Balada lu’ peşte prăjit (la propriu)

Cică ieri a fost Ziua internaţională a animalelor fără stăpân şi mulţi oameni au militat pentru chestii cari privesc aceste fiinţe. Nu pot să nu vă vorbesc şi eu despre un animal fără stăpân, poate cel mai fără stăpân dintre toate pentru că e sălbatic.

Se numeşte Prionace glauca, rechinul albastru. Este un rechin graţios, de mare adâncime, care atinge o lungime de patru metri şi vânează în toate mările şi oceanele lumii, pentru că este fioros şi temut, rechin fiind.

Morţi, după Crăciun

N-am mai făcut de mult o recenzie de film, nu vi se pare?

Marţi, după Crăciun (2010)

(Recunosc că intenţia noastră cea iniţială şi primă era să mergem să vedem Haiducii la Cinematecă. În caz că nu ştiţi ce-s ăia, aflaţi că-i vorba despre un film din 1929 cu Iva Dugan, o starletă briliantă a cinematografiei mute autohtone, despre care s-a făcut şi documentarul Iva Diva pe la începutul anilor două mii, când avea nouăzeci şi ceva şi locuia într-o cămăruţă la piaţa Matache. Mişto treabă, emoţionantă treabă! La Cinematecă însă nu mai rula nimic fiindcă se monta aparatura nuştiucărui festival care urmează să vie. Halal.)

Vama răniţilor

M-am întors domnilor! De data asta cre’ că-i definitiv. N-am să zăbovesc prea mult în faţa calculatorului (avid fiind de câteva beri reci dar nasoale în Bucureştexas), dar am să notez câteva detalii despre mica escapadă pe care tocmai am întreprins-o.

Se face că am avut ocazia să vizitez Vama Veche pentru prima oară din 2005. (Evident, dacă n-aş fi avut ocazia să huzuresc gratis într-o amplă piramidă cu home cinema şi masă de ping-pong lângă pat, m-aş fi dus să campez la Doi Mai sau la bulgari.)

Câinele moare de Câmpulung şi prostul de grija altuia

Descălecând la Câmpulung Muscel, Negru Vodă s-a simţit pesemne ca-n übergalactica producţie Eurotrip când ajung ăia la Bratislava şi clubăresc en-gros cu doi dolari.

Voi reveni asupra aspectului. Până atunci, iată ce-am învârtit în urbea cu pricina, cea dintâi capitală a marelui bar voievodal de negri care-a fost Ţara Românească. Pentru cine-i ignorant şi nu ştie, acolo se află scrisoarea lui Neacşu (1521), prima scriitură în limba română, limbă care e şi astăzi la fel de modernă, proaspătă, simplă şi eficientă gramaticaliceşte.

(Mai vreau să mulţumesc stimabilului Daniel B., localnic şi fan al Mîţei, care ne-a indicat cârciumi şi ne-a plimbat pe nişte coclauri fermecătoare cu vehiculul său de colecţie care-i un vehicul foarte mişto şi e de colecţie).

Hrana lui Manole

Hai să vă zic despre ale gurii. Am văzut circulând pe plaiurile internetului o modă simpatică, la care mă voi alinia fiindcă dă prilejul unui articolaş lung, frumuşel, cu poze. Şi fiindcă m-am hotărât să mănânc mai puţin, aşadar trebuie să dau afară toţi demonii.

E vorba de zece mâncăruri preferate. Cum toate-mi plac grozav, n-am putut stabili un clasament bazat pe valoare, aşa că le-am aranjat şi eu după cum semănau una cu alta.

Multe sunt genul ăla de potoale pe care fie le adori, fie le deteşti. Când vine vorba de aşa ceva, eu intru automat în tabăra amatorilor.