Episodul 108: Tangoul C.F.R.

Îmi pare rãu cã Mîţa a întârziat atât. E doar vina prietenilor noştri din sistemul naţional de transport feroviar. Pe bune bã, nu poţi sã mergi nicãieri fãrã sã-ţi iei o marjã de douã ore. Cântecelul e şi el sublim.

Ferate, ferate da’ brânza-i pe bani

Gata şi curãţenia! În urma acestei curãţenii am mai gãsit o bijuterie, nu de mare valoare, nici foarte veche dar peste mãsurã de interesantã: regulamentul Cãilor Ferate din anii ’30.

Printre altele, regulamentul stipuleazã:

Cãile Feraţi-vã de mãgãruş

Bãi, à propos (voi scrie în continuare “apropo” nu fiindcã mi-ar plãcea, ci fiindcã combinaţia de taste care-mi dã accentul de pe A necesitã prea mult contorsionism digital pentru ora patru dimineaţa)…

Apropo de ce? Apropo de faptul cã am fost mai devreme cu CFR-ul la mare – preţ de şase ore, cu chitara-n poalã, ghiozdanu-n cap şi şi cãlare pe geamantanul Mnezãu-ştie-cui.