Nici o proiecţie fără erecţie

…şi nici o orgie fără regie!

Străbunicii noştri n-au crescut într-o atmosferă de cuminţenie angelică. Că-ţi vine sau nu să crezi, cu siguranţă şi domniile lor au desenat puţe pe pereţi la vremea lor sau au răsfoit imagini cu domnişoare în posturi senzuale, cum ar fi cu chestii băgate în fund.

Şi cum în 1895 fraţii Lumière au inventat filmul, în 1896 străbunicii noştri aveau deja şansa să se delecteze cu pornografie pe film. Proto-regizorul Albert Kirchner producea atunci, de pildă, Le coucher de la Mariée – “An excellent film, full of surprise and illusions, the exhibition of which will certainly be welcomed at any smoking concert or stag party” – din care, în mod regretabil, s-au păstrat doar două minute de preludiu.

Proclamaţia de la Dublaj

Nu-s un fan al argumentului “eu aşa am învăţat engleza!” când vine vorba de eterna ameninţare cu dublajul filmelor în româneşte. Mă doare-n pix de unde învaţă engleza generaţiile viitoare, eu o ştiu deja şi încă foarte bine şi nu m-aş supăra să fac un leu traducând pentru alţii mai juni.

În plus, nu orice dublaj trebuie să fie automat atât de odios ca ce-auzi pe Disney channel sau CN. Astea sunt cum sunt pentru că nişte desene atât de cretine nu merită mai mult. Sunt convins că se poate face şi un dublaj bun, cu voci plauzibile şi blabla.

Sună peliculos

Dacă acum juma’ de an vă arătam trailerul filmului meu preferat, astăzi constat cu entuziasm că cineva l-a suit integral pe iutub. Vorbim acilea nu despre un film ca oricare altul, ci despre o capodoperă: singurul film bun cu vampiri, singurul film bun cu kung fu, singurul film bun cu Iisus şi probabil singurul film bun făcut în Canada cu 100.000 dolari canadieni.

Pe deasupra, are cel mai mişto soundtrack original, o învăţătură plină de miez şi reuşeşte să rămână în acelaşi timp unul dintre cele mai proaste şi de căcat filme turnate între Pe aripile vântului şi noul val al cinematografiei româneşti. Exact, cu cât mai multă marihuană ilegală consumaţi, cu atât veţi trăi cu mai multă ăăă trăire! această bijuterie de B-movie.

Doamnelor şi domnilor, Jesus Christ, Vampire Hunter. Să-l urmăriţi aşa, între prieteni, cît încă e pe interneţi. If I’m not back in 5 minutes, call the Pope!

Turbanu Mărăcine

Una mică de pe feisbuc.

Dracula nu ştie carte

Cum am devenit cinefil!

Balet the dogs out

Facem noi ce facem, discutăm mult şi bine despre ţigani şi cât de mişto sunt ei şi ajungem, vrându-nevrându, la subiectul lebede.

Exact, am fost ieri şi-am văzut Black Swan, puţin descurajat de faptul că gagica dintr-însul a luat Oscarul. (De nişte ani buni, Oscaru’ e un fel de MTV Awards şi asta ar fi fost destul ca să mă alunge da’ am fost intrigat de faptul că-i un film cu balet, ştiut fiind că mie-mi place baletul. Sunt genul de om căruia îi place baletul, ieei.)

Cu ocazia asta (râdeţi, căci sunteţi grăbiţi şi cinici şi inculţi şi goi!) am aflat şi eu cum arată şi cu ce se ocupă exact Natalie Portman. Ştiam despre ea că-i printre puţinii oameni cu un indice Erdös-Bacon, ceea ce e tare, dar nu cred c-o mai văzusem niciodată într-un film. Şi am plecat din sală gândind că hîr mîr, cineva care părea să aibă un viitor în cercetare se screme să actriţeze şi-şi iroseşte creierii.

E pericoloso spărgersi

Dragii mei cititori – cu siguranţă amatori de producţii cinematografice comerciale -, dacă trăiţi într-un mediu în care nu se fumează marihuană ilegală, tare rău îmi pare de voi căci nu vă veţi putea bucura cu adevărat de Spărgătorul de nuci 3d în regia lu’ Koncealovski (“ăla cu Siberiada”, “fratele lu’ Mihalkov”, “un rus”).

De ce? Pe scurt, cu spoilăre (şi fără nici o exagerare):

Robinson Crusoiev

Acu’ vreo trei ore la cinemateca Eforie, două animaţii delicioase ale rusului Fiodor Khitruk. De urmărit cu sonor.

Morţi, după Crăciun

N-am mai făcut de mult o recenzie de film, nu vi se pare?

Marţi, după Crăciun (2010)

(Recunosc că intenţia noastră cea iniţială şi primă era să mergem să vedem Haiducii la Cinematecă. În caz că nu ştiţi ce-s ăia, aflaţi că-i vorba despre un film din 1929 cu Iva Dugan, o starletă briliantă a cinematografiei mute autohtone, despre care s-a făcut şi documentarul Iva Diva pe la începutul anilor două mii, când avea nouăzeci şi ceva şi locuia într-o cămăruţă la piaţa Matache. Mişto treabă, emoţionantă treabă! La Cinematecă însă nu mai rula nimic fiindcă se monta aparatura nuştiucărui festival care urmează să vie. Halal.)

Star Warsul pe gâşte

Stimaţii mei cititori,

Ayn Rand, o gagică pe care o apreciez extrem, spunea că “There is a level of cowardice lower than that of the conformist: the fashionable non-conformist.”

Prin urmare, deşi nu îmi stă în fire şi am comis acest gest cu jumătate de inimă, tocmai am fost să văd blocbastărul Avatar.

E cam târziu să-mi dau cu părerea despre dânsul, dar o voi face. Rezumând ghiveciul, pot declara că Avatar este un căcat în cea mai frumoasă cutie posibilă. Un căcat într-un ou Fabergé.