Nu-mi mai rămâne decât să şterg cu buretele blasfemiile reprobabile la care m-am dedat de-a lungul timpului şi să-mi urmez noua şi sfânta datorie de a duce mai departe Cuvântul Domnului. Astfel Iisus mă va ierta pentru cruzimea cu care l-am portretizat în vicioasa bandă desenată “Mîţa cu î din i” – de fapt şi de drept “Satana cu î din i” -, care se încheie azi definitiv. Pocăiţi-vă! Dumnezeu vă iubeşte, de aceea vă va şi pedepsi amarnic dacă nu renunţaţi la mijloacele voastre necurate.

Related posts:

1. Pascalul, puşca şi nevasta
2. Câinele care latră nu Hruşcă
3. Cuvioşii mor repede

Written in the score are the words lunga pausa [long silence]. The soprano has been saying ‘Please God, I’m defenceless, help me’. Long silence. What is God’s answer? Bang! – the thumping chords of the ‘Dies irae’. No mercy? Or perhaps Verdi believed there was nothing out there to offer hope. Molto complicato. This is the drama of a modern man.

Pentru abrutizaţi care nu ştie carte, Recviemul este slujba catolică de pomenire a morţilor, care a inspirat nenumărate compoziţii muzicale de mare anvergură din partea unor minţi luminate ca Mozart, Berlioz, Dvořák et co.

De ce-i aşa interesant ce zice Mutu Muti? Fiindcă, la fel ca restul ‘telectualităţii italiene din vremea lui, dar ca şi sus-numitul Berlioz, ca şi Şostakovici, Brahms (încă un mare producător de Recviem), Waters, Gilmour, Lemmy de la Motörhead, Paganini, Béla Bartók sau flăcăii de la ABBA, Giuseppe Verdi a fost ateu până la capăt. Sau deist, sub nici o formă creştin.

Nevastă-sa, Giuseppina Verdi (haha), o simpliotă de la ţară dacă e să judecăm după afirmaţiile ei, scria despre marele componist la un moment dat (traducerea e aproximativă):

Bărbatu-meu e un giuvaer de cinste şi virtute; înţelege şi simte toate simţămintele delicate şi nobile. Şi totuşi, pezevenghiul îşi permite să fie, poate nu totalmente ateu, da’ în orice caz necredincios, cu o hotărâre şi un calm care mă fac să vreau să-l bat.

Eu mă obosesc să-i vorbesc despre minunile cerului, despre Terra, despre mări etc. dar îmi usuc gura de pomană. El îmi râde în faţă, îmi întrerupe tiradele, îmi curmă entuziasmul divin şi zice “Sictir, fă, eşti dusă cu pluta”. Şi, din păcate, o zice cu toată sinceritatea.

Dacă pe Richard Strauss îl înţelegem, c-a transpus pe note supermanul lu’ tata Nietzsche în Aşa grăit-a Zarathustra (Odiseea spaţială, ştiţi voi), punându-şi-l automat pe mniezău în cap, nu ne putem abţine de la a întreba: domn’le, care-i faza cu compozitorii ăştia necredincioşi în nimic care-au făcut totuşi muzică religioasă cu atâta spor?

Ei bine, domnilor, nimic nu mă împiedică să scot din raft paleţica şi uleiurile ca să piftez o Veneră seducătoare şi ţâţoasă ieşind din spumele mării. Asta nu înseamnă automat că îmi mărturisesc credinţa în panteonul grecoroman sau că cred că o divă nemuritoare, stăpână peste hormonii întregii lumi (nu e vorba de tine, Loredana Groza), s-a născut din pula ciopârţită şi aruncată în abis a lui ta-su (OK, s-ar putea să fie vorba de tine, Loredana Groza).

S-o zicem pe-a’ dreaptă: dumnezeul vechiului testament (care revine, şi mai al dracu’, în Apocalipsa lui Ioan după ce Ioan mănâncă ciuperci halucinogene, adică fix în Dies irae) nu e un dumnezeu blând, siropos et caetera; e un dumnezeu care tună, fulgeră, taie, spânzură, judecă, omoară prunci şi răcneşte mereu după sânge de capră. E un personaj care inspiră frică. Un veritabil simbol al fricii.

Cea mai mare frică a omenirii e frica de moarte. E concluzia nemiloasă a ireversibilităţii timpului care te ţine treaz noaptea şi e infinit mai acerbă când îţi dai seama că afirmaţiile religiilor despre viaţa de apoi sunt absolut gratuite şi nu au nici un fundament în realitate.

Când nici o variantă nu-i susţinută de dovezi, acorzi valoare de adevăr variantei mai simple, or aia nu e deloc optimistă. Cum să nu-l apuce pe om disperarea când e confruntat cu pierderea conştiinţei de sine, cea mai preţioasă posesie a dânsului?

Dacă vreau să fac o imagine a veseliei şi destrăbălării, fac un Pan păros care cântă la nai, mănâncă struguri şi buleşte nimfe. Fix la fel, în cazul lui Verdi mitologia creştină e doar o alegorie pentru o mare frământare umană, o frământare instinctuală care a existat înainte de epoca religiilor şi va exista după aceasta, forevăr şi pe vecie. Textul slujbei catolice cu pricina îţi oferă un punct de pornire foarte frumos când vrei să zugrăveşti teama covârşitoare de singurul mare adevăr pe care nu-l poţi afla decât la mâna întâi.

Ah, şi ar mai fi un factor, deşi nu cred eu că se aplică la marele italian: muzica religioasă are public, oricât de proastă ar fi, şi se plăteşte grozav, ca de la curvă la curvă.

Aici puteţi urmări Recviemul lui Verdi cap-coadă. Ce tare e internetele!

Related posts:

1. Îmbucco de Verdi
2. Pellea ursului din pădure
3. Verdeaţă-n faţă (guest post)

Related posts:

1. Samurai de Murfatlar
2. Pocă I.T.
3. Fată Verdi cu părul pădure

Acu’ vorbind serios, ortodoxul de rând mai poate fi salvat, că-i doar troglodit şi retrograd, dar pentru pocăiţi, Martori şi alţi dilii nu văd altă soluţie decât trepanaţia.

Related posts:

1. Puşca şi cureaua revelată
2. Infraroşu în faţa ochilor
3. Episodul 144: Mîţa schimbă soarta Tunisiei

Deşi, la rândul lui, Coruţ e un descreierat şi nu trebuie privit ca un reprezentant al raţiunii şi lucidităţii, ceea ce a făcut CNA-ul se cheamă băgat sula în Declaraţia universală a drepturilor omului şi cetăţeanului.

Omul şi-a dat cu părerea în cadrul unui tocşou pe tema “atacurilor energetice”, care, fie vorba între noi, au aceeaşi validitate ca testamentele bibliei iudeo-creştine sau ca Alice în ţara minunilor. Exact, sunt lucrări de ficţiune din varii genuri. Şi totul s-a întâmplat pe un post TV particular, unde telespectatorul nu e obligat să telespecte decât dacă îi place ce vede.

Când cineva (biblia) face o afirmaţie nedovedită (vechimea şi numărul de “convinşi” NU reprezintă probe), dânsa este refutabilă cu la fel de puţine dovezi şi oricine are voie s-o refute.

Personal, am să caut să reclam de-acum încolo la CNA fiecare emisiune în care moderatorul nu cere în mod explicit dovezi pentru afirmaţii ca “Iisus este fiul lui dumnezeu”. Până atunci, să fie Mîţa.

Related posts:

1. Unde-a produs mutul iapa
2. Episodul 13 (cu noroc): Mîţa pe Muntele Măslinilor
3. Episodul douăşcinci: Mîţa bine intenţionată