Oleac’ de klezmer-fuziune contemporană cu traducerile de rigoare pentru neiniţiaţii în idiş. Pentru o seară de iarnă ca-n poveşti (ce fel de poveşti, vă priveşte, numa’ muzica să cânte!)
Băi băieţi, îmi pare rău di tot c-am întârziat cu Mîţa dar pricinile întârzierii au fost dincolo de controlul meu. Pentru că abia s-a încheiat Roş Haşana, episodul nostru de azi (de ieri, adică) va fi şi el cu tematică semită.
Fără legătură: ieri, în curte la Elias, un cuplu se poza cu plodul proaspăt născut în timp ce fix în spatele lor se descărcau coşciuge cu morţi. Sper ca când developează filmul ăla să se înfioare un pic şi să se gândească la înţelepciunile înţelepte ale lui Tudor Chirilă.
Teatru! Am tot menţionat că teatrul meu preferat din Bucureşti e TES-ul. Nu numai pentru că am eu pitici filosemiţi, ci şi fiindcă poţi avea încredere că nu se întâmplă într-însul bătăi de joc. Adevărat, am nimerit acolo ocazionala piesă nesclipitoare da’ niciodată borşul penibil din TNB-ul ultimilor ani.
De exemplu “Avalanşa” prinsă uichendul trecut la sala Atelier, cu bolnăviciosul ăla de Manole pe care nu îmi pot imagina de ce îl adulează toate minorele.
În plus, la TES ştii că te duci s-o vezi pe Maia care-i, cum s-ar zice în cercuri neacademice şi pe bloguri obscure, sculă de actriţă. Şi singură în Astă seară, Lola Blau pe vremuri, şi cu fiu-său în Tango final sau cu Mircea Rusu vopsit cu smac de pantofi în Driving Miss Daisy.
Let’s take the banana boat to the fucking Middle East! Moment muzical cu Jewish Monkeys, picanţi şi proaspeţi. O analiză lucidă a chestiunii Orientului mijlociu, pi urmă un cover simpatic după vechiul nostru prieten Carosone.
Astăzi, cartierele locuite de evreii din Bucureşti (ca să dau exemplul cel mai la îndemână, doar cunosc ca-n palmă zona Dudeşti-Popa Nan-Matei Basarab) sunt bălării virane, mahalale-în-plin-centru sau au fost înlocuite în totalitate cu tragicele cutii de chibrituri. În România mai locuiesc vreo zece mii de evrei; cu şaizeci de ani în urmă erau patru sute de mii. În anii nouăzeci, cinci la sută din populaţia Israelului încă bunghea româneşte.
Să răsfoieşti presa de limbă română din Israel e ca o călătorie delicioasă în timp. Asta se explică lesne – bătrânii din spatele ei aveau în geamantan limba română a anilor ’70 când au ajuns acolo.
Sunt în aşa hal de incult încât a trebuit să mă tragă Bezbojnicul de mânecă să aflu că în România (la Oradea, mai precis) cineva se mai ocupă să fabrice klezmer, ba chiar de foarte bună calitate. Hakeshet Klezmer Band, pe care-i mai şi aştept prin Bucureşti, acum că ştiu că există. Asta-i muzică de muzică, bre.
Am atacat, printre altele: muzica violenta droguri traducere sex youtube tigani iisus vasile evolutie bor ateism amuzant romania proiect religie la multi ani mare italia basescu mita cu i din i concurs dj boros bodega bar film paste joc tara motilor desene animate munte istorie poetul vasile darwin webcomic alegeri aniversare protest expeditie manele desen bere brasov lol dozatorul
