Articole cu tagul educatie

Ghid de supravieţuire în taxiurile neiertătoare ale Bucureştiului

Am mers cu şoferi români, ţigani, turci, pocăiţi, ortodocşi, puşcăriaşi, burtoşi, păroşi, în şlapi, la costum, microbişti, comunişti, neo-nazi, monarhişti, psihopaţi, filosofi, ingineri, pariori, cuţitari etc. şi singurele faze nasoale au fost când vreunuia îi puţeau picioarele.

Aud, în schimb, multe poveşti de groază cu taximetrişti de la prietenii mei. Poate-s eu băftos, dar poate că nici ei n-au crescut în oraşul ăsta şi n-au în sânge toate codurile nescrise ale acestor străzi periculoase. Grr.

Acest muzeu imposibil de vizitat e şi el de vină pentru situaţia culturii în Teleorman

A pâlpâit recent pe interneţ o dezbatere privind existenţa cărţilor în Teleorman. Ei bine, şi dacă ele nu există, într-un judeţ de unde te ia rata din 30 în 30 de minute şi te duce la Bucureşti, asta-i o non-problemă.

Buba e alta – cum îi convingi pe bucureşteni să vină să decarteze ceva la Alexandria? Că ei au bani, boss.

Orice oraş deştept aflat la 80 de kilometri de motorul economic al ţării ştie asta, şi va încerca din răsputeri să atragă doi bucureşteni plictisiţi care să consume, preţ de un weekend, bunuri şi servicii în cârciumile lui. Pentru asta are nevoie să-şi facă un obiectiv turistic.

Primul clopoţel în Voluntari

Spiritualitate pentru copii? Fă-le-o singur şi ai grijă să fie copiii tăi

Religia nu poate fi certă. Nici un om de ştiinţă n-a validat-o, pentru că nu e validabilă. Dacă vreun argument ar fi în favoarea ei, poate că ar fi validabilă, iar atunci nu s-ar mai chema religie, ci ştiinţă. Nimeni nu-l poate dovedi pe Iehova aşa cum nimeni nu-l poate dovedi pe Vişnu.

A-i spune unui copil orice altceva înseamnă a-i împuia capul fraged cu presupuneri. E treaba ta dacă vrei s-o faci. E strict treaba ta dacă vrei să-i laşi şi pe alţii să înţepe creierul moale al copilului tău cu supoziţii care ridică mai multe probleme decât rezolvă.

Cum a început totul

Chestia cu înscrisul copilului la ora de religie e mai veche decât credeai.

2054: o nostalgie educaţională

Te salut fascist, generaţie în blug(uleţ)i

Lecţia de teologie

Bă, Creangă, eu cre’ că ştiu alţii cum sunt

Unu şi cu unu fac deutsch

Educă-se pe apa sâmbetei

…şi Onan nou fericit!

Dezbate fieru’ cât e cald

Care-i baiu’ cu ochiupaiu’

Episodul 79: Până şi asta aş înţelege