Azur pe ce-am mai sfânt

Maneaua se jazzifică, mînca-v-aş ochii, v-am spus eu? Şi procesul începe cu începutul firesc: proto-maneaua anilor 80-90. Odată cu resuscitarea via OTV (mulţumim domnu’ Dan!) a interesului pentru acest gen, nişte artişti mai descuiaţi au început, timid, ce-i drept, să-l modernizeze cum ştiu şi ei mai bine.

Au început timid pen’ că dacă răsare un trol să aducă aminte publicului că “e manea! e de la ţigani!”, publicul se hotărăşte brusc că piesa cu pricina nu-i mai place, ba chiar îi repugnă. La dracu, am auzit reproşându-li-se balaoacheşilor de la MRB că “au băgat o manea”! Un fel de “jupâne, mie-mi plac pimfloid ăştia da’ uneori bagă progresiv şi atunci mă enervează”.

Cine sapă groapa altuia, sapă de lemn

Acum două săptămâni am cântat împreună Katiuşa, ieei. E vremea să scot scula din nou la înaintare (nu că ar fi o sculă prea performantă) (e vorba despre chitara mea cea veche) (e umor de calitate) şi să învăţăm un cântec american din anii treizeci, când era Marea criză economică şi era vai de curul lor.

Brother (Buddy), can you spare a dime? e un cântec pe care, printre mulţi alţii, l-au înregistrat Bing Crosby, Zager & Evans sau Tom Waits.

Închide uşa că vine Katiuşa

Ce poate omul să facă când, într-o zi frumoasă de primăvară imediat după sfârşitul lumii, nu ştie ce să mai puie pe bloagă? Păi să ieie-n mână instrumentul, după un an jumate, şi să îşi aducă aminte cum era când învăţa ruseşte acu’ vreo şase.

Pastişa Hassan

Interludiu muzical: legendele (vie, respectiv regretată) Margareta şi Aurică într-un duel furibund al imitaţiilor amuzante.

Another brick in the Oltcit

“Pimfloid”, care va să zică. Eternii. Aţi dat de ei pe Utopie ieri (în interpretarea unui lăutar) şi acum trei zile (într-o paralelă cu haiducii lu’ Lennon).

Să revenim un pic la ipostaza de ieri şi să vă mai prezint o dovadă că tot ce se întâmplă pe muntele Olimp al muzicii înalte se întâmplă, transfigurat da’ în esenţă la fel, în celelalte două locuri sfinte ale mapamondului global, mondial şi de pretutindeni. Acestea fiind…

Clic şi audiţie plăcută, doamnelor şi domnilor!

Precipitaţiile care se anunţă

Iubesc pletele şi ploaia şi cămăşile-nflorate, domnilor.

Puţină lume ştie că piesa popularizată cu mare spor de Moţu’ Pittiş a trecut prin multe guri înainte să devină ce ştim noi c-a devenit şi să iasă pe ciocul păsăricii Colibri.

Pliantul albumului cu Ciripituri îl menţionează pe Dorin Liviu Zaharia ca autor moral, anunţând “Equipe 84”, o formaţie italiană a anilor şaizeci, ca sursă de inspiraţie.

Se ştie că, în patria lui Albinoni şi-a lui Verdi, în afară de “Tintarella di luna”, deceniul şapte al secolului 20 nu a adus decât coveruri trase de păr ale cântecelor anglofone.