Ca un ocazional connaisseur de răpăreală, nu pot să nu-i recunosc o ţâr’ de merit din vremea când era un analfabet şi ştia să trăiască cartierul.

Ştiţi voi, când era verosimil şi avea un viitor strălucitor de narcoman sărac şi bolnav, dar respectat de către băieţaşii lui la fel de narcomani săraci şi bolnavi.

Din păcate, ca şi în cazul colegilor de breaslă din Colentina care îşi imaginează că mă pot învaţă pe mine să citesc o carte, odată cu emanciparea (şi probabil cu achiziţionarea unui textier, în cazul lui puiea), orice urmă de autenticitate a băieţaşului de altădată s-a fâsâit iremediabil, fără ca dânsul să devină un rapăr câtuşi de puţin interesant sau chiar cult, ca rapării de pe coasta de est americană (e un fapt bine cunoscut că coasta cealaltă a supt cucul dintotdeauna, toţi în afară de Del) sau ca cum era Deceneu din Tecuci.

Moahaha, frăţică, să vezi ce m-a învăţat jean, referinţă culturală se cheamă, zic de mecdonalţ într-o melodie şi dau generaţia pro pe spate, giee! Unde eşti mă puiea, ăla care-mi cântai mie pe casetă despre tupeu de borfaş şi aveai trei rime, erau de căcat da’ erau făcute de tine din sufletul tău candid de nespălat care o arde noaptea prin IOR?

Nesatisfăcut de cum frizează ridicolul mai ceva ca maşina de tuns a lu’ Doru Octavian Dumitru, puiea plusează cu câcatu’ ista de mai jos, pentru că cum să frecăm mai bine în mutra publicului faptul că am devenit Domnul puiea, muzicolog, expert în onctuozitatea liricii vernaculare din spaţiul folcloric sălăjenean?

…dacă nu printr-un dublu clişeu obosit?

Du-te-n pisicii lui Anatol, puiea. Pot şi io d-astea şi nici măcar nu-s rapăr.

Related posts:

1. Nu lăsa pe mâine ce poţi face jazz
2. Nu lăsa pe mâine ce poţi face nomazi
3. Nu lăsa pe câine ce poţi face azi

Paraziţii au fost mişto înainte de 2000. Pe casetă. “Nici o problemă” a fost cu siguranţă marea culme a carierei lor. Când erau verosimili. Când singurul mesaj pe care-l transmiteau era că băi tată, suntem trei puştani troglodiţi dintr-un cartier naşpa, ne plac alcoolul şi iarba şi mai ales heroina, care e ză riăl şit. Băieţii mei ascultă doar hip-hop şi manea, doar noaptea-i mai lungă ca pula mea. Şi ne pişăm în liftul tău de ‘telectual.

Şi nu le gustai piesele pentru că empatizai cu borfaşii sau le împărtăşeai idealurile, ci dintr-o ironie năstruşnică (cum ascultă hipstării azi imnuri stahanoviste) sau pur şi simplu pentru valoarea lor documentară.

Până şi homofobia le-o înţelegeai, îţi ziceai că sunt nişte primitivi şi nu ai la ce să te aştepţi din partea lor. Şi, aşa primitivi cum erau, făceau istorie.

Astăzi, Paraziţii suferă de ceea ce cultura interneţilor ar numi unwarranted self-importance. Văzând că versurile lor mediocre vând, au început să se ia în serios şi să facă pe Iisuşii, instigându-mă la cultură. Ei (!) pe mine (!).

De parcă n-ar fi suficient de urât că au devenit complet neveridici, tot ei s-au raliat (da, băieţii adevăraţi din cartier) trendurilor “anti-manele”, “anti-cocalari” et caetera, care sunt naşpa şi de prost gust, displac şi repugnă omului simţit. (De ce, am putea discuta cu altă ocazie da’ în principiu dacă nu vă daţi seama singuri n-are rost să mă obosesc.)

Mesajul lor moralizator e la fel de util ca glorioasele iniţiative civice prin care, dăruind cărţi cu romanţ corporatiştilor din metrou şi puţelor în carouri de la Motoare, arăţi că-ţi pasă că 50% din tinerii români termină clasa a 8-a analfabeţi funcţional. La ţară.

Am mai specificat că versurile lor sunt absolut mediocre? Pe vremuri, când n-aveau pretenţii, aveau voie să scrie aşa.

Related posts:

1. Saşii din mânecă
2. Lupu-şi schimbă repărul
3. Zbor deasupra unui cuib Tecuci

Pentru comparaţie… Paraziţii, 1995!

Acum înapoi la lăutarii mei.

Related posts:

1. Viori reci pe şira spinării
2. Episodul 144: Mîţa schimbă soarta Tunisiei
3. Episodul 18: E pericolosa la Mîţa (plus încă un “Making of…”)

Pe lângă faptul că nu sunt extaziat când mi se spune coaie de către cineva cu care nu mă trag de şnur, am constatat cu tristeţe că acest gen muzical a ajuns searbăd şi neoriginal.

Eu mi-s retro: febleţea mea vine din patria bulionului (Tecuci), a sclipit fix cât se cuvine alături de băieţii din Buzău (din înţelepciunea youtube, “Toma Caragiu al rapului cu Wu Tangu’ României”) şi a dispărut total înainte să alunece în mizerie, vezi RACLA, vezi Paraziţii, lăsând suficient loc de zvonuri şi speculaţii: ce s-o fi întâmplat cu Deceneu? Pauză muzicală!

Related posts:

1. Parcul Izvor deasupra unui cuib de cuci
2. Folcloroform
3. Dragostea din ţiţei

Related posts:

1. Episodul 112: Şuşu şi Pişu stau de vorbă
2. Interludiu: Şuşu şi Pişu în anii nouăzeci
3. Episodul 190: Şuşu şi Pişu au picat Bacul