Episodul 195: Mîţa şi ţânţarii

Şi iatã cum l-am ajuns (şi depãşit, dacã socoteşti şi episoadele fãrã numãr!) pe Elftor, cel care m-a inspirat sã fac Mîţa cu î din i.

Informaţie utilã: când eşti cu cortul undeva lângã un lac, o mlaştinã, un canal de irigaţii sau un pâlc de mangrove, poţi sã te dai cu un bidon de Autan şi poţi sã te îmbraci în pufoaicele babei Dochia. Degeaba. Trompiţele insistente ale anofelilor şi culecşilor, micile vuvuzele ale mamei naturã, te vor ajunge, te vor prinde, îţi vor perfora învelişul cãlduţ şi se vor desfãta cu siropul tãu vital, lãsând în urmã doar jale şi mâncãrime, respectiv virusul West Nile.

Din pãcate, despre ţânţari nu se scriu romane, şi asta-i dintr-un singur motiv: când eşti pişcat de ţânţar nu devii tu însuţi ţânţar.

Bãtrânul şi urmarea

Soarele de la 2 Mai
Face pula ca la cai!

Iaca m-am întors şi eu din uichendul meu prelungit (n-aţi plâns dupã mine, sunt convins). Îmi cer scuze faţã de domnul erotic şi faţã de domnul sîrb, cãrora le datorez şi acum o bere; i-am neglijat deoarece n-am beneficiat de artificiile tehnicii moderne, precum şamponul, curentul electric şi telefonia. Am beneficiat, în schimb, de discuţii revelatoare cu politicã şi economie, cu nostalgie şi ambiţie, cu distopiile lui Huxley dar şi cu cine cât s-a cãcat asearã.