Dar nu poţi să ignori argumentele solide când ele chiar apar şi te dau pe spate cu soliditatea lor de necombătut.

Gândiţi-vă doar un pic. Manelele noastre sunt genul muzical perfect pentru o vedetă internaţională care tocmai şi-a înscenat răposarea.

Sunt ca muzica country – faci în continuare bani cu căruţa, ai puhoi de groupies şi te solicită tot felul de baroni locali cu gusturi simple, în cele mai cu ştaif cârciumi unde se bea şampanie orijinală, da’ toată lumea se preface că nu exişti. Până şi tabloidele sunt circumspecte.

Acum vă întreb… de unde a apărut, brusc şi din senin, tocmai în 2009, manelistul cunoscut ca “Mihăiţă Piticul”? Oare e un manelist adevărat, născut şi crescut între căruţe cu coviltir prin vreo mahala bucureşteană? Sau tricourile D&G şi blugii decoloraţi din fabrică sunt doar refugiul unui mare artist învins de necruţătoarea industrie muzicală de peste ocean, care încearcă azi să-şi reclădească viaţa cântând la nunţi într-o ţară obscură din sud-estul Europei?

“Nu am cărţi de credit“? Cine nu are cărţi de credit în zilele noastre? Fugarii, proscrişii, oamenii care nu vor să fie găsiţi sau care ascund ceva adânc şi lugubru.

“Eu rămân doar o adresă la care veneai“? Cu siguranţă o piesă dedicată, în taină, miilor de fani care, cu consecvenţa unor pelerini medievali, fac coadă şi astăzi la fosta lui adresă!

“Să nu-mi văd fraţii plângând“? Deci artistul misterios a lăsat în urmă o grămadă de fraţi! Care plâng uşor, deci sunt condiţionaţi cultural să nu-şi ascundă emoţiile şi trăirile. Poţi băga mâna în foc că-s afro-americani – soulul, jazzul, hip-hopul te învaţă fix asta.

“Am plecat de acasă cu sufletu-amar“? “Du-te şi fă-ţi viaţa“? “Imaginează-ţi viaţa mea“? “Viaţa mea s-a risipit“? “Viaţa mea s-a schimbat“? “Vreau să-mi fac statuie-n faţa porţii“? Nu-s tocmai cântecele pe care le-ar cânta cineva care nu şi-a înscenat moartea mai devreme.

Dacă ţii cont şi că jumate din piesele de mai sus sunt ficiuringuri cu Adrian Copilul minune sau Sorinel Puştiu, tre’ să fi locuit în peşteră douăj’ de ani ca să nu-ţi dai seama cine e, de fapt şi de drept, acest aşa-zis “Mihăiţă Piticul”.

Dup-aia a venit domnu’ Dan şi l-a impresionat prin sinceritatea lui.

Sătul să mai trăiască în minciună, “Mihăiţă Piticul” a dat totul în vileag.

Skinhead, dead head, everybody gone bad…

Related posts:

1. (introduceţi joc de cuvinte aici)
2. Cine fuge după doi iepuri nu întreprinde nici unul
3. Care-i baiu’ cu ochiupaiu’

Reproduc, cu mai multă sau mai puţină voie, un fragment dintr-un interviu încă nepublicat cu domnul Mircea Popescu M.D., Ph.D, un fel de House mai şmecher şi care inginereşte biotehnologii. Dumnealui este manager general şi vicepreşedinte al departamentului de cercetare la Biomira (nu-i ştiţi, se ocupă cu vaccinurile terapeutice împotriva cancerului, vaccinuri care învaţă sistemul imunitar să producă anticorpi împotriva tumorii cu pricina şi care vor ajunge şi la noi peste trei sute de ani).

Plecat din ţară în ’73 după un doctorat în virusologie, a trecut val-vârtej prin Ierusalim, Hamburg, Chicago şi Princeton şi este membru în Research Advisory Board of the Leukemia Society, American Association of Science, Biotechnology Council of New Jersey, New York Academy of Science şi Pharmaceutical Manufacturers Association.

Despre vaccinul nostru, dânsul zice după cum urmează:

Chestiunea este clară: dacă virusul ar fi fost descoperit cu câteva luni înainte, ar fi fost inclus în vaccinul trivalent care se face în fiecare an de către cei care vor să-l facă. Deoarece el nu a fost izolat la timp, a trebuit să fie produs separat cu aceleaşi metode ca şi vaccinul trivalent.

Vaccinul H1N1, cel puţin în cazul vaccinurilor de la institutul Cantacuzino, este produs exact la fel ca vaccinul trivalent anual, având aceleaşi beneficii şi aceleaşi riscuri.

Se fac exagerări şi într-o parte (că această epidemie ar avea o mortalitate mai mare decât gripa sezonieră) şi în cealaltă (că acest vaccin ar fi, într-un fel sau altul, mai “bizar” decât cel obişnuit).

O altă discuţie se leagă de rolul vaccinurilor în general şi de utilitatea lor în sănătatea publică actuală. Vreau să vă spun un lucru: mulţi dintre cei care critică rolul vaccinurilor ar fi fost omorâţi de bolile care sunt acum prevenite prin vaccinare sau nici n-ar fi văzut lumina zilei.

Este incontestabil: cele mai mari două succese ale medicinei sunt vaccinurile şi antibioticele. Ele sunt cele care au făcut posibilă viaţa modernă, în care poţi creşte un copil fără să-ţi fie frică că nu va apuca 14 ani. Pe lângă agricultura eficientă, vaccinurile şi antibioticele au permis creşterea populaţiei şi i-au protejat pe cei care, altfel, ar fi fost eliminaţi din fondul genetic al omenirii de către microbi.

A nega utilitatea lor este un semn de ignoranţă şi de incultură, pentru că ştiinţa ar trebui să facă parte din cultura elementară.

Mai subtil este rolul diferitelor substanţe care se află în vaccin. Se considera că thiomersalul, un antimicrobian pus în vaccin pentru a-i menţine sterilitatea, care conţine mercur, ar putea fi periculos. Oamenii de ştiinţă au luat chestiunea foarte în serios, pentru că se punea problema unor litigii catastrofale pentru industrie şi pentru sănătatea publică. Ştiu că Academia de Ştiinţe Medicale din America, un for foarte serios cu oameni de o moralitate impecabilă, a analizat chestiunea de mai multe ori şi a ajuns de fiecare dată la concluzia că rolul thiomersalului şi al moleculelor de mercur din vaccin nu justifică nicidecum această panică.

Mă grăbesc să adaug că orice intervenţie umană – chiar dacă înghiţi o monedă de un ban! – poate avea o consecinţă gravă asupra sănătăţii. În anumite cazuri, şi vaccinurile pot avea un efect toxic, pentru că e vorba de o masă de milioane oameni cu o diversitate genetică imensă, de toate vârstele şi cu multe afecţiuni de fond. Putem întâlni alergii, chiar şocul anafilactic provocat de urmele de ou care există în vaccin – un caz la 300.000, să spunem.

Fără vaccin, dacă mă îmbolnăvesc, am o şansă de 1% să mor dacă iau boala. Cu vaccinul, riscul meu e de 1 la 300.000.

Dar asta e o chestiune personală: doctorii nu ar trebui să dicteze, ci să explice o chestiune bazată pe date şi pe ştiinţă. Cred că aşa ar avea loc un dialog mult mai productiv.

Related posts:

1. Porcina cea de taină
2. Episodul 54, partea a doua: Iisus în Holocaust
3. Episodul 197, partea a doua: Mîţodiseea

Related posts:

1. Episodul 54, partea a 4-a: O, ce veste minunată
2. Episodul 73: Mîţa în Siberia
3. Episodul 221: Mîţa şi Cina cea de taină

Related posts:

1. Piranzii din Caraibe
2. Benzi resemnate
3. Iubiţi şi câinii vag blonzi

Vremea este 1790-1800.

Domnul Jenner a ştiut să profite de constatarea genială a domnului Jesty şi a dat omenirii primul vaccin propriu-zis, care te fereşte de variolă. Se cheamă “vaccin” de la vacă, fiindcă imunizarea faţă de crâncena şi scârboasa boală se făcea cu ajutorul unui virus încuscrit, cel al variolei taurinelor, mult mai blând faţă de om. Lui Jenner îi plăceau lăptăresele.

Astăzi variola a fost eradicată complet. O molimă care scuipă seminţe în capul oricărei gripe (porcină, felină, divină sau de altă natură) a fost pusă la respect. Aliluia. Ce-i haios?, veţi întreba.

La 1800, puzderie de grupuri precum “Anti-Vaccine Society” răcneau cât le ţineau bretelele că injecţia cu pricina e periculoasă, e o conspiraţie a mârşavei aristocraţii şi… transformă oamenii în bovine. Poza-i din Wikimedia Commons şi se găseşte întreagă aici.

Related posts:

1. Make love, not stradamus
2. Michael Jackson of a bitch
3. Porcina cea de taină (partea a doua)

Dacă în turul doi al alegerilor ar rămâne următorii, cei 44% din alegători care se vor duce la votelniţă au să puie ştampila pe:

Nu pot decât să fiu mirat de ambîţul d-lui “doctor în Alaska”, da’ poate heptagrama lui masonică ştie ceva. De asemenea, PSD plus Voiculescu egal love şi depăşesc în sondaj pedeleul, adică România dă cu stângu’ în stângu’, da’ măcar mai schimbă piciorul.

Related posts:

1. Bazarurile au fost aruncate
2. Episodul 131, alternate history remix: Şi a fost pace în lume
3. Somptuoase păsărele