Lume, lume, Zorro lume

Pentru că v-am promis că facem o pauză de la muzicile vecinilor slavi măcar preţ de câteva zile, hai să schimbăm şi emisfera (cui îi plac jumătăţile de măsură?). Fiindcă ultimele cercetări ale cercetaşilor din domeniul muzical şi-un filmuleţ cu 100 de vizualizări pe iutub ne dovedesc elocvent că Maria lu’ Tănase n-a murit acilişea pe Popa Nan, ci a emigrat în Arhentina să moţăie-n pampas cu gauchoşii. Nici măcar nu mai ştie româneşte.

Ode în litru antic

Inspirat fiind de către Mona şi lista ei cu melodii cu şi despre Mona, am socotit că-i cazu’ să culeg şi eu nişte cântece (neaoşe, că deh, e un nume mai bine înrădăcinat în spaţiul balcanic) cu Vasile. Ca să învăţaţi şi voi să-l iubiţi pe Vasile.

Şi începem de la începuturi fin’că rădăcinile moldoveneşti ale lui Vasile sunt aparent foarte puternic imprimate în conştiinţa rapsozilor din acea zonă folclorică. Putem observa lesne că în conştiinţa aia există un Vasile arhetipal, hedonist, şpriţar nepereche, un moldo-satir. Sunt mândru că-s şi eu, mai mult sau mai puţin, un Vasile.

Melomanul cu o nară

DiscoTEC nu e pentru mironosiţe, pentru “anti-manelişti” sau pentru alţi “-işti”. DiscoTEC e pentru antropologi. DiscoTEC are acum şi o explicaţie oficială, ieei!

Iar Călin se întoarce.

Glasul roţilor de antren

Bocetul ancestral al speciei om în faţa imensităţii timpului? O aluzie obscură la programul nuclear al Coreei de Nord? O minunată poveste de dragoste asfinţind? Un experiment componistic şi regizoral de înaltă fineţe? Penis?

Orice ar fi de fapt înăuntru, această extraordinară melopee şi cinematografia aferentă vă vor isca o lacrimă în ochi, vă vor încălzi lăuntrul şi, în final, vă vor schimba viaţa. Doamnelor şi domnilor, C. I. Călin, regele neîncoronat al bel canto-ului bănăţean de sorginte folclorică!

P.S. se tipări ieri-alaltăieri volumul cu Bogza la jurnalu’ naţional! Fuck yeah.

Încă una şi mă haiduc

Mă “inervează” la culme paseiştii care zeifică ţăranul român sau care văd în folclorul nostru (un folclor minunat, de altfel) altceva decât este: un folclor de naţie minoră, interesant şi demn de studiu dar cu nimic mai puţin brut şi “pământean” ca orice alt folclor. Cultul haiducilor e una din manifestările cele mai vizibile ale sus-numiţilor. Vouă vă plac haiducii?

Haiducii, dragi cititori, nu au fost altceva decât hoţi, coţcari, şuţi, lotri, robalăi, pungaşi, teşcari, manglitori. Nu e nici o diferenţă între spaima codrului de la 1800 şi găinarul de Pantelimon care te taie-n lift.

La fel de haiduci ca haiducii veacurilor trecute sunt şi cei care dau “tunuri” de milioane şi îşi fac casă cu turnuleţe în Chitila. E o tradiţie pe la noi. Nu e “de la ţigani” sau “din vina jurnalului de la ora 5”, e ceea ce au făcut bunicii noştri, bunicii lor, chiar şi dacii, cei mai viteji dintre traci.