Brave Old World despre Cernobîl…

A tale of grief and woe
Came to pass in the land of the KGB
There, in the middle of the Ukraine
The Divine Spirit no longer rests
I’ll give you the lowdown
In Chernobyl by the Pripyat River
The Divine Spirit need no longer glow
Everything is already glowing by itself

Energy, oh, it’s great
But someone made a little mistake
There, in the proud land of the Rus’
They almost melted down the world
Everything’s fine, under control
Said the Politburo
But on both right and left
Everyone’s afraid to drink the milk

And since the mess on the Pripyat
The whole world hates salad
From Kamchatka to Canada
Everybody has to drink lemonade
So what does that place have to do with me?
It’s Jews who used to live there
Today, on our ancestors’ graves
A new Angel of Death is dancing

Don’t think it can only happen
In that far-off land
Be it Kiev or Detroit
Death will catch up with you all the same

…şi David (Dudu) Fisher despre Bălţi.

When I recall my childhood,
I feel like I am having a dream.
how does the little house look,
which used to sparkle with lights?
Does the little tree grow which I planted long ago?

The little house is old and overgrown wit moss.
The old roof collapsed and the windows are without glass.
The attic is crooked, the walls bent.
I would never recognize it…

Refrain:
Beltz, my little town! The little house where I spent my childhood!
The poor little room where I used to laugh with other children!
Every Shabes I would run to the river bank to play with other children under a little green tree.
Beltz, my little town!
My little town where I had so many fine dreams!

Dar şi Gabriela Soltz despre Dzhankoy.

As one travels to Sevastopol—
It’s not far from Simferopol—
There is a railroad station:
Who wants to look for new glory?
This is a station, a beauty,
In Dzhankoye, Dzhan, Dzhan, Dzhan.

Chorus:
Hey Dzhan, hey Dzhankoye,
Hey Dzhanvili, hey Dzhankoye,
Hey Dzhankoye, Dzhan, Dzhan, Dzhan.

Answer my question, Jews:
Where’s my brother, where’s Abrasha?
His tractor is going like a locomotive.
Aunt Leye is at the butter churn,
Beyle at the thresher,
In Dzhankoye, Dzhan, Dzhan, Dzhan.

Who says Jews can only buy and sell,
Only eat fat chicken soup with soup nuts,
Just so as not to be workingmen?
This can be said only by our enemies!
Jews! Spit in their faces!
Take a look at Dzhan, Dzhan, Dzhan!

Related posts:

1. Prâslea şi klezmerele de aur
2. Bilanţul slăbiciunilor
3. Dragostea din ţiţei

Fără legătură: ieri, în curte la Elias, un cuplu se poza cu plodul proaspăt născut în timp ce fix în spatele lor se descărcau coşciuge cu morţi. Sper ca când developează filmul ăla să se înfioare un pic şi să se gândească la înţelepciunile înţelepte ale lui Tudor Chirilă.

Related posts:

1. Episodul 17: Mîţa se înţelege cu câinii vagabonzi (bonus: the making of…!)
2. Episodul 212: Mîţa recenzor
3. Episodul 184: Mîţa şi marketingul

De exemplu “Avalanşa” prinsă uichendul trecut la sala Atelier, cu bolnăviciosul ăla de Manole pe care nu îmi pot imagina de ce îl adulează toate minorele.

În plus, la TES ştii că te duci s-o vezi pe Maia care-i, cum s-ar zice în cercuri neacademice şi pe bloguri obscure, sculă de actriţă. Şi singură în Astă seară, Lola Blau pe vremuri, şi cu fiu-său în Tango final sau cu Mircea Rusu vopsit cu smac de pantofi în Driving Miss Daisy.

Aseară am ajuns, în al doişpelea ceas şi pe nepregătite, la (ceea ce am impresia că a fost) a doua reprezentaţie a piesei lui Jean-Claude Grumberg, Tragedie dentară (Spre tine, pământ al făgăduinţei) în regia lui Felix Alexa.

O recomand cu vârf şi îndesat din mai multe raţiuni.

Trebuie să amintesc că-s teribil de părtinitor fiindcă e singurul produs cultural digerabil de care am dat toată săptămâna (şi a venit imediat după filmul care mi-a spart nucile şi o şuşă tip serbare de clasa a 3-a la Ateneu care-a fost atât de căcăcioasă că mi-am interzis să admit că ar fi avut vreodată loc).

Întâia pricină pentru care îmi permit să vă trimit să vedeţi piesa e că e coerentă şi bine scrisă. Deşi o răsfoială rapidă a subiectului sugerează că-i pur şi simplu încă o piesă cu holocaustul, pare să ajute mult faptul că autorul are o carieră fulminantă în spate, printre altele ca scenarist pentru Truffaut sau Costa-Gavras.

Pe scurt şi fără să dezvălui cine ştie ce amănunte esenţiale, piesa are într-însa un cuplu de evrei francezi (Maia Morgenstern şi Andrei Finţi) şi o mare suferinţă provocată acestora pe multiple căi de pierderea celor două fiice: una în lagăr, una într-o mânăstire catolică. V-aţi prins voi, două feluri de moarte, aluzie aluzie.

À propos de religie, rar se întâmplă să-l mai poţi vedea într-o reprezentaţie publică în România secolului 21 pe ateul convins (în cazul nostru, sărmanul dr. Spodek) prezentat altfel decât ca o fiară a tenebrelor care mănâncă fecioare şi se închină la Bafomet. Ba mai mult, Spodek e cel mai om dintre toate personajele pe care le-am văzut pe scenă în ultimul timp. E plin de tragism, te emoţionează teribil.

Şi nu-i orice tragism, e tragismul pe care-l găseşti şi în privirea resemnată, îmbătrânindă a lui Al Bundy. Râdeţi voi, râdeţi da’ acel sitcom fâsâit ascunde ceva mult mai serios şi sunt gata oricând să-mi apăr punctul de vedere.

Ceva în Al Bundy te nelinişteşte, poate te trezeşte noaptea din somn şi te trimite cu gândul la mizeria condiţiei umane. A adevăratei condiţii umane, dincolo de falsele răspunsuri ale religiilor şi dincolo de gândirea deziderativă.

Ceva în Spodek te nelinişteşte la fel. Şi te mai aruncă – dacă te preocupă chestiunea – într-o dilemă. Ce-l face pe evreu evreu dacă nu ştie ebraică şi nu crede în Iehova?

“Ce este un evreu?” întreabă retoric tânărul Istodor într-un interludiu de maxim dramatism.

Răspunsul vine în surdină de la o babă veselă din fundul sălii:

“Un jidan!”.

Chiar şi numai pentru că publicul e alcătuit numai din Old Jews telling jokes merită să faci o vizită la TES.

Decorul şi muzica şi-au făcut şi ele treaba de minune. Iaca şi o poză ciupită dintr-un comunicat de presă.

Related posts:

1. Din pantaloni în panteon
2. Prâslea şi klezmerele de aur
3. Dragostea din ţiţei

Related posts:

1. Apocalipso facto
2. Pisica cu nouă sovieţi
3. Episodul şaptezeci şi unu: Aeromîţa

Să răsfoieşti presa de limbă română din Israel e ca o călătorie delicioasă în timp. Asta se explică lesne – bătrânii din spatele ei aveau în geamantan limba română a anilor ’70 când au ajuns acolo.

În Eretz mai scriu pe româneşte Jurnalul săptămânii al Doinei Meiseles, Viaţa noastră a lui Nando Mario Varga şi revistele Minimum şi Revista Familiei (toate la Tel Aviv). Nici una din ele nu e prezentă onlain, dar uşor prăfuitul portal al agenţiei Isro-Press încearcă să umple această gaură.

Dacă vă întrebaţi, culţi şi dragi cititori, cu ce se mai ocupă Adi de la Vâlcea…

Related posts:

1. Zugravitatea faptei
2. Giurgiu, leagănul civilizaţiei
3. Analu’ Manole

Related posts:

1. Pâine şi circumcizii
2. Azi pe afiş, ghefilte fiş
3. Have a nice iudei