Utopia Balcanica » carciuma

Mic ghid băuturistic: Deja fu

Vasile — Mon, 04 Jan 2010 18:34:36 +0000

De când s-a deschis Scânteia, mi s-a mai întâmplat să trec cu câte-un alt drojdier pe lângă geamurile opace ale acestui stabiliment. Şi atunci am zis: bă, cercăm să bem o bere şi aici? Las-o baltă, arată scump.

Apoi scena s-a repetat şi s-a repetat.

Ei bine, după multe luni de zile am călcat înăuntru. Şi n-am regretat, pentru că l-am adăugat pe Deja Fu (Ferdinand nr. 53-55) în “panteon”. De ce?

Pe scurt: arată fancy, dar e prietenos, comod şi accesibil.

Poate tocmai fiindcă nu lasă să se distingă multe de-afară, tinde să fie mai gol decât la vecini, ceea ce e grozav, deşi nu tocmai rentabil pentru jupânii locului. Sau o fi doar efectul optic al pereţilor de căsoi burghez? Oricum, decorul e plăcut, soba radiază aristocratic iar oamenii locului, incluzând-o pe duduia care-a fost de gardă la tejghea trei zile la rând, sunt nostimi şi joviali.

Muzica e în surdină şi pare extrem de variată, de la Rammstein şi alte boli ale copilăriei până la jazz. Asta-i în regulă: dacă s-ar fixa pe cel din urmă gen, ar fura clientela Green hours, s-ar umple de snobi şi de tinerime urbană, ar dubla preţurile şi m-ar pierde pe mine, dând astfel în mod instantaneu faliment.

Că veni vorba, preţurile sunt de bun simţ şi meniul e foarte variat. Berea porneşte de la cinci lei (Ciuc, o schimbare binevenită faţă de oferta zonei). Ceaiurile sunt multe şi parfumate, limonada e zece lei da-i juma’ de kil, vinul fiert am înţeles c-ar fi bun şi el. Tăria mi se pare scumpă, dar aduceţi-vă aminte că eu vin din tavernele marinarilor, nu de la Château Bite Du Cheval.

În plus, meniul oltenilor de pe Ferdinand conţine exotisme haioase – vodcă neagră, vodcă roşie, coniac de fiţe, uischi de mai multe feluri.

Din păcate, vinarsul “muncitoresc” al locului e Alexandrion, ceea ce tinde să mă deranjeze. Bleah. Caca.

Serios, băieţi, există Zaraza, Jidvei, Mioriţa, Brâncoveanu, “TRIUMPF”!

Adaos ulterior: de fapt şi de drept, se dă şi Brâncoveanu. Ori eram eu prea trăscănit şi nu l-am găsit în meniul cel amplu, ori l-au băgat în urma articolului meu, hehe. Bilă albă, căci Brâncoveanu nu-i rău deloc.

Totuşi, poate că sus-menţionaţii Rammstein, la un loc cu Alexandrion plus cola (8 lei), le-ar aduce multora aminte de şcoala generală şi i-ar face să lăcrimeze. Perfect. Simplu.

Pentru că fără internet wireless nu se mai poate, da, există internet wireless.

Peseu: tot aici am avut parte de o seară sublimă de karaoke puternic alcoolizat, cu pufuleţi din partea casei, care sper să se repete curând (şi să treacă iar prin Sinatra, Spice Girls, Steppenwolf, Oasis ca orice karaoke respectabil).

Genul localului: Green hours fără tabureţi de grădiniţă şi fiţele de căcat care îl definesc.

Pluşi:
- loc mare, bine aerisit şi foarte frumos.
- “permanenţii”, care par a fi oameni faini.
- bere Ciuc.
- mare diversitate de tării.
- muzică în surdină.

Plusminuşi:
- muzica, ocazional dubioasă (locului i-ar sta bine ca bar de oldies).
- la vară, terasa are să fie cam mică şi cam anostă, dar n-ai ce să-i faci, asta-i arhitectura zonei..

Minuşi:
- am cerut măsline, am primit pula.
- am cerut caşcaval, am primit pula.
- am cerut o cinzeacă de Blavod, se terminase.
- haha, i-am taxat, dar lăsând lipsa măslinelor la o parte, localul e mişto.

Morala: Prindeţi-l pe Deja Fu Bar până nu e deja FUBAR.

Pozele sunt de pe saitul lor.

Mic ghid băuturistic: E… varză

Vasile — Wed, 05 Aug 2009 00:04:14 +0000

Cârciuma care urmează e deosebită. E speşăl. Pute a pasiune. În mod normal, Utopia nu prezintă decât bodegi pe-ale căror mese coatele lui Vasile au hârşâit intens de-a lungul anilor. Ei bine, asta-i proaspătă. Am vizitat-o de două ori, adicătelea azi şi ieri, şi am deja încredere deplină într-însa.

De ce?

Ei bine, pentru că se cheamă “E… varză” şi n-are firmă la poartă. Aşa, ca dubiosul ăla de Upload de pe Armenească. Trebuie să ştii că locanta există, să crezi asta cu tărie şi să te orientezi după semnul păcii.

Discreţia e menită să-i ţină departe pe tuciuriii din cartier, care astfel trebuie să rămână cu impresia că pe Episcopul Radu nr. 28 e doar încă o reprezentanţă Mercedes. În caz că vă întrebaţi pe unde-i acest episcop, gândiţi-vă că-i în zona Moşilor-Eminescu şi verificaţi harta de pe evarză punct ro. E vis-à-vis de sediul Partidului Socialist şi de ciudata statuie aferentă (un conchistador c-un ciocan, ce pchizda mă-sii – pe acoperiş!).

Dincolo de poartă, avem de-a face cu o terasă amplă. Cu copac, viţă de vie (o domnişoară nostimă are să se strice la burtă în noaptea asta, am văzut-o eu atentând la aguride), cişmea, pietriş pe jos şi băncuţe. Un interior sobru, pleznit peste faţă cu o tejghea care ţipă c-a fost pictată de clienţi înainte să descopăr eu bodega. Am să mă răzbun, am ochit eu un loc rămas liber.

Budele miros frumos.

Muzica oscilează doar între ascultabil şi superb, ceea ce-i superb. În cele două “seri de probă”, i-am prins pe Hendrix şi pe Bowie, pe Floyd şi pe Purple, pe Doors… Ocazional şi pe puţifriciul ăla de Chirilă, da’ narghileaua gratis a compensat. Cică miercurea se cântă la chitări – Luluţa şi kazoo-ul meu sunt deja la pândă, mai ales că numele artiştilor mi-s familiare din alte stabilimente cu seară de folk.

Scorurile de băuturici sunt şi ele în regulă, pornind de la patru lei (Timişoreana et co.), cu patru lei jumate cinzeaca de Wyborowa şi şapte lei păhăruţul de uischi VAT şai’şnouă. Coniac peste pupăză, sâmbăta se face tombolă cu premii în trăscău. Ah, şi oricând îţi arde să bei patru Tuborgi, pe-al cincilea îl primeşti din partea casei.

Înăuntru beneficiezi şi de binefacerile internetului în reţea fără fir, monşer. La toate v-aţi gândit, bă?

Din cele de mai sus deducem că drojdierimea utopic-balcanică s-a procopsit cu un nou pol. Mulţi înainte!

Peseu: dacă te cheamă Geanÿ, dacă-ţi plac pantofii cu cioc, dacă eşti convins că suntem ipocriţi şi că “la petreceri ne dăm arama pă faţă şi dansăm pă manele”, dacă ştii cum îl cheamă pe flăcăul din BUG Mafia dar nu şi cum îl cheamă pe tataie ăla din Jethro Tull, evită bodega asta. E… varză.

Genul localului: de roacări, hipişti, boemi, drojdieri culţi

Pluşi:
- oamenii, care par a fi cam toţi de bine şi cilivizaţi mâhânca-ţ-aş.
- muzica faină (chiar şi metalele supărate de noapte!).
- spaţiul generos, ne-îmbâcsit.
- scorurile, promoţiile, gratuităţile et caetera.

Plusminuşi:
- pietrişul de pe jos face ca băncuţele să se hâţâie, dar există podeţe de lemn pentru când echilibristul vine cu şase beri în două mâini.

Minuşi:
- varietatea cam restrânsă a berilor, pe când o nefiltrată?
- că nu m-a anunţat nimeni când s-a deschis cârciuma şi a trebuit s-o găsesc singur.

Mic ghid băuturistic: Library

Vasile — Mon, 13 Jul 2009 11:15:44 +0000

V-am promis mai multe alternative la Curtea berarilor, Şandramaua pescarilor, Iurta mongolilor şi celelalte urbănoşenii nejustificate din buricul târgului. Cum ne-a tâmpit de tot musonul ăsta vietnamez care ţine de câteva săptămâni bune, bănuiesc că nu muriţi după terasele mari şi aerisite. Spelunca despre care vom vorbi acum n-are decât o terasă mititică.

E un veritabil hot-şpot al drojdierimii utopic-balcanice de vreo trei ani de zile.

Se cheamă Library şi-i un mic stabiliment de cartier pe strada Căluşei, numerele 3-5. Adică unde se întretaie calea Moşilor cu Dacia, Eminescu şi Traian, în spatele blocului cu patiseria Ana şi şlapii fiţoşi de la Converse.

Cele ce urmează vor face un mega-pamflet, în nici un caz vreun soi de reclamă, fiindcă promovarea pă internet “ar aduce tot felul de ciudaţi pe-aici”, ca să-l citez pe domnul responsabil de această bodegă.

Localu-i intim şi obscur, decoru-i auster, cu tente de improvizaţie iar atmosfera-i de familie. După două-trei vizite vei fi deja un bun cunoscător al coloraturii locale, în jurul tejghelei muşteriii fideli fiind cam aceiaşi, fiecare în felul lui un Barney din Simpsons. De dragul discreţiei n-am să divulg numele “vedetelor” care frecventează acest stabiliment. Da’ dacă le-aş divulga, i-aţi găsi pe gugăl sau i-aţi cunoaşte din cârciumi de tristă amintire din categoria Jack (pe unde, fie vorba între noi, n-am călcat, că prea îl ridicau puţoii în slăvi!).

Evident, cârciuma atrage tot felul de liceeni “rebeli” din zonă ori bronzaţi dubioşi de Obor, da’ ce să le faci, trăim într-o ţară liberă.

În funcţie de câtă lume se trăscăneşte în seara respectivă, Library poate deveni discotecă de zbânţuială, caz în care se încing hore, se leagă prietenii, se sparg pahare şi se murdăreşte buda (aceasta, fie vorba între noi, nu-i o bijuterie, da’ dacă vrei bideu electronic şi hârtie parfumată pune-ţi tu la tine acasă). Pe timp de noapte, uşa se încuie, nimeni nu mai intră iar tămbălăul are loc ca între prieteni.

Muzica e rock, blues & co., deosebit de plăcută , cu ocazionale scăpări în funcţie de dispoziţia barmanului şi a maselor populare: de la nostalgicele Sarmale reci, trecând prin Rammstein şi alţi compozitori clasici, până la “Puşca şi cureaua lată” când cheful e încă-n toi la trei dimineaţa.

Cât despre preţuri, dânsele au crescut tare mult în ultima vreme (e criză, neicuşorule!) dar au rămas tolerabile pentru un local central, adicătelea dai cinci lei pentru un urs, un stejărel, un Tuborg. Deşi la faţa locului fetele trag la metrul de Pancha (35 lei) iar eu la cinzeaca de Zaraza*** (5 lei) stinsă c-un Cico.

Genul localului: de cartier, cu uşoară tendinţă de bar de roacări.

Pluşi:
- amplasamentul, în spatele blocurilor, departe de balamuc.
- muzica simpatică, inedită sau pur şi simplu potrivită momentului.
- serile şi nopţile când toată lumea cunoaşte pe toată lumea.

Plusminuşi:
- “deschidem când putem, închidem când avem chef”.
- buda: există, îşi face treaba (te pişi în ea), da’ nu-i chiar tronul lui Ludovic al XIV-lea.

Minuşi:
- varietatea restrânsă de beri.
- marele televizor cu plasmă, etern ucigaş de conversaţii.

Şi poate împreună vom reuşi să-i convingem pe oameni să reinstaureze seara de karaoke. Hit me baby, one more time!

Mic ghid băuturistic: Fără şpagă

Vasile — Tue, 23 Jun 2009 08:51:49 +0000

Reinaugurăm Micul ghid băuturistic! Pentru că-i vară şi ştim că vă ard măruntaiele de dorul unei beri reci. Pentru că noi nu gustăm mofturi cu şapte lei berea şi cocteiluri cu umbreluţă. Pentru că fideii noştri cititori sunt nişte drojdieri. Pentru că tu eşti un drojdier.

În cadrul acestui mic ghid lichid, am să încerc personal să vă prezint alternativele la “Motoare”, “cafeneaua actorilor” şi alte văgăuni pentru gazoşi, în încercarea de a vă mântui sufletele. Prima speluncă disecată va fi chiar cea în care aveţi cele mai mari şanse să daţi de redacţia Utopiei Balcanice în sezonul cald.

Connaisseurii connaisează că “Fără şpagă” nu este numai o lozincă de rahat, ci şi o cârciumă sănătoasă, bărbătească, pe Icoanei nr. 41-43, la doi paşi de colţul cu Dacia. Un loc superb pe timp de vară, când terasa de pe acoperiş mişună de lume pestriţă, iar berea e grozav de variată (vreo douăzeci de feluri?) şi tare ieftină. Prietenul Bergenbier, de pildă, e trei lei, sau doi jumate la halbă.

Patronul, care zâmbeşte mereu şi poate fi văzut des bându-şi produsele cot la cot cu românimea însetată, este Aidan Joyce, de meserie irlandez, care ne invită pe toţi în reţeaua socială a Şpăgii aici.

Sub terasa de pe acoperiş, în cârciuma propriu-zisă, atmosfera e marinărească de-a dreptul, iar clienţii, de la “poetul Şpăgii” la tatuaţii care joacă table, sunt unul şi unul. Pentru neutralitate, ambianţa muzicală se face prin radio, care poate fi mizerabil, dar tinde să fie Gold, Smart sau Romantic la ceas de seară.

Genul localului: bodegă muncitorească cu un vârf de cuţit de civilizaţie irlandeză.

Pluşi:
- amplasamentul e grozav, la doi paşi de orice dar departe de “centrul istoric” şi alte fiţe.
- berea e foarte multă şi foarte ieftină, uneori te şi premiază cu promoţii şi alte alea.
- ocazional, Gold, Smart FM sau linişte.

Plusminuşi:
- beţivii localului interacţionează cu omul, ceea ce poate fi extraordinar de haios sau pur şi simplu agasant. Măi,… copii… voi sunteţi nişte copii extraordinari ! De fapt sunteţi nişte jigodii.

Minuşi:
- pe timp de iarnă sau când dă cu ploaie trebuie să te rezumi la interiorul stahanovist al bodegii.
- locatarii din blocul de alături şi-au parolat mai toţi reţelele wireless (thank you, Chelu’s Network, whoever you are!).
- ocazional, Kiss FM şi alte căcaturi abjecte.