Morţi, dupã Crãciun

N-am mai fãcut de mult o recenzie de film, nu vi se pare?

Marţi, dupã Crãciun (2010)

(Recunosc cã intenţia noastrã cea iniţialã şi primã era sã mergem sã vedem Haiducii la Cinematecã. În caz cã nu ştiţi ce-s ãia, aflaţi cã-i vorba despre un film din 1929 cu Iva Dugan, o starletã briliantã a cinematografiei mute autohtone, despre care s-a fãcut şi documentarul Iva Diva pe la începutul anilor douã mii, când avea nouãzeci şi ceva şi locuia într-o cãmãruţã la piaţa Matache. Mişto treabã, emoţionantã treabã! La Cinematecã însã nu mai rula nimic fiindcã se monta aparatura nuştiucãrui festival care urmeazã sã vie. Halal.)

Vama rãniţilor

M-am întors domnilor! De data asta cre’ cã-i definitiv. N-am sã zãbovesc prea mult în faţa calculatorului (avid fiind de câteva beri reci dar nasoale în Bucureştexas), dar am sã notez câteva detalii despre mica escapadã pe care tocmai am întreprins-o.

Se face cã am avut ocazia sã vizitez Vama Veche pentru prima oarã din 2005. (Evident, dacã n-aş fi avut ocazia sã huzuresc gratis într-o amplã piramidã cu home cinema şi masã de ping-pong lângã pat, m-aş fi dus sã campez la Doi Mai sau la bulgari.)

Câinele moare de Câmpulung şi prostul de grija altuia

Descãlecând la Câmpulung Muscel, Negru Vodã s-a simţit pesemne ca-n übergalactica producţie Eurotrip când ajung ãia la Bratislava şi clubãresc en-gros cu doi dolari.

Voi reveni asupra aspectului. Pânã atunci, iatã ce-am învârtit în urbea cu pricina, cea dintâi capitalã a marelui bar voievodal de negri care-a fost Ţara Româneascã. Pentru cine-i ignorant şi nu ştie, acolo se aflã scrisoarea lui Neacşu (1521), prima scriiturã în limba românã, limbã care e şi astãzi la fel de modernã, proaspãtã, simplã şi eficientã gramaticaliceşte.

(Mai vreau sã mulţumesc stimabilului Daniel B., localnic şi fan al Mîţei, care ne-a indicat cârciumi şi ne-a plimbat pe nişte coclauri fermecãtoare cu vehiculul sãu de colecţie care-i un vehicul foarte mişto şi e de colecţie).

Hrana lui Manole

Hai sã vã zic despre ale gurii. Am vãzut circulând pe plaiurile internetului o modã simpaticã, la care mã voi alinia fiindcã dã prilejul unui articolaş lung, frumuşel, cu poze. Şi fiindcã m-am hotãrât sã mãnânc mai puţin, aşadar trebuie sã dau afarã toţi demonii.

E vorba de zece mâncãruri preferate. Cum toate-mi plac grozav, n-am putut stabili un clasament bazat pe valoare, aşa cã le-am aranjat şi eu dupã cum semãnau una cu alta.

Multe sunt genul ãla de potoale pe care fie le adori, fie le deteşti. Când vine vorba de aşa ceva, eu intru automat în tabãra amatorilor.