Într-o zi mi-ai dãruit o catedralã

Suntem martorii unui jaf de proporţii cosmice, domnilor. Am schimbat şi mouseover-ul imaginii din fronton în cinstea lui.

Nu ştiu dacã simţiţi dar din buzunarul nostru şi-al vostru s-a tras o ţeavã prin care picã bani într-un mausoleu faraonic şi kitsch zidit cu entuziasm de cãtre cea mai cinicã instituţie pe care au vãzut-o meleagurile astea vreodatã. Dap, o instituţie de un cinism care mã înfioarã, iar eu sunt la rândul meu un cinic şi nu mã înfior cu una, cu douã.

Catedrala nu va fi construitã din bani publ… trololo!

Peste 400 milioane de euro va costa megacavoul de pe dealul Arsenalului, bani pe care rânjetul pervers al preafericitului ne asigura mai demult cã biserica lui nu-i va mulge vreunui buget public. Bine, de pe atunci treaba asta suna ridicol pentru cã ştim foarte bine cât şi cu ce cotizeazã statul la bişniţa tãmâioasã. Chiar, aţi observat ce pervers rânjeşte Daniel? Când o sã am copii, am sã-i sperii cu poza lui.

Şi zurgãlãii-i zuruie crunţi

Fericiun crãcit, bãieţi şi fete! Fi-v-ar sãrbãtorile ca-n vestul sãlbatic!

Dar ce sã vezi, cât tranşam noi guiţãtorul, cineva a uplãudat desenul meu preferat de sezon (probabil l-aţi mai vãzut, e inspiraţia care-a inspirat balada pistolarului Gogu!) la o rezoluţie cristalinã. Mişto cadou. Urmãriţi şi fiţi uimiţi cât poate fi de adorabil.

Episodul 134: Trista poveste a Cleptomîţei

Cineva care nu sunt eu are prostul obicei sã şmangleascã câte-un suvenir de pe unde mai ajunge în preumblãrile lui. Scrumiere, meniuri din cârciumi, linguriţe, furculiţe, plãcuţe, tãbliţe, chichiţe. O sumedenie de cârciumari pesemne cã l-au înjurat tovãrãşeşte pe acel cineva care nu sunt eu.

Cineva care nu sunteţi voi are asemenea bucurii reprehensibile? Cineva care nu sunt eu s-ar bucura sã audã experienţele cuiva care nu sunteţi voi.

Patrafir and loathing in Las Vegas

Sã moarã Gigel, credeam cã mi s-a urât de mult sã lupt cu morile de vânt ale teocraţiei. Da’ fac eu ce fac şi citesc în Capital (via /nasol, ce chestie!!!) cã guvernul dãruieşte bisericii treijdouã de clãdiri. E musai, deci, sã revin la onor. mea îndeletnicire de strigãtor în deşert.

Pãi într-un stat de drept, domnilor, într-un stat de drept care-i separat de bisericã, ce e biserica? Separatã de stat. Un ONG. Nici mãcar “de utilitate publicã”, pentru cã îşi serveşte doar adepţii. Democraţia zice: cât timp într-un stat cu o sutã de cetãţeni ortodocşi trãieşte şi un cetãţean zoroastrian sau ateu sau Discipol al Marelui Melc, biserica ortodoxã nu e bisericã de stat şi nici un ban din buzunarul zoroastrianului nostru nu trebuie sã ajungã acolo din oficiu.

Iubiţi-vã pe tutunuri

Sfat pãrintesc pentru concetãţeni: în aceste vremuri de restrişte, nu vã duceţi sã beţi un şpriţ la Casa Universitarilor din Bucureşti. Evitaţi, evitaţi, evitaţi.

Exact, locanta aia grozavã cu iz desuet, unde cândva curgea gârlã Galbena de Odobeşti, şpriţuitã cu apã Harghita la “sticlã de sticlã”. Astãzi, berea şi vinul costã fix cât în orice altã bodegã. Dar nu despre asta e vorba, ci de faptul cã am cerut duduii un pachet de Marlboro, l-am achitat la preţ de butic şi am primit ceea ce urmeazã.