Azur pe ce-am mai sfânt

Maneaua se jazzificã, mînca-v-aş ochii, v-am spus eu? Şi procesul începe cu începutul firesc: proto-maneaua anilor 80-90. Odatã cu resuscitarea via OTV (mulţumim domnu’ Dan!) a interesului pentru acest gen, nişte artişti mai descuiaţi au început, timid, ce-i drept, sã-l modernizeze cum ştiu şi ei mai bine.

Au început timid pen’ cã dacã rãsare un trol sã aducã aminte publicului cã “e manea! e de la ţigani!”, publicul se hotãrãşte brusc cã piesa cu pricina nu-i mai place, ba chiar îi repugnã. La dracu, am auzit reproşându-li-se balaoacheşilor de la MRB cã “au bãgat o manea”! Un fel de “jupâne, mie-mi plac pimfloid ãştia da’ uneori bagã progresiv şi atunci mã enerveazã”.

Cine sapã groapa altuia, sapã de lemn

Acum douã sãptãmâni am cântat împreunã Katiuşa, ieei. E vremea sã scot scula din nou la înaintare (nu cã ar fi o sculã prea performantã) (e vorba despre chitara mea cea veche) (e umor de calitate) şi sã învãţãm un cântec american din anii treizeci, când era Marea crizã economicã şi era vai de curul lor.

Brother (Buddy), can you spare a dime? e un cântec pe care, printre mulţi alţii, l-au înregistrat Bing Crosby, Zager & Evans sau Tom Waits.

Închide uşa cã vine Katiuşa

Ce poate omul sã facã când, într-o zi frumoasã de primãvarã imediat dupã sfârşitul lumii, nu ştie ce sã mai puie pe bloagã? Pãi sã ieie-n mânã instrumentul, dupã un an jumate, şi sã îşi aducã aminte cum era când învãţa ruseşte acu’ vreo şase.

Pastişa Hassan

Interludiu muzical: legendele (vie, respectiv regretatã) Margareta şi Auricã într-un duel furibund al imitaţiilor amuzante.

Another brick in the Oltcit

“Pimfloid”, care va sã zicã. Eternii. Aţi dat de ei pe Utopie ieri (în interpretarea unui lãutar) şi acum trei zile (într-o paralelã cu haiducii lu’ Lennon).

Sã revenim un pic la ipostaza de ieri şi sã vã mai prezint o dovadã cã tot ce se întâmplã pe muntele Olimp al muzicii înalte se întâmplã, transfigurat da’ în esenţã la fel, în celelalte douã locuri sfinte ale mapamondului global, mondial şi de pretutindeni. Acestea fiind…

Clic şi audiţie plãcutã, doamnelor şi domnilor!

Precipitaţiile care se anunţã

Iubesc pletele şi ploaia şi cãmãşile-nflorate, domnilor.

Puţinã lume ştie cã piesa popularizatã cu mare spor de Moţu’ Pittiş a trecut prin multe guri înainte sã devinã ce ştim noi c-a devenit şi sã iasã pe ciocul pãsãricii Colibri.

Pliantul albumului cu Ciripituri îl menţioneazã pe Dorin Liviu Zaharia ca autor moral, anunţând “Equipe 84”, o formaţie italianã a anilor şaizeci, ca sursã de inspiraţie.

Se ştie cã, în patria lui Albinoni şi-a lui Verdi, în afarã de “Tintarella di luna”, deceniul şapte al secolului 20 nu a adus decât coveruri trase de pãr ale cântecelor anglofone.