Brave Old World despre Cernobîl…

A tale of grief and woe
Came to pass in the land of the KGB
There, in the middle of the Ukraine
The Divine Spirit no longer rests
I’ll give you the lowdown
In Chernobyl by the Pripyat River
The Divine Spirit need no longer glow
Everything is already glowing by itself

Energy, oh, it’s great
But someone made a little mistake
There, in the proud land of the Rus’
They almost melted down the world
Everything’s fine, under control
Said the Politburo
But on both right and left
Everyone’s afraid to drink the milk

And since the mess on the Pripyat
The whole world hates salad
From Kamchatka to Canada
Everybody has to drink lemonade
So what does that place have to do with me?
It’s Jews who used to live there
Today, on our ancestors’ graves
A new Angel of Death is dancing

Don’t think it can only happen
In that far-off land
Be it Kiev or Detroit
Death will catch up with you all the same

…şi David (Dudu) Fisher despre Bãlţi.

When I recall my childhood,
I feel like I am having a dream.
how does the little house look,
which used to sparkle with lights?
Does the little tree grow which I planted long ago?

The little house is old and overgrown wit moss.
The old roof collapsed and the windows are without glass.
The attic is crooked, the walls bent.
I would never recognize it…

Refrain:
Beltz, my little town! The little house where I spent my childhood!
The poor little room where I used to laugh with other children!
Every Shabes I would run to the river bank to play with other children under a little green tree.
Beltz, my little town!
My little town where I had so many fine dreams!

Dar şi Gabriela Soltz despre Dzhankoy.

As one travels to Sevastopol—
It’s not far from Simferopol—
There is a railroad station:
Who wants to look for new glory?
This is a station, a beauty,
In Dzhankoye, Dzhan, Dzhan, Dzhan.

Chorus:
Hey Dzhan, hey Dzhankoye,
Hey Dzhanvili, hey Dzhankoye,
Hey Dzhankoye, Dzhan, Dzhan, Dzhan.

Answer my question, Jews:
Where’s my brother, where’s Abrasha?
His tractor is going like a locomotive.
Aunt Leye is at the butter churn,
Beyle at the thresher,
In Dzhankoye, Dzhan, Dzhan, Dzhan.

Who says Jews can only buy and sell,
Only eat fat chicken soup with soup nuts,
Just so as not to be workingmen?
This can be said only by our enemies!
Jews! Spit in their faces!
Take a look at Dzhan, Dzhan, Dzhan!

Related Posts

1. Prâslea şi klezmerele de aur
2. Bilanţul slãbiciunilor
3. Dragostea din ţiţei

Fãrã legãturã: ieri, în curte la Elias, un cuplu se poza cu plodul proaspãt nãscut în timp ce fix în spatele lor se descãrcau coşciuge cu morţi. Sper ca când developeazã filmul ãla sã se înfioare un pic şi sã se gândeascã la înţelepciunile înţelepte ale lui Tudor Chirilã.

Related Posts

1. Episodul 17: Mîţa se înţelege cu câinii vagabonzi (bonus: the making of…!)
2. Episodul 212: Mîţa recenzor
3. Episodul 184: Mîţa şi marketingul

De exemplu “Avalanşa” prinsã uichendul trecut la sala Atelier, cu bolnãviciosul ãla de Manole pe care nu îmi pot imagina de ce îl aduleazã toate minorele.

În plus, la TES ştii cã te duci s-o vezi pe Maia care-i, cum s-ar zice în cercuri neacademice şi pe bloguri obscure, sculã de actriţã. Şi singurã în Astã searã, Lola Blau pe vremuri, şi cu fiu-sãu în Tango final sau cu Mircea Rusu vopsit cu smac de pantofi în Driving Miss Daisy.

Asearã am ajuns, în al doişpelea ceas şi pe nepregãtite, la (ceea ce am impresia cã a fost) a doua reprezentaţie a piesei lui Jean-Claude Grumberg, Tragedie dentarã (Spre tine, pãmânt al fãgãduinţei) în regia lui Felix Alexa.

O recomand cu vârf şi îndesat din mai multe raţiuni.

Trebuie sã amintesc cã-s teribil de pãrtinitor fiindcã e singurul produs cultural digerabil de care am dat toatã sãptãmâna (şi a venit imediat dupã filmul care mi-a spart nucile şi o şuşã tip serbare de clasa a 3-a la Ateneu care-a fost atât de cãcãcioasã cã mi-am interzis sã admit cã ar fi avut vreodatã loc).

Întâia pricinã pentru care îmi permit sã vã trimit sã vedeţi piesa e cã e coerentã şi bine scrisã. Deşi o rãsfoialã rapidã a subiectului sugereazã cã-i pur şi simplu încã o piesã cu holocaustul, pare sã ajute mult faptul cã autorul are o carierã fulminantã în spate, printre altele ca scenarist pentru Truffaut sau Costa-Gavras.

Pe scurt şi fãrã sã dezvãlui cine ştie ce amãnunte esenţiale, piesa are într-însa un cuplu de evrei francezi (Maia Morgenstern şi Andrei Finţi) şi o mare suferinţã provocatã acestora pe multiple cãi de pierderea celor douã fiice: una în lagãr, una într-o mânãstire catolicã. V-aţi prins voi, douã feluri de moarte, aluzie aluzie.

À propos de religie, rar se întâmplã sã-l mai poţi vedea într-o reprezentaţie publicã în România secolului 21 pe ateul convins (în cazul nostru, sãrmanul dr. Spodek) prezentat altfel decât ca o fiarã a tenebrelor care mãnâncã fecioare şi se închinã la Bafomet. Ba mai mult, Spodek e cel mai om dintre toate personajele pe care le-am vãzut pe scenã în ultimul timp. E plin de tragism, te emoţioneazã teribil.

Şi nu-i orice tragism, e tragismul pe care-l gãseşti şi în privirea resemnatã, îmbãtrânindã a lui Al Bundy. Râdeţi voi, râdeţi da’ acel sitcom fâsâit ascunde ceva mult mai serios şi sunt gata oricând sã-mi apãr punctul de vedere.

Ceva în Al Bundy te nelinişteşte, poate te trezeşte noaptea din somn şi te trimite cu gândul la mizeria condiţiei umane. A adevãratei condiţii umane, dincolo de falsele rãspunsuri ale religiilor şi dincolo de gândirea deziderativã.

Ceva în Spodek te nelinişteşte la fel. Şi te mai aruncã – dacã te preocupã chestiunea – într-o dilemã. Ce-l face pe evreu evreu dacã nu ştie ebraicã şi nu crede în Iehova?

“Ce este un evreu?” întreabã retoric tânãrul Istodor într-un interludiu de maxim dramatism.

Rãspunsul vine în surdinã de la o babã veselã din fundul sãlii:

“Un jidan!”.

Chiar şi numai pentru cã publicul e alcãtuit numai din Old Jews telling jokes meritã sã faci o vizitã la TES.

Decorul şi muzica şi-au fãcut şi ele treaba de minune. Iaca şi o pozã ciupitã dintr-un comunicat de presã.

Related Posts

1. Din pantaloni în panteon
2. Prâslea şi klezmerele de aur
3. Dragostea din ţiţei

Related Posts

1. Apocalipso facto
2. Pisica cu nouã sovieţi
3. Episodul şaptezeci şi unu: Aeromîţa

Sã rãsfoieşti presa de limbã românã din Israel e ca o cãlãtorie delicioasã în timp. Asta se explicã lesne – bãtrânii din spatele ei aveau în geamantan limba românã a anilor ’70 când au ajuns acolo.

În Eretz mai scriu pe româneşte Jurnalul sãptãmânii al Doinei Meiseles, Viaţa noastrã a lui Nando Mario Varga şi revistele Minimum şi Revista Familiei (toate la Tel Aviv). Nici una din ele nu e prezentã onlain, dar uşor prãfuitul portal al agenţiei Isro-Press încearcã sã umple aceastã gaurã.

Dacã vã întrebaţi, culţi şi dragi cititori, cu ce se mai ocupã Adi de la Vâlcea…

Related Posts

1. Giurgiu, leagãnul civilizaţiei
2. Trişti şi câştigi
3. Pe ce frecvenţã trag clopotele Miticã?

Related Posts

1. Pâine şi circumcizii
2. Azi pe afiş, ghefilte fiş
3. Have a nice iudei