Şchei, teacher, leave the kids alone

Ziua doi: Siberia peste noapte

Dupã cum ştiţi deja, eram prin frumoasa cetate de sub Tâmpa. Ratând micul dejun pe motiv de trei nopţi nedormite şi-o uşoarã mahmurealã, am bãut pe fugã o cafea în hol la Aro Palace, savurând easy listening-ul pur hotelier pe care îl iubim cu toţii (Abba la saxofon anyone?).

Bãi, şi s-a lãsat, fraţilor, un frig de ţi se stafideau testiculele!, tocmai când aveam în plan o plimbare de toatã frumuseţea. Da’ am înghiţit în sec şi am pornit la drum cu eroism pentru cã se prefigura o zi interesantã.

Ne-am lãsat conduşi de îndrãgitul Eftimie de-a lungul pârâului Graft, în care îşi aruncau cãcatul strãmoşii sãi. Graft înseamnã ceva? eu ştiu cã nu, cre’ cã-i nume propriu sau pervertire sãseascã a lui Gruft care-nseamnã groapã, hãu, mormânt.

Braşoveni, vidi, vici (ziua unu)

Nefiind un şmecheraş cu tupeu, un A-lister, un expert în ceva sau o candidã posesoare de ţâţe, mi se întâmplã destul de rar sã fiu invitat la evenimente, mai ales la acele evenimente care oferã mai mult decât un pişcot şi un pahar de plastic cu vino frizzante di Bragadiru.

De aceea m-am bucurat când îndrãgitul Eftimie m-a invitat, de vineri pânã duminicã, Prin Braşovul meu alãturi de alţi câţiva agreabili blogânzi din Bucureşti: “cunoscutul oligofren” (tre’ sã fii mândru când te eticheteazã însuşi Tribunul) Julius, Elena Cîrîc cu î din i, Toma şi Claudia, Dragoş (cãruia am sã-i fur pozele), Bogdan şi cãlãtoarea Roxana, cãreia am sã-i fur mai încolo alte poze. Sponsorii au fost cei mai mişto sponsori pe care ţi-i poţi dori, dar nefiind oameni, ci corporaţii fãrã suflet, vor fi menţionaţi abia în paragrafele de mai jos. Care sunt mai jos şi pe care vã invit sã le vizionaţi.

Cu rãbdarea greci şi marea

Gata cu concediul. Gata şi cu letargia de varã de pe interneţi. Când traficu’ începe sã zbârnâie, noi, blogãrii cu suflet, care nu scriem pentru trafic decât un pic, trebuie sã ne punem pe agitat, pe incitat, pe excitat. Da’ înainte de asta, sã vã povestesc pe unde-am mai umblat.

Se împlineau trei ani de zile de când n-am mai cãlcat în Corfu, ceea ce era inadmisibil, domnilor, pentru cã de foarte mult timp am o relaţie de amor cãlduros cu acea insulã. Aşa cã am zbughit-o sã vãd dacã se simte şi pe-acolo marea crizã a grecilor. Evident cã nu. Pe mãsline, pe struguri şi pe turişti îi doare în cur.

În plus, dacã mai demult nu beai o bere într-o tavernã respectabilã fãrã doi euroi jumate, astãzi poţi cu doi, ba chiar cu unu’ şi cincizeci. E incredibil, zãu. Şi sunt mai multe beri. Eu credeam cu candoare cã grecii au doar douã mãrci de bere.

(În continuare se vând acolo doar douã mãrci de bere bunã, trei dacã vã place Amstel.)

Coasta de huzur

Nu ştiu alţii ce sunt…

…dar eu eram unul dintre bãrboşii care campau la Doi Mai. Dar la Doi Mai poposeşte din ce în ce mai multã lume, mâncarea e fix de douã ori mai scumpã ca acu’ cinci ani iar proteveul a profanat plãjuţa de la Golf cu o şuşã cu bidoane de sifilis à la Gina Pistol.

Şi, colac peste pupãzã, s-a închis nudibarul, adicã acea unicã bodegã de pe litoralul autohton faţã de care aveam un profund ataşament spiritual.

Acolo beam cafea la ibric şi ţuicã slabã din sticle de Polar cu nisip pe fund, alãturi de pescarii cei bronzaţi, ridaţi şi hemingwayeni cari erau pe-acolo şi spuneau poveşti cu cum au învins ei în luptã dreaptã hamsia care a pus capãt tuturor hamsiilor.

Ruse şi se duse

În prima zi am tras o hoinãrealã prin Tîrnovo.

A doua zi am pornit spre Ruse, nu înainte de a face un mic ocol ca sã vedem şi pitorescul Arbanasi, un fel de sat de vacanţã pentru fanarioţi, aşezat în mod foarte convenabil pe un deal cu panoramã. Panorama e aşa:

Nu e muscã ca ţânţarul şi nici împãrat ca ţarul

Acum cã în sfârşit am timp de butonat leptocul şi cã au venit şi pozele, ar fi cazul sã fac o scurtã recapitulare a ceea ce am întreprins uichendul dinainte de uichendul trecut, pentru cã a fost interesant.

Dacã cãutaţi douã zile de relaş într-un cadru pitoresc şi fãrã cine ştie ce cheltuieli, faceţi şi voi treaba asta, cãci raportul exotic/departe e cu siguranţã cel mai bun pe care-l poţi obţine din Bucureşti. Este vorba despre o excursie la Veliko Tîrnovo, cu popas la Ruse pentru cã şi la Ruse e mişto.

Ş-am pornit sâmbãtã dimineaţã, din faţã de la Horoscop (asta-i la Unirea), în jos pe Giurgiului ca sã trecem Dunãrea şi sã vedem ce-i de vãzut.

Ne-am oprit doar la o benzinãrie Rafo (cu un pronunţat aer de Arizona) sã bem un pepsi cola fiindcã doi dintre noi ne luptam cu o mahmurealã insistentã. A fost pitoresc sã vedem maşinãria de fãcut baloţi fãcând baloţi pe o tarla de alãturi.

Cât ai clipi, eram în bãlgarska. Podul costã 25 de lei, dacã-l treci dinspre noi. Invers costã doi euro. Încã treij’ de lei te costã vinieta bulgãreascã, pe care, evident, e bine s-o ai.

Adorazione dei formaggi

Iaca m-am întors de la Milano cu obişnuitul calup de poze umoroase.

Printre altele, am zburat pentru prima oarã fãrã sã fiu sedat cu Xanax®, am mâncat cele mai mişto scoici de pânã acum (într-un restaurant insalubru de imigranţi, bineînţeles), am vãzut un curcubeu şi am prins ultima etapã din Giro d’Italia! Ieei.

Foto 6 din 49

Poze ieei! Pãzea cã-s multe şi se încarcã ca atare. Dânsele provin din acele locuri mirifice unde (citez pliantul) ca pe fundul unei castron mare apa, odihneşte lacul Sfânta Ana. Jur împrejur, brãdeţi cununã munţile. Pentru un plus de savoare, clic aici.

Carpaţii accidentali (trei)

Domnilor, ştiţi cã acu’ o lunã v-am povestit cum am ajuns noi acu’ o lunã şi un pic la Padiş via Huedin, Rãchiţele, Doda Pilii. Ce nu v-am povestit însã: minunatele trei zile care au urmat. Şi care au fost minunate. De ce-au fost ele minunate, vã voi povesti doar pe scurt fiindcã n-am fost un cronicar de calitate şi am lãsat tamponul vremii sã-mi spãlãceascã amintirile din Apuseni.

Ziua 2 – “Am vãzut şi pot sã jur / Cã şi munţii au un cur”

Dis de dimineaţã, care va sã zicã, expediţia drojdierã a pornit spre Cetãţile Ponorului. Un complex de doline şi alte minunãţii calcaroase despre care nu ştiam decât cã-i impresionant.

Carpaţii accidentali (doi)

Vreau sã-mi cer scuze cã vã neglijez în mod sistematic, cititori dragi şi iubiţi; am avut numeroase angajamente urgente pe Yahoo! Canasta, unde vã invit şi pe voi ca sã nu mai fiţi aşa trişti cã vã scriu rar.

Ziua 1 – Zãduf, zãplaz and zãrghealã

Cam aşa suna aerul din jurul nostru la Huedin. Pentru cã ne aflam în miezul nicãierilor, cu raniţele-n spinare şi ochii injectaţi, printre indigeni cu priviri bãnuitoare, la 60 km de ţelul zilei unu de expediţie.

Amuzându-ne puţin pe dinãuntru de faptul cã magazinul de rochiţe şi pantofi mai vindea şi ţuicã, am negociat pentru câteva “conserve” (fasole închisã etanş într-un fel de tambur metalic) de la rudimentarele stabilimente comerciale ale bãştinaşilor şi ne-am pus în mişcare cu promptitudinea cucului din ceasornic.