovic al XIV-lea.

Minuşi:
- varietatea restrânsã de beri.
- marele televizor cu plasmã, etern ucigaş de conversaţii.

Şi poate împreunã vom reuşi sã-i convingem pe oameni sã reinstaureze seara de karaoke. Hit me baby, one more time!

Related Posts

1. Mic ghid bãuturistic: Fãrã şpagã
2. Mic ghid bãuturistic: E… varzã
3. Mic ghid bãuturistic: Deja fu

În cadrul acestui mic ghid lichid, am sã încerc personal sã vã prezint alternativele la “Motoare”, “cafeneaua actorilor” şi alte vãgãuni pentru gazoşi, în încercarea de a vã mântui sufletele. Prima speluncã disecatã va fi chiar cea în care aveţi cele mai mari şanse sã daţi de redacţia Utopiei Balcanice în sezonul cald.

Connaisseurii connaiseazã cã “Fãrã şpagã” nu este numai o lozincã de rahat, ci şi o cârciumã sãnãtoasã, bãrbãteascã, pe Icoanei nr. 41-43, la doi paşi de colţul cu Dacia. Un loc superb pe timp de varã, când terasa de pe acoperiş mişunã de lume pestriţã, iar berea e grozav de variatã (vreo douãzeci de feluri?) şi tare ieftinã. Prietenul Bergenbier, de pildã, e trei lei, sau doi jumate la halbã.

Patronul, care zâmbeşte mereu şi poate fi vãzut des bându-şi produsele cot la cot cu românimea însetatã, este Aidan Joyce, de meserie irlandez, care ne invitã pe toţi în reţeaua socialã a Şpãgii aici.

Sub terasa de pe acoperiş, în cârciuma propriu-zisã, atmosfera e marinãreascã de-a dreptul, iar clienţii, de la “poetul Şpãgii” la tatuaţii care joacã table, sunt unul şi unul. Pentru neutralitate, ambianţa muzicalã se face prin radio, care poate fi mizerabil, dar tinde sã fie Gold, Smart sau Romantic la ceas de searã.

Genul localului: bodegã muncitoreascã cu un vârf de cuţit de civilizaţie irlandezã.

Pluşi:
- amplasamentul e grozav, la doi paşi de orice dar departe de “centrul istoric” şi alte fiţe.
- berea e foarte multã şi foarte ieftinã, uneori te şi premiazã cu promoţii şi alte alea.
- ocazional, Gold, Smart FM sau linişte.

Plusminuşi:
- beţivii localului interacţioneazã cu omul, ceea ce poate fi extraordinar de haios sau pur şi simplu agasant. Mãi,… copii… voi sunteţi nişte copii extraordinari ! De fapt sunteţi nişte jigodii.

Minuşi:
- pe timp de iarnã sau când dã cu ploaie trebuie sã te rezumi la interiorul stahanovist al bodegii.
- locatarii din blocul de alãturi şi-au parolat mai toţi reţelele wireless (thank you, Chelu’s Network, whoever you are!).
- ocazional, Kiss FM şi alte cãcaturi abjecte.

Related Posts

1. Mic ghid bãuturistic: Deja fu
2. Mic ghid bãuturistic: Library
3. Mic ghid bãuturistic: E… varzã