L-am mâncat pe Traian Vuia

Dacă nu demult vorbeam despre şaorma sau grătare sănătoase, astăzi vă voi povesti despre un alt produs alimentar care, folosit cu consecvenţă, alungă vegetarienii din gospodărie.

Cârnaţul, fie el wurst, saucisson, sugiuc, debreţin sau oltenesc, patrician, cabanos sau de Pleşcoi, este cel mai apropiat în formă şi consistenţă de falusul uman (spun amatorii falusului uman), ceea ce îi conferă din start un statut foarte speşăl, de monarh al carmangeriei, de dumne-mezel, pentru cei mai religioşi. Io-i zic cârnaţ, nu cârnat, fiindcă-i mai apropiat de latinescul în care-şi află obârşia etimologică şi gastronomică.

Vom vorbi despre cârnaţ fiindcă am de elucidat un mister.

Sărăcia şi nevoile şi ham-hamul

Imposibilul s-a întâmplat: la Craiova a avut loc ceva notabil.

Înainte de toate, vă amintesc că sunt un iubitor de animale, dar un iubitor selectiv, pentru că iubirea necondiţionată e ca fanatismul religios, e iraţională, tembelă şi neconstructivă. Pentru că raţiunea şi luciditatea sunt mai presus de mânca-l-ar mama ce dulce e cuţu.

Cruzime fără limite! Holocaust printre patrupede! Cam aşa latră presa cotidiană, adulmecând cu smerenie cururile “majorităţii” iubitoare de căţei comunitari. Care nu e o majoritate de-adevăratelea, ci o mână de animişti în transă care, nereuşind să câştige aprobare şi afecţiune din partea propriei specii, o caută prin alte regnuri.